Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 132 din 3 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 si art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum si a dispozitiilor art. 160^a, 160^b si 189 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 12 aprilie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 160^a, 160^b şi 189 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dan Creţa în Dosarul nr. 2.272/2004 al Judecãtoriei Deva.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum şi a celor ale art. 189 din Codul de procedurã penalã, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã, pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilã, arãtând cã acestea nu au legãturã cu cauza dedusã judecãţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 iulie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.272/2004, Judecãtoria Deva a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 160^a, 160^b şi 189 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dan Creţa în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã limitele de pedeapsã prevãzute pentru infracţiunea de viol sãvârşitã în condiţiile art. 197 alin. 2 din Codul penal ar trebui sã fie aceleaşi cu cele prevãzute pentru infracţiunea de perversiune sãvârşitã în condiţiile art. 201 alin. 4 din Codul penal, întrucât cele douã infracţiuni au acelaşi grad de pericol abstract, precum şi faptul cã infracţiunea continuatã ar trebui sã aibã acelaşi tratament sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni.
Referitor la dispoziţiile art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã, se susţine cã acestea sunt contrare dreptului la un proces echitabil şi normelor constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertãţi "în mãsura în care sunt interpretate în sensul cã acelaşi judecãtor care a dispus iniţial mãsura arestãrii va dispune şi mãsura prelungirii arestãrii şi ulterior va judeca cauza pe fond", întrucât "judecãtorul care a dispus mãsura arestãrii în cursul judecãţii va da şi o soluţie influenţatã de luarea acestei mãsuri care aproape sigur va fi de condamnare, lucru reliefat şi în practicã [...]".
Cât priveşte art. 189 din Codul de procedurã penalã, se motiveazã cã încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât poate conduce la situaţia ca instanţa sã nu încuviinţeze probele, atunci când pãrţile nu sunt de acord sã suporte sumele de bani pentru administrarea acestora, astfel încât cei fãrã mijloace materiale nu pot avea un proces echitabil.
Judecãtoria Deva considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea opiniei exprimate se aratã cã stabilirea unui regim sancţionator mai aspru pentru infracţiunea de viol decât pentru infracţiunea de perversiune nu creeazã nici o discriminare între cetãţeni şi nu aduce nici o atingere principiilor consacrate de art. 16 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Constituţie, întrucât, chiar dacã ambele infracţiuni privesc viaţa sexualã, fiecare dintre acestea reglementeazã fapte, situaţii diferite şi distincte, astfel cã regimul sancţionator al acestora poate fi identic sau nu, în funcţie de voinţa legiuitorului, care exprimã o anumitã politicã penalã din momentul reglementãrii.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 42 din Codul penal, precum şi ale art. 160^a, 160^b şi 189 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã "nu au legãturã cu soluţionarea cauzei în faza procesualã a cercetãrii judecãtoreşti".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã prevederile art. 42 din Codul penal, precum şi cele ale art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã nu au legãturã cu soluţionarea cauzei. Referitor la critica dispoziţiilor art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, se apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, pentru aceleaşi considerente expuse de instanţa de judecatã în cuprinsul încheierii de sesizare, iar cu privire la art. 189 din Codul de procedurã penalã se aratã cã opţiunea instanţei, în sensul plãţii de cãtre pãrţi a cheltuielilor judiciare, nu este în contradicţie cu normele constituţionale ce consacrã dreptul la un proces echitabil.
În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici o contradicţie între textele de lege criticate şi prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3). Astfel, cu privire la normele cuprinse în art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã se aratã cã "nu opresc în realitate pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil". De asemenea, plata cheltuielilor judiciare în condiţiile art. 189 din Codul de procedurã penalã "nu contravine dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil".
Cât priveşte critica prevederilor ce fac obiectul excepţiei în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, se aratã cã este neîntemeiatã, întrucât instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni, apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol social ridicat, nu contravine sub nici un aspect principiului egalitãţii consacrat de prevederile constituţionale menţionate.
