Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 13 din 19 septembrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 278^1, alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 794 din 9 noiembrie 2011
Dosar nr. 15/2011
Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectualã
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei comerciale
Ana Maria Dascãlu - judecãtor Secţia penalã
Victor Cameniţã Paşca - judecãtor Secţia penalã
Matei Ionuţ - judecãtor Secţia penalã - judecãtor-raportor
Traian Gherasim - judecãtor Secţia penalã
Sãndel Lucian Macavei - judecãtor Secţia penalã
Ioana Bogdan - judecãtor Secţia penalã
Georgeta Barbãlatã - judecãtor Secţia penalã
Mirela Sorina Popescu - judecãtor Secţia penalã
Cristina Rotaru - judecãtor Secţia penalã
Ana Hermina Iancu - judecãtor Secţia penalã
Ştefan Pistol - judecãtor Secţia penalã
Gheorghe Florea - judecãtor Secţia penalã
Magdalena Iordache - judecãtor Secţia penalã
Geanina Cristina Arghir - judecãtor Secţia penalã
Adina Nicolae - judecãtor Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Carmen Elena Popoiag - judecãtor Secţia civilã şi de proprietate intelectualã
Elena Canţãr - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Liliana Vişan - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Viorica Trestianu - judecãtor Secţia comercialã
Adriana Chioseaua - judecãtor Secţia comercialã
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 15/2011 este constituit conform dispoziţiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Şedinţa completului este prezidatã de doamna Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Alina Gabriela Pãun, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 19.568/4620/III-5/2010, "în vederea interpretãrii şi aplicãrii unitare a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã referitor la calitatea procesualã a Agenţiei Naţionale de Integritate de persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate, respectiv dreptul Agenţiei de a ataca soluţiile de netrimitere în judecatã".
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii învederând cã existã jurisprudenţa neunitarã în sensul cã unele instanţe au stabilit cã Agenţia Naţionalã de Integritate are calitatea procesualã de persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate, respectiv dreptul Agenţiei de a formula plângere în faţa judecãtorului împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã dispuse de procuror, iar, dimpotrivã, altele au respins, ca inadmisibile, plângerile întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, statuând cã Agenţia Naţionalã de Integritate nu are calitate procesualã.
A fost arãtatã opinia procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul cã Agenţia Naţionalã de Integritate are calitatea procesualã de persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate şi, în consecinţã, are dreptul de a formula plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã dispuse de procuror.
Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arãtat cã, în practica judiciarã naţionalã, nu existã un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea faptului dacã, în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Agenţia Naţionalã de Integritate are calitatea procesualã de persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate, respectiv dreptul Agenţiei de a ataca soluţiile de netrimitere în judecatã.
2. Examenul jurisprudenţial
Prin recursul în interesul legii se aratã cã, în urma verificãrii jurisprudenţei la nivel naţional, cu privire la stabilirea faptului dacã "Agenţia Naţionalã de Integritate are calitatea procesualã de persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate, respectiv dreptul Agenţiei de a ataca soluţiile de netrimitere în judecatã" a fost relevatã o practicã neunitarã.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Într-o primã orientare a practicii, unele instanţe au apreciat cã Agenţia Naţionalã de Integritate are calitate procesualã pentru a formula plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, şi au trecut la analiza cauzei pe fond.
Deşi aceastã soluţie pare majoritarã, cel puţin potrivit anexelor prezentate de Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în susţinerea recursului (40 din cele 46 de anexe), s-a observat cã doar în douã dintre hotãrârile prezentate a fost ridicatã problema admisibilitãţii plângerii formulate de Agenţia Naţionalã de Integritate împotriva soluţiei de neîncepere a urmãririi penale, însã aceasta fie nu a fost tratatã în motivarea hotãrârii (anexa nr. 4 - Sentinţa penalã nr. 1.475 din 30 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penalã), fie a fost soluţionatã cu o motivare lapidarã (care în esenţã face trimitere la dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului - anexa nr. 5 - Sentinţa penalã nr. 1.206 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penalã).
