Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 143 din 15 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 7 aprilie 2005
Ion Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicatã de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, întrucât autorul excepţiei criticã modul în care instanţa de judecatã a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 9.890/2004, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri.
Excepţia a fost ridicatã de Andrei Dombi într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.028/C din 25 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.465/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Din examinarea încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei reiese cã, în concret, critica de neconstituţionalitate vizeazã dispoziţiile <>art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 , referitoare la perioada de timp care constituie vechime în muncã şi care se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordã persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, pentru timpul în care acestea au fost private de libertate în locuri de deţinere în baza unor mãsuri administrative sau pentru cercetãri de cãtre organele de represiune.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin art. 52 din Constituţie, precum şi reglementãrilor internaţionale cuprinse în art. 4 pct. 2 şi art. 5 pct. 1 şi 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De fapt, critica autorului excepţiei este îndreptatã împotriva modului în care instanţa de judecatã a aplicat aceste dispoziţii, precizând cã instanţa de judecatã nu a reuşit sã defineascã privarea de libertate în baza unor mãsuri administrative şi a acţionat cu rea-credinţã, neincluzând în sfera mãsurilor administrative recrutarea şi încorporarea într-o unitate în vederea supunerii la muncã forţatã.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens apreciazã cã <>Decretul-lege nr. 118/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se referã la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri şi are un vãdit caracter reparatoriu, definind drepturile ce se cuvin şi categoriile de cetãţeni care se bucurã de acestea. De asemenea, apreciazã cã susţinerea autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. b) din actul normativ mai sus menţionat, faţã de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, nu are suport real, arãtând totodatã cã "este posibil ca modalitãţile represiunii politice sã se fi manifestat în mai multe forme cu privire la diferiţi cetãţeni, însã legea a circumscris în mod exact categoria persoanelor care beneficiazã de drepturile instituite prin <>Decretul-lege nr. 118/1990 ".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 , în raport cu prevederile art. 52 din Constituţie, aceasta este inadmisibilã, întrucât "nu vizeazã compatibilitatea actului normativ contestat cu dispoziţiile constituţionale, ci interpretarea acestuia de cãtre instanţa sesizatã cu acţiunea în contencios administrativ introdusã de reclamant".
Referitor la susţinerea privind contrarietatea dispoziţiilor legale criticate faţã de art. 4 şi 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul considerã cã aceasta este neîntemeiatã. În final, aratã cã dispoziţiile <>art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, care a statuat cu acele prilejuri, prin decizii precum <>Decizia nr. 242/2003 şi <>Decizia nr. 303/2003 , cã acestea sunt constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a <>Decretului-lege nr. 118/1990 , faţã de art. 52 din Constituţie, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere sub nici un aspect dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publicã de a obţine, în condiţiile legii, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile <>Decretului-lege nr. 118/1990 recunosc posibilitatea persoanelor interesate de a formula contestaţie împotriva deciziei emise de organele competente, potrivit <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Decretului-lege nr. 118/1990 faţã de art. 4 şi 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se apreciazã cã acestea nu au incidenţã în cauzã.
Avocatul Poporului observã cã, în realitate, critica autorului excepţiei vizeazã modul în care instanţa de judecatã a aplicat dispoziţiile legale criticate, ceea ce contravine <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform cãruia Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sãu contrar Constituţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) Constituie vechime în muncã şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordã, în funcţie de vechimea în muncã, timpul cât o persoanã, dupã data de 6 martie 1945, pe motive politice: [...]
b) a fost privatã de libertate în locuri de deţinere în baza unor mãsuri administrative sau pentru cercetãri de cãtre organele de represiune;".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 52, referitoare la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, potrivit cãrora:
"(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
(3) Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu înlãturã rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 4 pct. 2 şi art. 5 pct. 1 şi 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 4 pct. 2: "Nimeni nu poate fi constrâns sã execute o muncã forţatã sau obligatorie.";
- Art. 5 pct. 1 şi 5: "1. Orice persoanã are dreptul la libertate şi la siguranţã. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale:
a) dacã este deţinut legal pe baza condamnãrii pronunţate de cãtre un tribunal competent;
b) dacã a fãcut obiectul unei arestãri sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotãrâre pronunţatã, conform legii, de cãtre un tribunal ori în vederea garantãrii executãrii unei obligaţii prevãzute de lege;
c) dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente, atunci când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune sau când existã motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia;
d) dacã este vorba de detenţia legalã a unui minor, hotãrâtã pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legalã, în scopul aducerii sale în faţa autoritãţii competente;
e) dacã este vorba despre detenţia legalã a unei persoane susceptibile sã transmitã o boalã contagioasã, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) dacã este vorba despre arestarea sau detenţia legalã a unei persoane pentru a o împiedica sã pãtrundã în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva cãreia se aflã în curs o procedurã de expulzare ori de extrãdare. [...]
5. Orice persoanã care este victima unei arestãri sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în concret, autorul excepţiei criticã modul în care instanţa de judecatã a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale criticate.
În acest context, motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege ca atare, ci interpretarea datã acestui text. Cu privire la acest aspect, prin <>Decizia nr. 51 din 5 octombrie 1993 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituţionalã a statuat cã, de principiu, nu intrã în atribuţiile sale cenzurarea interpretãrii date de cãtre instanţele judecãtoreşti unei dispoziţii legale, controlul judecãtoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului cãilor de atac prevãzut de lege. S-a apreciat, de asemenea, cã o asemenea ingerinţã a Curţii în activitatea de judecatã ar fi neconstituţionalã, fiind contrarã prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cãrora justiţia se înfãptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicatã de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
