Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 141 din 14 decembrie 1994 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 50 din 12 august 1994 privind instituirea unei taxe de trecere a frontierei in vederea constituirii unor resurse destinate protectiei sociale
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 30 noiembrie 1994, de cãtre 28 de senatori, şi anume: domnii Gabor Menyhert Hajdu, Gheorghe Frunda, Voicu Valentin Glodean, Mihail Iurcu, Andrei Tugulea, Tiberiu Vladislav, Valentin Corneliu Gabrielescu, Ioan-Paul Popescu, Emilian Buzica, Alexandru Paleologu, Constantin Moiceanu, doamna Maria Matilda Tetu, domnii Emil Tocaci, Ion Manea, Vasile Vetisanu, Petre Constantin Buchwald, Lajos Magyari, Denes Seres, Iosif Csapo, Gabor Kozsokar, Tanase Tavala, Constantin-Ticu Dumitrescu, Radu Vasile, Sorin-Adrian Vornicu-Nichifor, Dan-Constantin Vasiliu, Ovidiu-Corneliu Popescu, Sabin Ivan şi Ion Paun Otiman în legatura cu neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50 din 12 august 1994. De asemenea, la data de 2 decembrie 1994, Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã de cãtre 66 de deputaţi, şi anume : domnii Karoly Kerekes, Iuliu Vida, Zoltan Szilagyi, Matei Barna Elek, Gheorghe Tokay, Ladislau Borbely, Jolt Zoltan Fekete, Francisc Pecsi, Alexandru Sassu, doamnele Paula-Maria Ivanescu, Rada Istrate, domnii Victor Bostinaru, Adrian Severin, Petre Roman, Ioan Adrian Vilau, Dumitru Calance, Cristian Rãdulescu, Gheorghe Tarna, Teodor Luputiu, Mihai Chiriac, Emil Boros, Constantin Arhire, Viorel Lixandroiu, Vasile Nistor, Ion Gurau, Teodor Moldovan, Ilie Ştefan, Alexandru Brezniceanu, Otto-Ernest Weber, Sergiu George Rizescu, Teodor Vintilescu, Ion Berciu, Iosif Alfred Mazalik, Ioan Muresan, Sorin Victor Lepsa, Mircea Ioan Popa, Ion Hui, Constantin Ionescu, Remus-Constantin Opris, Alexandru Simionovici, Aurelian Paul Alecu, Mircea-Mihai Munteanu, Ion Cornita, Gheorghe Comanescu, Costel Paunescu, Radu Livezeanu, Ion Dinu, Razvan Dobrescu, Valentin Argesanu, Petre Dugulescu, Gabriel Tepelea, doamna Teodora Bertzi, domnii Corneliu Dorin Gavaliugov, Ervin Zoltan Szekely, Imre Andras, Valentin Iuliano, Varujan Vosganian, Slavomir Gvozdenovici, Emeric Feric, Anton Nicolau, Constantin-Romeo Dragomir, Calin Emil Anastasiu, Alexandru Konya, Zsolt Szilaghyi, George Iulian Stancov şi Petru Burca cu privire la neconstituţionalitatea aceleiaşi legi. Curtea Constituţionalã, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenta sa soluţioneze cele doua sesizãri care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În sesizarea grupului de senatori se arata ca prin Decizia nr. 71/1993 Curtea Constituţionalã a statuat ca, întrucît taxa pentru trecerea frontierei este destinatã plãţii ajutoarelor de încãlzire, ea este constituţionalã pînã la împlinirea termenului de plata a acestor ajutoare, dupã aceasta data taxa constituind "exclusiv un impediment de ordin financiar care greveazã dreptul la libera circulaţie, care nu se încadreazã în nici una dintre ipotezele prevãzute de art. 49 din Constituţie". De aceea, se considera ca Ordonanta Guvernului nr. 50/1994, aprobatã prin legea ce face obiectul sesizãrii, "a ignorat, pur şi simplu, poziţia Curţii Constituţionale, reinstaurind o taxa permanenta de care conditioneaza exercitarea unui drept fundamental al cetãţeanului", deşi în decizia sus-menţionatã se precizase ca "o asemenea modalitate nu poate avea caracter de principiu". De asemenea, se considera ca instituirea taxei este contrarã prevederilor art. 25 din Constituţie ce garanteazã dreptul la libera circulaţie, cît şi ale art. 49 din Constituţie, întrucît nu se încadreazã în nici una dintre ipotezele limitativ prevãzute de alin. (1) ale acestui articol. Din alt punct de vedere, al reglementãrilor internaţionale privind drepturile omului, se apreciazã ca instituirea taxei de trecere a frontierei este contrarã art. 13 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi art. 2 pct. