Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIE nr. 14 din 18 mai 2016 sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 14 din 18 mai 2016 sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 iunie 2016
Comenteaza legea


    Dosar nr. 1.317/1/2016

    Mirela Sorina Popescu      - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
                                 Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Lucia Tatiana Rog          - judecător la Secţia penală
    Leontina Şerban            - judecător la Secţia penală
    Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
    Florentina Dragomir        - judecător la Secţia penală
    Rodica Aida Popa           - judecător la Secţia penală
    Mariana Ghena              - judecător la Secţia penală
    Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
    Ana Maria Dascălu          - judecător la Secţia penală


    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarele chestiuni de drept:
    1. În cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 01 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 102 alin. (4) din Codul penal?
    2. În cazul în care Curtea apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 01 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior?
    3. În aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru două infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea, survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării a autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal?
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 1.317/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse opiniile asupra problemelor de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Târgu Mureş, Cluj, Constanţa, Bucureşti, Galaţi, Oradea, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Craiova şi Iaşi, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate, transmiţând, totodată, practica judiciară relevantă.
    A mai arătat că, în cadrul opiniilor comunicate, detaliat prezentate în cuprinsul raportului, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Tulcea au susţinut că sesizarea, în întregul său, este inadmisibilă, întrucât toate cele trei întrebări formulate de Tribunalul Dâmboviţa tind la rezolvarea conflictului de drept procesul penal dedus judecăţii. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    De asemenea, a învederat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 4 mai 2016, soluţia propusă fiind de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării cu argumentarea că prima întrebare nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei cu care este sesizat Tribunalul Dâmboviţa, inadmisibilitatea acesteia determinând aceeaşi concluzie şi în legătură cu cea de a doua întrebare, iar a treia întrebare nu vizează dezlegarea, cu valoare de principiu, a unei chestiuni de drept, ci rezolvarea cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere.
    Totodată, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, raportul a fost comunicat contestatorului G.A.N. şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Adresa nr. 631/C2/784/III-5/2016 din data de 28 aprilie 2016, a transmis concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezbaterii, solicitând respingerea sesizării Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, ca inadmisibilă. În cuprinsul aceleiaşi adrese s-a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept dedusă dezlegării.
    Subsecvent acordării cuvântului asupra eventualelor chestiuni prealabile, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să expună punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea, în ansamblul ei, este inadmisibilă, întrucât problema de drept principală care a generat-o, respectiv modul de aplicare a dispoziţiilor privind liberarea condiţionată (obiect al primei întrebări), este nepertinentă în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii în faţa instanţei de trimitere - o cerere de contopire. Această nepertinenţă se răsfrânge şi asupra celorlalte două întrebări formulate, determinând inadmisibilitatea sesizării, în întregul său.
    A mai arătat că cea de a treia întrebare formulată de Tribunalul Dâmboviţa se particularizează şi printr-un aspect propriu de inadmisibilitate, prin aceea că, în mod obiectiv, nu constă în formularea unei probleme de drept, ci în expunerea datelor particulare ale cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere, finalitatea urmărită fiind aceea a rezolvării de către instanţa supremă a conflictului de drept procesul penal dedus judecăţii.
    În concluzie, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
    Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

                               ÎNALTA CURTE,
asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:
    1. În cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 01 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 102 alin. (4) din Codul penal?
    2. În cazul în care Curtea apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 01 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior?
    3. În aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru două infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării a autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal?
    II. Expunerea succintă a cauzei
    Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a fost sesizat cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul G.A.N. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Moreni în Dosarul nr. 1.427/262/2015.
    Prin Sentinţa penală nr. 21 din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Moreni în Dosarul nr. 1.427/262/2015 s-au dispus următoarele:
    În baza art. 585 din Codul de procedură penală s-a admis, în parte, cererea formulată de petentul condamnat G. A. N. şi, în consecinţă:
    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 309 din 13 februarie 2015 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare la 10.03.2015, în următoarele pedepse componente:
    - 2 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 30 martie 2011, a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal;
    - 2 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 22 iunie 2011, a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal;
    - 2 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 22 iunie 2011, a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal;
    - 2 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 4 septembrie 2011, a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală şi art. 5 din Codul penal.
    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.630 din 26 iulie 2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 4 septembrie 2013, în următoarele pedepse componente:
    - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în perioada 11 ianuarie 2011-26 februarie 2011, a unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată, aplicată iniţial prin Sentinţa penală nr. 1.422/2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 5 decembrie 2012;
    - 3 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 9 septembrie 2011, a unei infracţiuni de furt calificat, anulată prin Sentinţa penală nr. 1.422/2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 5 decembrie 2012;
    - 6 luni spor aplicat iniţial prin Sentinţa penală nr. 1.422/2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 05 decembrie 2012;
    - 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 29 octombrie 2009, a unei infracţiuni prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. a), g) şi i) din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 320 alin. 1 din Codul de procedură penală anterior, aplicată iniţial prin Sentinţa penală nr. 233/2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 6 martie 2013;
    - 8 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 29 octombrie 2009, a unei infracţiuni prevăzute de art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 320 alin. 1 din Codul de procedură penală anterior, aplicată iniţial prin Sentinţa penală nr. 233/2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 6 martie 2013;
    - 3 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 9 septembrie 2011, a unei infracţiuni de furt calificat, anulată prin Sentinţa penală nr. 233/2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 6 martie 2013.