3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au apreciat cã plângerea Agenţiei Naţionale de Integritate întemeiatã pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã (anexele nr. 41-46), întrucât aceastã instituţie nu justificã un interes legitim, în sensul alin. 1 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã; împrejurarea cã Agenţia Naţionalã de Integritate are competenţa de a sesiza Parchetul nu conferã însã acesteia şi dreptul de a sesiza instanţa în procedura plângerii împotriva actelor procurorului.
4. Opinia procurorului general
Soluţia propusã de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul primei orientãri a jurisprudenţei, cu urmãtoarele argumente:
a) potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, "scopul Agenţiei este asigurarea integritãţii în exercitarea demnitãţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilitãţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificãrilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitãţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevãzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnitãţilor publice (...)".
Acest scop ilustreazã interesul legitim public al Agenţiei, conferit prin lege, de a formula sesizãri, plângeri, acţiuni în instanţã, pentru apãrarea relaţiilor sociale privind exercitarea integrã a funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru prevenirea corupţiei instituţionale;
b) având în vedere dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora hotãrârile pronunţate în aceastã procedurã sunt definitive, s-ar ajunge la situaţia în care soluţiile dispuse de procuror, dupã evaluarea informaţiilor privind averile demnitarilor, sã nu mai fie supuse niciodatã controlului judecãtoresc, ceea ce ar crea premisele unei suspiciuni permanente a opiniei publice sub aspectul credibilitãţii lor.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Proiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauzã a vizat cea de-a doua soluţie identificatã de examenul jurisprudenţial, în sensul cã Agenţia Naţionalã de Integritate nu are calitate procesualã, în sensul dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, de a ataca soluţiile de neurmãrire penalã sau de netrimitere în judecatã dispuse de procuror, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse ca inadmisibile, conform art. 278^1 alin. 8 lit. a) teza a II-a din Codul de procedurã penalã.
S-a argumentat în esenţã cã este adevãrat cã menirea Agenţiei Naţionale de Integritate constã în asigurarea integritãţii în exercitarea demnitãţii şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, însã interesul public pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei asemenea instituţii nu este suficient pentru a justifica un demers al Agenţiei în faţa judecãtorului, în procedura instituitã în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, cãci pe aceastã cale s-ar depãşi atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, clar delimitate la "responsabilitãţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificãrilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitãţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care sã se poatã afla persoanele prevãzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnitãţilor publice" [a se vedea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010].
6. Înalta Curte:
Din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitãţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative rezultã în esenţã cã aceastã instituţie desfãşoarã o activitate de evaluare a averii, precum şi a eventualelor conflicte de interese şi incompatibilitãţilor privitoare la anumite categorii de persoane care au, potrivit legii, obligaţia declarãrii averii şi intereselor.
Atât activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, cât şi aceea de apreciere a declaraţiei de interese se concretizeazã în întocmirea unui raport de evaluare, care se comunicã, între altele, organului de urmãrire penalã, atunci când inspectorul de integritate constatã fie existenţa unor diferenţe semnificative, în sensul legii, între modificãrile intervenite în averea persoanei în cauzã şi veniturile realizate de aceasta, fie existenţa unui conflict de interese sau a unei incompatibilitãţi.
Deşi legea specialã foloseşte termenii de "comunicare" sau "transmitere" în legãturã cu rapoartele de evaluare întocmite de cãtre Agenţia Naţionalã de Integritate, în realitate aceste acţiuni nu pot avea decât semnificaţia unor sesizãri ale organului de urmãrire penalã cu privire la sãvârşirea unor presupuse infracţiuni de cãtre persoanele verificate (falsul în declaraţii prevãzut de art. 292 din Codul penal sau conflictul de interese prevãzut de art. 253^1 din Codul penal).
Ţinând seama de modurile de sesizare prevãzute în art. 221 din Codul de procedurã penalã, este evident cã în aceste situaţii nu putem fi decât în prezenţa unor denunţuri, în sensul art. 223 din Codul de procedurã penalã.
În aceste condiţii, cu referire la titularii care, potrivit art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, pot ataca soluţiile de neurmãrire penalã sau netrimitere în judecatã dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemã de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce mãsurã denunţãtorul se circumscrie noţiunii de "persoanã vãtãmatã" ori, dupã caz, de "persoanã ale cãrei interese legitime au fost vãtãmate", întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege.
