Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 142 din 5 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, republicat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 7 ianuarie 2000
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999 privind pe Ioan Alexa.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 30 septembrie 1999, în lipsa pãrţilor şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 aprilie 1999 Judecãtoria Barlad, judeţul Vaslui, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, excepţie ridicatã din oficiu de instanta de judecata, în conformitate cu prevederile <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, în Dosarul nr. 899/1999. Cauza priveşte pe inculpatul Ioan Alexa, trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prevãzutã de <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat.
În motivarea exceptiei instanta, deşi recunoaşte necesitatea, pentru siguranta circulaţiei rutiere, de a stabili alcoolemia sau starea de ebrietate a conducãtorilor de autovehicule, considera ca operaţiunea de recoltare a sângelui la care este supus conducãtorul auto, sub ameninţarea sancţiunii penale, în caz de sustragere, îl lezeaza atât fizic, prin violarea integritãţii corporale, cat şi psihic, prin considerarea sa ca potenţial infractor, lipsit de libertate şi aflat în imposibilitate de a-şi apara integritatea fizica. Instanta considera totodatã ca, prin dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, se incalca prezumţia de nevinovatie prevãzutã la art. 23 alin. (8) din Constituţie, instituindu-se o prezumţie de vinovãţie în cazul refuzului conducatorului auto de a se supune recoltarii de probe biologice. În plus, se apreciazã ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 22, referitoare la dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã, în art. 23, referitoare la libertatea individualã, şi în art. 49, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, dispoziţii ce trebuie sa fie interpretate şi aplicate, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) din Constituţie, în concordanta cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30 din 18 mai 1994 . În opinia instanţei conducerea în stare de ebrietate a unui autovehicul nu poate constitui o situaţie de natura sa atragã restrangeri ale dreptului la integritate fizica şi psihicã şi ale dreptului la libertate, deoarece exista şi alte modalitãţi de stabilire a unei eventuale stãri de ebrietate, şi anume prin obligarea conducatorului auto de a se supune unei expertize de testare a capacitãţilor de conducere. În esenta, instanta considera ca, deşi restrangerea unor drepturi pe care o implica dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este justificatã de necesitatea apãrãrii ordinii publice şi pentru desfãşurarea instrucţiei penale, totuşi ea nu este proporţionalã cu scopul legitim urmãrit şi nu este absolut necesarã instrucţiei penale. De asemenea, se apreciazã ca alcoolemia poate fi stabilitã şi prin alte probe biologice (în afarã probelor de sânge) prin care nu este incalcata integritatea fizica a conducatorului auto. Tot în opinia instanţei dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care sunt garantate dreptul la viata şi dreptul la integritate fizica şi psihicã şi prin care este interzisã tortura, pedeapsa sau tratamentul inuman ori degradant. Or, apreciazã instanta, prin dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este pedepsit tocmai refuzul conducatorului auto de a se supune unui tratament degradant, de vreme ce îl obliga sa acţioneze impotriva propriei voinţe. Totodatã se apreciazã ca posibilitatea ingreunarii administrãrii probelor pentru dovedirea sãvârşirii infracţiunii de conducere în stare de ebrietate, prevãzutã la alin. 1 al art. 37 din acelaşi decret, nu constituie un motiv suficient pentru justificarea încãlcãrii unui drept fundamental, şi anume dreptul la libertate. Autorul exceptiei considera ca dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sunt constituţionale numai în mãsura în care elementul material al infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice nu priveşte doar refuzul conducatorului auto de a i se recolta sânge, ci şi o sustragere fizica efectivã, dupã pornirea unei proceduri judiciare, iar recoltarea probelor biologice se referã doar la acele mijloace care nu aduc atingere integritãţii fizice.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, este neîntemeiatã. Se arata ca din analiza conţinutului infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice rezulta ca existenta acestei infracţiuni este caracterizatã de prezenta a doua elemente, şi anume: cererea adresatã conducatorului auto de cãtre organele de poliţie de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi refuzul conducatorului auto de a da curs acestei cereri, prin sustragerea sa de la aceasta recoltare. Infracţiunea se consuma în momentul în care conducãtorul auto se sustrage de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera ca obligaţia legalã impusa conducãtorilor de autovehicule nu are un conţinut degradant sau umilitor, astfel cum susţine instanta, şi nici nu constituie un temei de supunere a persoanei unui asemenea tratament. Prin incriminarea sustragerii conducatorului auto de la recoltarea probelor biologice legiuitorul a urmãrit sa previnã producerea unor accidente de circulaţie, adesea cu urmãri deosebit de grave, motiv pentru