Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 145 din 21 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 2 si 5^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 14 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost invocatã de inculpatul Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecãtoriei Vãlenii de Munte.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã Curţii cã partea Viorel Roman a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsã.
Ministerul Public solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, pentru aceleaşi motive care fundamenteazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.378/331/2007, Judecãtoria Vãlenii de Munte a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Matei Mihali în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã "nu reuşeşte sã asigure garanţiile necesare unui proces echitabil, înfrângând egalitatea de tratament care trebuie sã existe între justiţiabili şi Ministerul Public", prin aceea cã nu prevede obligativitatea ascultãrii persoanei care a formulat cererea de recuzare. Cu privire la art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã încalcã prevederile constituţionale, întrucât consecinţa acestuia este aceea cã partea care formuleazã cererea de recuzare nu are la îndemânã niciun mijloc procesual pentru a se asigura cã cererea sa de recuzare va fi tratatã cu imparţialitate. Se conchide în sensul cã, în aceste condiţii, lipsa unei mãsuri efective de control asupra imparţialitãţii şi incompatibilitãţii judecãtorului chemat sã soluţioneze cererea de recuzare face iluzorie, în anumite situaţii, formularea oricãrei cereri de recuzare.
Judecãtoria Vãlenii de Munte considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã, în cazul în care textul de lege criticat ar reglementa obligativitatea ascultãrii pãrţilor pentru soluţionarea cererii de recuzare, ar fi necesarã acordarea de termene suplimentare. De asemenea, dacã s-ar admite recuzarea judecãtorului chemat sã decidã asupra recuzãrii, s-ar ajunge la amânarea cauzei în mod nejustificat.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.[...]
Este inadmisibilã recuzarea judecãtorului chemat sã decidã asupra recuzãrii".
Autorul excepţiei susţine cã prevederile criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri, iar textele de lege criticate dau expresie acestei preocupãri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, examinarea cererii de recuzare se face "de îndatã", iar pãrţile sunt ascultate numai "dacã se gãseşte necesar", în vederea împiedicãrii tergiversãrii soluţionãrii cererii de recuzare şi implicit a cauzei în care aceasta a fost formulatã. Nu poate fi reţinutã critica art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 21 din Constituţie care consacrã liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece încheierea prin care este respinsã cererea de recuzare poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea, normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului, sã fie asistatã de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrãdit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinutã nici încãlcarea prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare.
De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005, şi <>Decizia nr. 565 din 11 iulie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, statuând cã dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor art. 21 şi 24 din Legea fundamentalã.
Soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedurã penalã, criticat în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale, deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecãtoriei Vãlenii de Munte.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
