Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 145 din 7 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 24 februarie 2000
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã, ridicatã de Societatea Comercialã "Observator" - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 2.359/1998 al Judecãtoriei Constanta.
La apelul nominal lipsesc pãrţile.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei, considerând ca dispoziţiile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor cuprinse în art. 20, art. 23 alin. (8) şi în art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã. De asemenea, arata ca textul de lege criticat nu incalca nici dispoziţiile art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi nici prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Considera ca autorul exceptiei confunda poziţia sa procesuala de parte responsabilã civilmente cu calitatea de inculpat, ignorand principiile şi exigenţele diferite existente în cadrul aceluiaşi proces, dar cu privire la soluţionarea celor doua acţiuni ale procesului penal, acţiunea penalã şi acţiunea civilã. Textul de lege criticat îşi are aplicabilitate numai în cadrul acţiunii penale, proces care este supus principiilor prevãzute la art. 1, 3 şi 4 din Codul de procedura penalã, referitoare la scopul procesului penal şi la obligaţia organelor judiciare de a asigura aflarea adevãrului cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei şi cu privire la persoana fãptuitorului, precum şi la rolul activ al acestora în desfãşurarea procesului. Tocmai pentru exercitarea acestor obligaţii Codul de procedura penalã prevede la art. 198 abaterile judiciare şi sancţiunea amenzii judiciare, pe care instanta o poate aplica în cazul refuzului unor pãrţi sau al oricãrei persoane ori instituţii de a prezenta înscrisurile solicitate de instanta, refuz care constituie o abatere judiciarã. Considera ca acest text de lege nu incalca nici dreptul la apãrare, invocat de autorul exceptiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 aprilie 1999 Judecãtoria Constanta a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã, ridicatã de Societatea Comercialã "Observator" - S.R.L. din Constanta, în calitate de parte responsabilã civilmente în Dosarul penal nr. 2.359/1998 al acelei instanţe. Dosarul are ca obiect tragerea la rãspundere penalã a autorului infracţiunii de calomnie sãvârşite impotriva partii vãtãmate Liberty Agency Ltd Constanta, al cãrui patron este Valentin Duta, prin publicarea, sub pseudonimul Constantin Maior, a unui articol în ziarul "Observator" - cotidian editat de Societatea Comercialã "Observator" - S.R.L. (care are calitatea de persoana responsabilã civilmente). În vederea cunoaşterii numelui real al inculpatului, instanta i-a solicitat persoanei responsabile civilmente sa comunice identitatea autorului articolului, întrucât, în conformitate cu prevederile <>art. 70 din Legea presei nr. 3/1974 , rãspunderea pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 69 din lege de cãtre fiecare organ de presa revine consiliului de conducere, colegiului de redactie şi redactorului-şef al acestuia. Deoarece partea responsabilã civilmente nu a îndeplinit cererea instanţei, aceasta i-a pus în vedere, sub sancţiunea amenzii judiciare prevãzute la art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã, sa transmitã informaţiile cerute. Ca rãspuns, aceasta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate.
În motivarea exceptiei se arata ca prevederile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã incalca dispoziţiile cuprinse în art. 20, art. 23 alin. (8) şi în art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, precum şi pe cele cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi în art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Se exemplifica aceasta critica prin referirea la situaţia existenta în speta, în care în faza judecaţii relaţiile solicitate partii responsabile civilmente privesc datele necesare pentru dovedirea pretenţiilor persoanei vãtãmate, constituitã parte civilã. Se considera ca prin acest text de lege criticat au fost incalcate şi prevederile art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, conform cãrora nimeni nu poate fi silit sa marturiseasca impotriva propriei persoane ori sa îşi recunoascã vreo vinovãţie în materie penalã.