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, se considera ca instituirea taxei respective este contrarã Actului final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa, semnat la Helsinki în anul 1975, Documentului final al Reuniunii de la Madrid pentru securitate şi cooperare în Europa şi Documentului final al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor statelor participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa. În ce priveşte posibilitatea Guvernului de a corecta periodic taxa, se apreciazã ca aceasta va ingreuna şi mai mult exercitarea dreptului la libera circulaţie, contrar prevederilor art. 49 din Constituţie. În sesizarea grupului de deputaţi se arata, în esenta, ca legea sus-menţionatã este neconstitutionala, întrucît taxa de trecere a frontierei constituie un impediment de ordin financiar "care greveazã dreptul la libera circulaţie" în contradictie cu prevederile art. 25 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia dreptul la libera circulaţie în ţara şi în strãinãtate este garantat, precum şi cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, pactele şi tratatele internaţionale privitoare la aceste drepturi, potrivit cãrora statele semnatare şi-au asumat obligaţia de a usura circulaţia internationala a persoanelor. De asemenea, se considera ca legea contravine şi art. 53 alin (2) din Constituţie, potrivit cãruia sistemul de impuneri trebuie sa asigure "aşezarea justa a sarcinilor fiscale". În alta ordine de idei se considera ca, potrivit art. 7 din ordonanta, taxa este destinatã finanţãrii unor mãsuri de protecţie socialã existente şi pînã în prezent, cu resurse asigurate din bugetul de stat, şi nicidecum unor noi mãsuri care ar justifica contribuţia populaţiei prin noi taxe, astfel cum a fost cazul dispoziţiei legale ce a fãcut obiectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 71/1993, prin care s-a statuat ca o asemenea taxa nu poate avea un "caracter de principiu", ci numai "pentru instituirea unei mãsuri de protecţie în temeiul art. 43 alin. (1) din Constituţie". În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, care nu au comunicat punctele lor de vedere. Întrucît cele doua sesizãri privesc neconstituţionalitatea aceleiaşi legi, s-a procedat la conexarea lor, pronuntindu-se decizia de fata.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, avînd în vedere cele doua sesizãri de neconstituţionalitate primite, legea ce face obiectul controlului de constitutionalitate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: În esenta, motivele de neconstituţionalitate invocate în cele doua sesizãri privesc aspecte legate de reglementãrile internaţionale referitoare la drepturile omului şi aspecte legate de incidenta art. 49 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie. Referitor la reglementãrile internaţionale privind drepturile omului, motivele invocate se întemeiazã pe prevederile art. 20 din Constituţie, potrivit cãrora dispoziţiile referitoare la drepturile şi libertãţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, ce au ca obiect aceste drepturi, iar în caz de neconcordanta între pactele sau tratatele respective şi legile interne, prioritatea o au reglementãrile internaţionale. În sesizarea grupului de senatori se susţine ca instituirea taxei ar fi contrarã art. 13 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cãruia "orice persoana are dreptul de a pãrãsi orice ţara, inclusiv a sa, şi de a reveni în ţara sa". Acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut, întrucît numai prohibirea dreptului de libera circulaţie ar fi contrarã prevederii respective. Or, asa cum se precizeazã în însãşi sesizarea grupului de senatori, ca şi, de altfel, în aceea a grupului de deputaţi, instituirea taxei reprezintã un impediment de ordin financiar în exercitarea dreptului de libera circulaţie, nu o interdicţie. De asemenea, în sesizarea grupului de senatori se susţine ca instituirea taxei ar fi contrarã "literei şi spiritului" documentelor de la Helsinki, Madrid şi Viena referitoare la securitatea şi cooperarea europeanã, fãrã însã a se preciza în ce sens sau cu referire la ce prevedere a acestor documente se vadeste contrarietatea. Este de observat, însã, ca aceste documente internaţionale nu au semnificatia unor tratate sau pacte privind drepturile omului şi ca numai Declaraţia Universala a Drepturilor Omului a fost incorporata, prin art. 20 alin. (1) din Constituţie, în dreptul intern, în sensul ca orice prevedere legalã trebuie interpretatã şi aplicatã în concordanta cu prevederile sale. De aceea, nici aceasta critica nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate. În sesizarea grupului de deputaţi se susţine ca orice mãsura de ingreunare - inclusiv de ordin financiar - a "contactelor umane internaţionale" ar fi contrarã prevederilor din reglementãrile internaţionale şi, deci, neconstitutionala. Potrivit însã pct. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, dreptul la libera circulaţie poate fi restrîns prin lege pentru motivele limitativ menţionate în acea prevedere. De aceea, o mãsura restrictiva, în situaţia în care se încadreazã în acele prevederi, nu poate fi consideratã ca fiind contrarã reglementãrilor internaţionale referitoare la drepturile omului, astfel încît motivul invocat, ce nu face nici o distincţie din acest punct de vedere, nu poate fi reţinut ca justificind neconstituţionalitatea taxei. În fine, în sesizarea grupului de senatori se considera ca instituirea taxei este contrarã insesi prevederilor pct. 3 din Protocolul nr. 4 la convenţia sus-menţionatã, ratificatã de ţara noastrã, potrivit cãrora dreptul la libera circulaţie în alta ţara poate fi restrîns numai prin lege, dacã aceasta mãsura este necesarã, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sãnãtãţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor altora. În sesizare nu se precizeazã motivele pentru care instituirea taxei este contrarã acestor prevederi. Este, însã, de menţionat ca prevederilor pct. 3 din Protocolul nr. 4 la convenţia sus-menţionatã le corespund dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie care, sub anumite aspecte, au un caracter mai restrictiv. Ţinînd seama de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora dispoziţiile acesteia referitoare la drepturile şi libertãţile fundamentale se interpreteazã şi se aplica în concordanta cu prevederile pactelor şi tratatelor internaţionale privind drepturile omului, rezulta ca reglementãrile pct. 3 din Protocolul nr. 4 constituie un criteriu de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 49, astfel încît esenţiale pentru determinarea constituţionalitãţii unei dispoziţii legale sînt prevederile acestui articol, al cãrui conţinut trebuie interpretat în concordanta cu norma internationala. În consecinta, rezulta ca motivele invocate în legatura cu incidenta reglementãrilor internaţionale pentru determinarea constituţionalitãţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1994 nu pot fi reţinute ca justificind caracterul neconstitutional al acestei legi. În legatura cu incidenta art. 49 din Constituţie, dupã cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 71/1993 referitoare la constituţionalitatea taxei pentru trecerea frontierei în vederea alimentarii fondurilor necesare ajutorului pentru încãlzirea locuinţelor în perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994 şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 75/1994 referitoare la constituţionalitatea abilitarii Guvernului pentru instituirea unei taxe de trecere a frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecţiei sociale, taxa pentru trecerea frontierei constituie un impediment de ordin financiar, care restringe exerciţiul dreptului la libera circulaţie prevãzut de art. 25 alin. (1) din Constituţie. De aceea legitimitate constituţionalã a acestei taxe poate rezulta exclusiv din prevederile art. 49 din Constituţie. Ţinînd seama ca în legea de abilitare s-a prevãzut ca destinaţia taxei este constituirea unor resurse necesare protecţiei sociale şi ca, potrivit art. 7 din ordonanta, astfel cum a fost modificatã prin legea de aprobare, sumele încasate din taxa de trecere a frontierei sînt destinate plãţii ajutoarelor sociale şi a altor drepturi de asistenta socialã, rezulta ca dintre motivele care pot justifica restrîngerea unor drepturi, potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie, singurul care ar putea fi avut în vedere este cel legat de apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. Pe acest temei, Curtea Constituţionalã a statuat, prin Decizia nr. 71/1993, ca stabilirea taxei în scopul alimentarii fondurilor destinate plãţii ajutorului pentru încãlzirea locuinţelor pe perioada 1 noiembrie 1993 - 30 aprilie 1994 este constituţionalã, ţinînd seama de "situaţia exceptionala rezultatã din lipsa fondurilor bugetare necesare instituirii unei mãsuri de protecţie în temeiul art. 43 alin. (1) din Constituţie". Prin aceasta decizie s-a statuat, totodatã, ca "o asemenea modalitate nu poate avea un caracter de principiu", întrucît "ar constitui exclusiv un impediment de ordin financiar ce greveazã dreptul la libera circulaţie, care nu se încadreazã în nici una dintre ipotezele prevãzute la art. 49 din Constituţie". Din prevederile art. 1 al ordonanţei rezulta ca taxa de trecere a frontierei a fost instituitã "în vederea constituirii unor resurse suplimentare pentru acordarea unor drepturi de protecţie socialã". Deci, potrivit reglementãri, taxa are valoare de principiu, nemaiavind un caracter excepţional legat de aplicarea unei anumite mãsuri de protecţie socialã. Asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 75/1994, întrucît taxa de trecere a frontierei afecteazã un drept fundamental - dreptul la libera circulaţie -, "ea nu poate fi instituitã decît dacã se impune pentru apãrarea unor drepturi ale cetãţenilor". Ţinînd seama de scopul abilitarii, asemenea drepturi nu pot fi decît cele din domeniul protecţiei sociale. Aceasta