Din aceastã perspectivã, Înalta Curte apreciazã cã noţiunea de "denunţãtor" este incompatibilã cu aceea de "persoanã vãtãmatã", adicã de persoanã care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva cãreia s-a îndreptat presupusul act de conduitã al fãptuitorului, a suferit prin fapta penalã reclamatã o vãtãmare fizicã, moralã sau materialã, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altã modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ).
Pentru a stabili dacã denunţãtorul poate fi o "persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate", trebuie delimitatã noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţãtorului, care acţioneazã, fie pentru cã legea îl obligã la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a cãror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însãşi o infracţiune), fie pentru cã spiritul etic sau civic îl determinã la o asemenea acţiune.
În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţãtorul pentru a depãşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmãrire penalã cu privire la presupusa sãvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primã instanţã sã acţioneze (o obligaţie legalã sau propria conştiinţã).
Dacã legea recunoaşte oricãrei persoane dreptul de a sesiza organele de urmãrire penalã, atunci când apreciazã cã s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, cã nu este cazul sã se înceapã urmãrirea penalã sau, dupã caz, sã dispunã trimiterea în judecatã a persoanei (persoanelor) cercetate.
Aceasta pentru cã procedura instituitã în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vãtãmãri suferite de persoana care se adreseazã justiţiei, în drepturile sau interesele sale legitime.
Or, încunoştinţând organele judiciare cu privire la sãvârşirea unei presupuse infracţiuni, denunţãtorul acţioneazã în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societãţii, ajutând astfel aceste organe sã cerceteze fapte prevãzute de legea penalã despre care ele nu au avut cunoştinţã pe altã cale (plângere sau sesizare din oficiu).
Acest interes public este limitat însã la sesizarea organelor de urmãrire penalã şi nu conferã denunţãtorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanţei de judecatã, atunci când nu s-a dispus începerea urmãririi penale sau trimiterea în judecatã.
Invocarea noţiunii de "interes legitim public", consacratã în art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este pertinentã, întrucât pe de o parte Codul de procedurã penalã nu se completeazã cu dispoziţiile acestei legi, iar pe de altã parte pentru cã "interesul legitim public" poate fi invocat, ca justificare a unei calitãţi procesuale active într-o acţiune în contencios administrativ, doar de organisme sociale interesate, definite de aceeaşi lege ca fiind "structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi alte asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetãţeni sau, dupã caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative" [a se vedea art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004].
Particularizând aceste consideraţii la situaţia Agenţiei Naţionale de Integritate, este real cã menirea acesteia constã în asigurarea integritãţii în exercitarea demnitãţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, însã interesul public pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei asemenea instituţii nu este suficient pentru a justifica un demers al Agenţiei în faţa judecãtorului, în procedura instituitã în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, întrucât pe aceastã cale s-ar depãşi atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, clar delimitate la "responsabilitãţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificãrilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitãţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevãzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnitãţilor publice" [a se vedea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010].
Prin urmare, atribuţiile Agenţiei se limiteazã la aceastã evaluare, putându-se doar sesiza alte organe (fiscale, de urmãrire penalã sau comisia de cercetare a averilor ori, dupã caz, disciplinare), care vor decide în mod exclusiv, potrivit propriilor competenţe, dacã au fost încãlcate dispoziţiile legii fiscale ori dacã sunt întrunite condiţiile rãspunderii penale sau disciplinare, dupã caz.
În concluzie, sesizând organele de urmãrire penalã, Agenţia Naţionalã de Integritate acţioneazã ca un denunţãtor şi nu este îndrituitã, faţã de cele expuse anterior, la un demers în faţa judecãtorului, în procedura instituitã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 414^4 şi al art. 414^5 din Codul de procedurã penalã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte cã, în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Agenţia Naţionalã de Integritate nu are calitatea procesualã de a ataca soluţiile de neurmãrire penalã sau de netrimitere în judecatã dispuse de procuror, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse, ca inadmisibile, conform art. 278^1 alin. 8 lit. a) teza a II-a din Codul de procedurã penalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 19 septembrie 2011.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
RODICA AIDA POPA
Magistrat-asistent,
Alina Gabriela Pãun
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
