Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 13 din 19 ianuarie 2005 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) si art. 121 alin. (1) lit. a) si b) si alin. (10) din Legea privind organizarea si functionarea cooperatiei, in special, precum si a prevederilor legii, in ansamblul sau, sub aspectele criticate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 28 februarie 2005
1. Cu adresa nr. 51/892 din 30 noiembrie 2004, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea privind declanşarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 6 lit. n), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi a legii, în ansamblul sãu, sub aspectele criticate. Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, de un numãr de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului România Mare, şi anume: Ludovic Abiţei, Mitzura Domnica Arghezi, Ştefan Baban, Miticã Bãlãeţ, Ioan Bîldea, Alexe Boboc, Augustin Lucian Bolcaş, Constantin Bucur, Florea Buga, Daniela Buruianã-Aprodu, Cristian Valeriu Buzea, Radu Ciuceanu, Emil Crişan, Gheorghe Dinu, Dumitru Dragomir, Constantin Duţu, Nicolae Enescu, Vlad Gabriel Hogea, Mircea Ifrim, Daniel Ionescu, Mihaela Ionescu, Smaranda Ionescu, Marius Iriza, Leonida Lari-Iorga, Nicolae Leonãchescu, Irina Loghin, Paul Magheru, Adrian Mãrãcineanu, Ilie Merce, Ioan Miclea, Iulian Mincu, Costache Mircea, Ion Mocioi, Vãsãlie Moiş, George Moisescu, Adrian Moisoiu, Doru Dumitru Palade, Ştefan Pãşcuţ, Constanţa Popa, Eugen Popescu, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Dumitru Puzdrea, Emil Rus, Octavian Sadici, Dãnuţ Neculai Saulea, Paul Şnaider, Mircea Stoian, Marcu Tudor, Lia Olguţa Vasilescu, Nicolae Vasilescu şi Melania Vâlvã.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.657 din 30 noiembrie 2004, formând obiectul Dosarului nr. 721A/2004.
Autorii sesizãrii solicitã Curţii Constituţionale declanşarea controlului de constituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, întrucât:
a) dispoziţiile art. 6 lit. n) din lege, potrivit cãrora prin uniune se înţelege persoana juridicã fãrã scop patrimonial, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel, constituitã de cãtre societãţi cooperative de aceeaşi formã şi de asociaţiile acestora la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional, în scopul reprezentãrii şi promovãrii intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori şi ale membrilor asociaţi, conform prevederilor prezentei legi, limiteazã dreptul de asociere al societãţilor cooperative. Se considerã cã limitarea constã în obligarea societãţilor cooperative la constituirea unor forme de organizare fãrã scop lucrativ, deşi, în conformitate cu <>art. 1 din Legea nr. 14/1968 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugãreşti, acestea erau organizaţii cu caracter economic constituite prin asociere din iniţiativa proprie a meşteşugarilor, a persoanelor care au fãcut ucenicia în cooperaţia meşteşugãreascã, precum şi a celor care vor sã se califice la locul de muncã într-o meserie în cadrul cooperativelor. De asemenea, <>art. 4 din Legea nr. 14/1968 stabilea ca fiind organizaţii ale cooperaţiei meşteşugãreşti cooperativele meşteşugãreşti, uniunile de cooperative meşteşugãreşti şi Uniunea Centralã a Cooperativelor Meşteşugãreşti, precum şi unitãţile anexe create de acestea, iar prevederile au fost menţinute în <>Decretul-lege nr. 66/1990 care a abrogat <>Legea nr. 14/1968 . În continuare se aratã cã legea care face obiectul prezentei sesizãri de neconstituţionalitate "nu numai cã încalcã tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugãreşti, dar încalcã şi prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie" referitoare la dreptul cetãţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Tot astfel, se considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cãrora statul nu poate supune folosinţa drepturilor pe care el le asigurã decât la limitãrile stabilite de lege, numai în mãsura compatibilitãţii lor cu natura drepturilor şi exclusiv în vederea promovãrii bunãstãrii generale într-o societate democraticã. Art. 5 pct. 2 din acelaşi pact nu admite nici o derogare sau restricţie de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute prin legi, convenţii, regulamente sau cutume naţionale, sub pretextul cã pactul nu recunoaşte sau recunoaşte într-o mãsurã mai micã aceste drepturi, iar pct. 5, partea I din Carta socialã europeanã revizuitã, ratificatã prin <>Legea nr. 74/1999 , prevede cã "toţi lucrãtorii şi patronii au dreptul de a se asocia liber în organizaţii naţionale şi internaţionale pentru protecţia intereselor lor economice şi sociale". Cap. II pct. 6 din Recomandarea privind promovarea cooperativelor, adoptatã de Organizaţia Internaţionalã a Muncii, solicitã statelor membre, printre care şi România, sã creeze premisele politice şi cadrul juridic favorabil care sã permitã cooperativelor sã-şi îndeplineascã funcţiile conform valorilor şi principiilor cooperatiste, iar pct. 10 (2) al cap. III din recomandare prevede necesitatea consultãrii, de cãtre guvernele statelor, a organizaţiilor cooperatiste şi organizaţiilor patronale şi sindicale în legãturã cu elaborarea sau revizuirea legislaţiei, a politicilor şi a reglementãrilor în materie de cooperaţie. Se aratã cã încãlcarea acestor documente internaţionale constã în aceea cã legea criticatã greveazã dreptul la libera asociere prin formele pe care le impune, contrare intereselor celor care se asociazã. Lucrãtorii din cooperaţia meşteşugãreascã s-au asociat în baza principiului liberei asocieri în organizaţii cooperatiste cu scop lucrativ; aceastã lege le-a fost impusã membrilor cooperatori, pe care ei nu o agreeazã şi care contravine intereselor lor, fãrã consultare. Aşadar, sistemul de organizare a cooperaţiei, propus prin legea care face obiectul controlului de constituţionalitate, "rupe unitatea de concepţie şi de organizare a cooperaţiei, structuratã în prezent într-o organizare unitarã, omogenã, bazatã pe aceleaşi principii economice şi juridice" şi "creeazã o organizare eterogenã, hibridã, aşezând la baza sistemelor cooperatiste persoane juridice cu caracter economic, lucrativ, iar la nivelul teritorial şi central, verigi din cu totul altã categorie - aceea a asociaţiilor fãrã scop lucrativ, asociaţii care în nici un sistem juridic din lume nu pot fi create prin lege, ci, ca şi fundaţiile, trebuie sã fie opera voinţei libere a persoanelor fizice şi, eventual, şi juridice.";
b) dispoziţiile art. 91 alin. (2) lit. d), potrivit cãrora cererea de înscriere a asociaţiei/uniunii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor va fi însoţitã de avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, pentru conformitatea statutului cu prevederile prezentei legi, respectiv a legii speciale, dacã aceasta existã, contravin art. 40 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie "constituie un instrument de imixtiune în prerogativele organizaţiilor cooperatiste ca proprietare ale bunurilor ce le aparţin în proprietate privatã, garantatã de Constituţie". Se mai considerã cã, printr-o asemenea reglementare, "o categorie de agenţi economici - membrii cooperatori - este discriminatã în raport cu alţi agenţi economici - lucrãtorii din cadrul agenţilor economici constituiţi în baza <>Legii nr. 31/1990 sau a altor legi". Totodatã, coroborând art. 11 alin. (1) din Constituţie cu partea a V-a art. E şi H din Carta socialã europeanã revizuitã, sunt încãlcate şi principiile acesteia referitoare la necesitatea respectãrii drepturilor recunoscute de Cartã, fãrã deosebire de rasã, sex, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã, naştere sau orice altã situaţie, prevãzute în dreptul intern, tratate, convenţii sau acorduri bilaterale ori multilaterale şi care acordã un tratament mai favorabil persoanelor. Faţã de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale menţionate, cerinţa avizului Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie "ridicã un grav obstacol potenţial în calea libertãţii de asociere, prin aceea cã instituie un veritabil drept de veto al unui organ al administraţiei publice la crearea unei structuri de organizare privatã", precum şi posibilitatea ca Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie sã se pronunţe asupra oportunitãţii creãrii persoanelor juridice cooperatiste;