care a considerat ca alcoolemia trebuie constatatã. Desigur, imposibilitatea constatãrii pe cale clinica a alcoolemiei, creata prin refuzul conducatorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice, nu impiedica instanta sa stabileascã, prin orice alt mijloc de proba, dacã conducãtorul auto se afla în stare de ebrietate sau dacã avea o alcoolemie peste limita legalã în momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Aceasta nu inlatura însã caracterul infractional al sustragerii de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera ca nu au fost incalcate, prin dispoziţiile textului legal criticat, prevederile art. 49 din Constituţie referitoare la restrangerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece obligaţiei de a se supune la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei îi corespunde o nevoie socialã proporţionalã, şi anume asigurarea circulaţiei rutiere, protecţia dreptului la o libera şi în siguranta circulaţie a celorlalţi participanţi la traficul rutier. Or, garantarea prin lege a unor drepturi şi libertãţi nu poate aduce atingere drepturilor şi libertãţilor celorlalte persoane. De asemenea, se apreciazã ca nu sunt incalcate nici drepturile şi libertãţile fundamentale ale persoanei cãreia i se solicita sa se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privatã de libertate în alte condiţii decât cele prevãzute de lege şi neactionandu-se impotriva voinţei ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Guvernul considera ca recoltarea probelor de sânge nu are drept consecinta vãtãmarea integritãţii fizice şi psihice a persoanei, astfel cum susţine instanta. Dimpotriva, prin reglementarea recoltarii probelor biologice legiuitorul a urmãrit eliminarea oricãrui abuz şi a oricãror situaţii degradante sau umilitoare. Sanctionand în mod expres sustragerea de la recoltarea acestora, legiuitorul nu a instituit o prezumţie de vinovãţie a persoanei care se sustrage, pentru ca numai instanta de judecata este aceea care stabileşte, pe baza probelor administrate, dacã conduita inculpatului corespunde acţiunii de sustragere avute în vedere de legiuitor. În final, Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate parţialã a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizatã.
Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, cu urmãtorul conţinut: "Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani." Aceste dispoziţii nu pot fi însã examinate, inclusiv sub aspectul constituţionalitãţii lor, decât în corelatie cu cele ale alin. 1 al aceluiaşi articol, potrivit cãrora "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolicã ce depãşeşte limita legalã sau care se afla în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani", precum şi cu cele ale alin. 2, conform cãrora "Dacã persoana aflatã în una dintre situaţiile prevãzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani". De asemenea, toate dispoziţiile <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, se afla în corelatie cu cele din art. 52 din acelaşi act normativ, potrivit cãrora "Imbibatia alcoolicã în sânge atrage rãspunderea penalã a conducãtorilor de autovehicule când este de cel puţin 1 %.".
Dispoziţiile <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sunt considerate de Judecãtoria Barlad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind neconstituţionale sub mai multe aspecte. Astfel, instanta considera ca obligarea conducatorului unui autovehicul, suspectat ca se afla în stare de ebrietate, de a se supune, sub sancţiune penalã, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este contrarã prevederilor art. 22 şi 23 din Constituţie, privitoare la dreptul persoanei la viata şi la integritate fizica şi psihicã, şi, respectiv, la libertate individualã. Se face referire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca nimeni nu poate fi supus torturii sau unui tratament inuman ori degradant. Aceasta obligare a conducatorului de autovehicul de a se supune recoltarii probelor biologice constituie totodatã o încãlcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie. De asemenea, în opinia instanţei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor art. 49 din Constituţie, privitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece recoltarea de probe de sânge nu este absolut necesarã pentru stabilirea alcoolemiei, câtã vreme pot fi recoltate alte probe biologice, şi nici proporţionalã cu situaţia care a determinat restrangerea libertãţii individuale sau a dreptului la integritate fizica şi psihicã. În fine, instanta considera ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la drepturile şi libertãţile menţionate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, sub toate aspectele semnalate de autorul exceptiei, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta nu este intemeiata. Afirmatia instanţei, în sensul ca dispoziţiile criticate aduc atingere dreptului la integritate fizica şi psihicã şi la libertatea conducãtorilor de autovehicule cãrora li se solicita sa se prezinte la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, nu poate fi primitã. Conducãtorul de autovehicul, suspectat ca a condus autovehiculul sub influenta bãuturilor alcoolice, nu este constrâns fizic sau psihic sa se supunã recoltarii probelor biologice, ci este invitat sa se prezinte în acest scop la o instituţie de specialitate, indeplinindu-şi astfel o obligaţie legalã.
