Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 137 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) si (3) si ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, precum si ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanta Guvernului nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 137 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) si (3) si ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, precum si ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanta Guvernului nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 mai 2011

Comenteaza legea

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Maria Bratu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (1) şi (3) şi ale art. 81 din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, precum şi ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, excepţie ridicatã de Cabinetul individual de avocaturã "Corneliu Liviu Popescu" în Dosarul nr. 18.385/301/2009 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 7 decembrie 2010, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea a amânat pronunţarea la data de 16 decembrie 2010, 18 ianuarie 2011, 27 ianuarie 2011 şi apoi la data de 1 februarie 2011.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 5 februarie 2010 pronunţatã în Dosarul nr. 18.385/301/2009, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (1) şi (3) şi ale art. 81 din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, precum şi ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora.
    Excepţia a fost ridicatã de Cabinetul individual de avocaturã "Corneliu Liviu Popescu" într-o cauzã civilã având ca obiect pretenţii.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu sunt prevãzute termene legale pentru soluţionarea procedurii prealabile. În acest fel nu este asiguratã o garanţie legalã privind o duratã rezonabilã a procedurii prealabile. Mai mult, întrucât drepturile constituţionale trebuie sã fie reale şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii, inexistenţa unui termen legal în care sã se desfãşoare procedura prealabilã face ca aceasta sã fie amânatã sine die, împiedicând astfel accesul la justiţie. Concret, aratã cã în cazul sãu, la contestaţia depusã la 6 decembrie 2007, dezbaterile au avut loc la data de 18 martie 2008, hotãrârea comisiei a fost redactatã la data de 14 ianuarie 2009 şi a fost comunicatã la 27 februarie 2009. În sprijinul argumentelor sale invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ca, de exemplu, Decizia nr. 208/2000 în care s-a statuat cã termenele legale lungi pentru procedura prealabilã sesizãrii instanţei contravin exigenţei constituţionale a termenului rezonabil.
    În continuare, autorul excepţiei susţine cã textele de lege criticate contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie, întrucât jurisdicţia administrativã în faţa comisiei de examinare nu este facultativã, ci obligatorie, astfel cã, persoana nemulţumitã de o decizie a Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci nu se poate adresa direct justiţiei, ci este obligatã sã sesizeze în prealabil comisia de reexaminare.
    Şi, în fine, autorul excepţiei mai susţine cã prevederile de lege criticate contravin art. 126 alin. (6) din Legea fundamentalã, deoarece controlul judecãtoresc al hotãrârilor comisiei de reexaminare se realizeazã de instanţele de drept comun şi nu de instanţele de contencios administrativ.
    Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti considerã cã prevederile art. 80 alin. (1) teza finalã din Legea nr. 84/1998 şi ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie. Aratã cã perceperea unei taxe pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci încalcã aceste dispoziţii constituţionale, deoarece procedura derulatã în faţa comisiei de reexaminare are natura unei jurisdicţii administrative, întrucât se desfãşoarã cu citarea pãrţilor, cu respectarea principiului contradictorialitãţii, al dreptului la apãrare şi se finalizeazã cu pronunţarea unei hotãrâri ce trebuie motivatã şi comunicatã.
    În ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, instanţa considerã cã sunt neîntemeiate. Astfel, aratã cã prevederile de lege criticate nu constituie norme de procedurã care sã reglementeze durata soluţionãrii contestaţiei. De altfel, nici Codul de procedurã civilã nu prevede un termen înãuntrul cãruia se soluţioneazã cãile de atac, instanţa de judecatã având însã obligaţia de a respecta un termen rezonabil în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii ce trebuie respectate şi de comisia de reexaminare din cadrul OSIM.
    Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, aratã cã legiuitorul este competent sã stabileascã ca anumite litigii de contencios administrativ sã fie soluţionate de instanţele de drept comun, care vor aplica regulile procedurale speciale din materia contenciosului administrativ. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 80 alin. (1) teza finalã din Legea nr. 84/1998 şi cele ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998, prin care se instituie plata unei taxe în vederea examinãrii contestaţiei solicitantului împotriva unei decizii de admitere parţialã sau respingere a înregistrãrii mãrcii, contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie privind caracterul gratuit al jurisdicţiilor administrative în mãsura în care procedura în faţa comisiei de contestaţii are natura unei jurisdicţii administrative. În opinia sa, activitatea desfãşuratã de comisia de contestaţii are natura unei jurisdicţii administrative, întrucât activitatea înfãptuitã de aceasta se desfãşoarã în conformitate cu legea organicã specialã în materie, iar soluţionarea unui conflict privind un act administrativ se realizeazã dupã o procedurã bazatã pe principiile contradictorialitãţii, asigurãrii dreptului la apãrare şi independenţei activitãţii administrativ-jurisdicţionale.
    De asemenea, aratã cã aceste prevederi contravin art. 4 alin. (2), art. 16 şi art. 124 din Constituţie, întrucât se instituie o discriminare pe criteriul averii, fãrã a exista o motivare obiectivã şi rezonabilã. Or, prin instituirea unei taxe se îngrãdeşte şi accesul persoanelor interesate la calea contestaţiei, tocmai prin costurile care trebuie suportate, astfel încât prin lipsa posibilitãţii materiale de a plãti aceste taxe se creeazã premisele unei discriminãri pe criteriul averii.
    În ceea ce priveşte celelalte prevederi de lege criticate considerã cã acestea sunt constituţionale. Invocã, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la procedurile administrativ-jurisdicţionale, ca, de exemplu, Decizia nr. 411/2003.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
    Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, Legea nr. 84/1998 a fost modificatã şi completatã prin Legea nr. 66/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 9 aprilie 2010, şi apoi republicatã. În urma republicãrii, textele de lege au cãpãtat o nouã numerotare. Astfel, art. 80 din lege a devenit art. 86, iar art. 81 a devenit art. 88 din aceeaşi lege.
    Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (1) şi (3) şi art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, precum şi prevederile pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 "Cuantumul şi termenele privind plata taxelor pentru mãrci şi indicaţii geografice" la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 383/2002 şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006.
    Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare:
    - Art. 86 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 84/1998: "(1) Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mãrcilor, precum şi cererile de înregistrare privind indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de orice persoanã interesatã, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, dupã caz, de la publicarea înregistrãrii mãrcii ori a indicaţiei geografice, cu plata taxei legale.
    [...]
    (3) Contestaţiile formulate conform prevederilor alin. (1) şi (2) se soluţioneazã de o comisie de contestaţii din cadrul OSIM."
    - Art. 88 din Legea nr. 84/1998: "(1) Hotãrârea comisiei de contestaţii, motivatã, se comunicã pãrţilor şi poate fi contestatã la Tribunalul Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.
    (2) Deciziile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare."
    (3) Sentinţele Tribunalului Bucureşti pronunţate în cazurile prevãzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 şi 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare."
    - Pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998:


