Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 142 din 15 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 13 aprilie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, personal, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, autorul excepţiei solicitã admiterea acesteia, astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Deciziile nr. 97/2000 şi 143/2001, aratã cã dispoziţiile legale criticate nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminãri între proprietari şi chiriaşi. De asemenea, apreciazã cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 21 şi 53 din Constituţie, întrucât textul criticat permite, în egalã mãsurã, atât proprietarului sã intervinã în justiţie pentru apãrarea dreptului sãu, cât şi locatarului sã îşi facã apãrãrile corespunzãtoare faţã de cererile proprietarului. În ceea ce priveşte celelalte prevederi constituţionale sau dispoziţii cuprinse în instrumentele juridice internaţionale, Ministerul Public considerã cã acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.289/2004, Tribunalul Sibiu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 . Excepţia a fost ridicatã de Antonio Malinschi într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.681 din 19 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.602/2004 al Judecãtoriei Sibiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi reglementãrilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În acest sens, aratã cã "exerciţiul dreptului de locaţiune, recunoscut de lege, trebuie sã aibã tratament egal cu exerciţiul dreptului de proprietate, protejat, la rândul sãu, de lege". Aratã astfel cã nu este posibilã limitarea, prin ordonanţa preşedinţialã, a dreptului locativ, drept recunoscut atât de Codul civil, cât şi de <>Legea nr. 114/1996 .
Tribunalul Sibiu - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, aratã cã dispoziţiile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 vizeazã o situaţie socialã concretã, impusã de raţiuni practice, ce dã posibilitatea pãrţilor de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pe calea procedurii speciale, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate într-o situaţie juridicã identicã, asigurându-se astfel egalitatea de tratament şi supremaţia legii.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv <>Decizia nr. 263/2003 , apreciazã cã textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminãri între proprietari sau între chiriaşi. Apreciazã totodatã cã dispoziţiile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin nici prevederilor art. 21 alin. (3), care consacrã dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 53 din Constituţie, referitoare la condiţiile în care poate fi dispusã restrângerea unor drepturi, considerând cã textul de lege criticat constituie, dimpotrivã, expresia aplicãrii acestor prevederi constituţionale.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã contrarietatea dispoziţiilor criticate faţã de art. 1 din Constituţie, întrucât acestea nu încalcã în nici un mod trãsãturile şi valorile supreme ale statului român şi nici principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativitãţii legii.
De asemenea, apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica privind înfrângerea art. 21 din Constituţie, deoarece textul legal criticat stabileşte cã mãsura evacuãrii din spaţiul deţinut abuziv de chiriaşul care refuzã sã încheie contractul de închiriere în termen de 60 de zile de la notificarea fãcutã de proprietar poate fi luatã pe calea ordonanţei preşedinţiale. Potrivit art. 582 din Codul de procedurã civilã, ordonanţa preşedinţialã este supusã recursului, iar împotriva executãrii acesteia se poate face contestaţie, astfel încât chiriaşul are posibilitatea de a apela la instanţele de judecatã competente, poate formula pretenţii şi apãrãri şi poate beneficia de toate garanţiile procesuale oferite de un proces echitabil.
În final, Avocatul Poporului aratã cã nu sunt înfrânte nici prevederile constituţionale ale art. 53, întrucât mãsura evacuãrii necondiţionate a chiriaşilor culpabili este stabilitã prin lege, fiind justificatã de respectarea drepturilor şi libertãţilor proprietarilor, reprezentând totodatã o mãsurã necesarã într-o societate democraticã, aplicatã în mod nediscriminatoriu şi proporţionalã cu situaţia care a determinat-o.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 11 alin. (2): "Lipsa unui rãspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificãrii îl îndreptãţeşte pe proprietar sã cearã în justiţie evacuarea necondiţionatã a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 53 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Autorul excepţiei invocã, de asemenea, încãlcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, art. 8 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora:
- Art. 6 pct. 1: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 8. pct. 1: "Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale.";
- Art. 13: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate, prin raportare la principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
Astfel, prin <>Decizia nr. 143 din 8 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, şi <>Decizia nr. 212 din 11 iulie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002, Curtea a constatat cã aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale. În acest context, referindu-se la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut cã acesta nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminãri între proprietari sau între chiriaşi, ci sancţioneazã doar conduita contrarã legii a unor chiriaşi.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a reţinut cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece egalitatea între cetãţeni nu împiedicã stabilirea unor restricţii sau limitãri ale dreptului de proprietate.
Cât priveşte susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate ar aduce atingere art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportat la prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã prevederile <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , care îl îndreptãţesc pe proprietar sã cearã în justiţie evacuarea necondiţionatã a locatarului, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu numai cã nu îngrãdesc accesul liber la justiţie, dar permit, în egalã mãsurã, atât proprietarului sã intervinã în justiţie pentru apãrarea dreptului sãu, cât şi locatarului sã îşi facã apãrãrile corespunzãtoare faţã de cererile proprietarului. Cererea proprietarului nu poate sã surprindã pe locatar, din moment ce este precedatã de o notificare şi de un termen de 60 de zile în care chiriaşul sau fostul chiriaş poate acţiona. Astfel, aceştia (chiriaşii), printr-o acţiune de drept comun, pot sã solicite instanţei de judecatã recunoaşterea unui eventual drept locativ, pe care sã îl opunã dreptului aparent al proprietarului. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 136 din 11 iulie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 21 august 2000.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind înfrângerea <>art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, şi <>Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a constatat cã nici o dispoziţie a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale şi nici exercitarea cu bunã-credinţã a unor asemenea drepturi sau libertãţi.
În sfârşit, cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), precum şi celor ale art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea apreciazã cã acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 4.289/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