    În baza art. 33 lit. a) şi art. 33 lit. b) din vechiul Cod penal sau contopit pedepsele sus-menţionate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 8 luni închisoare, prin reindividualizare, pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani şi 2 luni închisoare.
    În baza art. 36 alin. 3 din Codul penal anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată din perioada 9 septembrie 2011-21 mai 2014.
    S-a dispus anularea mandatelor de executare nr. 359/2015 şi 1.952/2013 ale Judecătoriei Ploieşti şi emiterea unui nou mandat, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare şi a stării de arest.
    În esenţă, prima instanţă a reţinut că pedepsele aplicate prin sentinţele mai sus menţionate (una dintre acestea fiind ea însăşi o sentinţă de contopire a unor pedepse aplicate anterior) sunt generate de săvârşirea unor infracţiuni concurente, toate comise sub imperiul legii vechi, apreciată ca fiind mai favorabilă şi din perspectiva regimului juridic sancţionator al concursului de infracţiuni, motiv pentru care contopirea acestora s-a făcut potrivit acesteia.
    Deopotrivă, instanţa a reţinut că, întrucât pedeapsa aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 3.148 din 31 octombrie 2014 a Judecătoriei Ploieşti reprezintă al doilea termen al recidivei postcondamnatorii în raport cu pedeapsa aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 1.630/2013 a Judecătoriei Ploieşti, aceasta nu poate fi contopită, iar perioada executată din ea nu poate fi dedusă.
    Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul G. A. N. care a invocat incorecta soluţionare a cererii sale de către instanţa de fond, ca urmare a neincluderii în procesul de contopire şi a pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 3.148 din 31 octombrie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 19 ianuarie 2015.
    La termenul din 26 februarie 2016, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul G. A. N., din oficiu, a pus în discuţie, în conformitate cu art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea stabilirii ordinii operaţiunilor ce trebuie efectuate pentru soluţionarea cererii petentului întemeiată pe dispoziţiile art. 585 din Codul de procedură penală, în contextul aplicării potenţiale, într-o situaţie precum cea existenţă în speţă, a instituţiilor de drept penal ce vizează concursul de infracţiuni, recidiva şi regimul juridic al revocării liberării condiţionate, precum şi a legii aplicabile în contextul intervenirii mai multor legi penale în timp.
    Prin Încheierea de sesizare din 11 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:
    1. În cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 01 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 102 alin. (4) din Codul penal?
    2. În cazul în care Curtea apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior?
    3. În aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru două infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării a autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal?
    Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. 2 din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.
    Punctele de vedere ale părţilor şi Ministerului Public
    În şedinţa din 26 februarie 2016, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a opinat în sensul că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, impunându-se sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării situaţiei juridice a petentului.
    Apărătorul condamnatului G.A.N. a apreciat ca fiind necesară şi admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, în vederea pronunţării asupra aspectelor puse în discuţie de instanţa de contestaţie.
    Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Instanţa de contestaţie nu a analizat motivele care susţin admisibilitatea sesizării, limitându-se, subsecvent prezentării detaliate a situaţiei factuale a sancţiunilor aplicate contestatorului, la menţionarea faptului că soluţionarea corectă a cauzei depinde de ordinea aplicării mai multor instituţii de drept penal (concurs sau recidivă, respectiv regim juridic al revocării liberării condiţionate), cu menţiunea că trebuie determinată corespunzător şi legea penală aplicabilă (veche sau nouă, potrivit etapelor corespunzător alese).
    Astfel, pornind de la critica formulată de contestator, instanţa a reţinut că situaţia juridică a condamnărilor relevante soluţionării cererii părţii este următoarea:
    Prin Sentinţa penală nr. 1.422/2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 5 decembrie 2012, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare ca urmare a contopirii pedepselor de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în perioada 11 ianuarie 2011-26 februarie 2011, a unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 9 septembrie 2011, a unei infracţiuni de furt calificat (pedeapsă pentru care, prin Sentinţa penală nr. 2.296/2011 a Judecătoriei Ploieşti, fusese suspendată executarea sub supraveghere, beneficiu anulat prin Sentinţa penală nr. 1.422/2012) şi a aplicării unui spor de 6 luni.
    Prin Sentinţa penală nr. 233/2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 6 martie 2013, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor de: 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 29 octombrie 2009, a infracţiunii prevăzute de art. 208, 209 alin. 1 lit. a), g) şi i) din Codul penal anterior, 8 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 29 octombrie 2009, a infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 9 septembrie 2011, a infracţiunii de furt calificat (pedeapsă pentru care, prin Sentinţa penală nr. 2.296/2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 23 ianuarie 2012, fusese suspendată executarea sub supraveghere, beneficiu anulat prin Sentinţa penală nr. 233/2013).
    Prin Sentinţa penală nr. 1.630 din 26 iulie 2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 4 septembrie 2013, contestatorului i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor aplicate prin cele două sentinţe de condamnare anterioare: Sentinţa penală nr. 1.422/2012 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 5 decembrie 2012, respectiv Sentinţa penală nr. 233/2013 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la 6 martie 2013.
    Din executarea acestei pedepse contestatorul a fost liberat condiţionat la 21 mai 2014.
    Prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 33 din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, contestatorul a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, la 14 iulie 2014, a două infracţiuni de distrugere calificată.
    Cele două pedepse au fost contopite conform dispoziţiilor art. 39 din Codul penal, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea şi o treime din cealaltă).
    În temeiul art. 104 alin. (2) din Codul penal a fost revocată liberarea condiţionată ce intervenise la data de 21 mai 2014, restul de 475 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată contestatorului prin Sentinţa penală nr. 1.360/2013 a Judecătoriei Ploieşti fiind adiţionat pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în cauză.
    Totodată, a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 21 iulie 2014 la zi şi a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3.484/20 ianuarie 2015, executabil în perioada 21 iulie 2014-7 noiembrie 2017.
    Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 309 din 13 februarie 2015 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare la 10 martie 2015, petentul a fost condamnat la 4 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiuni de furt calificat comise în perioada 30 martie 2011-4 septembrie 2011.
    Aceste pedepse au fost contopite potrivit art. 34 din Codul penal din 1968, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 359/10 martie 2015, executabil în perioada 8 noiembrie 2017-7 noiembrie 2019.
    În raport cu situaţia factuală anterior menţionată, raportânduse la critica formulată de contestator, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că o primă chestiune care trebuie supusă dezlegării instanţei supreme, în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, este dacă "în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă, ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 102 alin. (4) din Codul penal?"
    Asupra acestei chestiuni de drept instanţa şi-a exprimat explicit punctul de vedere, susţinând că intervenirea liberării condiţionate după 1 februarie 2014 nu modifică esenţial raportul juridic general legat de tragerea la răspundere penală a unei persoane, astfel încât analiza legii aplicabile revocării liberării condiţionate trebuie să ţină cont de succesiunea legilor penale în timp intervenite de la momentul condamnării definitive şi până la momentul pronunţării definitive asupra revocării. În consecinţă, prin stabilirea unei pedepse principale potrivit legii noi şi revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea unei alte pedepse, potrivit art. 61 din Codul penal anterior, nu se produce lex tertia, întrucât raporturile juridice de drept penal sunt diferite. Unul vizează tragerea la răspundere penală pentru fapta nouă săvârşită, iar celălalt vizează, în principal, executarea unei pedepse anterioare pentru care se dispusese liberarea condiţionată.
    A mai arătat că argumentelor ce ţin de aplicarea legii penale în timp şi consideraţiilor asupra practicii judiciare în materia liberării condiţionate ce par să aibă în vedere raportul juridic de drept penal, astfel cum a fost mai sus menţionat, s-ar adăuga şi faptul că art. 104 alin. (2) din Codul penal este construit să se aplice unei liberări condiţionate acordate conform legii noi. Astfel, în textul de lege se face referire expresă la săvârşirea unei noi infracţiuni după liberarea condiţionată şi descoperită "în interiorul termenului de supraveghere", noţiunea de termen de supraveghere fiind una specifică legii noi, legea veche necunoscând instituţia supravegherii după acordarea liberării condiţionate. Art. 104 din Codul penal, în ansamblul său, este legat de acordarea liberării condiţionate potrivit legii noi, aspect confirmat şi de primul caz de revocare prevăzut de alineatul 1 care face referire la nerespectarea obligaţiilor specifice supravegherii. De asemenea, prin art. 105 din Codul penal se reglementează (spre diferenţă de legea veche) posibilitatea anulării liberării condiţionate dacă se descoperă că până la acordarea acesteia persoana condamnată mai săvârşise alte infracţiuni. Se face din nou referire directă la termenul de supraveghere, pentru că la alin. 2 se reglementează posibilitatea ca, drept urmare a noii pedepse aplicate, să se menţină liberarea condiţionată, dar termenul de supraveghere va curge de la data primei liberări condiţionate. Astfel, ambele instituţii reglementate de art. 104 şi 105 din Codul penal par indisociabil legate de acordarea liberării condiţionate potrivit noului cod penal cu stabilirea supravegherii şi, cu atât mai mult, nu ar putea fi aplicate unei liberări condiţionate acordate potrivit Codului penal vechi.
    În legătură cu această chestiune de drept, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că o a doua întrebare ce trebuie adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este următoarea: "În cazul în care Curtea apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior?"
    În prezentarea opiniei sale, instanţa a reţinut că aceasta ridică problema autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti în cazul unei pluralităţi de infracţiuni în care operaţiunile necesare realizării unei eventuale contopiri a pedepselor impun descontopirea pedepsei rezultante. Astfel spus, se pune întrebarea dacă în cazul în care aplicarea pedepsei rezultante ar fi fost generată de o eroare de apreciere a normelor de drept, acest aspect poate fi remediat în calea procedurală reglementată de art. 585 din Codul de procedură penală.