presupune ca legiuitorul sa stabileascã în folosul cãror drepturi anume a fost instituitã taxa. Determinarea acestor drepturi nu poate fi, însã, generica, asa cum se prevede la art. 1 din ordonanta - "drepturi de protecţie socialã" - sau la art. 7 astfel cum a fost modificat de legiuitor - "plata ajutoarelor sociale şi a altor drepturi de asistenta socialã" -, ci în mod concret, deoarece potrivit alin. (2) al art. 49 din Constituţie "restrîngerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o" şi nu se poate stabili aceasta proportionalitate decît în considerarea unui anumit drept pentru realizarea cãruia, asa cum prevede alin. (1) al aceluiaşi articol, restrîngerea "se impune". Cu alte cuvinte, restrîngerea unui drept constituţional - în cazul de fata a dreptului la libera circulaţie prevãzut la art. 25 din Constituţie - în scopul apãrãrii unor drepturi ale cetãţenilor este posibila, potrivit art. 49 din Constituţie, numai în considerarea unui anume drept, ca o mãsura ce se impune, întrucît, fãrã aceasta restringere, dreptul respectiv ar fi grav afectat şi, potrivit principiului proportionalitatii, numai în limitele necesare pentru ca acel drept sa nu fie, cel puţin în parte, compromis. În fond, în aceasta situaţie, un drept este afectat prin lege pentru salvgardarea altui drept, a cãrui importanta legiuitorul o considera primordialã. Or, în lipsa precizarii dreptului în folosul cãruia are loc restrîngerea, din simpla referire la drepturile de protecţie socialã (art. 1 din ordonanta) sau la drepturile de asistenta socialã (art. 7 din ordonanta) nu rezulta nici ca aceasta restringere "se impune" - cum prevede alin. (1) al art. 49 din Constituţie - şi nici ca ea este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o - cum prevede alin (2) al aceluiaşi articol. Dimpotriva, din art. 1 al ordonanţei rezulta ca taxa are un caracter de principiu, definitiv, şi ca este destinatã constituirii de resurse suplimentare pentru alimentarea unor fonduri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat. Prin intermediul acestor fonduri, deci media, taxa este destinatã plãţii unor drepturi definite, însã, generic, fãrã a se putea deduce în ce mãsura ele ar fi compromise fãrã aceasta restringere. Este adevãrat ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar plata drepturilor de asigurãri sociale constituie o cheltuiala publica. Însã, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, ceea ce presupune luarea în considerare a unor venituri, valori sau prestaţii, nu simpla exercitare a unui drept constituţional, cum este dreptul la libera circulaţie. De principiu, o taxa are justificarea într-o prestaţie a unei autoritãţi publice. Altminteri, dacã afecteazã exclusiv realizarea unui drept fundamental, ea reprezintã un impediment financiar, de natura a restringe neconstitutional exerciţiul acestui drept. Din cele arãtate rezulta ca Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1994 este neconstitutionala întrucît: - instituie o restrictie a dreptului la libera circulaţie prevãzut de art. 25 din Constituţie, cu caracter permanent şi de principiu; - reprezintã un impediment financiar în exercitarea dreptului la libera circulaţie care nu se justifica, în sensul art. 49 din Constituţie, ca o mãsura ce se impune pentru apãrarea unui alt drept care, fãrã aceasta restrictie, ar fi grav compromis; - constituie o mãsura adoptatã cu eludarea principiului proportionalitatii prevãzut la alin. (2) al art. 49 din Constituţie, întrucît nu se poate retine ca mãsurile de protecţie socialã, în parte cel puţin, nu ar mai fi realizabile fãrã instituirea acestei taxe, cît timp ele se suporta din bugetul asigurãrilor sociale de stat aprobat prin lege; - constituie o mãsura contrarã principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale prevãzute la art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucît reprezintã o taxa instituitã pe simplul exerciţiu al unui drept constituţional, fãrã a fi justificatã în nici un fel de o prestaţie a unei autoritãţi publice. Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 20, art. 25 alin. (1), art. 49, art. 53 alin. (2), art. 144 lit. a) şi art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Declara ca Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50 din 12 august 1994 privind instituirea unei taxe de trecere a frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecţiei sociale este neconstitutionala. Decizia se comunica Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 14 decembrie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent, Constantin Burada -------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
