Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 129 din 18 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, precum si a dispozitiilor art. 119, art. 164 alin. (1) si (2) si art. 165 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 10 mai 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), titlul III, art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Erol Teknik" S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 5.807/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal se prezintã autoarea excepţiei, reprezentatã prin avocat, lipsind Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul Societãţii Comerciale "Erol Teknik" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea aratã cã, întrucât, faţã de momentul ridicãrii excepţiei, au intervenit elemente noi, respectiv abrogarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã şi constatarea neconstituţionalitãţii <>art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , care a preluat dispoziţiile <>art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , critica în dosarul de faţã a devenit inadmisibilã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã, în temeiul <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 5.807/2003, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), titlul III, art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Erol Teknik" S.R.L. din Râmnicu Vâlcea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile <>art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 limiteazã atribuţiile autoritãţii judecãtoreşti, deoarece, în conformitate cu acest text, numai autoritatea administraţiei publice are dreptul sã dispunã suspendarea executãrii obligaţiei de platã pânã la soluţionarea contestaţiei de cãtre instanţa de judecatã.
Se considerã cã titlul III din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 permite organului fiscal sã dispunã discreţionar de mãsurile asigurãtorii, indiferent de natura titlului executoriu sau de valoarea înscrisã în acesta, mãsurile asigurãtorii privind toate bunurile, mãrfurile şi mijloacele bãneşti ale agentului economic. Trimiterea la art. 124 referitor la contestaţia la executarea silitã face posibil ca şi pentru mãsurile asigurãtorii sã se perceapã o cauţiune de 20% din suma datoratã, în total ajungându-se la o cauţiune ce depãşeşte cu mult debitul (câte 20% pentru mãsurile asigurãtorii, pentru contestaţie, suspendare şi suspendare provizorie sau actele de executare).
Referitor la prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , se aratã cã stabilirea cauţiunii de cãtre instanţã prin raportare la cuantumul sumei datorate, iar nu contestate, reprezintã o antepronunţare asupra fondului cauzei. Obligaţia depunerii cauţiunii la unitatea teritorialã a trezoreriei statului, deci a intimatei, reprezintã, în opinia autoarei excepţiei, un mod de constrângere a executãrii plãţii, şi nu o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite. De asemenea, citarea organului de executare de cãtre instanţa de judecatã încalcã principiul disponibilitãţii în procesul civil, în acest fel instanţa stabilind cadrul procesual împotriva voinţei debitorului sau a altui participant la proces.
Judecãtoria Râmnicu Vâlcea apreciazã cã, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 10 alin. (3) din
<>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , textul nu împiedicã debitorul nemulţumit de soluţia adoptatã de organul fiscal cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare sã se adreseze instanţelor judecãtoreşti de contencios administrativ. Mai mult, dacã se trece la executarea silitã, debitorul poate formula contestaţie la executare, potrivit <>art. 124 şi urmãtoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , solicitând totodatã suspendarea executãrii, fie în cadrul contestaţiei la executare, fie pe cale de ordonanţã preşedinţialã, în conformitate cu prevederile Codului de procedurã civilã.
Dispoziţiile <>art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 asigurã debitorului posibilitatea de a formula contestaţie şi împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii, acest text reprezentând un caz de aplicare a art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie.
În privinţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din ordonanţa criticatã, se apreciazã cã acestea contravin prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţia României, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, stabilirea unui cuantum de 20% din valoarea sumei datorate, iar nu contestate, ca o condiţie de primire a cererii de chemare în judecatã, înfrânge principiul constituţional al liberului acces la justiţie, putând determina obligarea debitorului bugetar la plata mai multor cauţiuni, în cazul formulãrii mai multor contestaţii pentru acte de executare diferite. Se mai aratã cã, întrucât stabilirea sumei datorate revine completului de judecatã învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare, şi nu judecãtorului de serviciu, competenţa acestuia din urmã ar trebui sã se limiteze doar la înregistrarea cererii debitorului.