    În argumentare, invocând importanţa principiului autorităţii de lucru judecat în ansamblul principiilor de drept ce guvernează atât procesul penal, cât şi cel civil lato sensu, instanţa a reţinut că rezolvarea cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 din Codul de procedură penală implică o analiză asupra unei situaţii de fapt mai complexă decât cea care a dus instanţa de fond (în cauza finalizată prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti) la revocarea liberării condiţionate şi cumularea restului rămas neexecutat de 475 de zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată anterior petentului pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate cu acea ocazie. Astfel, fiind necesară descontopirea pedepsei de 2 ani şi 475 de zile închisoare în pedepsele componente (două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare şi restul rămas neexecutat de 475 de zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 1.360/2013 a Judecătoriei Ploieşti), instanţa nu va fi obligată în analiza instituţiilor de drept aplicabile pluralităţii de infracţiuni (tratamentul penal al recidivei şi/sau al concursului de infracţiuni în speţă) să cumuleze neapărat restul de 475 de zile vreunei alte pedepse corespunzătoare unei etape a analizei mai sus menţionate, în baza art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    În consecinţă, s-a apreciat că, în afară de principiul caracterului echitabil care guvernează procesul penal, care ar impune stabilirea unei soluţii corecte din punct de vedere juridic şi care ar putea fi juxtapus principiului autorităţii de lucru judecat, pentru că oricum autoritatea de lucru judecat a sentinţei se va manifesta cu necesitate asupra pedepselor principale, analiza esenţială ce va trebui efectuată ar trebui să se raporteze şi la principiul nemenţinerii sau necreării unei situaţii juridice mai grele a petentului condamnat, cu atât mai mult cu cât acesta este titularul acţiunii menite să ducă la reducerea pedepsei pe care o are de executat. Ca atare, dacă principiul autorităţii de lucru judecat ar duce la menţinerea unei "erori" în defavoarea persoanei condamnate (cum s-ar părea că este cazul în speţă prin cumularea restului rămas de executat cu o altă pedeapsă rezultantă în condiţiile în care regimul juridic prevăzut de art. 61 din Codul penal anterior ar fi cel al contopirii restului rămas de executat cu pedeapsa nouă prin cumul juridic cu spor facultativ), atunci considerentele mai sus expuse ar face să primeze aplicarea principiilor caracterului echitabil al procesului penal şi al aflării adevărului. Pe de altă parte, ajungerea la o concluzie finală ce ar face ca pedeapsa executabilă a inculpatului să depăşească data de 7 noiembrie 2019 ar face să primeze aplicarea principiului non reformatio in pejus, cu consecinţa menţinerii pedepselor executabile în prezent de către inculpat.
    Plecând de la argumentele prezentate, dar ca o consecinţă directă a chestiunii de drept anterior invocate, instanţa a reţinut că o a treia întrebare ce se impune a fi adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este: "În aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru două infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal?"
    În legătură cu această chestiune de drept, instanţa a reţinut că, în mod necesar, de alegerea ordinii corecte a aplicării instituţiilor de drept penal cu incidenţă potenţială în cauză depinde corecta soluţionare a cauzei, condiţie principală menţionată de art. 475 din Codul de procedură penală pentru ca o întrebare preliminară să fie adresată Curţii. În egală măsură, răspunsul la această întrebare principală depinde şi de răspunsul la celelalte două întrebări anterioare.
    Astfel, impunerea autorităţii de lucru judecat a Sentinţei penale nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti, sub aspectul menţionat, ar face imposibilă analizarea situaţiei existenţei concursului infracţiunilor judecate prin Sentinţa penală nr. 309/2015 faţă de cele ce au făcut obiectul contopirii prin Sentinţa penală nr. 1.630/2013 ale Judecătoriei Ploieşti. Dacă sar reţine că sunt obligatorii revocarea liberării condiţionate din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.630/2013 şi cumularea restului rămas neexecutat cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti, atunci nu ar mai fi posibilă contopirea pedepselor ce au compus rezultanta de 4 ani închisoare, executată parţial până la liberarea condiţionată, cu infracţiuni judecate ulterior revocării liberării condiţionate. Cumularea restului rămas neexecutat cu o altă pedeapsă presupune că partea din pedeapsa ce s-a executat până la liberarea condiţionată rămâne executată definitiv; or, efectul unei noi contopiri a pedepselor componente din rezultanta de 4 ani închisoare ar presupune că acestea nu au fost încă executate pentru că se va emite un nou mandat de executare a pedepsei.
    Ca atare, alegerea unei astfel de soluţii juridice, prin care să se menţină indivizibilitatea pedepsei de 2 ani şi 475 de zile închisoare mai sus menţionate, ar presupune, cel mai probabil, diferenţiat faţă de cum a procedat Judecătoria Moreni în primă instanţă, să se realizeze contopirea pedepselor componente ale rezultantei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 309/2015 a Judecătoriei Ploieşti cu această pedeapsă de 2 ani şi 475 de zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti (infracţiunile ce au stat la baza condamnărilor din aceste sentinţe fiind concurente). Se remarcă însă că rezultanta finală ar fi mai gravă pentru inculpat decât situaţia actuală pentru că ar fi aplicabile dispoziţiile noului Cod penal concursului de infracţiuni, pentru că în termenii concursului ar fi infracţiuni comise după 1 februarie 2014 (infracţiunile comise în 14 iulie 2014). La pedeapsa de 2 ani şi 475 de zile închisoare ar trebui adăugate astfel câte o treime din cele 4 pedepse de 2 ani închisoare corespunzătoare infracţiunilor săvârşite în anul 2011 şi judecate prin Sentinţa penală nr. 309/2015 a Judecătoriei Ploieşti, deci 2 ani şi 8 luni închisoare (o pedeapsă mai mare decât rezultanta de 2 ani închisoare pe care ar avea-o momentan de executat cumulat petentul).