În ceea ce priveşte recoltarea probei de sânge, la care instanta se referã în mod deosebit, se constata ca textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "probele biologice" în general. De aceea, dacã, indiferent din ce motive, persoanei în cauza, care s-a prezentat la autoritatea competenta, nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmeazã sa fie stabilitã totuşi pe baza altor probe biologice, şi deci nu poate exista infracţiunea.
Recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu poate fi consideratã ca o supunere la tortura, la un tratament inuman sau degradant, astfel cum afirma instanta. Potrivit art. 1 din Convenţia impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, convenţie ratificatã de România prin Legea nr. 19/1990, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990, "termenul <<tortura>> înseamnã orice act prin care se provoacã unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informaţii sau mãrturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida [...] sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de cãtre un agent al autoritãţii publice sau de orice alta persoana care acţioneazã cu titlu oficial [...]". Nici unul dintre aceste criterii nu este însã realizat în speta, întrucât prin recoltarea probelor biologice nu i se poate provoca conducatorului auto o durere sau suferinţe puternice, de natura fizica sau psihicã, în scopul de a se obţine mãrturisiri sau informaţii. Operaţiunea de recoltare a probelor biologice nu se face de un agent al autoritãţii publice, respectiv de organul de poliţie, ci de cãtre personal medical de specialitate, în instituţii spitaliceşti dotate cu mijloace medicale.
Nu este intemeiata nici afirmatia potrivit cãreia prin textul de lege criticat sunt lezate libertatea individualã şi siguranta persoanei care se sustrage de la recoltarea probelor biologice, ceea ce ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 din Constituţie referitoare la libertatea individualã. Obligaţia conducatorului auto de a se prezenta în vederea recoltarii probelor biologice decurge, asa cum s-a arãtat, din lege şi nu din dispoziţia organului de poliţie care aplica legea.
De asemenea, nu este realã nici susţinerea instanţei referitoare la încãlcarea alin. (8) al art. 23 din Constituţie, referitor la prezumţia de nevinovatie, deoarece nu se instituie prin textul de lege criticat nici o prezumţie de vinovãţie.
Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a altor fapte care pun în pericol siguranta circulaţiei rutiere reprezintã incriminari "obstacol", prin care este sancţionatã penal simpla nerespectare a unor reguli de circulaţie, în scopul preintampinarii unor grave vãtãmãri ale valorilor angajate în traficul rutier, ca de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vãtãmãri ale integritãţii corporale şi ale sãnãtãţii persoanei, distrugeri de valori materiale însemnate cauzate prin "accidente de circulaţie".
Prin urmare, pentru constatarea la timp şi sancţionarea imediata şi corecta a faptei de conducere în stare de ebrietate, pedepsita prin dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, s-a impus incriminarea cuprinsã în alin. 3 al art. 37 din acelaşi decret, legiuitorul fiind preocupat sa previnã astfel de fapte şi prin sancţionarea împiedicãrii constatãrii faptei de conducere sub influenta alcoolului, împiedicare realizatã prin sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Deoarece starea de intoxicatie alcoolicã trebuie constatatã într-un termen cat mai scurt şi înainte de disparitia alcoolemiei, legiuitorul a incriminat refuzul conducatorului auto, suspectat ca s-ar afla sub influenta alcoolului, de a se prezenta la unitatea spitaliceasca indicatã de organul de poliţie rutiera, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Curtea constata ca incriminarea cuprinsã în <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, nu reprezintã o restrangere a drepturilor şi libertãţilor persoanei, deoarece are ca finalitate apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, a vieţii, integritãţii corporale şi a sãnãtãţii, precum şi a altor importante valori angajate în traficul rutier. Prin urmare, nu poate fi vorba de o încãlcare a prevederilor art. 49 din Constituţie, care se referã la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, astfel cum pretinde instanta, autoare a exceptiei.
În plus, dispoziţiile criticate sunt de natura sa îl protejeze chiar pe conducãtorul auto care se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, care, în absenta incriminãrii cuprinse în aceste dispoziţii, ar putea deveni nu numai autor al unor infracţiuni mult mai grave, dar chiar propria sa victima.