Pe de altã parte, se considerã cã depunerea cauţiunii la unitatea teritorialã a trezoreriei statului, deci la creditor, creeazã statului o situaţie mai favorabilã decât cea a altor creditori şi reprezintã o ştirbire a autoritãţii judecãtoreşti, care nu poate dispune de aceastã cauţiune. În opinia instanţei de judecatã, cauţiunea ar trebui sã fie consemnatã, ca şi în cazul altor creditori, la un terţ şi sã fie la dispoziţia instanţei de judecatã.
Instanţa apreciazã cã <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu contravine prevederilor constituţionale invocate, deoarece organul de executare este, în cazul obligaţiilor bugetare, chiar creditorul, prin reprezentanţii sãi, administraţiile finanţelor publice judeţene. Astfel, "este normal şi just ca aceste instituţii sã se poatã apãra în contestaţiile la executare formulate de debitori".
Prin urmare, instanţa judecãtoreascã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3), titlul III şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 este neîntemeiatã, în vreme ce dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) sunt neconstituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul aratã cã, potrivit <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei. Or, prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, dispoziţiile legale criticate au fost abrogate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 10 alin. (3), titlul III, art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003. Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 10 alin. (3): "Exercitarea de cãtre plãtitori a cãilor de atac la organele competente ale creditorilor bugetari, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspendã obligaţia acestora de platã. La cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, autoritãţile administraţiei publice, prin organul competent în soluţionarea contestaţiilor, vor dispune suspendarea obligaţiei de platã a creanţelor bugetare, pânã la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate.";
- titlul III: - Art. 31: "Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul titlu se dispun şi se aduc la îndeplinire prin procedurã administrativã de cãtre creditorii bugetari.";
- Art. 32: "Se vor dispune mãsuri asigurãtorii de cãtre creditorii bugetari, înaintea începerii procedurii de executare silitã, atunci când existã pericolul ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire sau sã îşi ascundã ori sã îşi risipeascã averea/patrimoniul.";
- Art. 33: - "Creditorul bugetar poate dispune prin procedurã administrativã, prin decizie motivatã, poprirea asigurãtorie asupra veniturilor şi/sau sechestrul asigurãtor asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea debitorului, dupã caz, oriunde s-ar afla.";
- Art. 34: "Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit art. 33, precum şi cele dispuse de instanţele judecãtoreşti sau de alte organe competente se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 35: "Mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate, prin decizie motivatã, de cãtre creditorii bugetari când au încetat motivele pentru care au fost dispuse.";
- Art. 36: "Mãsurile asigurãtorii dispuse atât de creditorii bugetari, cât şi de instanţele judecãtoreşti ori de alte organe competente, dacã nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãţi.";
- Art. 37: "(1) În cazul înfiinţãrii sechestrului asigurãtor asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(2) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolutã.";
- Art. 38: "Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanţa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinutã de acesta.";
- Art. 39: "Împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 124.";
- Art. 127 alin. (1) şi (2): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã.";
- Art. 128: "La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15, art. 16 alin. (1), (2) şi (3), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 52, precum şi dispoziţiile titlului III, cap. VI, referitoare la autoritatea judecãtoreascã. Textele constituţionale invocate au urmãtorul conţinut:
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 52: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.
(3) Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu înlãturã rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã."
Autorul excepţiei considerã cã sunt nesocotite şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul conţinut:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã, atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogatã prin <>art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. Curtea reţine cã dispoziţiile <>art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu au fost preluate în ordonanţa abrogatoare, cele ale titlului III au fost preluate cu modificãri în art. 119, iar prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 au fost preluate identic în art. 164 alin. (1) şi (2), respectiv <>art. 165 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 .
În prezent, <>art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 are urmãtorul conţinut: "(1) Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativã, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun mãsuri asigurãtorii sub forma popririi asigurãtorii şi sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când existã pericolul ca acesta sã se sustragã, sã-şi ascundã ori sã-şi risipeascã patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste mãsuri pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încã individualizatã şi nu a devenit scadentã. Mãsurile asigurãtorii dispuse, dacã nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãţi. O datã cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţã, în cazul neplãţii, mãsurile asigurãtorii se transformã în mãsuri executorii.
