Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea recursului declarat de Barleanu Ion impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 103 din 1 octombrie 1996 .
La apelul nominal pãrţile au fost lipsa.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, preşedintele completului acorda cuvintul reprezentantului Ministerului Public care solicita respingerea recursului, decizia atacatã fiind temeinica şi legalã.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 103 din 1 octombrie 1996 Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , modificatã prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilã, a Codului familiei, a <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, invocatã de Barleanu Ion în Dosarul nr. 1.975/1995 al Curţii de Apel Bacau.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie s-a reţinut, în esenta, ca <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , deşi anterioarã Constituţiei, a stabilit anumite condiţii şi limite de exercitare a dreptului persoanei vãtãmate, printre care şi excluderea de la controlul instanţei de contencios a actelor de comandament cu caracter militar, ce nu contravin art. 21 şi art. 48 alin. (1) din legea fundamentalã. S-a constatat, totodatã, ca limitele exercitãrii dreptului respectiv nu sînt de natura sa obstructioneze exerciţiul acestuia, ele privind numai situaţii justificate prin interesul evident public la care se referã.
Prin recursul declarat impotriva sus-menţionatei decizii se invoca, în esenta, urmãtoarele motive:
- Curtea a fost influentata în pronunţarea deciziei de punctul de vedere al Guvernului, respectiv al Ministerului de Interne, vinovat de trecerea sa abuzivã în rezerva la 15 decembrie 1991;
- ordinul prin care s-a dispus aceasta mãsura nu reprezintã un act de comandament cu caracter militar, deoarece legiuitorul a înţeles sa excludã de la controlul judiciar numai "actele şi documentele secrete de organizare şi mobilizare a forţelor armate", şi nu altele;
- ordinul de trecere a sa în rezerva fiind emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, este retroactiv, deci ilegal;
- prin Decizia nr. 103/1996 s-a reţinut ca, potrivit alin. (2) al art. 48 din Constituţie, limitele dreptului prevãzut de alin. (1) al aceluiaşi articol se stabilesc prin lege organicã, or, "avînd în vederea ca este vorba de unitãţi militare trebuie prevãzute în mod expres de o lege specialã şi nu de o lege organicã", cum este <>Legea nr. 29/1990 ;
- dispoziţiile art. 21 din Constituţie trebuie sa prevaleze asupra oricãror alte legi, fie ele şi organice, şi nu invers;
- sînt incalcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece se asigura liberul acces la justiţie doar pentru civili, iar pentru militari, nu;
- <>Legea nr. 29/1990 este, sub unele aspecte, depãşitã, în cauza aplicindu-se, în consecinta, art. 150 din Constituţie în virtutea cãruia legile ce contravin acesteia nu îşi mai pãstreazã valabilitatea; pe acest temei, <>art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 este abrogat implicit;
- în sfîrşit, este invocatã Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã prin Legea nr. 30/1994, art. 6 al acesteia prevazind ca orice persoana are dreptul la judecarea sa, în mod echitabil, de cãtre o instanta judecãtoreascã şi impartiala prevãzutã de lege; or, potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile convenţiei prevaleazã asupra normelor din dreptul intern.
CURTEA,
avînd în vederea decizia atacatã, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi prevederile ce fac obiectul exceptiei raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine:
Potrivit art. 24 alin. (3) din aceasta lege, Curtea Constituţionalã este obligatã sa comunice încheierea prin care a fost sesizatã fiecãrei Camere a Parlamentului şi Guvernului, indicindu-le data pînã la care pot sa depunã punctul lor de vedere. În speta, completul de fond s-a conformat acestor prevederi legale, iar din împrejurarea ca soluţia pronunţatã coincide cu punctul de vedere al Guvernului nu se poate trage concluzia ca adoptarea acesteia a fost influentata de opinia exprimatã, astfel cum neîntemeiat se susţine de recurent, avînd în vedere principiul constituţional al independentei judecãtorilor. De altfel, punctele de vedere comunicate de autoritãţile publice sus-menţionate nu au caracter obligatoriu pentru Curte, ele reprezentind exclusiv opiniile autoritãţilor respective în legatura cu excepţia invocatã, iar, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata are loc şi pe baza raportului întocmit în cauza, a încheierii de sesizare, a probelor administrate, a susţinerilor pãrţilor şi a reprezentantului Ministerului Public. Asa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
Critica facuta în sensul ca ordinul ministrului de interne de trecere în rezerva a unui militar nu trebuie considerat un act de comandament cu caracter militar nu poate fi primitã, deoarece, fiind o problema de interpretare şi aplicare a legii, aceasta excede atribuţiilor Curţii Constituţionale care, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992, hotãrãşte, în drept, numai asupra constituţionalitãţii unei legi sau ordonanţe, iar nu şi cu privire la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, chestiuni ce sînt de competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti.