c) dispoziţiile art. 110 alin. (1) din lege, care prevãd constituirea Consiliului consultativ al cooperaţiei ca organism fãrã personalitate juridicã, cu rol consultativ, "legalizeazã amestecul brutal al statului în problemele sistemelor cooperatiste, prin Agenţia sa specializatã pe lângã care se constituie aceastã structurã consultativã", precum şi "discriminarea dintre structurile de sorginte cooperatistã şi structurile economice constituite în baza <>Legii nr. 31/1990 , în considerarea cãrora nu s-a constituit un Consiliu Consultativ pe lângã Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, în care aceste structuri sã-şi desemneze delegaţi, iar Agenţia sã exercite un control direct asupra lor". "Aceastã discriminare încalcã flagrant textul art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile Recomandãrii O.I.M. nr. 193/2002 cap. II pct. 7 (2)". Aşa fiind, se considerã cã prevederile art. 110 alin. (1) "nu corespund autonomiei cooperaţiei şi nici principiilor constituţionale ale ocrotirii proprietãţii private a organizaţiilor cooperatiste, principii ce dau expresie reglementãrilor internaţionale în materie, reglementãri la care România este parte.";
d) prevederile art. 117 alin. (6), care dispun cu privire la dizolvarea de drept a organizaţiilor cooperatiste care nu şi-au înregistrat modificãrile statutelor în termenul de 9 luni de la intrarea în vigoare a legii contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât, potrivit principiului tempus regit actum, "regimul şi efectele unui act juridic rezultã din legea aplicabilã la momentul încheierii sale [...] şi nu pot fi judecate în funcţie de prevederi legale ulterioare". În plus, se considerã cã dizolvarea unei organizaţii asociative ca persoanã juridicã nu poate interveni decât ca o sancţiune pentru nerespectarea, de cãtre unitãţile din acel sistem, a unor norme imperative corespunzãtoare ordinii publice, ceea ce nu se justificã în cazul entitãţilor juridice existente la data prezentei legi. Se mai aratã cã şi alte dispoziţii ale art. 117, de exemplu "recensãmântul" membrilor cooperatori şi "popularizarea" lor prin presa localã, "reprezintã aplicarea unor prevederi abuzive". În concluzie, art. 117 alin. (6) din lege contravine art. 40 din Constituţie şi celor din documentele internaţionale anterior menţionate;
e) art. 119 alin. (1), potrivit cãruia federalele teritoriale ale cooperativelor de consum, asociaţiile teritoriale ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugãreşti, Uniunea Naţionalã a Cooperativelor de Consum şi Asociaţia Naţionalã a Cooperaţiei Meşteşugãreşti nu pot înstrãina, cu orice titlu, clãdirile sau terenurile aflate în patrimoniul lor pânã la data îndeplinirii procedurilor prevãzute la art. 117 alin. (1) din lege, contravine art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, întrucât aceastã restricţie "nu constituie altceva decât crearea unei indisponibilizãri legale a bunurilor din patrimoniul organizaţiilor cooperatiste, aceste bunuri fiind scoase în mod forţat din circuitul civil general pentru o perioadã determinatã, încãlcându-se astfel, în modul cel mai flagrant, dreptul de dispoziţie al proprietarului", statul intervenind "în problemele proprietãţii cooperatiste, proprietatea privatã având un alt regim juridic decât proprietate publicã a statului.";
f) art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10), care dispune reorganizarea Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugãreşti - UCECOM şi a Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP şi modificarea statutelor lor în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legilor speciale, dar nu mai mult de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, înfrânge "principiile constituţionale privind dreptul la libera asociere şi dreptul de proprietate privatã, aşa cum sunt ele reglementate prin art. 40 şi 44 din Constituţia României". Se aratã cã dispoziţiile de lege menţionate încalcã aceste prevederi constituţionale prin aceea cã impun condiţiile reorganizãrii unor persoane juridice preexistente, constituite prin libera asociere, în condiţiile stabilite de asociaţi, şi "care sunt anulate prin intervenţia statului, constând în aplicarea unor norme de reorganizare care, în fapt, conduc la desfiinţarea acestor persoane juridice". Totodatã, prin aplicarea prevederilor de lege criticate, se încalcã "voinţa proprietarului, dreptul sãu de dispoziţie aşa cum este reţinut în textul art. 480 C.Civ., prin faptul cã se impune în cadrul reorganizãrii o nouã redistribuire a patrimoniului cooperatist prin înfrângerea voinţei proprietarului, care este obligat sã-şi dirijeze patrimoniul cãtre societãţi de gradul II care nu au fost avute în vedere în momentul constituirii sale ca persoanã juridicã". Sancţiunea nerespectãrii art. 121 este lichidarea şi radierea din registrul comerţului a organizaţiilor cooperatiste care nu se supun regulilor impuse prin legea criticatã. În sfârşit, se aratã cã aceste condiţii prevãzute de lege constituie o discriminare la adresa organizaţiilor cooperaţiei meşteşugãreşti, persoane juridice care au calitatea de agent economic, în raport cu ceilalţi agenţi economici, ceea ce este contrar art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g) din Constituţie.
2. Cu adresa nr. 51/901 din 3 decembrie 2004, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea privind declanşarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Sesizarea a fost formulatã, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, de un numãr de 56 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, ale Partidului Democrat, ale Partidului Naţional Liberal, minoritãţilor naţionale şi independenţi, şi anume: Ioan Oltean, Vasile Bran, Nicolae Nan, Ioan Cîrstoiu, Alexandru Peres, Ştefan Popescu Bejat, Paula Ivãnescu, Romeo Marius Raicu, Mihai Stãnişoarã, Gheorghe Albu, Marius Bogdan, Gheorghe Barbu, Victor Babiuc, Radu Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Adrian Gurzãu, Costicã Canacheu, Teodor Cladovan, Teodor Tuducan, Mircea Man, Iulian Gabriel Bîrsan, Vasile Nistor, Ioan Onisei, Ioan Mogoş, Valentin Adrian Iliescu, Alexandru Mocanu, Marin Cristea, Adrian Gheorghe, Nicolae Sersea, Ilie Neacşu, Ioan Andrei, Tiberiu Sbârcea, Petre Posea, Pavel Târpescu, Ioan Dorel Zãvoianu, Nicoarã Creţ, Augusta Maria Moş, Oana Manolescu, Ileana Stana Ionescu, Maria Lazãr, Ion Florentin Sandu, Anton Miţaru, Gheorghe Eugen Nicolãescu, Puiu Haşotti, Viorel Coifan, Octavia Monica Muscã, Mircea Ciopraga, Constantin Gheorghe Avramescu, Vasile Dãnilã, Radu Stroe, Titu Nicolae Gheorghiof, Vasile Suciu, Ioan Rus, Alexandru Lãpuşan, Anton Ionescu şi Ioan Mihai Nãstase.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.754 din 3 decembrie 2004 şi constituie obiectul Dosarului nr. 727A/2004.