 ┌────┬──────────────────┬────────────┬─────────┬─────────┐
 │"Nr.│ Obiectul plãţii  │  Termenul  │Cuantumul│Cuantumul│
 │crt.│                  │  de platã  │  (lei)  │ (euro)  │
 ├────┼──────────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤
 │    │a) Examinarea unei│  odatã cu  │   540   │  150"   │
 │    │contestaţii a     │ depunerea  │         │         │
 │    │solicitantului    │contestaţiei│         │         │
 │    │împotriva unei    │            │         │         │
 │    │decizii de        │            │         │         │
 │    │respingere sau    │            │         │         │
 │    │admitere parţialã │            │         │         │
 │    │                  │            │         │         │
 └────┴──────────────────┴────────────┴─────────┴─────────┘

    Dispoziţiile constituţionale considerate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 21 privind liberul acces la justiţie şi art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
    Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã într-o cauzã civilã având ca temei de drept art. 992, 998 şi 999 din Codul civil, astfel cum rezultã din acţiunea formulatã de autorul excepţiei la instanţa de fond. În aceste condiţii, faţã de obiectul cauzei, Curtea constatã cã prevederile legale criticate nu au legãturã cu soluţionarea acesteia, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilã în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
    Totodatã, examinând actele din dosarul instanţei de judecatã, Curtea observã cã prin Hotãrârea din 18 martie 2008, Comisia de examinare a contestaţiei formulate de autorul excepţiei împotriva deciziei de respingere a înregistrãrii mãrcii a admis aceastã contestaţie, astfel cã invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul acţiunii în pretenţii promovatã de acesta nu mai prezintã un interes legitim.
    În acelaşi sens, Curtea de Justiţie a Comunitãţilor Europene (în prezent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) în Hotãrârea din 11 martie 1980, pronunţatã în Cauza Foglia contra Novello, a admis cã nu este competentã a se pronunţa în cazul în care ar fi obligatã sã pronunţe hotãrâri în cauze provocate, "care ar pune în pericol întregul sistem al cãilor de atac aflate la dispoziţia persoanelor private pentru a le permite sã se apere."