Pentru aceleaşi considerente, critica recurentului potrivit cãreia ordinul de trecere în rezerva este retroactiv, deci ilegal, fiind emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, nu poate fi primitã, întrucît art. 15 alin (2) din Constituţie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor, nu-şi gãseşte aplicarea în speta, dispoziţiile sale referindu-se exclusiv la acte cu caracte normativ.
Susţinerea recurentului ca pentru problemele cu caracter militar limitele dreptului înscris în art. 48 alin. (1) din Constituţie trebuie stabilite printr-o lege specialã este, de asemenea, neîntemeiatã, întrucît, potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol, condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã, fãrã a se face vreo deosebire în raport cu materia pe care o reglementeazã. De altfel, legea specialã nu constituie o categorie constituţionalã în raport cu art. 72 alin. (1) din legea fundamentalã.
Critica adusã deciziei completului de fond în sensul ca dispoziţiile <>art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie care prevaleazã asupra oricãror alte legi, inclusiv a celor organice, nu poate fi primitã, deoarece, astfel cum s-a reţinut, nu este de atributul Curţii Constituţionale sa stabileascã dacã actul atacat este sau nu un act de comandament cu caracter militar. Competenta de a decide acest lucru aparţine exclusiv instanţei de contencios administrativ iar, ulterior, în funcţie de soluţie, se poate stabili dacã partea are acces la o acţiune intemeiata pe <>Legea nr. 29/1990 sau la recursul special reglementat de art. 4 din aceeaşi lege, dupã epuizarea cãilor administrativ-jurisdicţionale.
Nici critica potrivit cãreia prevederile <>art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este intemeiata, deoarece, asa cum rezulta din practica sa jurisdicţionalã, Curtea Constituţionalã a statuat ca principiul egalitãţii în drepturi nu înseamnã eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sînt diferite. Astfel, se justifica existenta unor tratamente juridice diferite între civili, cãrora li se aplica Codul muncii, şi între militari, pentru care reglementãrile sînt cu totul altele, dat fiind specificul acestui sector, în general, şi al condiţiilor trecerii în rezerva, în special. Este vorba deci de reglementãri diferite pentru situaţii diferite, astfel încît principiul egalitãţii nu este afectat. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi prin Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
Motivul de recurs, potrivit cãruia dispoziţiile <>art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 sînt abrogate implicit, de asemenea, nu poate fi primit. Se retine ca prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie nu sînt incidente în cauza, deoarece <>Legea nr. 29/1990 a fost modificatã prin Legea nr. 59/1993, ceea ce "dovedeşte intenţia legiuitorului de a o menţine în vigoare şi de a o face aplicabilã, în integritatea ei" - asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstitutionale modificate dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, decizie reţinutã şi de completul de fond. Aceasta nu înseamnã însã ca este exclusa obligaţia Consiliului Legislativ de a examina, în temeiul art. 150 alin. (2) din Constituţie, conformitatea legii contenciosului administrativ cu Constituţia şi sa facã Parlamentului propuneri corespunzãtoare.
În fine, este neîntemeiat şi ultimul motiv de recurs prin care se susţine ca dispoziţiile criticate sub aspectul constituţionalitãţii incalca art. 6 din Convenţia pentru apãrarea dreptului omului şi a libertãţilor fundamentale, situaţie în care sînt incidente prevederile art. 20 din Constituţie, conform cãrora reglementãrile internaţionale prevaleazã asupra normelor de drept intern. Convenţia invocatã a fost ratificatã de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 şi, potrivit art. 15 din Constituţie, aceasta se aplica numai pentru viitor. Mai mult, art. 3 din legea de ratificare prevede ca sesizarea organismelor internaţionale se poate face numai în cauzele în care violarea drepturilor garantate prin convenţie a intervenit dupã intrarea acesteia în vigoare pentru România. În speta, faptele pretins ilegale, de care se plînge recurentul, au avut loc în anul 1991 şi, cum art. 20 din Constituţie se referã la punctele şi tratatele la care România este parte, calitate ce se dobîndeşte numai dupã ratificare, este evident ca prevederile convenţiei invocate, adoptatã în anul 1994, nu sînt aplicabile retroactiv.
Avînd în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Barleanu Ion impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 103 din 1 octombrie 1996 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 19 noiembrie 1996.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
---------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
