Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 şi 32 din Decretul nr. 221/1960 şi ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocatã de Boca Irina în Dosarul nr. 839/1994 al Tribunalului Sibiu. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 2 noiembrie 1994 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, pronunţarea fiind amînatã pentru 9 noiembrie 1994, iar apoi pentru 23 noiembrie 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 2 iunie 1994 Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 şi 32 din Decretul nr. 221/1960 şi a art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocatã de Boca Irina în cauza ce formeazã obiectul Dosarului nr. 839/1994, aflat, în apel, pe rolul acestei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca, deşi Constituţia pãstreazã distincţia dintre proprietatea publica şi cea privatã, în ceea ce priveşte ocrotirea ei nu se mai face nici o distincţie, astfel încît, deşi Decretul nr. 221/1960 nu a fost abrogat în mod expres, dispoziţiile sale referitoare la procedura de executare silitã imobiliarã au devenit caduce cel puţin în privinta creanţelor "organizaţiilor" ce au încetat sa fie organizaţii socialiste, devenind societãţi comerciale care au primit statutul de unitãţi economice private. Se apreciazã ca, în aceste condiţii, executarea silitã imobiliarã pentru creanţele societãţilor comerciale, inclusiv pentru cele ale C.E.C., care are statutul de societate comercialã şi banca de credit pentru populaţie, trebuie sa se realizeze potrivit prevederilor Codului de procedura civilã. Sucursala C.E.C. - Sibiu, intimata în apelul declarat de Boca Irina, a apreciat în fata Tribunalului Sibiu ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece C.E.C. nu este o societate comercialã cu capital privat, ci, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Statutul C.E.C., aprobat prin Decretul nr. 371/1958, este o instituţie centrala de stat cu personalitate juridicã, care are planuri proprii de venituri şi cheltuieli, astfel încît procedura recuperãrii creanţelor de stat (foste organizaţii socialiste) este cea stabilitã de Decretul nr. 221/1960 şi de H.C.M. nr. 792/1960. Prin încheierea de sesizare, Tribunalul Sibiu opineaza ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece executarea silitã, reglementatã de Codul de procedura civilã, nu a dobîndit acel caracter suplu care sa permitã executarea cît mai rapida a debitorului, or, în cazul creanţelor statului sau ale oricãrei unitãţi de stat, impotriva persoanelor fizice şi juridice au fost edificate acte normative, între care şi Decretul nr. 221/1960 şi H.C.M. nr. 792/1960, prin care a fost perfectionat sistemul de executare silitã. Procedura executionala specialã reglementatã de textele atacate este incidenta în raport cu calitatea pãrţilor, dar şi cu natura creanţei pentru care se declanseaza executarea silitã. Prin aceasta procedura specialã nu se incalca dispoziţiile art. 135 din Constituţie, deoarece ea nu impieteaza asupra fondului dreptului rezultat dintr-un titlu executoriu. Pe de alta parte, se retine ca legislatiile anterioare chiar şi anului 1945 au recunoscut prioritatea creanţelor statului şi ale unitãţilor de stat, justificind proceduri care asigura, cu celeritate, executarea silitã a debitorilor cu referire la acele creanţe. În condiţiile în care Tribunalul Sibiu a considerat ca dispoziţiile atacate nu sînt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, sintem în fata unui text de lege în vigoare şi, ca atare, invocarea exceptiei de neconstituţionalitate este justificatã, iar Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra ei. În vederea soluţionãrii exceptiei, s-au solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului iar, în conformitate cu art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a fost cerutã şi opinia Ministerului Finanţelor. În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în prezent, Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 31/1990, cu modificãrile ce le-au fost aduse între timp, reglementeazã organizarea, ca unitãţi economice, a regiilor autonome şi a societãţilor comerciale. Din principiu, este prevãzut ca ambele categorii de unitãţi sînt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor (art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990). În temeiul art. 135 alin. (5) din Constituţie, regiile autonome pot primi în administrare bunuri proprietate publica. Fiind declarate inalienabile prin textul constituţional menţionat, aceste bunuri nu pot fi supuse urmãririi şi asupra lor nu pot fi constituite garanţii. În cazul angajãrii rãspunderii contractuale sau delictuale a regiei autonome, creditorii pot cere executarea silitã numai asupra bunurilor din proprietatea regiei (art. 4 şi art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 15/1993 privind unele mãsuri pentru restructurarea activitãţii regiilor autonome). Sub rezerva celor arãtate în legatura cu bunurile proprietate publica, Guvernul