Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 145 din 14 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecãtoriei Focsani, judeţul Vrancea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 11 mai 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 iunie 2000, apoi la 13 iunie 2000, la 15 iunie 2000, la 27 iunie 2000, la 6 iulie 2000 şi, în final, la 14 iulie 2000.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 noiembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 7.389/1999, Judecãtoria Focsani a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de inculpatul Vasile Oaches Anghelescu. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, întrucât incalca dreptul la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în fata legii. Referindu-se la situaţia sa, autorul exceptiei arata ca, fiind bolnav, nu se poate prezenta în instanta, iar avocatul pe care l-a angajat nu îl poate reprezenta, deoarece pentru infracţiunea de fals intelectual pentru care a fost trimis în judecata legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar conform art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, reprezentarea nu este posibila. Autorul mai menţioneazã ca, potrivit alineatului ultim al art. 174 din Codul de procedura penalã, celelalte pãrţi din procesul penal pot fi întotdeauna reprezentate, ceea ce constituie, în opinia autorului exceptiei, un tratament discriminatoriu pentru inculpat. Judecãtoria Focsani, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã, deoarece imposibilitatea aparatorului de a-l reprezenta pe inculpat nu rezulta din neconstituţionalitatea art. 174 din Codul de procedura penalã. Aceste dispoziţii trebuie sa fie interpretate ca o garanţie procesuala de care beneficiazã inculpatul, reprezentarea sa în fata primei instanţe fiind permisã numai în cazul infracţiunilor mai puţin grave, fãrã consecinţe deosebite pentru inculpat. Prevederile art. 174 din Codul de procedura penalã nu contravin art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apãrare, ci constituie o garanţie a acestui drept fundamental, fiind firesc ca inculpatul sa participe personal la judecata în prima instanta. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, susţine ca prezenta inculpatului la termenele la care se soluţioneazã cauza constituie o garanţie procesuala, iar nu o atingere a dreptului la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie. Condiţiile de publicitate, oralitate şi contradictorialitate în care are loc şedinţa de judecata, pe de o parte, oferã inculpatului posibilitatea realizãrii unei apãrãri adecvate, iar pe de alta parte, oferã instanţei posibilitatea de a-şi forma o convingere despre personalitatea inculpatului, fapt ce va contribui la individualizarea pedepsei de cãtre instanta. Totodatã nu se poate susţine nici ideea ca prevederile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reprezentarea inculpatului de cãtre avocat sau de cãtre o alta persoana în şedinţa de judecata este permisã în cauzele în care fapta dedusã judecaţii prezintã un pericol social mai redus, pedeapsa prevãzutã de lege fiind amenda sau închisoarea de cel mult un an, când soluţionarea cauzei se poate face şi în lipsa acestuia. Se mai arata ca şi Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, precum şi prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, s-a pronunţat în sensul ca "textul legal atacat constituie o garanţie a acestor drepturi fundamentale, întrucât inculpatul nu este împiedicat sa fie asistat de un apãrãtor, dar prezenta sa personalã este socotitã necesarã şi utila pentru lãmurirea tuturor aspectelor în raport cu care instanta se poate pronunţa". În consecinta, se arata ca dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã nu contravin nici dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi nici celor ale art. 24 din Constituţie. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut: "În cursul judecaţii inculpatul poate fi reprezentat: a) la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupã desfiinţarea hotãrârii în apel sau dupã casare de cãtre instanta de recurs, numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an;". Autorul exceptiei considera ca aceste dispoziţii legale care îi interzic dreptul de a fi reprezentat în instanta de cãtre apãrãtorul ales, în condiţiile în care, din cauza sãnãtãţii, nu se poate prezenta personal la proces, sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, precum şi prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi. Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate prin dispoziţiile legale criticate sunt urmãtoarele: - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri." 1. Examinând aceste sustineri, Curtea Constituţionalã retine ca s-a pronunţat în mai multe randuri asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, respingând de fiecare data aceste excepţii, fie ca fiind inadmisibile, fie ca fiind neintemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, Curtea a respins ca fiind inadmisibila, în temeiul <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de apãrãtorul din oficiu al inculpatului, care, nefiind reprezentantul acestuia, nu avea calitatea de parte. Prin Decizia nr. 34 din 4 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 2 iulie 1999, Curtea a respins, de asemenea, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii, ridicatã de apãrãtorul inculpatului în lipsa acestuia, decizia fiind adoptatã însã, de aceasta data, cu opinia separatã a 4 judecãtori, care au considerat ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de apãrãtorul inculpatului, chiar în cazul în care acesta, potrivit legii, nu poate fi reprezentat, trebuia sa fie examinata în fond, iar nu sa fie respinsã de plano, ca fiind inadmisibila. În fine, prin Decizia nr. 16 din 27 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 iunie 2000, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, însã nu ca fiind inadmisibila, precum în deciziile anterioare, ci ca fiind neîntemeiatã, deci dupã examinarea ei în fond. Soluţia Curţii s-a întemeiat, în principal, pe argumentul ca interzicerea reprezentãrii inculpatului la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupã desfiinţarea hotãrârii de cãtre instanta de apel sau de recurs, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu numai ca nu constituie o ingradire a dreptului constituţional al inculpatului la apãrare, dar reprezintã chiar o garanţie pentru realizarea acestui drept, întrucât îi creeazã inculpatului posibilitatea de a da explicaţii instanţei şi de a-şi dovedi nevinovatia. A fost înlãturatã, de asemenea, obiecţia privind încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, cu argumentul ca limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat în cazurile prevãzute de lege priveşte pe toţi destinatarii legii aflaţi în situaţiile respective, fãrã discriminãri. În esenta, prin decizia sa Curtea Constituţionalã a soluţionat conflictul dintre obligaţia inculpatului de a fi prezent personal în instanta şi dreptul acestuia la apãrare în favoarea celei dintâi. 2. În cauza de fata inculpatul, autor al exceptiei, arata ca, fiind internat în spital şi deci în imposibilitate de a se prezenta în instanta, a angajat un apãrãtor, însã acesta nu îl poate reprezenta, deoarece, el fiind trimis în judecata, între altele, pentru infracţiunea de fals intelectual, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) teza finala din Codul de procedura penalã, reprezentarea inculpatului nu este permisã. Ridicand excepţia de neconstituţionalitate, el susţine ca dispoziţia legalã criticata este contrarã prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, precum şi ale art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea în drepturi. Curtea retine ca, spre deosebire de excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã soluţionate anterior, în cauza de fata autorul exceptiei invoca, în motivarea acesteia, imposibilitatea obiectivã a inculpatului de a se prezenta la judecarea cauzei, tragand concluzia ca interzicerea reprezentãrii inculpatului apare ca o restrangere nejustificatã a dreptului constituţional la apãrare. Fata de aceasta situaţie, argumentul folosit anterior pentru respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, în sensul ca dispoziţia legalã, care interzice reprezentarea inculpatului în instanta, constituie o garanţie a dreptului la apãrare al acestuia, apare ca discutabil. Inculpatul nu poate fi determinat sa se prezinte la judecarea cauzei sale prin instituirea unei obligaţii pe care el nu o poate îndeplini, iar interzicerea reprezentãrii lui în instanta n-ar putea sa nu fie privitã ca o încãlcare a prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat [...]". Pe de alta parte, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, vizând dreptul constituţional la apãrare, iar acesta având corespondent în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20, face parte din dreptul intern, se impune examinarea exceptiei de neconstituţionalitate şi în lumina practicii jurisdicţionale a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea convenţiei. Astfel, cu privire la reprezentarea inculpatului în procesul penal Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat prin mai multe hotãrâri, între care figureazã cele referitoare la cazurile: "Poitrimol impotriva Frantei" (1993), "Lala impotriva Olandei" (1994) şi "Pelladoah impotriva Olandei" (1994). În toate aceste cazuri Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea dreptului inculpatului de a fi reprezentat de apãrãtorul sau la judecarea cauzei sale în cãile de atac constituie o violare a prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în termenii cãrora: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de cãtre un tribunal [...] care va hotãrî [...] asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa [...]. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul [...] c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el [...]