În final, Curtea constata ca prin dispoziţiile menţionate nu au fost incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 22, 23 şi 49, interpretate şi aplicate în concordanta cu Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform art. 20 din Constituţia României.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE :
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 octombrie 1999.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
OPINIE SEPARATĂ
Contrar constatãrii majoritãţii membrilor Curţii Constituţionale, apreciez ca sesizarea Judecãtoriei Barlad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, este intemeiata pentru mai multe motive. Astfel:
1. Textul de lege criticat, potrivit cãruia "Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani", deşi nu prevede în mod expres, totuşi are în vedere, în primul rând, recoltarea sângelui. Principala proba în stabilirea existenţei faptelor incriminate prin <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, o constituie rezultatul analizei de laborator privind concentratia alcoolicã în sânge. Singurul rezultat cert şi concludent în stabilirea alcoolemiei, cel puţin dintre mijloacele utilizate pana în prezent în România, îl da analiza de laborator a sângelui. Eventuala recoltare şi analiza şi a altor probe biologice sunt doar complementare.
Aceasta concluzie rezulta şi din textul alin. 1 al <>art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, care incrimineaza fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice în doua ipoteze distincte: a) dacã "are în sânge o îmbibaţie alcoolicã ce depãşeşte limita legalã"; sau b) dacã "se afla în stare de ebrietate". De altfel, şi art. 52 din acelaşi decret prevede ca rãspunderea penalã a conducãtorilor de autovehicule o atrage "imbibatia alcoolicã în sânge [...] de cel puţin 1%.". Or, stabilirea existenţei imbibatiei alcoolice în sânge şi a nivelului acesteia nu se poate face decât prin prelevarea şi analiza de laborator a sângelui.
2. Prelevarea sângelui lezeaza, în mod evident, integritatea fizica şi psihicã a persoanei, contravenind astfel garanţiei prevãzute de art. 22 alin. (1) din Constituţie. Convenţia impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante defineste termenul tortura ca fiind "orice act prin care se provoacã unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informaţii sau mãrturisiri", cu condiţia ca acea durere sau suferinta sa fi fost "aplicatã de cãtre un agent al autoritãţii publice sau de orice alta persoana care acţioneazã cu titlu oficial".
Gradul de durere sau de suferinta provocatã prin prelevarea sângelui este un fapt relativ şi diferã de la persoana la persoana. Pentru unele persoane aceasta reprezintã un fapt banal, care nu provoacã nici mãcar o emotie semnificativã, iar pentru altele, chiar şi simpla administrare a unei injectii reprezintã un adevãrat chin fizic, dar, mai ales, psihic. Este de observat ca textul <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, nu distinge în aceasta privinta şi nu conditioneaza incriminarea de caracterul nejustificat al "sustragerii". În cele mai multe cazuri "sustragerea" se materializeaza în refuzul persoanei de a se supune prelevarii de sânge. Potrivit textului de lege criticat, nu are semnificatie dacã persoana respectiva, prin refuzul sau de a se supune recoltarii sângelui, s-a aparat fata de iminenta provocarii unor dureri ori suferinţe fizice sau psihice ori a urmãrit un alt scop.
Este adevãrat ca recoltarea sângelui nu se efectueazã de un agent al autoritãţii publice, dar nu mai puţin adevãrat este şi faptul ca agentul de circulaţie sau un alt lucrator de poliţie îl obliga pe conducãtorul auto, sub ameninţarea aplicabilitatii unei pedepse privative de libertate, sa se supunã recoltarii sângelui şi tot el solicita personalului medical, în virtutea calitãţii sale oficiale, sa execute aceasta operaţiune.
3. Nici textul <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, şi nici un alt text al actului normativ respectiv nu cer ca solicitarea supunerii la prelevarea de sânge sa se bazeze pe existenta unor date sau indicii temeinice ca persoana controlatã ar fi condus autovehiculul în timp ce se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. În atare condiţii, solicitarea poate fi adresatã unor conducatori auto care au consumat bãuturi alcoolice, dar şi altora, care înainte de a conduce nu au consumat nici un fel de bãuturi alcoolice. Pentru o persoana care ştie ca nu a consumat bãuturi alcoolice şi nu a încãlcat nici o regula de circulaţie suspectarea sa în public ca un potenţial infractor şi supunerea sa, pe acest temei, testului de gradare a alcoolemiei apar ca fiind un tratament degradant. Prin urmare, textul de lege criticat permite încãlcarea dreptului fundamental consacrat prin art. 22 alin. (2) din Constituţie.
