Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 130 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 299 alin. 3 din Codul de procedura civila, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, precum si a celor ale art. 57 alin. (1) si alin. (2) teza intai din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 2 iunie 2005
Constantin Doldur - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi <>art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, ale Legii nr. 195/2004 şi ale <>Legii nr. 92/1992 , excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 22 februarie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având în vedere cererea depusã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate prin care solicitã asistenţã judiciarã gratuitã, pe care a respins-o, a dispus amânarea pronunţãrii la data de 1 martie 2005, pentru a oferi acestuia posibilitatea de a depune concluzii scrise.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin încheierea din 8 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.257/C/2004, Tribunalul Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi <>art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, ale Legii nr. 195/2004 şi ale <>Legii nr. 92/1992 , excepţie ridicatã de Marin Frunzã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 3 şi <>art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, cele ale Legii nr. 195/2004 şi cele ale <>Legii nr. 92/1992 sunt "discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziţionale". Considerã cã drepturile şi principiile reglementate de dispoziţiile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie, precum şi de art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt respectate şi garantate în situaţia în care justiţiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanţã naţionalã.
Deşi autorul excepţiei se referã la <>Legea nr. 195/2004 în ansamblu, din motivarea acestuia rezultã cã a avut în vedere exclusiv dispoziţiile art. II al acestei legi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, autorul excepţiei susţine cã sunt neconstituţionale, deoarece încalcã dreptul la apãrare, "dreptul privind interzicerea discriminãrii", dreptul la un proces echitabil, principiul universalitãţii, principiul statului de drept şi dreptul la un recurs efectiv la o instanţã naţionalã. Considerã cã dreptul la apãrare nu este respectat şi garantat în tot cursul procesului, întrucât justiţiabilul nu se poate apãra în faţa instanţei, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în situaţia în care recursul se scoate de pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se trimite pe cale administrativã unei instanţe inferioare în grad sau în situaţia în care se declinã competenţa printr-o încheiere irevocabilã, datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. În aceste douã situaţii justiţiabilul nu poate exercita nici o cale de atac împotriva dispoziţiilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consecinţa fiind încãlcarea dreptului la un proces echitabil şi instituirea unei discriminãri, întrucât justiţiabilul nu poate fi prezent în toate fazele activitãţii instanţei de judecatã.
Autorul excepţiei invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 194 din 27 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iunie 2004.
Tribunalul Galaţi - Secţia civilã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu contravin prevederilor art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie şi nici celor ale art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aratã cã accesul liber la justiţie este asigurat prin exercitarea cãii de atac a recursului la instanţa imediat superioarã celei care a pronunţat hotãrârea atacatã. Potrivit opiniei instanţei, legiuitorul a reglementat prin acest text de lege dreptul justiţiabilului de a exercita recursul la o instanţã mai apropiatã de domiciliul sãu, iar nu la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tocmai pentru a respecta accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã, în fapt, nemulţumirea autorului excepţiei priveşte posibilitatea trimiterii recursurilor, pe cale administrativã ori prin declinarea competenţei, de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la instanţele devenite competente sã le judece, în conformitate cu dispoziţiile <>art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 .
În ceea ce priveşte prevederile <>Legii nr. 92/1992 , Guvernul aratã cã acestea au fost abrogate prin <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã.
Potrivit punctului de vedere prezentat, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiilor statului de drept, accesului liber la justiţie, dreptului la apãrare, dreptului la soluţionarea echitabilã a cauzei într-un termen rezonabil ori dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, ci, dimpotrivã, reprezintã o expresie a aplicãrii principiilor invocate, alãturi de celelalte dispoziţii ale Legii fundamentale. Astfel, procedura de judecatã în ansamblul sãu, competenţa, precum şi folosirea cãilor de atac se întemeiazã pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, care au lãsat la latitudinea legiuitorului reglementarea acestora.