Prin sesizare se solicitã Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 6 lit. n), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, pentru motive similare celor formulate în sesizarea ce formeazã obiectul Dosarului nr. 721 A/2004. În plus, în acest dosar se solicitã Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 36 alin. (4), art. 98 alin. (2) şi a art. 106 alin. (4) din aceeaşi lege, întrucât:
- dispoziţiile art. 36 alin. (4) încalcã prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, prin aceea cã "blocheazã activitatea decizionalã a organizaţiei cooperatiste şi în acelaşi timp se aduc grave prejudicii intereselor membrilor cooperatori asociaţi, participanţi la adunãrile generale". De asemenea, se apreciazã cã aceste dispoziţii sunt discriminatorii în raport cu regula stabilitã prin <>art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, regulã care "constituie de fapt şi practica actualã a organizaţiilor cooperatiste care, în statutele lor şi-au stipulat acest principiu juridic care permite, în situaţii deosebite, funcţionarea principalului organ de decizie al societãţii cooperative - adunarea generalã";
- dispoziţiile art. 98 alin. (2) sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a), prin aceea cã asociaţiile şi uniunile constituite prin liberã asociere "sunt obligate, prin înfrângerea voinţei lor, sã dirijeze o parte din fondurile proprii în afara reglementãrilor cooperatiste, în alte sisteme economice cu care nu au de-a face, respectiv pentru constituirea de societãţi comerciale în condiţiile unei alte reglementãri care nu este specificã organizãrii cooperatiste". Prin comparaţie, se aratã cã <>Legea nr. 31/1990 nu cuprinde dispoziţii care sã oblige societãţile comerciale, "în mod compensatoriu, sã-şi investeascã veniturile realizate în constituirea de organizaţii cooperatiste";
- art. 106 alin. (4), care acordã Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie competenţã de control în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legii, în condiţiile liberei asocieri, încalcã prevederile constituţionale ale art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi ale <>art. 135 alin. (2) lit. a). Se precizeazã cã în cazul Legii nr. 31/1990 nu a fost stipulatã o asemenea competenţã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere transmis în legãturã cu sesizãrile de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, aratã urmãtoarele:
- noţiunea de "uniune", astfel cum este definitã la art. 6 lit. n) din lege, se înscrie sub aspect juridic înţelesului prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aşa încât se apreciazã cã dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie "nu au incidenţã în cauzã, deoarece privesc dreptul de asociere liberã a cetãţenilor, persoane fizice, iar uniunea reprezintã, prin definiţie, o asociere între persoane juridice". Se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 228 din 10 septembrie 2002 , prin care aceasta s-a pronunţat cu referire la dreptul de asociere;
- art. 36 alin. (4), care prevede reconvocarea adunãrii generale pânã la îndeplinirea condiţiilor stabilite prin alin. (2) şi (3), "nu numai cã nu prejudiciazã interesele membrilor cooperatori, ci sunt menite tocmai a ocroti aceste interese, astfel ca hotãrârile adunãrii generale sã fie luate cu o responsabilitate majorã faţã de cei reprezentaţi". Nu poate fi acceptatã susţinerea conform cãreia textul de lege criticat creeazã o discriminare a societãţilor cooperative în raport cu reglementãrile în vigoare privind societãţile comerciale, întrucât acestea "nu sunt şi nu se pot reorganiza în societãţi comerciale în sensul <>Legii nr. 31/1990 ";
- cerinţa prevãzutã la art. 91 alin. (2) lit. d) din lege, potrivit cãreia cererea de înscriere a uniunii sau asociaţiei în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor trebuie însoţitã de avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, "vizeazã numai conformitatea statutului viitoarei asociaţii cu prevederile legii-cadru privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau altor legi speciale, dupã caz", "ceea ce nu implicã vreo imixtiune în activitatea unor societãţi cooperative şi nu conţine elemente de naturã a aduce atingere prerogativelor dreptului de proprietate privatã asupra bunurilor ce aparţin acestora". Se considerã cã aceastã prevedere este în concordanţã cu dispoziţiile <>art. 7 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 , precum şi cu dispoziţiile pct. 6 lit. c) din cap. II "Cadrul politic şi rolul autoritãţilor" din Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 193/2002, astfel încât critica este neîntemeiatã;
- critica referitoare la prevederile art. 98 alin. (2) este neîntemeiatã, întrucât acest text de lege nu are un caracter imperativ;
- obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 alin. (4) din lege este neîntemeiatã, deoarece Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie are rolul de a supraveghea reorganizarea sistemului cooperatist, cu respectarea principiilor cooperatiste, şi în concordanţã cu dispoziţiile Recomandãrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 193/2002, potrivit cãrora statul trebuie sã adopte mãsuri de supraveghere a cooperativelor, cu respectarea autonomiei, în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale;
- art. 110 din lege, care dispune constituirea Consiliului consultativ al cooperaţiei, format din reprezentanţi desemnaţi de uniunile cooperative existente, nu este contrar art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, ci dã expresie, în plan legislativ intern, prevederilor cap. II şi III din Recomandarea nr. 193/2002. Totodatã Consiliul este partenerul de dialog al autoritãţii competente în domeniu, în scopul realizãrii atribuţiilor sale stabilite la art. 4 din lege, iar reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie susţine politica statului privind sprijinirea şi dezvoltarea sistemului cooperatist din România, reglementat de alin. (2) al art. 4;
- dizolvarea de drept, urmatã de lichidare, în condiţiile legii, a organizaţiilor cooperative existente la data intrãrii în vigoare a legii, prevãzutã la art. 117 alin. (6), criticat ca fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, reprezintã "o sancţiune legalã necesarã pentru reorganizarea unitarã a sistemului cooperatist, tocmai pentru a nu se crea o discriminare între statutul juridic al actualelor organizaţii cooperatiste şi cel al viitoarelor societãţi cooperative". Se aratã cã o mãsurã asemãnãtoare a fost adoptatã şi prin <>Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, pentru nerespectarea termenului prevãzut de art. 1 din aceasta. Art. 40 alin. (1) din Constituţie, invocat de asemenea, ca fiind încãlcat, nu are legãturã cu prevederile art. 117 alin. (6);
- soluţia legislativã cuprinsã în art. 119 alin. (1) din lege, care interzice înstrãinarea clãdirilor şi a terenurilor din patrimoniul federalelor şi asociaţiilor teritoriale, pânã la data îndeplinirii procedurilor prevãzute la art. 117 alin. (1), "este menitã a preîntâmpina eventualele acte abuzive ale organizaţiilor cooperatiste aflate într-o astfel de situaţie, precum şi prejudicierea irevocabilã a intereselor legitime ale membrilor cooperatori". Aşa fiind, se considerã cã textul de lege este în deplinã concordanţã cu art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi;
- criticile privind neconstituţionalitatea art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din lege, prin raportare la art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g) din Constituţie, nu sunt întemeiate, "întrucât mãsura legislativã adoptatã, respectiv dizolvarea de drept, urmatã de lichidarea, în condiţiile legii, a acestor organizaţii cooperatiste, constituie sancţiunea legalã necesarã pentru reorganizarea unitarã a sistemului cooperatist şi eliminarea oricãrei discriminãri între statutul juridic al actualelor organizaţii cooperatiste meşteşugãreşti, de consum existente la nivel naţional şi cel al viitoarelor structuri, asociaţii sau uniuni naţionale ale societãţilor cooperative şi ale asociaţiilor acestora". Se apreciazã cã art. 40 din Constituţie privind dreptul cetãţenilor la liberã asociere nu are legãturã cu textul de lege criticat.
