Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 141 din 7 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 teza finala din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 2 aprilie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.581D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, consilier juridic Cristina Sârbu, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul părţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat respectă principiul interesului superior al copilului, precum şi egalitatea în drepturi a copiilor, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 24 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Arată că, deşi titularul drepturilor de asistenţă socială este copilul, acestea se exercită prin părinţii săi ca reprezentanţi legali, exercitare care în cazul de faţă se realizează prin delegarea către persoana ori instituţia ce asigură protecţia socială. Astfel, în situaţia copilului lipsit de ocrotire părintească, pentru care comisia pentru protecţia copilului sau instanţa de judecată a instituit măsura de protecţie socială a plasamentului, părinţii acestuia îşi păstrează drepturile şi obligaţiile părinteşti, însă acestea sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Prin urmare, este firească soluţia legislativă potrivit căreia sumele vărsate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului în privinţa căruia s-a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul. Pe de altă parte, arată că această soluţie legislativă are în practică un impact social amplu, descurajând părinţii de la abandonarea copiilor. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că situaţiile prezentate de instanţa de judecată, respectiv cea a copilului în privinţa căruia a fost instituită măsura plasamentului, pe de o parte, respectiv cea a copilului aflat sub ocrotirea părinţilor săi, pe de altă parte, nu sunt analoage. Arată că, în situaţia în care a fost dispusă măsura plasamentului, părinţii copilului îşi păstrează drepturile şi obligaţiile părinteşti, care sunt exercitate de instituţia de protecţie socială prin intermediul familiei sau al persoanei care a luat în plasament copilul. În acest caz, contribuţia părintelui la întreţinerea copilului nu se varsă în contul asistentului maternal, acesta fiind în raporturi de muncă cu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. De altfel, soluţia legislativă criticată este în interesul superior al copilului, contribuind la creşterea şi dezvoltarea lui armonioasă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.983/118/2012, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de instanţa de judecată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind instituirea măsurii de plasament.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că prevederile legale criticate, potrivit cărora sumele stabilite cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului în privinţa căruia a fost instituită măsura plasamentului se constituie ca venituri la bugetul autorităţii publice locale din cadrul unităţii administrativ-teritoriale de unde provine copilul, nefiind un drept personal al acestuia, ca în cazul minorului aflat sub ocrotirea părinţilor săi, contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 49 alin. (1) şi (2), potrivit cărora statul este garantul respectării principiului interesului superior al copilului.
Se arată în acest sens că, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 272/2004, scopul urmărit de legiuitor a fost crearea unui cadru legislativ care să contribuie la respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, prin raportarea autorităţilor publice, a organismelor private autorizate, precum şi a persoanelor fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului la drepturile acestuia, astfel cum ele sunt stabilite prin Constituţie şi legile interne, precum şi prin actele internaţionale în materie la care România este parte.
De asemenea, art. 2 din acelaşi act normativ statuează că orice act decizional trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului, iar intervenţia statului trebuie să fie complementară celei principale, care revine părinţilor [art. 5 alin. (4) şi art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ].
Prin urmare, arată instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, în temeiul cadrului legal astfel instituit, copilul aflat în dificultate, fiind lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, nu poate fi supus, în privinţa drepturilor sale, unui tratament discriminatoriu în raport cu cel aflat sub autoritatea părintească şi faţă de care părinţii îşi exercită benevol obligaţiile legale. Procedându-se în acest mod se realizează o restrângere a exerciţiului unui drept al minorului, ca efect al unei măsuri disproporţionate şi care nu este necesară într-o societate democratică, creându-se o situaţie de inegalitate juridică între minori, după cum se află sau nu în întreţinerea părinţilor, ceea ce contravine şi principiului respectării interesului superior al copilului.
Este adevărat că, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din actul normativ criticat, răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine, în subsidiar faţă de părinţi, colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa şi, în acest sens, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau reprezentantul legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin. Sumele de bani avansate în acest scop pot face obiectul unei acţiuni în regres faţă de părinţi, însă nu pot justifica o executare silită a drepturilor cuvenite copilului, prin impunerea pe cale judecătorească a obligaţiei părintelui de întreţinere în favoarea copilului, în condiţiile dreptului comun, însă a cărei executare nu se face în patrimoniul debitorului obligaţiei, ci în cel al bugetului local.