." Asa cum se subliniaza în hotãrârea pronunţatã în cazul "Pelladoah impotriva Olandei", "prezenta inculpatului în instanta are o importanta capitala în interesul unui proces penal echitabil şi just. În mod general, acest lucru este valabil şi pentru judecarea unui apel. Dar este, de asemenea, de importanta cruciala pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul sa fie aparat în mod adecvat atât în prima instanta, cat şi în apel". Se mai arata, de asemenea, ca "În opinia Curţii, acest din urma interes prevaleazã. În consecinta, faptul ca acuzatul, deşi legal citat, nu se prezintã, n-ar putea justifica, chiar în lipsa oricãrei scuze, soluţia ca el sa fie privat de dreptul la asistenta unui apãrãtor, drept pe care i-l recunoaşte articolul 6 pct. 3 din Convenţie". Rãspunzând argumentului ca inculpatul nu se poate plange de încãlcarea acestui drept, atâta vreme cat apãrãtorul sau n-a cerut Curţii de apel încuviinţarea de a-l apara, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului arata ca "Orice acuzat are dreptul la asistenta unui apãrãtor. Pentru ca acest drept sa aibã un caracter practic şi efectiv, iar nu pur teoretic, exercitarea sa nu trebuie sa fie subordonata îndeplinirii unor condiţii excesiv de formaliste: revine organelor de justiţie sarcina de a asigura caracterul echitabil al unui proces şi, în consecinta, de a veghea ca un avocat care, în mod evident, participa la proces pentru a apara pe clientul sau, în lipsa acestuia, sa i se dea posibilitatea sa o facã". Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, în lumina acestei practici a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constata ca soluţia adoptatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, care a reţinut ca exista încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în cazul interzicerii reprezentãrii inculpatului în cãile de atac, este valabilã şi în privinta dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, care nu permit reprezentarea inculpatului la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea acesteia dupã desfiinţarea hotãrârii în cãile de atac, în cazul infracţiunilor pentru care pedeapsa prevãzutã de lege este închisoarea mai mare de un an. Este evident ca, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi dispoziţiile legale care fac obiectul exceptiei în cauza de fata sunt contrare prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Asa cum s-a subliniat în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la apãrare fiind unul dintre elementele fundamentale ale unui proces echitabil, inculpatul nu poate pierde beneficiul dreptului de a fi asistat de un apãrãtor numai prin faptul ca este absent de la dezbateri. De aceea sancţionarea sa prin privarea de dreptul la apãrare în fata instanţei nu poate fi justificatã în nici un mod (cazul "Poitrimol impotriva Frantei", 1993). Fata de aceasta interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului Curtea Constituţionalã constata ca în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20 este necesarã o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, în sensul ca dispoziţiile legale menţionate, care interzic dreptul inculpatului de a fi reprezentat la judecarea cauzei în prima instanta, nu constituie o garanţie, ci, dimpotriva, o restrangere nejustificatã a dreptului sau la apãrare. Prezenta inculpatului la judecata este, într-adevãr, necesarã atât în interesul general al infaptuirii justiţiei, cat şi în interesul individual al inculpatului care îşi poate exercita în mod nemijlocit dreptul la apãrare. Dacã însã inculpatul nu se poate prezenta în instanta, interzicerea dreptului sau de a fi reprezentat de un avocat constituie o încãlcare a dreptului la apãrare. În consecinta, dispoziţia "[...] numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an" din cuprinsul art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã este neconstitutionala, fiind contrarã prevederilor art. 24 din Constituţie. În acelaşi timp, întrucât inculpatul este singurul dintre pãrţile din proces care, potrivit dispoziţiei menţionate, nu poate fi reprezentat, celelalte pãrţi putând fi întotdeauna reprezentate, dispoziţia criticata vine în contradictie şi cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Aceeaşi inegalitate în drepturi apare şi între inculpati, în funcţie de gravitatea pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea sãvârşitã, având în vedere ca legea admite reprezentarea inculpatului numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an, interzicando în celelalte cazuri.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Vasile Oaches Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecãtoriei Focsani, judeţul Vrancea, şi constata ca dispoziţia "numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an", prevãzutã la art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã, este neconstitutionala. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 iulie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporarã de munca, în locul sau semneazã, în temeiul art. 261 din Codul de procedura civilã,
Magistrat-asistent şef, Claudia Miu
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