Cu privire la susţinerile referitoare la încãlcarea unor prevederi din documente internaţionale la care România este parte, se aratã cã "invocarea acestora nu are legãturã cu obiecţiile de neconstituţionalitate, întrucât acestea privesc drepturi fundamentale ale omului, ale cetãţenilor, persoane fizice, în raport cu statul cãruia aparţin, sau, dupã caz, drepturi sociale ale angajaţilor în raport cu angajatorii, decurgând din relaţiile de muncã".
În sfârşit, în legãturã cu susţinerea autorilor sesizãrii, potrivit cãreia adoptarea prezentului proiect de lege s-a fãcut cu încãlcarea prevederilor pct. 10 alin. (2) din Recomandarea nr. 193/2002, se aratã cã din expunerea de motive a legii şi din Raportul comun asupra proiectului, elaborat de Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politicã economicã, reformã şi privatizare, rezultã cã la dezbateri au participat în permanenţã reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugãreşti UCECOM şi ai Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP.
Guvernul, în punctul de vedere transmis cu privire la sesizãrile de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, aratã urmãtoarele:
- art. 6 lit. n), care defineşte uniunea ca fiind persoanã juridicã fãrã scop patrimonial, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel, nu limiteazã dreptul de asociere consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie, întrucât, în sensul textului constituţional menţionat, asocierea se realizeazã potrivit prevederilor legale în vigoare în fiecare domeniu, astfel cã existenţa unor norme ce trebuie respectate "reprezintã o circumstanţiere necesarã a modului în care se poate exercita acest drept". De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 147 din 25 martie 2004 , cã dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, precum şi cã legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfãşurarea activitãţii asociaţiilor; nu sunt încãlcate nici tradiţia şi nici specificul cooperaţiei meşteşugãreşti prin raportare la <>art. 1 şi 4 din Legea nr. 14/1968 , în prezent abrogatã, deoarece aceste texte stabileau cã sunt organizaţii cu scop patrimonial cooperativele meşteşugãreşti şi cooperativele de consum, iar nu şi fostele UCECOM şi CENTROCOOP. Art. 4 din lege reglementeazã constituirea societãţilor cooperative de gradul I ca entitãţi cu scop patrimonial. Lit. n) a art. 6 din lege "prevede, ca excepţie, posibilitatea constituirii printr-o lege specialã de uniuni cu scop patrimonial", ceea ce nu încalcã art. 40 din Constituţie; legea respectã principiile şi valorile mişcãrii cooperatiste internaţionale, Recomandarea adoptatã la Conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii din iunie 2002 privind "Promovarea cooperativelor", precum şi specificul, istoricul şi tradiţia cooperaţiei în România;
- nu se poate susţine neconstituţionalitatea art. 36 alin. (4) din lege, în raport cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, şi nici discriminarea organizaţiilor cooperatiste în situaţia introducerii unei condiţii speciale pentru întrunirea adunãrilor generale, ordinare sau extraordinare, deoarece "între organizaţiile cooperatiste şi societãţile comerciale existã deosebiri care justificã adoptarea unor mãsuri speciale", deosebiri ce provin din "chiar natura societãţilor cooperatiste, formate din persoane fizice care desfãşoarã în comun diverse activitãţi";
- art. 91 alin. (2) lit. d) din lege, referitor la solicitarea avizului Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, în vederea înscrierii asociaţiei sau a uniunii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, nu contravine art. 40 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât avizul Agenţiei, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridicã, în subordinea Guvernului, este cerut doar pentru conformitatea statutului asociaţiei/uniunii cu prevederile legii, iar nu pentru "oportunitatea creãrii persoanelor juridice", nu constituie o piedicã în calea constituirii asociaţiei sau uniunii, ci doar însoţeşte cererea de înscriere a acestora în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, instanţa de judecatã urmând sã-l ia în considerare. În sensul celor arãtate se invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 441 din 20 noiembrie 2003 ;
- dispoziţiile art. 98 alin. (2) nu sunt contrare principiilor regementate de art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi de art. 135 alin. (2) din Constituţie, deoarece creeazã doar "o posibilitate", neobligând organizaţiile cooperatiste sã înfiinţeze societãţi comerciale;
- art. 106 alin. (4) din lege nu contravine prevederilor constituţionale privind libertatea de asociere şi nici celor care garanteazã dreptul de proprietate privatã. Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie este instituţia al cãrei scop este realizarea Programului de guvernare în domeniul sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, al celui cooperatist şi în domeniul comerţului interior, potrivit <>Hotãrârii Guvernului nr. 753/2003 , modificatã şi completatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 2.007/2004 , astfel cã nu poate constitui "o imixtiune a statului [...] în problemele private ale persoanelor juridice de drept privat";
- art. 110 alin. (1) din lege, referitor la constituirea Consiliului Consultativ al Cooperaţiei, nu contravine art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât din conţinutul alin. (1) al aceluiaşi articol rezultã cã "legiuitorul a urmãrit tocmai atragerea participãrii uniunilor naţionale, în mod democratic, la realizarea, în interesul acestora, a politicii statului privind sprijinirea şi dezvoltarea sistemului cooperatist în România"; prin intermediul acestui organism Guvernul va fi în permanentã legãturã cu societãţile cooperatiste, "ceea ce va asigura adoptarea unor mãsuri eficiente privind organizarea şi funcţionarea sistemului cooperatist din România";
- art. 117 alin. (6) din lege, care dispune cu privire la modificarea, de cãtre organizaţiile cooperatiste existente, a statutelor într-un anumit termen, sub sancţiunea dizolvãrii de drept, nu încalcã, aşa cum susţin autorii sesizãrii, principiul neretroactivitãţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în scopul creãrii cadrului legal unitar pentru organizarea şi funcţionarea cooperaţiei în România, legiuitorul a prevãzut în art. 117 alin. (1) din lege un termen de 9 luni de la intrarea sa în vigoare, termen în care organizaţiile cooperatiste existente sã îşi modifice statutele, în mãsura în care acestea nu sunt conforme cu prezenta lege, şi sã le înregistreze la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Modificarea actelor constitutive ale organizaţiilor cooperatiste deja existente este fireascã în situaţia în care cadrul legal de organizare şi funcţionare s-a schimbat. Desfiinţarea societãţilor cooperatiste nu opereazã de drept, ci dupã împlinirea termenului stabilit pentru efectuarea modificãrilor ce asigurã desfãşurarea activitãţii lor în concordanţã cu noile prevederi legale, care nu pun în discuţie "funcţionarea anterioarã a organizaţiilor cooperatiste" şi nici "aplicarea noii legi în cazul unor acte juridice consolidate în trecut". O procedurã asemãnãtoare este stabilitã şi de <>art. 53 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , precum şi de <>art. VI din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale;
- art. 119 alin. (1) din lege, care interzice înstrãinarea de cãtre federalele teritoriale ale cooperativelor de consum, asociaţiile teritoriale ale cooperaţiei meşteşugãreşti, Uniunea Naţionalã a Cooperativelor de Consum şi Asociaţia Naţionalã a Cooperaţiei Meşteşugãreşti a clãdirilor sau terenurilor aflate în patrimoniul lor pânã la data îndeplinirii procedurilor prevãzute la art. 117 alin. (1) din lege, este menit sã "apere şi sã conserve dreptul de proprietate şi bunurile în patrimoniul actual, pânã la constituirea noilor organe de decizie, şi sã nu le aducã atingere";
- art. 119 alin. (2) şi art. 120 din lege nu încalcã principiile constituţionale ale art. 40, 44 şi 135 din Constituţie, pentru aceleaşi considerente formulate în legãturã cu susţinerile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 117 alin. (6).
