Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 131 din 18 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 22 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sanda Bogatu, respectiv de Pãuna Tue şi Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 şi nr. 10.794/2003 ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintã pãrţile Paul Stãnescu şi Cristian Stãnescu, lipsind autoarele excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 576D/2003 la Dosarul nr. 575D/2003, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în aceste dosare este identic.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii. În consecinţã, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã şi al <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai bunã administrare a justiţiei.
Cauza fiind în stare de judecatã, pãrţile prezente susţin netemeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã autoarele criticii au urmãrit un scop exclusiv dilatoriu, de tergiversare a judecãrii dosarului de fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, întrucât instanţa are obligaţia de a pune în vedere pârâtului toate mijloacele de apãrare care pot fi folosite de acesta şi, la cerere, poate acorda un termen pentru pregãtirea apãrãrii. Norma de procedurã asigurã judecarea cauzei cu celeritate, în acest sens existând o constantã jurisprudenţã a Curţii, care se impune a fi menţinutã şi în cauza de faţã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 iulie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.314/2003, şi prin Încheierea din 25 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 10.794/2003, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sanda Bogatu, Pãuna Tue şi Mariana Stoenescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã, prin norma proceduralã reglementatã de art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, se încalcã dreptul la apãrare al pârâtului, întrucât legiuitorul instituie un termen de decãdere arbitrar şi inutil, ce creeazã inegalitãţi de tratament între cetãţeni în faţa legii şi a instanţelor de judecatã. Se aratã cã nici o dispoziţie din Codul de procedurã civilã nu poate complini instituţia propunerii şi discutãrii probelor în contradictoriu la prima zi de înfãţişare, în acest sens dispoziţiile art. 103 din Codul de procedurã civilã reprezentând o situaţie extremã, cu aplicabilitate redusã.
Se susţine cã, la prima zi de înfãţişare, întotdeauna pârâtul are dreptul de a propune probe concludente, pertinente şi utile soluţionãrii cauzei, chiar dacã nu a depus întâmpinare, însã condiţionat de solicitarea reclamantului de a administra probe (care este admisã), pentru cã "astfel nu se pricinuieşte amânarea judecãrii cauzei". În opinia autoarelor excepţiei, acest fapt relevã împrejurarea cã în mod neconstituţional se creeazã diferenţe de tratament între persoanele participante la actul de justiţie, prin instituirea unui termen de decãdere "ab initio" în detrimentul pârâtului, limitându-se şi accesul acestuia la justiţie.
Mai mult, autoarele excepţiei reţin cã dispoziţiile criticate genereazã diferenţieri între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintã în faţa instanţelor de judecatã neasistate de avocat şi pot propune probe, şi cele care, fiind asistate de avocat, nu pot depune probe.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã constituie o garanţie legalã a dreptului la apãrare al pãrţilor, precum şi un mijloc prin care se asigurã "egalitatea de arme" în procesul civil.
Nu se poate reţine o identitate de situaţii între împrejurarea în care pãrţile, asistate sau reprezentate de avocat, sunt decãzute din dreptul de a mai propune probe în cazul nedepunerii întâmpinãrii în termenul legal, pe de-o parte, şi, pe de altã parte, împrejurarea în care, pãrţilor neasistate sau nereprezentate de apãrãtor, atunci când dovezile nu au fost cerute din pricina neştiinţei sau a lipsei de pregãtire, nu li se aplicã sancţiunea prevãzutã de dispoziţiile legale criticate.
De asemenea, art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu contravine dreptului pãrţii de a fi judecatã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în mod public şi într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivã, întreaga reglementare a Codului de procedurã civilã privind întâmpinarea a fost instituitã în vederea îndeplinirii exigenţei judecãrii cu celeritate a cauzelor în spiritul principiilor enunţate.
În ceea ce priveşte susţinerile autoarelor excepţiei, potrivit cãrora dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã contravin art. 21 din Constituţie, se apreciazã cã acestea sunt nefondate, deoarece liberul acces la justiţie nu este îngrãdit, textul de lege criticat instituind doar o sancţiune pentru nerespectarea unei reguli menite sã ordoneze desfãşurarea procesului civil.
Prin urmare, instanţa judecãtoreascã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã este nefondatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul apreciazã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã îşi au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţia republicatã, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
Se aratã cã, ţinând seama de importanţa întâmpinãrii, s-a instituit sancţiunea decãderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, dacã nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecinţele decãderii sunt însã limitate, astfel cã legiuitorul oferã, prin dispoziţiile Codului de procedurã civilã, posibilitatea pârâtului de a se apãra, potrivit art. 171, discutând în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor şi a dovezilor pãrţii potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepţiile de ordine publicã sau de a solicita, potrivit art. 138, administrarea unei probe noi când necesitatea acesteia a reieşit din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, când administrarea ei nu pricinuieşte amânarea judecãţii ori când nu a fost cerutã, în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregãtire a pãrţii, care nu a fost reprezentatã sau asistatã de avocat.