Guvernul considerã cã textele deduse controlului, care oferã un real acces la justiţie, mai rapid şi mai facil, asigurã cadrul legal pentru desfãşurarea judecãţii recursului, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor. Or, aceste drepturi şi garanţii nu fac obiectul procedurii prin care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi declinã competenţa, pronunţând o încheiere irevocabilã, fãrã citarea pãrţilor, în camera de consiliu, unde nu au loc, oricum, dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale pãrţilor. De aceea, legiuitorul nu a prevãzut nici o cale de atac împotriva încheierii prevãzute de <>art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 .
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aratã Guvernul, s-a statuat în mod constant cã accesul liber la justiţie nu presupune în mod necesar accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, legiuitorul putând institui reglementãri specifice în considerarea unor situaţii particulare. În acest sens, este invocatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi <>Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, precum şi a celor ale <>Legii nr. 195/2004 este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justiţie, dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Acestea constituie norme de procedurã, a cãror stabilire este de competenţa legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituţie.
În punctul de vedere prezentat se aratã cã art. 1, 15 şi 124 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, astfel încât critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã este nefondatã.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 92/1992 în ansamblu, Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile acesteia, cu excepţia art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi <>art. 135, au fost abrogate expres prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, <>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi <>Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Susţine, de asemenea, cã din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu rezultã textele constituţionale pretins a fi încãlcate de prevederile <>Legii nr. 195/2004 şi ale art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi <>art. 135 din Legea nr. 92/1992 . Aşa fiind, numai Curtea Constituţionalã poate decide asupra cadrului constituţional în care urmeazã a fi examinatã excepţia de neconstituţionalitate.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, precum şi cele ale <>Legii nr. 195/2004 şi ale art. 17 alin. 1 şi 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 şi <>art. 135 din Legea nr. 92/1992 , excepţia este neîntemeiatã, iar cu referire la celelalte prevederi din <>Legea nr. 92/1992 , este inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie urmãtoarele dispoziţii legale:
- Art. 3 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "Curţile de apel judecã: 1. În primã instanţã, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritãţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii şi tribunale în primã instanţã, dacã prin lege nu se prevede altfel;
2^1. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în orice alte cazuri expres prevãzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.";
- Art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, introdus prin art I pct. 5 din <>Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au urmãtorul cuprins: "În situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotãrâri pronunţate de instanţele judecãtoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei cãi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotãrârea în cauzã sau, dupã caz, de competenţa instanţei expres prevãzute de lege.";
- <>Art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au urmãtorul cuprins: "(1) Recursurile împotriva hotãrârilor date fãrã drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunţãrii lor şi aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit spre judecatã instanţelor imediat superioare celor care au pronunţat hotãrârea în primã instanţã.
(2) Recursurile aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotãrâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecatã curţilor de apel.
(3) Recursurile prevãzute la alin. (1) şi (2), a cãror admisibilitate în principiu nu a fost examinatã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol şi se trimit, pe cale administrativã, instanţelor devenite competente sã le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinatã, se trimit prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilã, datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor.";
- <>Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Autorul excepţiei susţine, într-o formulare generalã, cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 şi 126 din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernãmânt a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 11: "Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) în tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 126: "(1) Justiţia se realizeazã prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
(3) înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organicã.