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere în legãturã cu sesizãrile de neconstituţionalitate formulate.
Întrucât ambele sesizãri se referã la constituţionalitatea unor dispoziţii din cuprinsul Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, Curtea Constituţionalã, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 727A/2004 la Dosarul nr. 721A/2004, care a fost primul înregistrat.
CURTEA,
examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele judecãtorilor-raportori, dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1), lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul sãu, sub aspectele criticate.
Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 6 lit. n): "uniune - persoanã juridicã fãrã scop patrimonial, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel, constituitã de cãtre societãţi cooperative de aceeaşi formã şi de asociaţiile acestora, la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional, în scopul reprezentãrii şi promovãrii intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori şi ale membrilor asociaţi, conform prevederilor prezentei legi";
- Art. 36 alin. (4): "În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de alin. (2) sau (3), adunarea generalã ordinarã sau extraordinarã se va reconvoca pânã la îndeplinirea condiţiilor prevãzute la cele douã alineate, dupã caz.";
- Art. 91 alin. (2) lit. d): "Cererea de înscriere va fi însoţitã de urmãtoarele documente: [...]
d) avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie pentru conformitatea statutului cu prevederile prezentei legi, respectiv ale legii speciale, dacã aceasta existã.";
- Art. 98 alin. (2): "Asociaţiile/uniunile pot înfiinţa societãţi comerciale în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, care pot participa la societãţile cooperative de gradul 2. Dividendele obţinute de asociaţii/uniuni din activitãţile acestor societãţi, dacã nu se reinvestesc în acestea, se folosesc obligatoriu ca resurse pentru realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei/uniunii.";
- Art. 110 alin. (1): "Se constituie Consiliul consultativ al cooperaţiei, organism fãrã personalitate juridicã, cu rol consultativ, pe lângã Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, format din reprezentanţi desemnaţi de toate uniunile naţionale existente.";
- Art. 117 alin. (6): "Organizaţiile cooperatiste care nu şi-au înregistrat modificãrile statutelor pânã la expirarea termenului prevãzut la alin. (1) se dizolvã de drept şi intrã în lichidare, în condiţiile prevederilor art. 85-88 din prezenta lege.";
- Art. 119 alin. (1): "Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum, asociaţiile teritoriale ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugãreşti, Uniunea Naţionalã a Cooperativelor de Consum şi Asociaţia Naţionalã a Cooperaţiei Meşteşugãreşti nu pot înstrãina, cu orice titlu, clãdirile sau terenurile aflate în patrimoniul lor pânã la data îndeplinirii procedurilor prevãzute la art. 117 alin. (1).";
- Art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10): "(1) Asociaţia Naţionalã a Cooperaţiei Meşteşugãreşti - UCECOM, înfiinţatã prin <>Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugãreşti, şi Uniunea Naţionalã a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP, înfiinţatã prin <>Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, cu modificãrile ulterioare, se vor reorganiza cu respectarea prevederilor prezentei legi şi îşi vor modifica statutele în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legilor speciale, dar nu mai mult de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, astfel:
a) în una din formele de asociere prevãzute în titlul III al prezentei legi, şi anume asociaţie sau uniune naţionalã, dupã caz;
b) în societate cooperativã de gradul 2. [...]
(10) În situaţia în care Asociaţia Naţionalã a Cooperaţiei Meşteşugãreşti şi Uniunea Naţionalã a Cooperativelor de Consum nu respectã prevederile prezentului articol, se dizolvã de drept şi intrã în lichidare conform prevederilor prezentei legi, iar activul rãmas în urma achitãrii sumelor datorate creditorilor se transmite organizaţiilor cooperatiste şi uniunilor care au contribuit la realizarea patrimoniului acestora şi care s-au înscris în registrul comerţului în conformitate cu prevederile prezentei legi".
Textele constituţionale considerate de autorii sesizãrii ca fiind încãlcate prin textul de lege criticat sunt art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g) şi art. 136 alin. (5), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 40 alin. (1): "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.";
- Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã; [...]
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionalã în concordanţã cu obiectivele Uniunii Europene.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Autorii sesizãrii considerã, de asemenea, cã sunt încãlcate şi unele prevederi din documente internaţionale, astfel:
- art. 4 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin <>Decretul Consiliului de Stat nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, potrivit cãrora:
- Art. 4: "Statele pãrţi la prezentul pact recunosc cã, în ce priveşte folosinţa drepturilor asigurate de cãtre stat în conformitate cu prezentul pact, statul nu poate supune aceste drepturi decât la limitãrile stabilite de lege, numai în mãsura compatibilã cu natura acestor drepturi şi exclusiv în vederea promovãrii bunãstãrii generale într-o societate democraticã.";
- Art. 5 pct. 2: "Nu se poate admite nici o restricţie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice ţarã în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul cã prezentul pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsurã mai micã."
- Partea I, pct. 5 din Carta socialã europeanã revizuitã, ratificatã prin <>Legea nr. 74/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, care prevede: "toţi lucrãtorii şi patronii au dreptul de a se asocia liber în organizaţii naţionale sau internaţionale pentru protecţia intereselor lor economice şi sociale;";
- Art. E "Nediscriminarea" din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite: "Respectarea drepturilor recunoscute în prezenta cartã trebuie asiguratã fãrã deosebire de rasã, sex, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, sãnãtate, apartenenţã la o minoritate naţionalã, naştere sau orice altã situaţie.";
- Art. H "Relaţii între cartã şi dreptul intern sau acordurile internaţionale" din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite: "Prevederile prezentei carte nu vor aduce atingere dispoziţiilor dreptului intern şi ale tratatelor, convenţiilor sau acordurilor bilaterale ori multilaterale care sunt sau vor intra în vigoare şi care acordã un tratament mai favorabil persoanelor protejate.";
- Cap. II din Recomandarea nr. 193 din 20 iunie 2002 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind promovarea cooperativelor, care prevede:
- pct. 6: "Echilibrul social impune existenţa unui sector public şi a unui sector privat puternic, precum şi a unui puternic sector reprezentat de cooperative, organizaţii mutuale şi alte forme de organizare socialã şi nonguvernamentalã. În acest context, autoritãţile publice trebuie sã creeze premisele politice şi cadrul juridic favorabil, care sã permitã cooperativelor sã-şi îndeplineascã funcţiile conform valorilor şi principiilor cooperatiste enunţate la art. 3, tinzând spre:
a) stabilirea unui cadru instituţional care sã permitã înregistrarea cooperativelor dupã formalitãţi rapide, simple, puţin costisitoare şi cât mai eficiente;
b) promovarea unor politici care sã aibã ca scop facilitarea constituirii unor rezerve, din care o parte pot fi indivizibile, şi a unor fonduri de solidaritate în cadrul cooperativelor;
c) adoptarea unor mãsuri de supraveghere a cooperativelor, ţinând cont de condiţiile specifice naturii şi funcţiilor lor, cu respectarea autonomiei, în conformitate cu legislaţia şi practicile naţionale şi care sã nu instituie un regim mai puţin favorabil decât cel acordat altor forme de întreprinderi sau organizaţii sociale;
d) facilitarea aderãrii cooperativelor la structuri cooperatiste care sã rãspundã în cea mai mare mãsurã nevoilor cooperatorilor;
e) încurajarea dezvoltãrii cooperativelor ca întreprinderi autonome şi autoadministrate, mai ales acolo unde au un rol important în furnizarea de servicii care nu sunt oferite şi de alţi furnizori.";
- pct. 7 (2): "Cooperativele trebuie sã beneficieze de condiţii conform legislaţiei şi practicilor naţionale care sã nu fie mai puţin favorabile decât cele de care beneficiazã celelalte forme de societãţi comerciale sau organizaţii sociale. Dacã este cazul, guvernele trebuie sã adopte mãsuri de sprijin în favoarea activitãţii cooperatiste, în ceea ce priveşte anumite obiective de politicã socialã şi publicã, cum ar fi promovarea creãrii de noi locuri de muncã sau dezvoltarea de activitãţi care se adreseazã grupurilor sau zonelor defavorizate. Aceste mãsuri pot include, între altele şi pe cât posibil, facilitãţi fiscale, tarifare, facilitarea accesului la executarea de lucrãri publice şi adoptarea de dispoziţii speciale în materia contractelor publice.";
- Cap. III din Recomandarea nr. 193 din 20 iunie 2002 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind promovarea cooperativelor: "Implementarea politicilor publice de promovare a cooperativelor", care prevede:
- pct. 10 (2): "Guvernele trebuie sã consulte organizaţiile cooperatiste, organizaţiile patronale şi sindicale, asupra elaborãrii sau revizuirii legislaţiei, a politicilor şi reglementãrilor în materie de cooperaţie."