În consecinţă, se apreciază că, prin "confiscarea" sumei reprezentând obligaţia de întreţinere stabilită în favoarea minorului pentru care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorităţii publice locale, se tinde la o confuziune în sens juridic între drepturile patrimoniale ale copilului aflat în dificultate şi patrimoniul autorităţilor publice locale din care sunt suportate cheltuielile generate de plata alocaţiilor şi sumele necesare întreţinerii lui, dar şi la o inechitate în aplicarea legii, având în vedere că suma stabilită cu titlu de contribuţie a părinţilor la întreţinerea copilului aflat în plasament excedează prin cuantum cheltuielilor suportate în mod corelativ de către autoritatea locală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că situaţia juridică a unui copil aflat sub autoritatea părintească este diferită de situaţia celui în privinţa căruia s-a dispus o măsură specială de protecţie, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit. Soluţia legislativă criticată urmăreşte tocmai acordarea unei protecţii speciale drepturilor copilului lipsit de autoritatea părintească, în deplin acord cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, iar împrejurarea că sumele încasate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilorse fac venit la bugetul local nu poate fi calificată drept confiscare, în condiţiile în care subzistă obligaţia părinţilor de întreţinere a copilului faţă de care a fost instituită măsura plasamentului, iar sumele respective sunt utilizate pentru a se asigura creşterea, educarea şi dezvoltarea acestuia.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată prin ipoteza normei legale, iar minorii în privinţa cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care se află sub autoritatea părintească. Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia încasarea sumelor cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului faţă de care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorităţii publice locale ar reprezenta o confiscare, având în vedere că prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi măsurile de protecţie specială a acestuia se finanţează şi din bugetele locale ale judeţelor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Art. 63 din Legea nr. 272/2004 are următorul cuprins: "Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul."
Instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia apreciază că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi a obligaţiilor, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 49 alin. (1) privind protecţia socială a copiilor şi a tinerilor şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturisau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 50 şi art. 55 lit. a) din Legea nr. 272/2004, una dintre măsurile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi ori a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora este plasamentul. Potrivit art. 58 alin. (1) şi art. 60 alin. (3), măsura are caracter temporar şi ocrotitorii pot fi o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidenţial, cum sunt cele prevăzute la art. 110 alin. (2) din acelaşi act normativ, urmărindu-se plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă, menţinerea fraţilor împreună, precum şi facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a-şi vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
De asemenea, art. 62 coroborat cu art. 56 lit. b) şi e) din acelaşi act normativ stabileşte că drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului, în cazul copilului care nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora sau a celui care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
În situaţia copilului ai căror părinţi au fost decăzuţi sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti şi în privinţa cărora nu a putut fi instituită tutela, fiind dispusă măsura plasamentului, drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti [art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004].
În acest context, prevederile art. 63 teza ultimă din Legea nr. 272/2004, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispun că sumele încasate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului faţă de care instanţa de judecată a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.
În acelaşi sens, şi art. 510 din noul Codul civil prevede că decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia de a da întreţinere copilului.
Curtea constată că această soluţie legislativă este pe deplin justificată de atribuţia autorităţii administraţiei publice locale de a asigura protecţia specială a copilului aflat în dificultate, sens în care, potrivit prevederilor art. 112 din actul normativ criticat, are obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate.
Mai mult, dată fiind conduita părintelui care, din cauza purtării abuzive ori a neglijenţei grave în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, a fost decăzut din drepturile sale fireşti faţă de copil, este puţin probabil că acesta îşi va executa de bunăvoie obligaţia legală de întreţinere, astfel încât, înaplicarea principiului interesului superior al copilului, potrivit art. 118 şi 119 din Legea nr. 272/2004, finanţarea sistemului de protecţie specială a copilului se face din bugetul local al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi, respectiv, de la bugetul de stat, în cazul acordării alocaţiei lunare de plasament persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul. De asemenea, potrivit art. 121 din acelaşi act normativ, primarii acordă prestaţii financiare excepţionale în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a acestuia, precum şi ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 49 alin. (1) privind protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, precum şi în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi a obligaţiilor.
În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea constată că situaţia juridică în care se află copilul lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora nu este identică cu situaţia juridică a aceluia care se bucură pe deplin de ocrotirea părintească, astfel încât este pe deplin justificat un regim juridic diferit.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. (A se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012.)
În fine, Curtea reţine, referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, că, întrucât nu s-a constatat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleaşi considerente, acest text constituţional nu are incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