retine ca regiile autonome şi societãţile comerciale au, de regula, bunuri în proprietate şi, pe aceasta baza, au independenta economicã şi rãspundere patrimonialã proprie. Ca atare, potrivit principiului egalitãţii în fata legii, consacrat de Constituţie, se apreciazã ca nu este de conceput sa participe la viata juridicã actuala decît beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii prevãzute de lege pentru oricare alt subiect de drept civil şi deci regulile generale ce guverneazã astãzi raporturile juridice privind executarea silitã dintre actualele unitãţi economice ori dintre acestea şi persoanele fizice nu pot fi decît cele ale dreptului comun, indiferent ca în aceste raporturi sînt sau nu pãrţi interesate şi regii autonome ori societãţi comerciale cu sau fãrã capital de stat. În consecinta, Guvernul apreciazã ca nu numai textele atacate, ci toate dispoziţiile din Decretul nr. 221/1960 şi din H.C.M. nr. 792/1960, referitoare la executarea silitã a creanţelor fostelor organizaţii socialiste, pot fi considerate abrogate conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ca, în cauza, nu se pune problema rezolvarii unei excepţii de neconstituţionalitate. În opinia sa dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960 rãmîn aplicabile numai cu privire la executarea silitã a plãţii impozitelor, a taxelor neachitate în termen, precum şi cu privire la executarea confiscãrii. Ministerul Finanţelor apreciazã, în esenta, ca o parte dintre dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960 nu mai sînt adecvate şi se impune realizarea unei concepţii unitare şi uniforme pentru stabilirea şi urmãrirea creanţelor statului şi ale instituţiilor publice. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, examinînd încheierea de sesizare şi actele dosarului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Guvernului şi Ministerului Finanţelor, raportul prezentat de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate şi concordanta lor cu prevederile Constituţiei, retine urmãtoarele: Decretul nr. 221/1960 are ca obiect , potrivit art. 1, reglementarea urmãririi silite a bunurilor şi veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea impozitelor şi taxelor neachitate în termen, a creanţelor bãneşti ale organizaţiilor socialiste constatate prin titluri executorii, aducerii la îndeplinire a mãsurilor privind executarea confiscãrii, precum şi a unor mãsuri asiguratorii. În art. 53 din Decretul nr. 221/1960 se precizeazã ca dispoziţiile sale privitoare la executarea silitã a impozitelor şi taxelor se aplica şi primelor pentru asigurãrile prin efectul legii. De asemenea, art. 55 din decret stabileşte ca dispoziţiile privitoare la persoanele fizice se aplica şi persoanelor juridice, altele decît organizaţiile socialiste. Este incontestabil ca în condiţiile actuale nu mai exista organizaţii socialiste. Pe de alta parte, unitãţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea cãruia îşi desfasurau activitatea, au fost organizate, potrivit Legii nr. 15/1990, ca regii autonome sau societãţi comerciale, bunurile aflate în patrimoniul lor constituind proprietatea regiei sau a societãţii, dacã nu au fost dobîndite cu alt titlu (art. 5 alin. 1 şi art. 20 alin. 2). În cazul acestora, fiind vorba de proprietate privatã, chiar dacã statul este acţionar unic sau majoritar, dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 nu mai sînt incidente şi se impune aplicarea normelor de drept comun. Aceasta soluţie rezulta şi din art. 51 alin. 1 al Legii nr. 15/1990, care prevede ca litigiile de orice fel în care sînt implicate regii autonome sau societãţi comerciale cu capital de stat sînt de competenta instanţelor judecãtoreşti de drept comun. Este adevãrat ca textul nu se referã în mod expres la executarea silitã, dar este ştiut ca una dintre fazele litigiului, a procesului civil este executarea şi ea poate exista chiar dacã nu este precedatã de faza judecaţii, în cazul în care se pune în executare un alt titlu executoriu decît hotãrîrea judecãtoreascã. Este însã de observat ca noţiunea de organizaţii socialiste nu coincidea cu noţiunea de unitãţi economice de stat, astfel încît excluderea regiilor autonome şi a societãţilor comerciale din sfera creditorilor care puteau apela la procedura specialã reglementatã de Decretul nr. 221/1960 nu epuizeaza toate categoriile de creditori care se incadrau în noţiunea de organizaţii socialiste. Curtea Constituţionalã nu este însã indreptatita sa facã un inventar al unitãţilor creditoare care ar mai putea recurge în prezent la dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 sau al celor care sînt excluse de la aceasta procedura specialã, deoarece ea este ţinuta sa se pronunţe numai asupra exceptiei cu care a fost sesizatã, iar, potrivit art. 150 alin. (2) din legea fundamentalã, Consiliul Legislativ are îndatorirea de a examina conformitatea legislaţiei cu Constituţia şi de a face Parlamentului sau, dupã caz, Guvernului propuneri