Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
------------
*) Definitiva prin nerecurare.
Mihai Constantinescu - preşedinte
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 1995, pronunţatã în Dosarul nr. 1.672/1994, Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 76/1992 şi a <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 , invocatã de Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L. În susţinerea exceptiei, cît priveşte neconstituţionalitatea <>Legii nr. 76/1992 , se arata ca "o lege nu poate interveni în libera contractare a pãrţilor, cît timp nu se incalca ordinea publica prin crearea de avantaje neprevãzute în contract în favoarea uneia dintre pãrţi, şi nici nu poate dezechilibra contractul acordind uneia dintre pãrţi dreptul de a fixa scadenta ulterior contractului", iar cu privire la neconstituţionalitatea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 , ca aceasta "nu are dreptul constituţional de a modifica o lege majorind penalizarea".
Exprimindu-şi opinia, Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã considera excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiatã, deoarece <>Legea nr. 76/1992 şi <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu contravin prevederilor Constituţiei. Se apreciazã ca scopul urmãrit de legiuitor prin adoptarea dispoziţiilor normative în discuţie a fost acela de evitare a blocajului financiar manifestat la nivelul economiei naţionale, datorat intirzierii efectuãrii plãţilor din partea agenţilor economici. Aceste prevederi sînt în concordanta cu dispoziţiile art. 36 din Codul comercial şi ale art. 1.362 din Codul civil.
CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 76/1992 privind mãsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plãţilor agenţilor economici, prevenirea incapacitãţii de plata şi a blocajului financiar şi a <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici.
Excepţia de neconstituţionalitate invocatã se referã la <>Legea nr. 76/1992 şi la <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , dar, în speta, obiectul litigiului îl constituie plata contravalorii unor produse, a penalitatilor în decontare şi a despãgubirilor aferente. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl poate constitui numai o prevedere dintr-o lege sau ordonanta de care depinde judecarea cauzei" şi, în consecinta, Curtea urmeazã sa se pronunţe numai cu privire la prevederile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , în redactarea nemodificata prin <>Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , deoarece, prin Legea nr. 12/1995 de aprobare a ordonanţei, modificarea textului art. 7 a fost eliminata.
<>Art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, prevede: "În cazul neîndeplinirii, în termen de 30 de zile de la data scadentei, a obligaţiilor prevãzute la art. 6 alin. 1, debitorii vor plati, în afarã sumei datorate, o penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de intirziere, cu excepţia situaţiei în care în convenţii sau în alte acte au fost stipulate penalitãţi mai mari.
În convenţiile comerciale dintre agenţii economici, indiferent de forma în care acestea se încheie, pãrţile au obligaţia de a prevedea penalitãţi pentru intirziere în decontare de minimum 0,15% pentru fiecare zi de intirziere, în afarã altor penalitãţi contractuale ce pot fi stipulate.
Totalul penalitatilor pentru intirziere în decontare, prevãzute la alin. 1 şi 2, nu poate depãşi cuantumul sumei asupra cãrora sînt calculate.
În cazul în care penalitãţile prevãzute în prezentul articol nu acoperã integral prejudiciul suportat prin intirzierea efectuãrii plãţii, creditorul va putea solicita acordarea de daune în completare, potrivit dispoziţiilor din dreptul comun".
Cu privire la constituţionalitatea <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.
Prin Decizia nr. 89/1995 a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, reţinîndu-se, în esenta, urmãtoarele:
Posibilitatea limitãrii prin lege a libertãţii de vointa a pãrţilor, în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate, în speta prin instituirea unei clauze penale minime, cu caracter obligatoriu, este acceptatã şi practicatã în economiile liberale, nefiind o creaţie a <>Legii nr. 76/1992 . Insesi prevederile art. 1.088 din Codul civil stabilesc ca daunele-interese se cuvin fãrã necesitatea dovedirii unei pagube, ele fiind datorate din ziua cererii de chemare în judecata, în afarã de cazurile în care, dupã lege, dobinda curge de drept. De asemenea, art. 43 din Codul comercial prevede ca datoriile în bani produc dobinda de drept. Asadar, instituirea penalitãţii criticate, contractualã sau pe cale legislativã, nu aduce atingere libertãţii şi principiului consensualismului, cãci pãrţile sînt libere sa încheie orice contract permis de lege, potrivit propriului lor acord de vointa, neexistand nimic neconstitutional în faptul ca neexecutarea obligaţiilor asumate da dreptul creditorului, în condiţiile reglementate de lege, sa poatã pretinde un minimum de penalitãţi pe care aceasta le instituie.