Examinând sesizãrile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţionalã reţine cã acestea vizeazã prevederile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul sãu, sub aspectele criticate:
a) În opinia autorilor sesizãrii, art. 6 lit. n) din lege, care defineşte termenul de uniune, limiteazã dreptul de asociere al societãţilor şi asociaţiilor cooperative prin obligarea acestora de a se constitui în uniuni - persoane juridice fãrã scop patrimonial, deşi în mod tradiţional ele au avut scop lucrativ. Se considerã astfel cã sunt încãlcate prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie, precum şi o serie de dispoziţii din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta socialã europeanã revizuitã şi Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind promovarea cooperativelor nr. 193 din 20 iunie 2002.
În legãturã cu dreptul de asociere, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 228 din 10 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 8 octombrie 2002, reţinând cã acesta este un drept fundamental, social-politic, care se încadreazã, în general, în categoria libertãţilor de opinie, alãturi de libertatea conştiinţei, libertatea de expresie etc. Asociaţiile la care se referã art. 40 alin. (1) din Constituţie nu au scopuri lucrative, nu urmãresc obţinerea sau împãrţirea unor beneficii. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut cã art. 37 din Constituţie, devenit art. 40, ca urmare a renumerotãrii textelor determinate de Legea de revizuire a Constituţiei, "nu poate fi socotit temeiul juridic al creãrii unor societãţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ sau, eventual, al persoanelor juridice, care sunt de domeniul legii civile, al dreptului privat", precum şi cã acelaşi text constituţional "se referã la asociere ca rezultat al exercitãrii unei libertãţi fundamentale în baza cãreia se constituie o asociaţie de drept public, al cãrei temei este însãşi libertatea de asociere, iar nu contractul, care constituie temeiul asociaţiilor şi al societãţilor de drept privat". Examinând textul de lege criticat, coroborat cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din lege, se poate observa faptul cã uniunea nu poate avea decât semnificaţia unei posibilitãţi pentru societãţile cooperative de a se afilia la nivel judeţean şi naţional în scopul promovãrii unor interese ale membrilor lor, şi nicidecum semnificaţia unei obligaţii. De aceea, prin aceastã reglementare, legiuitorul nu a încãlcat dispoziţiile constituţionale ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, textul respectiv neavând incidenţã asupra constituirii înseşi a societãţilor cooperative, care, astfel cum se precizeazã la art. 7 alin. (1) din lege, se constituie pe baza consimţãmântului liber exprimat al membrilor lor.
Aşa cum prevede art. 89 alin. (1) din lege, uniunile reprezintã şi apãrã interesele societãţilor cooperative membre în relaţiile cu toate celelalte subiecte de drept, ele nu ar putea desfãşura activitate economicã, intrând în concurenţã cu acestea. S-ar încãlca astfel dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
De menţionat faptul cã, în jurisprudenţa sa constantã, Curtea Constituţionalã a statuat cã "dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei" (<>Decizia nr. 147/2004 ), reţinând în acest sens cã "legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfãşurarea activitãţii asociaţiilor".
Nu se poate reţine nici critica potrivit cãreia prin dispoziţiile art. 6 lit. n) din lege sunt înfrânte prevederile art. 4 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale pct. 5 din Carta socialã europeanã revizuitã, partea I, precum şi ale pct. 6 din cap. II din Recomandarea privind promovarea cooperativelor, acestea neavând vreo semnificaţie deosebitã pentru soluţionarea acestei obiecţii de neconstituţionalitate. De altfel, autorii sesizãrii nu aratã în ce mod textul de lege criticat contravine reglementãrilor internaţionale menţionate.
În ceea ce priveşte faptul cã prin reglementãrile anterioare, aplicabile în materie, toate formele organizatorice ale cooperaţiei meşteşugãreşti au avut caracter şi scop lucrativ, iar prin dispoziţia art. 6 lit. n) din lege se încalcã tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugãreşti, se observã cã acestea nu pot constitui argumente de neconstituţionalitate.
De altfel, tradiţia nu priveşte doar <>Legea nr. 14/1968 şi <>Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugãreşti. Ar fi fost corect, dacã autorii aveau în vedere şi reglementãrile privind cooperaţia, în general, înainte de 1948, cum ar fi, de exemplu, Codul cooperaţiei din 1928, Legea nr. 33 din 28 martie 1929 pentru organizarea cooperaţiei şi Legea pentru organizarea cooperaţiei din 1935, potrivit cãrora societãţile cooperative se puteau asocia în federale numai pentru operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor cooperativelor asociate.
b) Dispoziţiile art. 36 alin. (4) din lege, referitoare la reconvocarea adunãrii generale a membrilor cooperatori, ordinarã sau extraordinarã, pânã la îndeplinirea condiţiilor legale privind convocarea, prevãzute la alin. (2) sau (3) al textului, sunt, în opinia autorilor sesizãrii, discriminatorii în raport cu prevederile <>art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale şi blocheazã activitatea decizionalã a organizaţiilor cooperatiste, aducând grave prejudicii intereselor membrilor cooperatori. Se considerã cã se încalcã astfel art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care prevede obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Examinând aceastã susţinere, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 36 alin. (4), care prevãd condiţiile speciale pentru convocarea adunãrilor generale ordinare sau extraordinare ale societãţilor cooperative, sunt în interesul cooperatorilor, fãrã ca reglementarea sã contravinã prevederilor constituţionale menţionate.
În legãturã cu susţinerea potrivit cãreia <>art. 36 alin. (4) din lege este discriminatoriu în raport cu Legea nr. 31/1990 , care nu conţine asemenea dispoziţii în ceea ce priveşte societãţile comerciale, Curtea reţine cã acestea din urmã au un statut juridic diferit de cel al societãţilor cooperative, ceea ce justificã şi deosebirea de reglementare. De altfel, referirea la neconcordanţa dintre, pe de o parte, <>art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi, pe de altã parte, art. 36 alin. (4) din legea supusã controlului de constituţionalitate nu are relevanţã în cauzã, întrucât eventuala necorelare existã între dispoziţiile unor legi diferite, şi nicidecum faţã de dispoziţii constituţionale. Aşadar, diferenţa de reglementare între societãţile comerciale şi societãţile cooperative nu constituie un motiv de neconstituţionalitate. Este dreptul suveran al legiuitorului de a stabili statute juridice diferite pentru persoane juridice cu activitate diferitã.
c) Art. 91 alin. (2) lit. d) din lege, care dispune cã cererea de înscriere a asociaţiei/uniunii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecãtoriei este însoţitã de avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, în vederea dobândirii personalitãţii juridice a asociaţiei/uniunii cooperative, este considerat neconstituţional, cu motivarea cã acest aviz reprezintã o imixtiune a statului în activitatea unor agenţi economici cu capital privat şi un obstacol potenţial în calea libertãţii de asociere, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie.