    Or, în situaţia în care se apreciază că rezolvarea situaţiei juridice a petentului potrivit art. 585 din Codul de procedură penală trebuie să se realizeze global şi fără ca Sentinţa penală nr. 3.148/2015 a Judecătoriei Ploieşti să aibă autoritate de lucru judecat în sensul mai sus menţionat, se cere, într-adevăr, soluţionată chestiunea concurenţei mai multor infracţiuni "două câte două", astfel cum s-a expus anterior.
    Instanţa a susţinut că soluţionarea corectă a problemei în discuţie presupunea contopirea într-o aceeaşi etapă a tuturor infracţiunilor, pe baza regulilor prevăzute de art. 34 din Codul penal anterior, iar nu contopirea în două etape, potrivit regulilor de la concurs sau prin intercalarea regulilor specifice recidivei postcondamnatorii, respectiv ale concursului de infracţiuni.
    Existenţa concurenţei între prima şi a doua categorie de infracţiuni şi apoi între a doua şi a treia categorie de infracţiuni îndreptăţeşte la această soluţie. Astfel, prin voinţa legiuitorului (manifestată în art. 36 din Codul penal anterior), contopirile ulterioare făceau ca toate pedepsele intrate în componenţa ultimei rezultante să nu fie considerate ca fiind executate decât pe baza noului mandat de executare a pedepsei emis. Prin contopirea infracţiunilor din prima categorie cu cele din a doua categorie, infracţiunile ce au stat la baza condamnării iniţiale nu sunt astfel considerate ca definitiv soluţionate decât potrivit noii contopiri. Astfel nu am avea de ce să considerăm că ar mai trebui aplicat regimul juridic al recidivei sau al pluralităţii intermediare din perspectiva ultimei categorii de infracţiuni faţă de infracţiunile din prima categorie. Acest regim juridic al recidivei sau al pluralităţii intermediare s-ar fi aplicat doar dacă ar fi lipsit condamnarea pentru infracţiunile din a doua categorie.
    De asemenea, sistemul cumulului juridic cu spor variabil era suficient de flexibil pentru a ţine cont la individualizarea rezultantei de aspectul că unele dintre infracţiunile contopite ar fi fost săvârşite după intervenirea unei prime condamnări pentru unii dintre termenii noului concurs de infracţiuni.
    Soluţia aleasă rezolvă şi problema existenţei unui anumit element arbitrar, şi anume data potenţial diferită de judecare a infracţiunilor termeni ai concursului de infracţiuni atât cu cele pentru care intervine prima condamnare, cât şi cu cele săvârşite după prima condamnare. Aceste infracţiuni sunt cele suficient de vechi pentru a fi în concurs cu cele din prima categorie şi judecate suficient de târziu pentru a fi în concurs şi cu cele din ultima categorie. Astfel, dacă infracţiunile menţionate ar fi fost judecate înaintea judecării ultimelor infracţiuni săvârşite (dar totuşi după comiterea acestor infracţiuni), cu suficient timp înainte astfel încât să fie cunoscute de instanţa ce judecă infracţiunile din această ultimă categorie, atunci s-ar fi realizat contopirea pedepselor pentru toate primele infracţiuni săvârşite înainte de judecarea infracţiunilor celor mai recente. Într-o atare situaţie stabilirea unei pedepse rezultante inclusiv pentru primele infracţiuni judecate, pedeapsă rezultantă aplicată însă după momentul comiterii infracţiunilor celor mai recente, ar fi făcut inaplicabile regulile de la recidivă sau pluralitate intermediară pentru ultima categorie şi s-ar fi contopit şi aceste pedepse cu toate celelalte. Pentru identitate de raţiune s-ar impune aceeaşi soluţie şi dacă infracţiunile de categorie intermediară (concurente şi cu primele pentru care a intervenit condamnarea şi cu ultimele infracţiuni săvârşite) sunt judecate după cele mai recent săvârşite.
    Chiar dacă, pe de o parte, regimul actual al recidivei postcondamnatorii s-a schimbat, după cum nici tratamentul penal al concursului de infracţiuni nu mai este atât de flexibil, considerăm că aceeaşi soluţie ar trebui aplicată şi în cazul de faţă, cu amendamentul că la tratamentul concursului de infracţiuni trebuie ţinut cont de dispoziţiile legii noi, faţă de comiterea unor infracţiuni sub imperiul legii noi şi aplicarea astfel a art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare.
    În concluzie, instanţa a apreciat că, întrucât nu se poate face abstracţie de faptul că infracţiunile judecate potrivit Sentinţei penale nr. 1.630/2013 a Judecătoriei Ploieşti sunt concurente cu cele judecate potrivit Sentinţei penale nr. 309/2015 a Judecătoriei Ploieşti, iar acestea din urmă sunt concurente cu cele judecate prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti, iar acordarea eficacităţii regulilor concursului de infracţiuni nu ar fi posibilă dacă s-ar aplica în vreun fel regulile recidivei postcondamnatorii ce ar viza doar o parte din termenii concursului, atunci ar trebui contopite toate infracţiunile ce au făcut obiectul acestor sentinţe cu neaplicarea regulilor specifice recidivei sau revocării liberării condiţionate. Vor fi deduse din pedeapsa rezultantă (stabilită conform noii legi penale, pentru că ultimele infracţiuni sunt săvârşite după 1 februarie 2014) toate perioadele considerate ca fiind executate, cu începere din 9 septembrie 2011 şi până în prezent (cu excepţia intervalului 22 mai 2014-20 iulie 2014 când petentul a fost liber).