De asemenea, se invoca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în legatura cu prezumţia de nevinovatie, considera ca sarcina probei revine acuzarii. Autorul exceptiei considera ca au fost incalcate prin dispoziţiile legale criticate şi prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât obliga partea responsabilã civilmente sa prezinte probele pe care partea adversa avea obligaţia legalã, sub sancţiunea nulitãţii, de a le prezenta o data cu sesizarea instanţei prin plângere prealabilã.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta arata ca amenda judiciarã este o sancţiune cu caracter procesual, care se aplica pentru abaterile judiciare enumerate la art. 198 din Codul de procedura penalã. Se face referire la prevederile art. 4 din acelaşi cod, conform cãrora: "Organele de urmãrire penalã şi instanţele de judecata sunt obligate sa aibã rol activ în desfãşurarea procesului penal" şi la prevederile art. 3 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora "în desfãşurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevãrului cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei, precum şi cu privire la persoana fãptuitorului". Or, nerespectarea dispoziţiilor instanţei de cãtre cei care au obligaţia de a le aduce la îndeplinire impiedica aflarea adevãrului, astfel încât instanta poate recurge, în virtutea rolului sau activ, la mijloacele de constrângere prevãzute de lege pentru a impiedica tergiversarea cauzei şi aflarea adevãrului cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei şi cu privire la persoana fãptuitorului. Aceasta neîndeplinire a obligaţiei prevãzute la art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã constituie o abatere judiciarã care poate fi sancţionatã cu amenda judiciarã, în limitele stabilite de lege. Instanta apreciazã ca aplicarea amenzii judiciare nu contravine principiilor fundamentale ale procesului penal, printre care se afla principiul legalitãţii, principiul aflarii adevãrului, prezumţia de nevinovatie, garantarea dreptului la apãrare, invocate de însuşi autorul exceptiei, şi nici nu este lezat dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil. De asemenea, instanta apreciazã ca textul de lege criticat nu incalca dispoziţiile art. 20 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie şi nici alte dispoziţii constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a formula şi transmite punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã. Se arata ca, potrivit art. 1 din Codul de procedura penalã, procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a sãvârşit o infracţiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoana nevinovatã sa nu fie trasa la rãspundere penalã. În continuare se mai invoca şi dispoziţiile art. 3 din acelaşi cod, care instituie principiul aflarii adevãrului în procesul penal, precum şi dispoziţiile art. 4 care consacra rolul activ al instanţei. În aceste condiţii, atunci când o persoana sãvârşeşte o infracţiune organele judiciare sunt obligate sa afle adevãrul şi sa aibã un rol activ, lamurind cauza sub toate aspectele, pe baza de probe, potrivit art. 62 din Codul de procedura penalã. Pentru obţinerea acestor probe, în virtutea rolului lor activ, organele judiciare au la indemana o serie de instrumente procesuale, inclusiv obligarea oricãrei persoane de a prezenta obiectele sau înscrisurile care pot servi ca mijloace de proba în procesul penal, potrivit art. 97 din Codul de procedura penalã.
Pentru a se asigura îndeplinirea acestei obligaţii legea a prevãzut sancţiunea amenzii judiciare, care poate fi aplicatã în caz de nerespectare, în temeiul art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã. Tot în opinia Guvernului se considera ca este necesar sa se facã o distincţie între acţiunea penalã şi acţiunea civilã în procesul penal. Conform art. 9 din Codul de procedura penalã, acţiunea penalã are ca obiect tragerea la rãspundere penalã a persoanelor care au sãvârşit infracţiuni, iar conform art. 14 alin. 1 din acelaşi cod, acţiunea civilã are ca obiect tragerea la rãspundere civilã a inculpatului, precum şi a partii responsabile civilmente. Organele judiciare, considera Guvernul, pot impune partii responsabile civilmente prezentarea unor obiecte sau înscrisuri care pot servi ca mijloace de proba, nu pentru stabilirea culpei civile a inculpatului ori pentru determinarea cuantumului despãgubirilor, ci pentru a afla adevãrul, în scopul tragerii la rãspundere penalã a persoanei care a sãvârşit o infracţiune, ca o reactie de apãrare socialã, a carei necesitate nu poate fi pusã la indoiala. De aceea, acţiunea civilã îşi pãstreazã particularitãţile sale, partea responsabilã civilmente având o poziţie similarã poziţiei procesuale a inculpatului numai în acţiunea civilã, nu însã şi în acţiunea penalã, în care numai inculpatul va fi condamnat, în cazul în care va fi gãsit vinovat de sãvârşirea unei infracţiuni. În aceste condiţii prezumţia de nevinovatie are efecte numai în privinta inculpatului, fiind lipsitã de efecte, dacã este invocatã în propria apãrare de persoana responsabilã civilmente. La aceeaşi concluzie se ajunge şi în ipoteza în care persoana vãtãmatã opteazã pentru exercitarea separatã a acţiunii civile dupã terminarea procesului penal, în temeiul art. 19 din Codul de procedura penalã. În cadrul procesului penal organele judiciare pot impune prezentarea unor obiecte sau înscrisuri persoanei care, ulterior, în cadrul procesului civil va rãspunde solidar cu persoana condamnata şi care ar fi putut fi parte responsabilã civilmente în procesul penal. Guvernul apreciazã ca prezumţia de nevinovatie prevãzutã la art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi la art. 14 paragraful 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice poate fi invocatã numai de inculpat, nu şi de persoana responsabilã civilmente, în propria apãrare. De asemenea, Guvernul arata ca, în ceea ce priveşte cerinta unui proces echitabil, înscrisã în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, textul de lege criticat nu contravine prevederilor tratatului şi convenţiilor internaţionale în materie. Astfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat ca "imperativele notiunii de proces echitabil nu sunt în mod necesar aceleaşi în litigiile civile şi în cauzele penale, în acestea din urma statele pãrţi la convenţie având o mai mare libertate de reglementare".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Urmãtoarele abateri sãvârşite în cursul procesului penal se sancţioneazã cu amenda judiciarã de la 20.000 lei la 100.000 lei: [...] e) neîndeplinirea de cãtre orice persoana a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum şi neîndeplinirea aceleiaşi obligaţii de cãtre conducãtorul unitãţii sau de cel însãrcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii." Textul se referã la unul dintre cazurile care constituie abateri judiciare, pentru care organele judiciare penale pot aplica sancţiunea amenzii judiciare.