Se constatã cã şi dispoziţiile art. 103 din Codul de procedurã civilã oferã o garanţie a dreptului la apãrare, prin aceea cã dau posibilitatea oricãrei pãrţi de a solicita instanţei repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a efectuat un act de procedurã, cum este depunerea întâmpinãrii, în termenul prevãzut de lege.
Avocatul Poporului considerã cã pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat şi pârâtul care beneficiazã de asistenţã juridicã se aflã în situaţii diferite, care justificã aplicarea unor tratamente juridice diferite. Astfel, persoana care nu beneficiazã de asistenţã juridicã este îndreptãţitã la acordarea unui tratament mai favorabil în raport cu persoana reprezentatã sau asistatã de avocat. În acest sens sunt şi prevederile art. 118 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, care stipuleazã cã preşedintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfãţişare, sã arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apãrare, iar instanţa poate acorda un termen pentru pregãtirea apãrãrii şi depunerea întâmpinãrii.
Se aratã cã prevederile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã contribuie la urgentarea soluţionãrii cauzei şi la prevenirea exercitãrii abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de cãtre pârât, fãrã a îngrãdi accesul la justiţie al acestuia. Se constatã cã legiuitorul a limitat consecinţele drastice ale decãderii, oferind posibilitatea pârâtului, potrivit art. 171 din Codul de procedurã civilã, de a se apãra, discutând temeinicia susţinerilor şi a dovezilor pãrţii adverse, sau de a cere administrarea unei dovezi noi, în condiţiile prevãzute de art. 138 din Codul de procedurã civilã.
Referitor la neconstituţionalitatea textului de lege criticat faţã de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se apreciazã cã depunerea întâmpinãrii are ca scop soluţionarea cauzei cu celeritate, evitarea tergiversãrii judecãţii şi realizarea condiţiilor unui proces echitabil.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor criticate faţã de dispoziţiile art. 20 şi 53 din Constituţia republicatã, se constatã cã textele constituţionale invocate nu au incidenţã în cauzã.
În consecinţã, Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, aşa cum a fost modificat şi completat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 118 alin. 2: "Nedepunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege atrage decãderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã".
Autoarele excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 49 din Constituţie, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textele constituţionale invocate au urmãtoarea numerotare şi conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor, desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii".
Autoarele excepţiei considerã cã se încalcã şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins:
"Orice personaã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sãu a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã, atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apãrare. Astfel, prin <>Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin <>Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate.
Cu acest din urmã prilej, s-a reţinut cã "textul de lege dedus controlului relevã o evidentã utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativitãţii întâmpinãrii, se asigurã de plano echilibrul procesual al pãrţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apãrãrile pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiazã prin luarea la cunoştinţã a acţiunii introductive a reclamantului.
Pe de altã parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionãrii cauzei şi la prevenirea exercitãrii abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în mãsurã de a cunoaşte, încã de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregãti apãrãrile, în cunoştinţã de cauzã, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.
Instituirea obligativitãţii depunerii întâmpinãrii, cu consecinţa decãderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat deci în limitele prerogativelor sale constituţionale.
Dincolo de utilitatea evidentã a reglementãrii cuprinse în art. 118 din Codul de procedurã civilã, Curtea nu poate reţine încãlcarea dreptului la apãrare, cu atât mai mult cu cât alin. (2) al articolului criticat instituie obligaţia pentru instanţa judecãtoreascã, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfãţişare, sã arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apãrare ce vor fi consemnate în încheierea de şedinţã, acordând, la cerere, un termen pentru pregãtirea apãrãrii şi depunerea întâmpinãrii.
Dacã totuşi, deşi protejat, în aceastã manierã, împotriva consecinţelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligenţã sau insuficienţei mijloacelor materiale care l-au împiedicat sã apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înţelege sã-şi execute obligaţia de depunere a întâmpinãrii, el îşi asumã, în deplinã cunoştinţã de cauzã, riscurile decurgând din propria sa culpã şi, în consecinţã, potrivit unui principiu de aplicare generalã, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate pretinde încãlcarea dreptului sãu la apãrare."
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiatã.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. Aşa fiind, Curtea constatã cã, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţã fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sã le acorde ocrotire, în egalã mãsurã, în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 53 din Constituţia republicatã.
În sfârşit, pentru argumentele arãtate în prealabil, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la încãlcarea de cãtre art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Soluţia adoptatã în deciziile anterioare, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sanda Bogatu, respectiv Pãuna Tue şi Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 şi nr. 10.794/2003 ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