    III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Târgu Mureş, Cluj, Constanţa, Bucureşti, Galaţi, Oradea, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Craiova şi Iaşi, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.
    Curtea de Apel Suceava nu a comunicat punctul de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, transmiţând numai copii ale unor hotărâri judecătoreşti apreciate ca fiind relevante în materia de drept supusă analizei.
    S-au conturat următoarele opinii:
    1. Într-o opinie majoritară, exprimată de Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Topliţa), Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Zalău, Tribunalul Maramureş), Curtea de Apel Constanţa (Judecătoria Tulcea), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea (Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Buhuşi), Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Iaşi (Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui), s-a susţinut că, în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă duce la aplicarea art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    În argumentarea acestei opinii, pornind de la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă", s-a susţinut că, întrucât în ipoteza dată noua infracţiune a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica temeiul de revocare a liberării condiţionate prevăzut de art. 104 din acest cod.
    2. Într-o opinie minoritară, exprimată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti şi al Curţii de Apel Braşov (Tribunalul Covasna) s-a susţinut că în ipoteza prezentată la subpunctul 1 al sesizării sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 din Codul penal anterior, întrucât art. 104 alin. (2) din Codul penal se aplică în situaţia în care liberarea condiţionată a fost acordată conform legii noi.
    3. În ceea ce priveşte subpunctele 2 şi 3 din sesizare, instanţele judecătoreşti au opinat diferit:
    În legătură cu subpunctul 2 din sesizare s-au emis următoarele puncte de vedere:
    Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Topliţa), Curtea de Apel Bucureşti (ca opinie majoritară) şi Curtea de Apel Galaţi au susţinut că în ipoteza prezentată sunt aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    Opinia minoritară exprimată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti a fost în sensul că, în cazul în care aplicarea pedepsei rezultante ar fi generată de o eroare de apreciere a normelor de drept, acest aspect poate fi remediat în calea procedurală reglementată de art. 585 din Codul de procedură penală, principiul caracterului echitabil al procesului penal şi al aflării adevărului primând faţă de principiul autorităţii de lucru judecat, dacă prin aplicarea acestuia s-ar ajunge la menţinerea unei erori în defavoarea persoanei condamnate.
    Curtea de Apel Oradea a opinat în sensul că aspectele ce se doresc a fi dezlegate nu vizează chestiuni de drept, ci de interpretare şi aplicare a normelor penale, motiv pentru care sesizarea este inadmisibilă.
    Cu privire la subpunctul 3 din sesizare s-a opinat după cum urmează:
    Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Topliţa) a susţinut că în ipoteza prezentată se aplică legea penală mai favorabilă, respectiv Codul penal anterior.
    Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureş) a opinat că în cauză se aplică dispoziţiile art. 79 din Codul penal, care reglementează situaţiile de concurs privind cauze de atenuare şi cauze de agravare a răspunderii penale.
    Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Braşov au susţinut că problema ce se doreşte a fi dezlegată nu vizează chestiuni de drept, ci de interpretare şi aplicare a normelor penale, motiv pentru care sesizarea este inadmisibilă sub acest aspect.
    Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Piteşti au opinat că în ipoteza prezentată este aplicabilă legea penală nouă, ca lege penală mai favorabilă.
    4. Curtea de Apel Craiova a comunicat că, în cazul soluţionării unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 585 din Codul de procedură penală, este lipsit de relevanţă faptul că revocarea liberării condiţionate a avut loc în temeiul dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal sau în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Codul penal anterior.
    Totodată, a comunicat că ordinea şi legea penală aplicabile operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor aplicabile în cauză sunt: concursul de infracţiuni, recidiva şi revocarea beneficiului liberării condiţionate.
    5. Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Tulcea au comunicat faptul că toate cele trei întrebări formulate de Tribunalul Dâmboviţa tind la rezolvarea conflictului de drept procesul penal dedus judecăţii, sesizarea fiind inadmisibilă, în integralitate.
    IV. Examenul jurisprudenţei
    Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Cluj (Judecătoria Zalău, Judecătoria Dragomireşti), Curtea de Apel Constanţa (Judecătoria Medgidia, Judecătoria Constanţa), Curtea de Apel Bucureşti (Judecătoria Sectorului 2, Judecătoria Sectorului 4, Judecătoria Sectorului 6, Judecătoria Buftea), Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Braşov), Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Bacău), Curtea de Apel Suceava (Judecătoria Suceava), Curtea de Apel Piteşti (Judecătoria Topoloveni) şi Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Târgu Jiu).
    Prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate s-au pronunţat soluţii cu privire la revocarea liberării condiţionate, potrivit dispoziţiilor art. 61 din Codul penal anterior sau ale art. 102 alin. (4) din Codul penal, în situaţii particulare în care, în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, inculpatul a comis noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă.
    V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă nu a fost comunicat niciun punct de vedere.
    VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Prin concluziile scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, în esenţă, că sesizarea, în ansamblul ei, este inadmisibilă întrucât, prin modul confuz şi alambicat de formulare a întrebărilor, instanţa de trimitere, pe de o parte, încearcă a-şi lămuri probleme de drept nepertinente cauzei pendinte sau cărora li s-a răspuns, parţial, prin dezlegări anterioare, iar, pe de altă parte, transferă asupra Înaltei Curţi sarcina rezolvării cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată.
