Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 145 din 25 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 29 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Adela Milculescu, AntonetaRodica Edu şi Gheorghe Rusu-Abrudeanu în Dosarul nr. 2.451/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se prezintã avocatul pãrţii Elena Verona, lipsind autorii excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul prezent susţine netemeinicia excepţiei, arãtând cã existã o vastã jurisprudenţã a Curţii în acest domeniu, prin care s-a statuat cã ocrotirea dobânditorului de bunãcredinţã, ca expresie a principiului "error communis facit jus", nu contravine prevederilor constituţionale privind garantarea dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte invocarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã aceasta nu este relevantã pentru soluţionarea criticii de neconstituţionalitate, întrucât nu existã vreun conflict între tratatele internaţionale privind drepturile omului şi legile interne în materie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantã jurisprudenţã a Curţii. Întrucât nu au apãrut elemente noi de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.451/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Adela Milculescu, Antoneta-Rodica Edu şi Gheorghe Rusu-Abrudeanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, nu face referire la buna-credinţã a dobânditorului sau a subdobânditorului, la încheierea actului, ca mod de dobândire a proprietãţii asupra unor bunuri ce aparţin altei persoane.
Se aratã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 aduc o atingere gravã dreptului stipulat în art. 1 al Primului Protocol adiţional la convenţie, deoarece valideazã acte nule absolut, în frauda fostului proprietar, prin legiferarea excepţiei actului încheiat cu bunã-credinţã. Se considerã cã prin textul de lege criticat se procedeazã la o nouã naţionalizare a imobilului, deoarece fostul proprietar nu mai are posibilitatea de a reintra în posesia proprietãţii sale. Potrivit <>Deciziei nr. 73/1995 , Curtea Constituţionalã a statuat cã, "în cazul preluãrii de cãtre stat a unui imobil, fãrã titlu valabil, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal", iar statul, pe cale de consecinţã, nu a fost niciodatã proprietar. Prin urmare, prin textul de lege criticat statul dispune de un bun care nu este al sãu, legalizând fraudele comise în aplicarea <>Legii nr. 112/1995 şi a celorlalte legi de înstrãinare a imobilelor naţionalizate.
Autorii excepţiei considerã cã se încalcã şi prevederile art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicatã, deoarece, atâta timp cât <>Legea nr. 10/2001 recunoaşte, în art. 2 alin. (2), cã dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat fãrã titlu valabil nu s-a pierdut niciodatã, dreptul de proprietate al autorilor excepţiei este încãlcat de art. 46 alin. (2), care valideazã altei persoane un drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil. Astfel, proprietatea privatã nu mai este ocrotitã în mod egal de lege, creându-se, în acest fel, o situaţie discriminatorie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã constatã cã sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , în raport cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie, este inadmisibilã, deoarece principiul desprins din acest text constituţional este la îndemâna judecãtorului naţional, cu consecinţa înlãturãrii sau a aplicãrii corespunzãtoare a normei interne considerate neconcordantã cu prevederile tratatelor internaţionale privind drepturile omului.
Se aratã cã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 , referitor la buna-credinţã, nu are un caracter novator, ci doar aşazã în termenii unei prevederi legale imperative conţinutul unui principiu de drept material deja consacrat şi aplicat cu consecvenţã în jurisprudenţã - acela al aparenţei în drept, principiu ce valorizeazã eroarea comunã şi invincibilã la momentul contractãrii asupra calitãţii de proprietar a statului vânzãtor. Se apreciazã cã modalitatea de aplicare a acestui principiu şi, implicit, analiza buneicredinţe în cazurile particulare intereseazã fondul cauzei, fiind aspecte ce ţin de aprecierea suveranã a judecãtorului, în funcţie de datele concrete ale speţei.
În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 44, referitoare la protecţia proprietãţii private, întrucât, aşa cum a reţinut Curtea Constituţionalã, ocrotirea interesului dobânditorului de bunã-credinţã a fost determinatã de raţiuni care vizeazã asigurarea securitãţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 faţã de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicatã, deoarece textul de lege criticat este în concordanţã cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii, şi nici faţã de prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicatã, întrucât acestea nu au relevanţã în cauza dedusã controlului. Prin urmare, excepţia este consideratã ca fiind neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are urmãtorul conţinut:
- Art. 46 alin. (2): "(2) Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 20 şi ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Textele constituţionale invocate au urmãtorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 44 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire."