În ceea ce priveşte raportarea neconstituţionalitãţii art. 91 alin. (2) lit. d) la art. 40 din Constituţie, referitor la dreptul de asociere, urmeazã a se constata cã textul de lege criticat este cuprins în titlul III "Asociaţiile, uniunile judeţene şi uniunile naţionale". Potrivit art. 89 alin. (1) din acelaşi titlu, "Societãţile cooperative se pot asocia în mod liber şi voluntar, pe baza hotãrârilor adunãrilor generale ale acestora, în asociaţii şi uniuni constituite în scopul de a asigura reprezentarea şi apãrarea intereselor societãţilor cooperative asociate în relaţiile cu administraţia publicã, autoritatea de stat, alte persoane fizice sau juridice, publice ori private, organisme internaţionale şi cu asociaţii internaţionale echivalente, precum şi pentru susţinerea şi promovarea principiilor cooperatiste, conform prevederilor prezentei legi." Celelalte alineate ale textului, precum şi art. 90 dispun cu privire la modalitãţile de constituire şi de dobândire a personalitãţii juridice ale asociaţiei sau uniunii, iar art. 91 reglementeazã procedura de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecãtoriei de la sediul asociaţiei sau fundaţiei. Aşadar, cerinţa obţinerii avizului Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie sub aspectul conformitãţii statutului cu prevederile legii este ulterioarã constituirii acestora, iar avizul menţionat este unul dintre documentele care însoţesc cererile acestora de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în scopul dobândirii personalitãţii juridice. Aşa fiind, art. 91 alin. (2) lit. d) din lege nu încalcã dreptul constituţional la asociere prevãzut de art. 40 din Constituţie şi nici dispoziţiile din actele normative convenţionale şi internaţionale invocate, cu care textul din Legea fundamentalã este în concordanţã. În acelaşi sens a statuat Curtea Constituţionalã şi prin <>Decizia nr. 441 din 20 noiembrie 2003 , cu prilejul soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietãţii, urmeazã a se constata cã aceste prevederi nu sunt incidente în cauzã, întrucât, potrivit art. 89 alin. (2) din lege, "Pentru a constitui asociaţii sau uniuni, societãţile cooperative pun în comun şi fãrã drept de restituire un aport în bani şi/sau în naturã şi activeazã pe baza experienţei manageriale pentru realizarea scopului şi obiectivelor propuse", adicã reprezentarea şi apãrarea intereselor societãţilor cooperative asociate în relaţiile interne şi cu alte organisme internaţionale.
Avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nu presupune o imixtiune a unui organ de stat în constituirea uniunilor şi asociaţiilor. Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aceasta urmãreşte doar asigurarea respectãrii dispoziţiilor legale, iar avizul este dat dupã ce societãţile cooperative au convenit sã formeze astfel de structuri organizatorice şi funcţionale. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 44 din 4 februarie 2003 , care aratã cã avizul organului administrativ de specialitate nu reprezintã o autorizaţie administrativã prealabilã, neputând da naştere astfel la abuzuri administrative. Pentru aceleaşi argumente, acest text nu contravine nici prevederilor art. E şi H din Carta socialã europeanã revizuitã, partea a V-a. În ceea ce priveşte "discriminarea legislativã" a membrilor cooperatori în raport cu alte "categorii de lucrãtori din cadrul agenţilor economici constituiţi în baza <>Legii nr. 31/1990 sau a altor legi", Curtea reţine cã aceasta nu are nici o legãturã cu principiul nediscriminãrii consacrat de art. 4 alin. (2) din Constituţie, care determinã criteriile nediscriminãrii, şi anume: rasa, naţionalitatea, originea, etnia, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politicã, averea sau originea socialã.
d) Art. 98 alin. (2) din lege stabileşte cã asociaţiile/uniunile pot înfiinţa societãţi comerciale în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 31/1990 , şi care pot participa la societãţile cooperative de gradul II, iar dividendele obţinute de asociaţii/uniuni din activitãţile societãţilor, dacã nu se reinvestesc în acestea, se folosesc în mod obligatoriu ca resurse pentru realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei/uniunii, ceea ce este socotit ca fiind contrar prevederilor constituţionale ale art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a). În opinia autorilor sesizãrii, contrarietatea constã în aceea cã asociaţiile şi uniunile constituite prin liberã asociere "sunt obligate, prin înfrângerea voinţei lor, sã dirijeze o parte din fondurile proprii în afara reglementãrilor cooperatiste, în alte sisteme economice cu care nu au de-a face, respectiv pentru constituirea de societãţi comerciale în condiţiile unei alte reglementãri care nu este specificã organizãrii cooperatiste".
În legãturã cu aceste susţineri, Curtea observã cã înfiinţarea de societãţi comerciale de cãtre asociaţii sau uniuni este prevãzutã prin textul de lege criticat ca o posibilitate, iar nu ca o obligaţie, o dispoziţie asemãnãtoare fiind cuprinsã şi în <>Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Aşadar, Curtea nu poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 40 alin. (1), referitoare la dreptul cetãţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, ale art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal prin lege a proprietãţii private, indiferent de proprietar, şi ale art. 135 alin. (2) lit. a), care dispun în legãturã cu obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Ar fi ilegal ca astfel de venituri sã fie investite în alte structuri economice şi nu pentru consolidarea economicã a celor care le-au constituit, dând astfel expresie dreptului la asociere şi dreptului de proprietate privatã, contribuind în acest fel, aşa cum rezultã din art. 135 alin. (2) din Constituţie, la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii membrilor lor.
e) Art. 106 alin. (4) din lege, care prevede cã "Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie reprezintã autoritatea competentã care asigurã respectarea prevederilor prezentei legi", încalcã, în opinia autorilor sesizãrii, aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în legãturã cu neconstituţionalitatea art. 98 alin. (2) din lege şi cu aceeaşi motivare. Aşa fiind, rezultã cã art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie nu au relevanţã faţã de conţinutul textului de lege criticat.
Prin urmare, este de observat cã, aşa cum rezultã din <>Hotãrârea Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, modificatã şi completatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 2.007/2004 , înfiinţarea acestei agenţii are drept scop realizarea unui program de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a celui cooperatist, iar dispoziţia criticatã, care stabileşte cã agenţia este autoritatea competentã sã asigure respectarea prevederilor prezentei legi, nu contravine textelor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate.
f) În opinia autorilor sesizãrii, art. 110 alin. (1) din lege, referitor la constituirea Consiliului consultativ al cooperaţiei, ca organism fãrã personalitate juridicã, pe lângã Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, format din reprezentanţi desemnaţi de toate uniunile naţionale existente, creeazã o discriminare a organizaţiilor cooperatiste faţã de celelalte categorii de agenţi economici şi contravine dispoziţiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cãrora statul se obligã sã asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale.