    VIII. Dispoziţii legale incidente
    Codul penal din 1969
    Art. 59. - Liberarea condiţionată
    După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
    În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
    Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
    În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.
    Art. 61. - Efectele liberării condiţionate
    Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.
    Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.
    Art. 33. - Concursul de infracţiuni
    Concurs de infracţiuni există:
    a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;
    b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
    Art. 34. - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică
    În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
    a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;
    c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;
    d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;
    e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c).
    Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
    Art. 36. - Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana fizică
    Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35.
    Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
    Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
    Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
    Art. 37. - Recidiva în cazul persoanei fizice
    Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:
    a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;
    b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
    c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
    Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detenţiunea pe viaţă.
    Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.
    Art. 38. - Condamnările care nu atrag starea de recidivă
    La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
    a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;
    a^1) infracţiunile săvârşite din culpă;
    b) infracţiunile amnistiate;
    c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
    De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
    Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
    Art. 10. - Tratamentul sancţionar al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
    Codul penal
    Art. 5. - Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
    (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
    Art. 102. - Supravegherea condamnatului
    (1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune.
    (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
    (3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială.
    (4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
    a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
    b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
    Art. 104. - Revocarea liberării condiţionate
    (1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă.
    (2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
    Codul de procedură penală
    Art. 585. - Alte modificări de pedepse
    (1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
    a) concursul de infracţiuni;
    b) recidiva;
    c) pluralitatea intermediară;
    d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    (2) Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
    (3) Sesizarea instanţei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
    (4) La primirea cererii, preşedintele completului de judecată dispune ataşarea la dosar a înscrisurilor şi luarea tuturor măsurilor necesare soluţionării cauzei.
    Art. 587. - Liberarea condiţionată
    (1) Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
    (2) Când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.
    (3) Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.
    (4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probaţiune competent, precum şi unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel eliberat.
    Art. 588. - Anularea şi revocarea liberării condiţionate
    (1) Asupra anulării liberării condiţionate prevăzute la art. 105 alin. (1) din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea care atrage anularea.
    (2) Instanţa prevăzută la alin. (1) se pronunţă şi asupra revocării liberării condiţionate, în situaţia prevăzută la art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    (3) Instanţa prevăzută la art. 587 alin. (1) se pronunţă şi asupra revocării liberării condiţionate, în situaţia prevăzută la art. 104 alin. (1) din Codul penal, la sesizarea serviciului de probaţiune, precum şi în cazul când instanţa care l-a judecat pe condamnat pentru o altă infracţiune nu s-a pronunţat în această privinţă.
    (4) Instanţa în faţa căreia hotărârea a rămas definitivă este obligată să comunice locului de deţinere şi serviciului de probaţiune, atunci când este cazul, o copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberării condiţionate.
    IX. Opinia judecătorului-raportor
    Judecătorul-raportor a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală în Dosarul nr. 1.427/262/2015.
    În argumentare, în esenţă, judecătorul-raportor a susţinut că, deşi sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate privind titularul, etapa procesuală în care poate fi formulată, precum şi cerinţa ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre prealabilă sau o decizie de recurs în interesul legii, aceasta nu îndeplineşte şi condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, întrucât prima chestiune de drept ridicată de instanţa de trimitere, care vizează problema revocării liberării condiţionate ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă [procedură reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală], nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei cu care este sesizat Tribunalul Dâmboviţa, respectiv cerere de contopire întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, inadmisibilitatea acesteia repercutându-se şi asupra celei de-a doua întrebări care are caracter subsidiar.
    Deopotrivă, a susţinut că şi cea de-a treia întrebare este inadmisibilă, întrucât nu vizează dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci rezolvarea cauzei cu care Tribunalul Dâmboviţa a fost învestit, pe baza tuturor datelor şi elementelor din dosar.
    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, reţine următoarele:
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a reglementat, prin art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe:
    - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    - soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
    - chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.
    Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor sus-menţionate, Înalta Curte constată următoarele:
    Prima condiţie analizată, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, este îndeplinită, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală fiind învestit, în Dosarul nr. 1.427/262/2015, cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul G.A.N. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 14 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Moreni în Dosarul nr. 1.427/262/2015.
    De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
    În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, referitor la fiecare dintre întrebările formulate, se reţin următoarele:
    1. Prima întrebare, prin care se solicită dezlegarea chestiunii de drept "dacă în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă conduce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 104 alin. (2) din Codul penal", nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei cu care este sesizat Tribunalul Dâmboviţa.
    Noţiunea de "soluţionarea pe fond a cauzei" a fost explicată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, prin care sa statuat că: "între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.
    Prin sintagma «soluţionarea pe fond a cauzei» folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs trebuie astfel să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă".
    Practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constantă sub acest aspect, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014; Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015.
    În prezenta cauză Tribunalul Dâmboviţa nu este învestit cu o speţă în care să se ridice problema revocării liberării condiţionate ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă [procedură reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală], ci cu un dosar ce are ca obiect o cerere de contopire întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
    Chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere vizează modul de stabilire a pedepsei rezultante pentru două dintre infracţiunile despre care se susţine că ar face parte din structura pluralităţii, iar această problemă a fost deja soluţionată prin hotărâre definitivă, cu ocazia pronunţării condamnării pentru respectivele infracţiuni. Astfel, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare (fila 3), prin Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 33/2015 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţele care au judecat cele două infracţiuni de distrugere calificată comise la data de 14 iulie 2014 au dispus condamnarea inculpatului G.A.N. şi, în temeiul art. 104 alin. (2) din Codul penal, revocarea liberării condiţionate.