S-a reţinut, de asemenea, ca dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, operind în mod egal fata de toţi subiectii raporturilor contractuale, nu constituie nici o încãlcare a principiului egalitãţii pãrţilor contractante, fiind de reţinut ca principiul stipulat la art. 16 alin. (1) din Constituţie este cel al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
În considerarea obligaţiei sale constituţionale prevãzute la art. 134 alin. (2) lit. a), statul este în mãsura sa introducã, prin mijloacele legale ce-i stau la dispoziţie, mecanisme financiare şi juridice apte sa descurajeze rau-platnicii, evitind blocajul financiar şi constituind, pe aceasta cale, un minimum de garanţie pentru agenţii economici corecti, fapt care rãspunde interesului public ca economia nationala sa funcţioneze corespunzãtor în condiţiile proprii economiei de piata din actuala perioada de tranzitie.
Argumentele care au fundamentat aceasta decizie subzistã şi în cauza de fata, neexistand motive care sa determine schimbarea practicii Curţii. De altfel, neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, a mai fost invocatã de cãtre Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L. în cauza soluţionatã prin deciziile sus-menţionate, astfel ca, sub acest aspect, reiterarea exceptiei este inadmisibila, fiind contrarã autoritãţii lucrului judecat, asa cum s-a statuat în practica jurisdicţionalã a Curţii, conform Deciziei nr. 27 din 25 mai 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993.
În dosarul de fata s-a invocat şi faptul ca <>Legea nr. 76/1992 ar "dezechilibra contractul, acordind uneia dintre pãrţi dreptul de a fixa scadenta ulterior contractului". Aceasta critica priveşte dispoziţia <>art. 6 alin. 2 din Legea nr. 76/1992 , potrivit cãreia, "în cazul plãţilor pentru care nu este prevãzutã scadenta, aceasta se stabileşte de creditor, prin înştiinţarea debitorului cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de plata".
În legatura cu aceasta sustinere se retine ca <>art. 6 alin. 2 din Legea nr. 76/1992 nu numai ca nu "dezechilibreaza" contractul, ci instituie o mãsura de protecţie pentru debitor, deoarece prevede ca scadenta obligaţiei acestuia, care se stabileşte de cãtre creditor, trebuie precedatã de înştiinţarea adresatã debitorului cu cel puţin 10 zile înainte. Într-adevãr, este de principiu ca, în cazul în care contractul nu stabileşte nici un termen pentru executarea obligaţiei debitorului, creditorul poate cere plata oricind. Acest principiu nu consacra o inegalitate a pãrţilor, ci corespunde pe deplin voinţei prezumate a acestora, deoarece obligaţiile sunt stabilite prin contract în scopul de a fi executate şi, dacã creditorul n-ar fi îndreptãţit sa stabileascã, în cazul dat, scadenta, debitorul n-ar putea fi obligat niciodatã la executare.
În consecinta, şi aceasta sustinere urmeazã a fi respinsã.
Şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 de modificare a <>Legii nr. 76/1992 , în legatura cu care se susţine ca "nu are dreptul constituţional de a modifica o lege majorind penalizarea", urmeazã a fi respinsã.
<>Art. I din Ordonanta Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, emisã în temeiul Legii nr. 4/1994, prevede modificarea <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , dar articolul unic din Legea nr. 12 din 3 februarie 1995 pentru aprobarea ordonanţei dispune eliminarea art. I din aceasta. Ca atare, rezulta ca, la data publicãrii Legii nr. 12/1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, adicã 7 februarie 1995, textul <>art. 7 este cel din Legea nr. 76/1992 , republicatã, respectiv cel care stabileşte cuantumul penalizarii de intirziere în decontare de 0,15% pentru fiecare zi de intirziere, în afarã altor penalitãţi contractuale ce pot fi stipulate.
Deoarece încheierea de sesizare prin care Curtea este investitã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 este din 21 martie 1995, deci ulterioara Legii nr. 12/1995, rezulta ca excepţia cu privire la aceasta este lipsitã de obiect şi urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate:
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , republicatã, şi a <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 , invocatã de Societatea Comercialã "Armit" - S.R.L., în Dosarul nr. 1.672/1994 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 12 noiembrie 1996.
PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
