Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 139 din 23 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330-330^4 din Codul de procedura civila si a dispozitiilor art. II alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 27 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã şi a dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Traian Simionicã în Dosarul nr. 3.049/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã ca fiind inadmisibilã, arãtând cã textele de lege criticate au fost abrogate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 . Critica <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 este neîntemeiatã, întrucât acesta nu contravine prevederilor Constituţiei României sau Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Norma de procedurã asigurã judecarea cauzei în mod echitabil pentru toate pãrţile implicate în proces, Curtea pronunţându-se asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat prin <>Decizia nr. 120/2004 , soluţia adoptatã impunându-se a fi menţinutã şi în cauza de faţã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 3.049/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã şi a dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Traian Simionicã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã, care reglementeazã recursul în anulare, au fost abrogate. În conformitate însã cu art. II alin. 3 din aceeaşi ordonanţã, hotãrârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a acesteia rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate. Se aratã cã, în acest fel, legiuitorul a prevãzut expres un caz de ultrctivitate a legii vechi în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la recursul în anulare.
Aşa fiind, o eventualã soluţie de admitere a acestei cãi de atac încalcã principiul securitãţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil, înlãturându-se efectele unei proceduri judiciare care s-a finalizat cu o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã, care dobândeşte autoritatea lucrului judecat şi, în plus, este executatã.
În fapt, hotãrârea prin care s-a dispus sistarea stãrii de indiviziune şi atribuirea bunului a avut ca efect declararea autorului excepţiei drept proprietar exclusiv asupra bunului. Se considerã cã acest drept nu are un caracter revocabil, însã posibila admitere a recursului în anulare are ca efect imposibilitatea absolutã a autorului excepţiei de a-şi valorifica dreptul de proprietate. În acest sens, se face trimitere la hotãrârea pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cazul "Brumãrescu împotriva României", 1999.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã şi a prevederilor art. II alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/2003 "nu este admisibilã, deoarece Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei. Or, prevederile art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã sunt în continuare aplicabile în condiţiile specificate de art. 725 alin. 4 din acelaşi cod".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul reţine cã, referitor la dispoziţiile tranzitorii criticate de autorul excepţiei, neconstituţionalitatea este invocatã numai în mãsura în care fac aplicabil în continuare recursul în anulare. Prin urmare, critica nu vizeazã neconstituţionalitatea acestor prevederi în sine, ci a celor care reglementeazã instituţia amintitã.
În ceea ce priveşte instituţia recursului în anulare, se aratã cã, prin numeroase decizii, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în sensul constituţionalitãţii acesteia, reţinând cã nu contravine nici unuia dintre principiile Legii fundamentale, exemplu fiind <>Decizia nr. 73/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, sau <>Decizia nr. 6/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999.
Avocatul Poporului aratã cã, întrucât instanţa constituţionalã se pronunţã numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ce au ca obiect dispoziţii legale în vigoare, excepţia ce are ca obiect prevederile art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã, care au fost abrogate înainte de sesizarea Curţii, este inadmisibilã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , se apreciazã cã textul de lege asigurã accesul liber la justiţie şi garanteazã dreptul la apãrare. Astfel, faptul cã modul de exercitare a cãilor de atac este reglementat de legea în vigoare în momentul pronunţãrii hotãrârii respectã principiul neretroactivitãţii legii, desfiinţarea printr-o lege posterioarã a cãilor de atac existente în momentul pronunţãrii contravenind prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2). De asemenea, supunerea hotãrârilor judecãtoreşti unor cãi de atac şi termene prevãzute de legea sub care au fost pronunţate nu îngrãdeşte dreptul persoanei interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, desfãşurarea unui proces echitabil.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 faţã de dispoziţiile art. 20 şi 44 din Constituţie, republicatã, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeanã a drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât textele de referinţã invocate nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã şi <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003. Textele legale criticate din Codul de procedurã civilã au urmãtorul conţinut:
- Art. 330: "Procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
1. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti;
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond ori aceastã hotãrâre este vãdit netemeinicã;
3. când s-au sãvârşit infracţiuni de cãtre judecãtori în legãturã cu hotãrârea pronunţatã;
4. când Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãţilor fundamentale şi faptul cã partea, potrivit legii române, poate obţine o reparaţie, cel puţin parţialã, prin anularea hotãrârii pronunţate de o instanţã românã.";
- Art. 330^1: "În cazurile prevãzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã.
Pentru motivul prevãzut la art. 330 pct. 3, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare.
În cazul prevãzut la art. 330 pct. 4, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data comunicãrii hotãrârii Curţii Europene a Drepturilor Omului cãtre statul român.";
- Art. 330^2: "Dupã introducerea recursului în anulare, la cererea procurorului general sau a pãrţii interesate, instanţa poate sã dispunã suspendarea executãrii hotãrârii atacate. În cazul în care suspendarea este cerutã de partea interesatã, cauţiunea este obligatorie şi va fi stabilitã de cãtre instanţã. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 se aplicã în mod corespunzãtor.
Cererea de suspendare se poate soluţiona şi înainte de primul termen de judecatã, în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor şi concluziile procurorului.";
- Art. 330^3: "La judecarea şi soluţionarea recursului în anulare se aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile privitoare la recurs.
Judecata recursului în anulare se face de urgenţã şi cu precãdere, cu participarea procurorului, care expune motivele acestui recurs şi pune concluzii.";
- Art. 330^4 : "Pânã la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, pãrţile din proces pot cere continuarea judecãţii.";
- <>Art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 : "Hotãrârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate".
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 20, 21 şi 44 din Constituţia României, republicatã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietate publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii".
Autorul excepţiei aratã cã se încalcã şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul cuprins: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei".
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul conţinut: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor".
Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, anterior sesizãrii sale, prevederile art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã au fost abrogate prin <>art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003. Faţã de aceastã situaţie, devin aplicabile dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, Curtea Constituţionalã putând decide numai asupra actelor normative în vigoare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , Curtea reţine cã acestea îşi limiteazã incidenţa exclusiv la situaţii juridice cu persistenţã în timp, aşadar integrate domeniului sãu temporal de aplicare legitim, ceea ce impune concluzia cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. A decide cã, prin dispoziţiile sale, legea nouã ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, constituite prin efectul actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna sã se încalce principiul constituţional al neretroactivitãţii legii. Legea nouã este însã aplicabilã de îndatã tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupã intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate dupã abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiatã a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data modificãrii legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi. Astfel, în ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rãmân supuse vechii reglementãri, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivã a instanţelor judecãtoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330-330^4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Traian Simionicã în Dosarul nr. 3.049/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia civilã.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