    Se constată aşadar că ceea ce se solicită în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este dezlegarea unei probleme de drept de care a depins rezolvarea unei alte cauze penale, soluţionată definitiv şi care se bucură de autoritate de lucru judecat (Sentinţa penală nr. 3.148/2014 a Judecătoriei Ploieşti).Tribunalul Dâmboviţa, apreciind că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 61 din Codul penal anterior, iar nu cele ale art. 104 alin. (2) din Codul penal, cere practic instanţei supreme exercitarea unui control judiciar asupra unei soluţii definitive, în afara cadrului prevăzut de dispoziţiile legale care reglementează căile extraordinare de atac.
    Or, mecanismul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept deja soluţionate printr-o hotărâre penală definitivă şi nici cenzurarea modului în care aceasta a fost rezolvată.
    Ca atare, în raport cu cele anterior reţinute, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind prima întrebare din încheierea de sesizare este inadmisibilă.
    2. Cea de-a doua întrebare cuprinsă în încheierea de sesizare, "în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior?" este subsidiară celei analizate anterior, astfel că inadmisibilitatea primei întrebări determină aceeaşi concluzie şi în privinţa celei de-a doua probleme de drept formulate de instanţa de trimitere.
    3. Prin cea de-a treia întrebare, Tribunalul Dâmboviţa descrie situaţia concretă din dosarul cu care a fost sesizat şi solicită stabilirea legii aplicabile în cauză şi a ordinii în care sunt incidente instituţiile de drept penal substanţial, respectiv concursul de infracţiuni, recidiva şi revocarea liberării condiţionate.
    Astfel, se cere Înaltei Curţi să se pronunţe în următoarea situaţie punctuală: "în aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea din speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru 2 infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal?"
    Înalta Curte constată, faţă de modul în care a fost formulată întrebarea de către instanţa de trimitere, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării întrucât ceea ce se solicită în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală nu este dezlegarea cu valoare de principiu a unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, ci rezolvarea cauzei cu care Tribunalul Dâmboviţa a fost învestit, pe baza tuturor datelor şi elementelor din dosar.
    În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant statuându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile procesual penale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile ori de câte ori întrebarea formulată a depăşit cadrul unei interpretări in abstracto a dispoziţiilor legale. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală; prin Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei; prin Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016, de respingere a sesizării ca inadmisibilă, s-a reţinut că instanţa supremă, în unificarea practicii judiciare prin mecanismul hotărârii prealabile, vizează acele chestiuni de drept ce influenţează soluţia în cauză, însă nu determină baza factuală, caracterizarea în drept şi nici legea aplicabilă cauzei în ipoteza succesiunii de legi, acestea aparţinând exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii penale; prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, arătându-se că hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii.
    În raport cu cele anterior reţinute se constată că şi sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind a treia întrebare din încheierea de sesizare este inadmisibilă.
    Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală.

                     ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                               În numele legii
                                  DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.427/262/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    1. În cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior sau a art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    2. În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cazul intervenirii liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate, acordată potrivit dispoziţiilor art. 59 şi următoarele din Codul penal anterior, dar după 1 februarie 2014, comiterea unei noi infracţiuni în interiorul restului rămas neexecutat din pedeapsă ar duce la aplicarea art. 61 din Codul penal anterior, care este relevanţa într-o situaţie precum cea de faţă, în cadrul soluţionării unei cereri ulterioare întemeiate potrivit art. 585 din Codul de procedură penală, a faptului că printr-o hotărâre anterioară aplicabilă persoanei condamnate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal, iar nu ale art. 61 din Codul penal anterior.
    3. În aplicarea art. 585 din Codul de procedură penală unei situaţii precum cea în speţă, a unei persoane condamnate definitiv în anul 2013 pentru 4 infracţiuni comise în perioada 2009-2011, în anul 2015 pentru 4 infracţiuni comise în anul 2011 şi anterior, în anul 2015 pentru 2 infracţiuni comise la 14 iulie 2014 în concurs cu cele imediat anterior menţionate, dar în recidivă postcondamnatorie faţă de primele, după liberarea condiţionată din executarea pedepsei pentru acestea survenită la 21 mai 2014, cu rest rămas neexecutat de 475 de zile închisoare, care este ordinea şi legea penală aplicabilă operaţiunilor necesare modificării pedepsei potrivit instituţiilor potenţial aplicabile în cauză - concurs de infracţiuni, recidivă şi revocare beneficiu liberare condiţionată, atât din perspectiva aplicării sau neaplicării autorităţii de lucru judecat a unei sentinţe anterioare cu consecinţa cumulării restului rămas neexecutat de 475 de zile unei pedepse intermediare potrivit art. 104 alin. (2) din Codul penal.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2016.


                 PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A
             ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                judecător MIRELA SORINA POPESCU


                      Magistrat-asistent,
                         Marcela Radu

                             ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIE nr. 14 din 18 mai 2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016