    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) şi (3) şi ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, precum şi ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, excepţie ridicatã de Cabinetul individual de avocaturã "Corneliu Liviu Popescu" în Dosarul nr. 18.385/301/2009 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                  Maria Bratu

                               OPINIE CONCURENTĂ
                    la Decizia nr. 137 din 1 februarie 2011

    În acord cu soluţia pronunţatã de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 137 din 1 februarie 2011, prin care s-a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) şi (3) şi ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, republicatã, precum şi a pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, republicatã, considerãm cã pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) şi ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 din Legea nr. 84/1998, republicatã, trebuie fãcute urmãtoarele precizãri:
    Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mãrcilor, precum şi cererile de înregistrare privind indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de orice persoanã interesatã cu plata taxei legale, iar în conformitate cu pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 pentru examinarea unei contestaţii a solicitantului împotriva unei decizii de respingere sau admitere parţialã a cererilor de înregistrare a mãrcilor sau a cererilor de înregistrare a indicaţiilor geografice se percepe o taxã în sumã de 540 lei sau 150 euro.
    Pe de altã parte, în temeiul art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, prin taxã se înţelege suma plãtitã de o persoanã fizicã sau juridicã, de regulã, pentru serviciile prestate acesteia de cãtre un agent economic, o instituţie publicã sau un serviciu public. Prin urmare, observãm cã normele prin care se instituie plata unei taxe în vederea examinãrii contestaţiei împotriva deciziei de respingere sau admitere parţialã a înregistrãrii, contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie, privind caracterul gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, în mãsura în care se va constata cã procedura desfãşuratã în faţa comisiei de contestaţii are natura unei jurisdicţii administrative.
    Pentru caracterizarea jurisdicţiei exercitate de comisia de contestaţii privind mãrcile şi indicaţiile geografice avem în vedere criteriile stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ-jurisdicţional se înţelege "actul emis de o autoritate administrativã învestitã, prin lege organicã, cu atribuţii de jurisdicţie administrativã specialã", iar potrivit art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, prin jurisdicţie administrativã specialã se înţelege "activitatea înfãptuitã de o autoritate administrativã care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, dupã o procedurã bazatã pe principiile contradictorialitãţii, asigurãrii dreptului la apãrare şi independenţei activitãţii administrativ-jurisdicţionale."
    Or, Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice a fost adoptatã ca lege organicã, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie înainte de revizuirea acesteia, iar articolul unic pct. 1 din Hotãrârea nr. 1.396/2009 pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci prevede cã "Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci este organ de specialitate al administraţiei publice centrale[...]".
    Din examinarea procedurii de soluţionare a contestaţiilor desfãşurate de comisia de contestaţii stabilitã prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2010, rezultã cã activitatea desfãşuratã de aceastã comisie are natura unei jurisdicţii administrative, întrucât se realizeazã cu respectarea principiului contradictorialitãţii, al dreptului la apãrare şi al independenţei activitãţii administrativ-jurisdicţionale.
    Referitor la dispoziţiile legale privind instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de principiu, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/1994, stabilind cã "este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a institui asemenea proceduri, destinate, în general, sã asigure soluţionarea mai rapidã a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecãtoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceastã cale, evitarea cheltuielilor de judecatã".
    De asemenea, prin Decizia nr. 739 din 26 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 26 iulie 2005, Curtea a statuat cã jurisdicţiile speciale administrative reprezintã o activitate jurisdicţionalã realizatã de un organ de jurisdicţie ce funcţioneazã în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau unor autoritãţi administrative autonome, ce se desfãşoarã conform procedurii imperative prevãzute într-o lege specialã, procedurã asemãnãtoare cu cea a instanţelor de judecatã, desfãşuratã însã paralel şi separat de aceasta.
    Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este conformã cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Cauza Le Compte, Van Leuwen şi De Meyere contra Belgiei, 1981, a stabilit: "Raţiuni de flexibilitate şi eficienţã, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioarã a unor organe administrative sau profesionale [... ]; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiţia juridicã a mai multor state membre ale Consiliului Europei."
    Curtea Constituţionalã a mai avut de soluţionat o excepţie în care a statuat cu privire la natura juridicã a unei autoritãţi care exercitã atribuţii jurisdicţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor capitolului II "Dispoziţii speciale" secţiunea a VI-a "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii" (art. 16-25) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, Curtea a decis urmãtoarele: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a fost conceput ca un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare[...]. Curtea a constatat cã, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucurã de independenţa necesarã îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectã prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfãptuirea justiţiei [...]"
    În alte situaţii, Curtea, luând în considerare aceleaşi particularitãţi ale regimului procedural de funcţionare al unor autoritãţi, a decis cã activitatea desfãşuratã de acestea nu prezintã caracteristicile unei jurisdicţii administrative. Astfel, prin Decizia nr. 844 din 2 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 lit. b), art. 34, 35, 43, 44, art. 45 lit. a), art. 47 alin. (4) şi art. 55 alin. (4), (5) şi (6) din Legea concurenţei nr. 21/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 22 iulie 2009, Curtea a decis cã "Mãsurile dispuse de Consiliul Concurenţei şi sancţiunile aplicate de acesta pe baza dispoziţiilor legale atacate sunt de naturã administrativã şi nu jurisdicţionalã. Procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, prezintã anumite similitudini cu procedurile jurisdicţionale, fãrã a se identifica însã cu acestea. Astfel, împrejurarea cã faptele semnalate Consiliului sunt supuse investigaţiei pentru stabilirea adevãrului, iar raportul de investigaţie este examinat în plen, nu impune caracterizarea activitãţii Consiliului ca o activitate jurisdicţionalã, cãci prin aceasta Consiliul nu soluţioneazã un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activitãţii instanţelor judecãtoreşti - şi nici nu adoptã mãsuri de tragere la rãspundere juridicã de competenţa instanţelor judecãtoreşti, ci efectueazã operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptãrii oricãrui act administrativ."
    În deciziile nr. 409 din 12 octombrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 174-187 din Codul de procedurã fiscalã şi nr. 478 din 9 noiembrie 2004 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, Curtea a reţinut cã "asemenea proceduri, în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuitã însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activitãţii de jurisdicţie - caracterizatã prin soluţionarea de cãtre un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcţiei administrative", iar actele de soluţionare a contestaţiilor sau reclamaţiilor emise de cãtre aceste organe sunt acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecatã."
    În caracterizarea jurisdicţiei exercitate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii şi de Colegiul Consiliului, Curtea, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, a luat în considerare urmãtoarele particularitãţi ale regimului procedural în care funcţioneazã aceasta: în cursul procedurii desfãşurate persoanele verificate nu pot fi asistate de un avocat, încãlcându-li-se prin aceasta dreptul la apãrare; verificãrile privind participarea la poliţia politicã comunistã sunt efectuate de acelaşi organ care decide dacã persoanele verificate au fost sau nu au fost agenţi ai poliţiei politice comuniste, au colaborat sau nu au colaborat cu aceasta; dezbaterile nu sunt publice şi nici contradictorii.
    Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat cã, prin toate aceste abateri de la statutul constituţional al justiţiei şi, mai cu seamã, prin confuzia între funcţia de anchetã, cea de judecatã şi cea de soluţionare a cãilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apãrare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea şi aprecierea probelor, precum şi prin posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor judecãtoreşti, jurisdicţia exercitatã de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii şi de Colegiul Consiliului se defineşte ca o jurisdicţie extraordinarã, iar natura juridicã a organelor care o exercitã este cea a instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia României.

                                   Judecãtor,
                          prof. univ. dr. Iulia Motoc

                                      ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Curtea Constitutionala, DECIZIE nr. 137 din 1 februarie 2011

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"