În opinia Avocatului Poporului, textele criticate "nu conţin norme contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale", astfel încât nu se poate reţine nici critica acestora în raport de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 160^a, 160^b şi 189 din Codul de procedurã penalã.
Prevederile din Codul penal criticate ca neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 42: "Infracţiunea continuatã se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã, la care se poate adãuga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34.";
- Art. 197 alin. 2 lit. a): "(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacã:
a) fapta a fost sãvârşitã de douã sau mai multe persoane împreunã; [...]".
Textele din Codul de procedurã penalã criticate ca neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 160^a: "Arestarea preventivã a inculpatului poate fi dispusã în cursul judecãţii, prin încheiere motivatã, dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre cazurile prevãzute de art. 148.
Încheierea poate fi atacatã separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecã în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.
Dispoziţiile art. 151 se aplicã şi în cazul arestãrii inculpatului în cursul judecãţii.
Faţã de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauzã, în cursul urmãririi penale sau al judecãţii, se poate dispune din nou aceastã mãsurã, dacã au intervenit elemente noi care fac necesarã privarea sa de libertate.";
- Art. 160^b: "În cursul judecãţii, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive.
Dacã instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau cã nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivatã, menţinerea arestãrii preventive.
Încheierea poate fi atacatã cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzãtor.";
- Art. 189: "Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedurã, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probã, retribuirea apãrãtorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfãşurarea procesului penal se acoperã din sumele avansate de stat sau plãtite de pãrţi.
Cheltuielile judiciare prevãzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, dupã caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului de Interne."
Dispoziţiile din Legea fundamentalã invocate în motivarea excepţiei au urmãtorul conţinut:
- Art. 4 alin. (2): "România este patria comunã şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţã politicã, de avere sau de origine socialã.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, faţã de art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã, în realitate, acestea constau în raportarea textelor de lege criticate la alte dispoziţii din Codul penal, care reglementeazã concursul de infracţiuni, respectiv infracţiunea de perversiune sexualã. Astfel, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã limitele de pedeapsã prevãzute pentru infracţiunea de viol sãvârşitã în condiţiile art. 197 alin. 2 din Codul penal ar trebui sã fie aceleaşi cu cele prevãzute pentru infracţiunea de perversiune şi cã infracţiunea continuatã ar trebui sã aibã acelaşi tratament sancţionator ca şi concursul de infracţiuni.
Aceastã criticã nu poate fi reţinutã, întrucât, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
II. Cât priveşte dispoziţiile art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã arestarea inculpatului în cursul judecãţii, respectiv verificãrile privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, criticate în raport de normele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertãţi, Curtea constatã cã acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei, întrucât autorul excepţiei, Dan Creţa, a fost trimis în judecatã în stare de libertate şi este judecat în stare de libertate. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã, în temeiul <>art. 29 alin. (1) şi alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora: "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. [...]
[...] (6) Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale [...]".
III. Nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 189 din Codul de procedurã penalã, formulatã în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), plata cheltuielilor judiciare în condiţiile prevãzute de Codul de procedurã penalã nefiind de naturã sã încalce dreptul la un proces echitabil. Astfel, de regulã, sumele necesare sunt avansate de stat, iar în cazurile în care se solicitã ca plata sã o facã pãrţile chiar în cursul procesului, de exemplu în cazul unor expertize solicitate de pãrţile civile ori de pãrţile responsabile civilmente, refuzul plãţii nu împiedicã desfãşurarea procesului şi nu înlãturã obligaţia organului judiciar de a soluţiona cauza în mod corect, echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale stabilite de lege.
De altfel, cu privire la dispoziţiile art. 189 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, prin <>Decizia nr. 295 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, reţinând cã acestea sunt constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 189 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dan Creţa în Dosarul nr. 2.272/2004 al Judecãtoriei Deva.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^a şi 160^b din Codul de procedurã penalã, ridicatã de acelaşi autor în aceeaşi cauzã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