(5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sã soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe sau, dupã caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã sunt încãlcate principiul nediscriminãrii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, menţionându-se prevederile art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 6: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã, atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sã fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbã pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) sã dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sã se apere el însuşi sau sã fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plãti un apãrãtor, sã poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sã întrebe sau sã solicite audierea martorilor acuzãrii şi sã obţinã citarea sau audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii;
e) sã fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere;";
- Art. 13: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie.";
- Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfãşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitãri mai ample acestor drepturi şi libertãţi decât acelea prevãzute de aceastã convenţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã între aceste prevederi şi dispoziţiile din Constituţie invocate de autorul excepţiei nu existã nici o incompatibilitate. De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, cu referire la dispoziţiile art. 21 şi <>art. 126 din Constituţie, prin Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Cu acel prilej, Curtea a arãtat cã, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecatã şi normele de procedurã judiciarã, cu condiţia implicitã de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale. Or, dispoziţiile legale atacate, prin care s-a stabilit competenţa instanţelor în judecarea cãilor de atac, nu contravin normelor şi principiilor consacrate prin Constituţia României". De asemenea, prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat cã semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie este aceea cã nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Cu privire la exercitarea cãilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând cã, "în sensul practicii europene, conceptul de «proces echitabil» nu implicã în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor cãi de atac al hotãrârilor judecãtoreşti, inclusiv exercitarea acestor cãi de atac de cãtre toate pãrţile din proces". Deoarece nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 195/2004 , Curtea constatã cã acestea sunt norme de procedurã, a cãror stabilire este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. Aceste dispoziţii legale nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, în întregul sãu, trebuie menţionat faptul cã, anterior sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, majoritatea dispoziţiilor acestei legi au fost abrogate expres, prin <>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, prin <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum şi prin <>Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004, intrate în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii lor în Monitorul Oficial al României. De asemenea, pe data de 1 ianuarie 2005 au fost abrogate dispoziţiile <>art. 66, prin Legea nr. 303/2004 , şi prevederile <>art. 135, prin Legea nr. 304/2004 şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 124/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 92/1992 , cu referire la textele abrogate anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, este inadmisibilã, întrucât, aşa cum prevede alin. (1) al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , numai legea în vigoare poate fi supusã controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 şi art. 135, aceasta urmeazã a fi respinsã ca devenitã inadmisibilã, întrucât textele în discuţie au fost abrogate începând cu data de 1 ianuarie, ulterior sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate. Cu privire la dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2), acestea, deşi au fost abrogate expres prin <>Legea nr. 304/2004 , au fost preluate în art. 57 alin. (1) şi (2) al acestei legi, având însã un cuprins diferit de cel iniţial. Ulterior sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, <>Legea nr. 304/2004 a fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 124/2004 , astfel încât dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi au preluat redactarea anterioarã a <>art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 92/1992 . În consecinţã, Curtea, conform practicii sale constante, urmeazã sã se pronunţe cu privire la dispoziţiile <>art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 124/2004 , prevederi ce au urmãtorul cuprins: "(1) Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primã instanţã a judecãtoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecã de un singur judecãtor.
(2) Apelurile se judecã în complet format din 2 judecãtori."
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 133 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 , Curtea constatã cã acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei, întrucât se referã la directorii economici ai tribunalelor şi parchetelor de pe lângã acestea. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care prevãd cã instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor "privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei [...]", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.
Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 58 din 6 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã "dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocat de autorul excepţiei, nu cuprind cerinţa ca instanţa care judecã litigiile în primã instanţã sã aibã în compunere un anumit numãr de judecãtori, ci lasã libertate autoritãţii legiuitoare naţionale sã instituie acea instanţã independentã şi imparţialã, care sã asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor. Sub aspectul imparţialitãţii, atât Legea fundamentalã, cât şi <>Legea nr. 92/1992 prevãd dreptul şi obligaţia judecãtorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecatã desfãşurându-se, potrivit legii, strict în limitele cadrului legal". De asemenea, în <>Decizia nr. 292 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 3 septembrie 2003, Curtea a statuat cã "judecarea cauzelor în complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecãtor nu este de naturã, prin ea însãşi, sã încalce drepturile cetãţenilor sau accesul acestora la justiţie, deoarece hotãrârile pronunţate au aceeaşi putere juridicã pentru toate pãrţile în proces, indiferent de numãrul judecãtorilor care le-au pronunţat". Deoarece nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, fiind aplicabile în speţã în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 124/2004 . Pentru identitate de raţiune, motivarea cuprinsã în deciziile amintite este aplicabilã şi în ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor alin. (2) teza întâi al <>art. 57 din Legea nr. 304/2004 , referitor la numãrul de judecãtori ce alcãtuiesc completul de judecatã care judecã apelurile, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi art. 299 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, ale <>art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã şi ale <>art. 57 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, cu excepţia prevederilor art. 17 alin. (1) şi (2), art. 66 şi art. 135, ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
3. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 şi <>art. 135 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 martie 2005.
PREŞEDINTE,
CONSTANTIN DOLDUR
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