Examinând aceastã susţinere, Curtea reţine cã art. 110 alin. (1) din lege dispune cu privire la constituirea Consiliului consultativ al cooperaţiei, ca organism cu rol consultativ şi fãrã personalitate juridicã, format din reprezentanţi ai uniunilor naţionale şi care potrivit alin. (2) al art. 110 reprezintã şi susţine politica Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie privind sprijinirea şi dezvoltarea sistemului cooperatist din România, preia şi transmite agenţiei toate deciziile luate în conformitate cu prevederile legii. Principalele atribuţii ale Consiliului consultativ, astfel cum sunt stabilite la alin. (3) al aceluiaşi articol, sunt chiar în sensul sprijinirii şi dezvoltãrii sistemului cooperatist şi al aplicãrii politicii statului în acest domeniu, ceea ce nu contravine prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, astfel cã nici aceastã criticã nu poate fi reţinutã.
Pe de altã parte, din examinarea susţinerilor autorilor sesizãrii reiese cã aceştia neagã competenţa legiuitorului, recunoscutã chiar de textul constituţional invocat ca fiind încãlcat, de a stabili condiţiile de exercitare a drepturilor în acord cu interesul general, precum şi faptul cã reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie în Consiliul consultativ are vot consultativ, iar agenţia, ca organ specializat al administraţiei publice centrale, îndeplineşte, în principal, atribuţii pentru gestionarea ajutorului pe care statul îl acordã sectorului cooperatist al economiei în considerarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135.
g) Prevederile art. 117 alin. (6) din lege, referitoare la dizolvarea de drept a organizaţiilor cooperatiste existente la data intrãrii în vigoare a legii, în cazul în care acestea nu şi-au înregistrat la oficiul registrului comerţului, în termen de 9 luni, modificãrile statutelor în conformitate cu dispoziţiile legii, sunt considerate de cãtre autorii sesizãrii ca fiind neconstituţionale prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacrã principiul neretroactivitãţii legii.
Aceastã criticã nu poate fi primitã, deoarece, în mod firesc, dispoziţiile prezentei legi se aplicã pentru viitor, ceea ce presupune reorganizarea atât a cooperativelor, cât şi a întregului sistem al cooperaţiei, cu respectarea noilor reglementãri şi a dispoziţiilor tranzitorii ale legii. În temeiul art. 78 din Constituţie, Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei se aplicã de la data intrãrii ei în vigoare, aşa încât nu este posibilã menţinerea formelor anterioare de organizare a societãţilor cooperative, în temeiul legilor care au fost abrogate prin noua reglementare, decât pe perioada aplicãrii dispoziţiilor tranzitorii. Instituirea de cãtre legiuitor a unei dispoziţii tranzitorii nu poate fi consideratã ca având un caracter retroactiv.
Dispoziţiile art. 117 alin. (6), care stabilesc dizolvarea de drept a organizaţiilor cooperatiste existente la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în cazul în care acestea nu şi-au înregistrat la oficiul registrului comerţului, în termen de 9 luni, modificãrile statutelor în conformitate cu prevederile sale, nu retroactiveazã, ci dau expresie principiului aplicãrii legii noi situaţiilor juridice în curs.
h) În legãturã cu art. 119 alin. (1) din lege, care interzice federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum, asociaţiilor teritoriale ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugãreşti, Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum şi Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugãreşti sã înstrãineze, cu orice titlu, clãdirile sau terenurile aflate în patrimoniul lor pânã la data îndeplinirii procedurilor de modificare a statutelor lor în acord cu noile prevederi legale, se susţine cã este neconstituţional prin aceea cã instituie o indisponibilizare a bunurilor din patrimoniul organizaţiilor cooperative ce sunt scoase în mod forţat din circuitul civil general pentru o perioadã determinatã. Se considerã cã se încalcã astfel dreptul de dispoziţie al proprietarului pe o perioadã determinatã, textul fiind în contradicţie cu art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Din examinarea prevederilor de lege criticate prin raportare la textele constituţionale menţionate, rezultã cã, dimpotrivã, art. 119 alin. (1) stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privatã a cooperatorilor din sistemul cooperatist pentru perioada reorganizãrii, fãrã ca aceasta sã contravinã art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Mãsura indisponibilizãrii legale, instituitã temporar cu privire la anumite bunuri aflate în patrimoniul cooperativelor şi al asociaţiilor acestora, pentru perioada de pânã la reorganizare, este o mãsurã de protecţie şi nu este de naturã sã îngrãdeascã dreptul de proprietate, ale cãrui conţinut şi limite, aşa cum prevede Constituţia, se stabilesc prin lege.
i) Cu privire la dispoziţiile art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din lege, care reglementeazã obligativitatea reorganizãrii Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugãreşti - UCECOM - şi a Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP - în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, se susţine cã acestea încalcã prevederile art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi şi ale art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g) din Constituţie.
Aceastã criticã de neconstituţionalitate nu poate fi însuşitã, deoarece dispoziţiile legii ce fac obiectul controlului de constituţionalitate sunt de naturã sã asigure atât funcţionarea noului sistem de organizare şi funcţionare a cooperaţiei, cât şi garantarea corespunzãtoare a dreptului de proprietate al tuturor cooperatorilor şi a intereselor lor generale, prin procedura instituitã.
De altfel, criticile de neconstituţionalitate ce vizeazã art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) fac parte din dispoziţiile tranzitorii de imediatã aplicabilitate, astfel cã nu pot fi considerate ca având caracter retroactiv şi deci nu încalcã principiul constituţional al neretroactivitãţii legii. Aplicarea acestor trei reglementãri se justificã în temeiul principiului aplicãrii legii noi situaţiilor juridice aflate în curs de desfãşurare.
În legãturã cu celelalte aspecte invocate de autorii sesizãrii privind încãlcarea unor dispoziţii din actele internaţionale menţionate, Curtea constatã cã acele dispoziţii nu au incidenţã în cauzã.
În sfârşit, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la ansamblul Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, întrucât acestea reprezintã considerente ce nu intrã în sfera controlului de constituţionalitate, care, conform <>art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, presupune raportarea prevederilor din legi, tratate internaţionale, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele Guvernului la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Or, în esenţã, potrivit susţinerilor autorilor sesizãrii, legea ce face obiectul controlului de constituţionalitate încalcã prin dispoziţiile sale tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugãreşti, rupe unitatea de concepţie şi de organizare a cooperaţiei şi contravine intereselor membrilor cooperatori.
De altfel, este de semnalat faptul cã, examinând ansamblul dispoziţiilor Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, sub aspectul criticilor formulate, Curtea a constatat cã unele dintre prevederile acesteia sunt discutabile sub aspect tehnico-juridic redacţional sau sunt incomplete, precum şi existenţa anumitor necorelãri între texte, ceea ce ar putea da naştere la dificultãţi în procesul de aplicare a legii. Potrivit competenţei sale, astfel cum este stabilit prin <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." O intervenţie a Curţii în procesul de control constituţional ar echivala cu o intervenţie în activitatea de legiferare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituţie, potrivit cãrora Parlamentul este "unica autoritate legiuitoare a ţãrii." Aşa fiind, Curtea a statuat în mai multe rânduri cã orice demers al sãu, dincolo de limitele sesizãrii, ar avea drept consecinţã ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii sale organice privind imposibilitatea sesizãrii din oficiu.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea în ansamblul sãu, sub aspectele criticate, dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi ale <>art. 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul sãu, sub aspectele criticate, sunt constituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc în şedinţa din data de 19 ianuarie 2005 şi la aceasta au participat: Ion Predescu, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
_________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