În motivarea exceptiei s-a susţinut ca aceste dispoziţii contravin prevederilor cuprinse în art. 20, art. 23 alin. (8) şi în art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, precum şi prevederilor art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege menţionat, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, conform cãrora "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". Îndeplinirea de cãtre orice persoana a obligaţiei de prezentare a obiectelor şi înscrisurilor cerute de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata constituie o obligaţie, stabilitã de legiuitor, pentru realizarea scopului procesului penal, prevãzut la art. 1 din Codul de procedura penalã, şi anume: "...constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a sãvârşit o infracţiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoana nevinovatã sa nu fie trasa la rãspundere penalã".
Curtea constata ca nu poate fi primitã susţinerea autorului exceptiei referitoare la încãlcarea prezumţiei de nevinovatie, pentru ca textul constituţional se referã la invinuit sau inculpat şi nu la persoana responsabilã civilmente. Totodatã prezentarea de cãtre partea responsabilã civilmente a unor înscrisuri pe baza cãrora s-ar putea stabili de cãtre instanta identitatea realã a inculpatului nu constituie o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovatie, întrucât datele solicitate nu sunt de natura sa dovedeascã vinovãţia inculpatului. În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Codul de procedura penalã, instanta de judecata este obligatã sa asigure în desfãşurarea procesului penal aflarea adevãrului atât cu privire la faptele şi împrejurãrile cauzei, cat şi cu privire la persoana fãptuitorului. Aflarea adevãrului (art. 3) şi rolul activ al instanţei, prevãzut în art. 4 din Codul de procedura penalã, constituie principii de baza ale procesului penal, în temeiul cãrora poate fi îndeplinit scopul procesului penal prevãzut la art. 1 alin. 2 din acelaşi cod, şi anume de a contribui la "apãrarea ordinii de drept, la apãrarea persoanei, a drepturilor şi libertãţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetãţenilor în spiritul respectãrii legilor".
Curtea constata, pe de alta parte, ca prezumţia de nevinovatie se referã la situaţia procesuala a inculpatului, persoana trasa la rãspundere prin acţiunea penalã, şi nu la persoanele trase la rãspundere prin acţiunea civilã, respectiv la situaţia procesuala a partii responsabile civilmente, care rãspunde civil alãturi de inculpat în cazul în care instanta retine vinovãţia acestuia. Or, exigenţele şi principiile procesului penal nu sunt aceleaşi în cauzele penale şi în litigiile civile, prezumţia de nevinovatie referindu-se, îndeosebi, la situaţia inculpatului în acţiunea penalã. Chiar dacã pe plan procesual, în acţiunea civilã, situaţia partii responsabile civilmente este similarã cu situaţia procesuala a inculpatului, prezumţia de nevinovatie este lipsitã de efecte, dacã este invocatã în apãrarea proprie de persoana responsabilã civilmente.
Critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi cu privire la încãlcarea prin textul de lege criticat a prevederilor art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la interzicerea obligãrii persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni de a mãrturisi impotriva ei insesi sau de a se recunoaşte vinovata. Prin obligarea unei persoane de a pune la dispoziţie organelor judiciare unele obiecte sau înscrisuri solicitate de acestea, dispoziţiile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã nu contravin nici acestor prevederi, deoarece textul din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice se referã la "persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni", calitate procesuala pe care o are numai invinuitul sau inculpatul, nu şi persoana responsabilã civilmente.
Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã nu contravin nici prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece acestea se referã la dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, prevederi care nu au nici o incidenta în cauza în raport cu conţinutul textului de lege criticat, care se referã la abateri şi amenzi judiciare.
Lipsitã de semnificatie este şi invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, care se referã la conflictul temporal de legi, stabilind ca "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", deoarece, pe de o parte, art. 198 din Codul de procedura penalã a fost modificat şi completat de autoritatea legiuitoare ulterior intrãrii în vigoare a noii Constituţii, prin <>Legea nr. 45/1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993, precum şi prin <>Legea nr. 141/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, şi deci nu se poate susţine ca nu mai este în vigoare, pentru ca ar contraveni prevederilor Constituţiei, iar pe de alta parte, prin conţinutul sau, textul de lege criticat [art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã] nu contravine dispoziţiilor legii fundamentale, invocate de autorul exceptiei.
Curtea mai considera ca nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 20 din Constituţie referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, pentru ca, asa cum s-a arãtat mai sus, prin dispoziţiile legale care au fãcut obiectul controlului de constitutionalitate aceste prevederi nu au fost lezate, iar referitor la alte prevederi invocate (art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale), acestea nu au incidenta în cauza.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate sub toate aspectele, excepţia urmeazã a fi respinsã pentru considerentele expuse.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penalã, ridicatã de Societatea Comercialã "Observator" - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 2.359/1998 al Judecãtoriei Constanta.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 octombrie 1999.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