Autorii excepţiei considerã cã textele de lege criticate încalcã şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia, Curtea reţine cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor alin. (2) al <>art. 46 din Legea nr. 10/2001 s-a pronunţat în mai multe rânduri, exemplu fiind <>Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã, prin consacrarea bunei-credinţe ca o cauzã de asanare a nulitãţii absolute a actelor de înstrãinare a imobilelor preluate fãrã titlu valabil, legiuitorul nu a înţeles sã-i confere acesteia semnificaţia juridicã a unui fine de neprimire a cererii în revendicare a proprietarului iniţial, ipotezã în care s-ar putea reţine cã, într-adevãr, <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 contravine prevederilor art. 44 din Constituţie, republicatã.
Interpretarea textului legal în sensul arãtat este susţinutã de mai multe argumente. În condiţiile recunoaşterii existenţei dreptului de proprietate al proprietarului iniţial al imobilului preluat fãrã titlu valabil, a considera cã, prin textul dedus controlului, s-a instituit un fine de neprimire a cererii în revendicare a acestuia, ar însemna a lipsi de eficienţã art. 2 alin. (2) din lege, încãlcându-se astfel un principiu fundamental de interpretare, "actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat", potrivit cãruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice şi nu în acela al lipsirii lui de orice efect.
Recunoscând validitatea actelor de vânzare a imobilelor preluate fãrã titlu valabil, nici art. 46 alin. (2) teza a doua din lege şi nici legea în ansamblu nu conţin dispoziţii în raport de care sã se poatã susţine prevalenţa dreptului de proprietate, mai nou constituit, al dobânditorului de bunãcredinţã, în concurs cu dreptul de proprietate al proprietarului iniţial, în egalã mãsurã recunoscut.
Astfel, <>art. 18 din Legea nr. 10/2001 - singurul care ar putea legitima o atare susţinere - enumerã expres şi limitativ cazurile în care "mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent [...]" şi menţioneazã, la lit. d), cazul în care "imobilul a fost înstrãinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului".
Întrucât însã, potrivit <>art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, aceastã lege are în vedere, exclusiv, imobilele preluate de stat cu titlu, actele de înstrãinare având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, la care se referã <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , nu cad sub incidenţa prevederilor art. 18 lit. d) sus-menţionat.
În considerarea argumentelor prezentate, Curtea considerã cã <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 , recunoscând validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bunã-credinţã, nu a înţeles însã sã consacre şi prevalenţa acestuia faţã de titlul proprietarului iniţial, care, potrivit aceleiaşi legi, nu a încetat nici un moment sã existe.
Textul de lege criticat nu tranşeazã, aşadar, conflictul de interese legitime între proprietarul iniţial şi dobânditorul de bunã-credinţã al imobilului, în favoarea acestuia din urmã, ci determinã exclusiv premisele litigiului dintre proprietarul iniţial şi dobânditorul de bunã-credinţã al bunului sãu, prin efectul înstrãinãrii consimţite de o altã persoanã, litigiu care constã în coexistenţa a douã titluri de proprietate având acelaşi obiect, deci contradictorii şi excluzându-se reciproc.
Departe de a nesocoti dreptul proprietarului iniţial şi, prin aceasta, de a contraveni prevederilor art. 44 din Constituţie, republicatã, aşa cum considerã autorii excepţiei, <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 îi conferã dobânditorului de bunã-credinţã, în considerarea poziţiei sale subiective oneste, o şansã suplimentarã în litigiul cu proprietarul iniţial, dând expresie principiului egalitãţii de arme, unanim consacrat de legislaţia internaţionalã, ca o premizã "sine qua non" a dreptului la un proces echitabil.
Aşa fiind, Curtea constatã cã <>art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 10/2001 nu contravine prevederilor constituţionale privind protecţia proprietãţii private, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Întrucât nu au apãrut elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptatã în prealabil îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, al art. 2-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţia ridicatã de Adela Milculescu, Antoneta-Rodica Edu şi Gheorghe Rusu-Abrudeanu în Dosarul nr. 2.451/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