corespunzãtoare. În cadrul exceptiei de fata, Curtea Constituţionalã este chematã sa stabileascã dacã dispoziţiile Decretului nr. 221/1960, pe baza cãrora s-a întemeiat Sucursala C.E.C. - Sibiu pentru realizarea creanţei sale, sînt sau nu conforme art. 41 şi art. 135 din Constituţie, în raport cu susţinerea apelantei Boca Irina, potrivit cãrora C.E.C. ar fi societate comercialã şi banca de credit pentru populaţie, deci unitate economicã privatã. Constituţia stabileşte în art. 41 alin. (1) ca dreptul de proprietate este garantat, iar în alin. (2) ca proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, art. 135 din legea fundamentalã prevede în alin. (1) ca statul ocroteşte proprietatea, iar în alin. (6) ca proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã. Garantarea dreptului de proprietate implica însã, potrivit art. 41 alin. (6) din Constituţie, şi respectarea de cãtre proprietar a obligaţiilor ce îi revin în aceasta calitate şi deci instituirea unei proceduri de executare silitã, pentru ipoteza în care nu-şi îndeplineşte de buna voie obligaţiile, nu poate fi privitã ca neconstitutionala. În legatura cu faptul dacã trebuie sa se urmeze aceeaşi procedura de executare în toate cazurile, este de reţinut ca art. 41 alin. (2) din Constituţie are în vedere ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular şi deci se referã la ocrotirea în mod egal a proprietãţii aparţinînd persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi la ocrotirea bunurilor ce formeazã obiectul proprietãţii private a statului. Ca atare, art. 41 alin. (2) din Constituţie nu pune semnul egalitãţii între proprietatea privatã şi proprietatea publica în ce priveşte protecţia juridicã. În consecinta, instituirea de cãtre legiuitor a unei proceduri de executare diferita de cea de drept comun, dacã se referã la alte situaţii decît cele avute în vedere de art. 41 alin. (2), nu poate fi consideratã contrarã Constituţiei. În acest sens Plenul Curţii Constituţionale s-a mai pronunţat, constatind, prin Decizia nr. 25 din 5 mai 1993, ca dispoziţiile cuprinse în art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sînt constituţionale. În aceeaşi mãsura trebuie privitã şi existenta Decretului nr. 221/1960, care se mai justifica în unele situaţii, urmînd ca, desigur, în aplicarea lui, sa se ia în considerare modificãrile impuse de adoptarea Constituţiei din 1991. Cu referire la speta de fãrã, este de observat ca C.E.C., instituţie ce a fost înfiinţatã în urma cu 130 de ani, este organizatã astãzi prin Decretul nr. 371/1958, care a aprobat şi statutul sau. Potrivit pct. 3 din statut, "Casa de Economii şi Consemnaţiuni este o instituţie centrala de stat, cu personalitate juridicã, are planuri proprii de venituri şi cheltuieli şi funcţioneazã sub conducerea generalã a Ministerului Finanţelor", iar la pct. 8 din statut se stabileşte ca ea foloseşte sigiliul cu stema tarii. Din dispoziţiile Decretului nr. 371/1958 (art. 2 şi 8) şi ale Statutului C.E.C. (pct. 4, 5, 6 şi 20) rezulta sa sumele de bani depuse la C.E.C. sînt garantate de stat, scutite de impozite ori taxe şi, ca regula, confidenţiale şi insesizabile. Din scopul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, înscris în art. 1 din Decretul nr. 371/1958, ca şi dispoziţiile legale mai sus citate, reiese ca ea are configuraţia unei instituţii de stat, deci de interes public. Nici o dispoziţie legalã nu poate fi invocatã în sprijinul tezei susţinute de partea care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în sensul ce C.E.C. ar fi o societate comercialã, o unitate economicã privatã. Asemãnãtor Statutului C.E.C. este şi cel al Bãncii Naţionale a României, care este calificatã de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 34/1991 ca organ al statului, cu personalitate juridicã. Asa fiind, fata de posibilitatea instituirii unei proceduri executionale diferite de cea de drept comun, în mãsura în care nu se incalca dispoziţiile Constituţiei, precum şi fata de caracterul instituţiei în discuţie - Casa de Economii şi Consemnaţiuni -, excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauza de fata urmeazã a fi respinsã. Fata de împrejurarea ca în fata Curţii Constituţionale se examineazã numai constituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate, instanta de judecata, în fata cãreia s-a invocat excepţia, va trebui sa verifice în ce mãsura la speta s-a fãcut o aplicare corecta şi completa a acestor dispoziţii, care sa asigure protecţia drepturilor tuturor pãrţilor în cauza. Avînd în vedere considerentele expuse şi vazind şi dispoziţiile art. 41, art. 135, art. 144 lit. c) şi art. 150 din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 31 şi art. 32 din Decretul nr. 221/1960 şi ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocatã de Boca Irina, domiciliata în Medias, str, Milcov nr. 13, bl. 81, sc. B, et. 2, ap. 20, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 839/1994 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