(4) Mãsurile asigurãtorii se dispun prin decizie emisã de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului cã prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, dupã caz, mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a mãsurilor asigurãtorii trebuie motivatã şi semnatã de cãtre conducãtorul organului fiscal competent.
(6) Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecãtoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) În cazul înfiinţãrii sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolutã.
(9) Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanţa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinutã de acesta.
(10) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 162."
Faţã de aceastã situaţie, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 devin aplicabile dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora Curtea Constituţionalã poate decide numai asupra actelor normative în vigoare. Constatând însã cã, la data sesizãrii sale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu fusese încã abrogatã, Curtea urmeazã sã respingã excepţia de neconstituţionalitate referitoare la aceste dispoziţii ca devenitã inadmisibilã.
În ceea ce priveşte titlul III, art. 127 alin. (1) şi (2) şi <>art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , dat fiind cã, dupã invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecãtoreşti, prevederile legale supuse controlului au fost preluate de noua reglementare, Curtea Constituţionalã este ţinutã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii lor în noua redactare, întrucât soluţia legislativã este aceeaşi cu cea anterioarã modificãrii.
În acest sens se impune a fi reţinut cã prin <>Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, instanţa constituţionalã a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, cu motivarea cã, independent de finalitatea urmãritã de legiuitor, reglementarea dedusã controlului contravine liberului acces la justiţie, în mãsura în care condiţioneazã însãşi înregistrarea contestaţiei la executare de plata unei cauţiuni. Astfel, "instituirea unei cãi de atac ca modalitate de acces la justiţie implicã în mod necesar asigurarea posibilitãţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesualã. Or, adãugarea la acestea a unei condiţii suplimentare, a cãrei neîndeplinire are semnificaţia drasticã a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei cu respectiva cale de atac, constituie o îngrãdire a accesului liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie".
În consecinţã, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţia sus-menţionatã printr-o decizie pronunţatã dupã data la care instanţa judecãtoreascã a sesizat Curtea în acest dosar, în prezenta cauzã a intervenit un motiv de inadmisibilitate a excepţiei, conform <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 119 din actuala reglementare, Curtea constatã cã, deşi formal, critica este îndreptatã împotriva întregului articol, care reglementeazã mãsurile asigurãtorii, respectiv poprirea şi sechestrul asigurãtoriu, din susţinerile autorului excepţiei rezultã cã, în realitate, aceasta vizeazã doar dispoziţiile alin. (10) al acestui articol, potrivit cãrora împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii, persoana interesatã poate face contestaţie la executare, cu respectarea condiţiilor de sesizare a instanţei, respectiv plãtind cauţiunea de 20% din cuantumul sumei datorate. Or, în situaţia în care prevederile referitoare la cauţiune au fost declarate ca fiind neconstituţionale, critica cu un atare obiect nu mai are suport pentru susţinerea încãlcãrii art. 21 şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
În egalã mãsurã, este neîntemeiatã şi invocarea art. 16 din Constituţie, întrucât reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare. De altfel, norma constituţionalã se referã la egalitatea de tratament a persoanelor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, iar nu la egalitatea de tratament între acestea şi autoritãţile publice, ca exponente ale interesului general.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 165 alin. (1) din aceeaşi ordonanţã, Curtea reţine cã, în aceastã materie, organul de executare are şi calitatea de creditor, astfel încât citarea sa se impune, în vederea asigurãrii principiului contradictorialitãţii în procesul civil şi a garantãrii dreptului la apãrare al tuturor pãrţilor. Pe de altã parte, determinarea pãrţilor între care existã raporturi procesuale şi care, deci, urmeazã a fi citate constituie atributul exclusiv al instanţei judecãtoreşti şi nu are nici o legãturã cu principiul disponibilitãţii. Dar, chiar dacã o atare susţinere ar fi întemeiatã, în mãsura în care principiul disponibilitãţii nu este consacrat, ca atare, prin Constituţie, el nu constituie un criteriu de constituţionalitate pe care Curtea sã-l aibã în vedere şi la care sã se raporteze.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 şi a dispoziţiilor <>art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Erol Teknik" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 5.807/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 şi <>art. 165 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