4. În scopul recoltarii sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, conducãtorul auto este condus la instituţia sanitarã de cãtre agentul de poliţie. Chiar dacã aceasta "conducere" nu se realizeazã prin constrângere fizica, punerea în vedere prin textul de lege criticat ca, în caz de refuz, va suporta pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani reprezintã o constrângere tot atât de puternica. O asemenea reglementare violeaza libertatea individualã a persoanei, contrar prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie.
Restrangerea exerciţiului libertãţii individuale nu se realizeazã în condiţiile prevãzute la art. 49 din Constituţie, nu este o mãsura necesarã şi nici proporţionalã cu situaţia care o determina. Sãvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoana care se afla în stare de ebrietate se poate stabili şi prin numeroase alte probe, dacã persoana respectiva, din motive întemeiate, refuza sa se supunã recoltarii sângelui. De altfel, în momentul solicitãrii recoltarii sângelui şi al refuzului instructia penalã nu este încã declansata, iar textul de lege incriminator nu cere existenta nici mãcar a unor indicii cu privire la sãvârşirea vreunei fapte penale.
5. Greşit se retine ca recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie o mãsura de prevenire, în scopul apãrãrii siguranţei circulaţiei rutiere. În realitate aceasta mãsura urmãreşte obţinerea de probe pentru dovedirea unei fapte consumate, prezumatã a fi fost comisã de persoana supusã testului. Prevenirea pericolului asupra siguranţei circulaţiei rutiere se poate realiza prin interzicerea sau împiedicarea persoanei banuite, în mod întemeiat, ca se afla sub influenta bãuturilor alcoolice de a mai conduce autovehiculul şi nu prin strângerea de dovezi cu privire la o fapta comisã anterior.
6. Obligaţia conducatorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice de orice fel decurge, într-adevãr, din lege, dar tocmai pentru aceasta consider textul de lege respectiv ca fiind neconstitutional. Persoana care solicita eliberarea permisului de conducere îşi asuma rãspunderea de a respecta regulile de circulaţie rutiera, constienta fiind ca în cazul încãlcãrii acestora va fi pasibila de sancţiunile prevãzute de lege, dar nu şi obligaţia de a se supune oricând, chiar şi fãrã existenta unor motive întemeiate, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
7. Cel mai important motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , republicat, mi se pare a fi încãlcarea prin aceste dispoziţii a principiului prezumţiei de nevinovatie consacrat în art. 23 alin. (8) din Constituţie. Obligarea persoanei de a se supune recoltarii probelor biologice şi pedepsirea sa în caz de refuz se bazeazã pe prezumţia, formulatã chiar anterior începerii urmãririi penale, ca aceasta a condus autovehiculul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. Cu alte cuvinte, textul de lege criticat priveşte pe toţi conducãtorii auto ca potenţiali infractori. Şi mai semnificativ este faptul ca dispoziţiile legale criticate obliga conducãtorul auto, sub ameninţarea cu pedeapsa privativã de libertate, sa producã probe cu privire la propria-i vinovãţie. Aceasta echivaleaza cu scopul prevãzut de Convenţia impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în definitia termenului "tortura", acela de a obţine o "mãrturisire". Constrângerea unei persoane de a face mãrturisiri sau de a produce dovezi cu privire la propria-i vinovãţie semnifica tot violarea principiului prezumţiei de nevinovatie.
Aceasta apreciere are în vedere şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu Curtea Europeanã a statuat, în cazul Barbera, Massegne şi Jabardo impotriva Frantei, ca paragraful 2 al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "care consacra principiul prezumţiei de nevinovatie, reclama, între altele, ca sarcina probelor sa revinã acuzarii şi ca dubiul sa profite acuzatului". În cazul Miailhe impotriva Frantei aceeaşi Curte a reţinut violarea art. 6 din convenţie, atunci când o "atingere adusã dreptului, pentru orice <<acuzat>>, în sensul [...] de a pãstra tacerea şi de a nu contribui deloc la propria sa incriminare". În cazul Minelli impotriva Elvetiei Curtea Europeanã a reţinut, de asemenea, ca "prezumţia de nevinovatie nu este respectata dacã, fãrã stabilirea legalã prealabilã a culpabilitatii unui invinuit [...], o decizie judiciarã care îl priveşte reflecta sentimentul ca este vinovat".
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
