Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 128 din 20 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46, art. 47 si art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacãu în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006 ale Curţii de Apel Bacãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintã avocatul Mihai Cliveti, pentru autorul excepţiei, şi consilierul juridic Irina Pãtraşcu, pentru partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.006D/2006, nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031D/2006 au conţinut identic, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Apãrãtorul autorului excepţiei, consilierul juridic şi reprezentantul Ministerului Public aratã cã sunt de acord cu conexarea cauzelor.
În temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 2.007D/2006 şi nr. 2.031D/2006 la Dosarul nr. 2.006D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul Mihai Cliveti solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege criticate, şi în special art. 47 alin. (2) şi <>art. 48 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 , încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece termenul de 7 zile instituit prin aceste dispoziţii de lege este insuficient pentru pregãtirea apãrãrii, ceea ce determinã desfãşurarea unui proces inechitabil.
Consilierul juridic solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume <>Decizia nr. 323/2004 . Depune note scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Totodatã, aratã cã termenele instituite de reglementarea criticatã au un caracter de recomandare, a cãror depãşire nu produce efecte, fiind impuse de soluţionarea cu celeritate a litigiilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 şi 24 iulie 2006, pronunţate în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006, Curtea de Apel Bacãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. Excepţia a fost ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacãu cu ocazia soluţionãrii unei acţiuni civile formulate împotriva Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã procedura reglementatã de textele de lege criticate instituie o realã discriminare a pârâtului în raport cu reclamantul, în speţã AVAS-ul, prin inserarea în lege a unor termene scurte în vederea soluţionãrii litigiului cu celeritate, situaţie ce impune ca pârâtul sã îşi organizeze apãrarea într-un timp extrem de scurt şi insuficient pentru administrarea probelor. Autorul excepţiei considerã cã, prin procedura specificã instituitã de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 , AVAS-ul, ca instituţie a statului, "beneficiazã de multe avantaje legale în ceea ce priveşte posibilitatea demersurilor procesuale şi extraprocesuale". Aşa fiind, textele de lege criticate contravin principiului egalitãţii, al dreptului la apãrare, accesului liber la justiţie, precum şi dreptului de proprietate.
În dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.006D/2006 şi nr. 2.007D/2006, Curtea de Apel Bacãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte însã procedura instituitã de <>art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 , cu referire, în principal, la termene, aceasta este reglementatã de dispoziţii care contravin art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie. Astfel, aratã cã hotãrârea ce se pronunţã nu are un caracter provizoriu (ca în alte proceduri cu termene scurte asemãnãtoare), iar pentru a asigura temeinicia şi legalitatea ei pãrţile ar trebui sã aibã posibilitatea de a propune probe a cãror administrare nu poate fi realizatã în "cel mult 7 zile", acest termen fiind insuficient pentru prezentarea apãrãrilor. Din aceastã perspectivã, instanţa considerã cã sunt încãlcate prevederile constituţionale referitoare la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi dreptul la apãrare. În susţinerea acestui punct de vedere, invocã practica Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a statuat cã o perioadã de timp prea scurtã poate compromite echitatea procedurii, prin neacordarea persoanei în cauzã a timpului şi facilitãţilor necesare pregãtirii.
În Dosarul nr. 2.031D/2006, Curtea de Apel Bacãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi nu contravin prevederilor din Legea fundamentalã invocate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aratã cã reglementarea criticatã nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, punct de vedere în susţinerea cãruia invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 323/2004 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauzã de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 46, 47 şi 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, care au urmãtorul conţinut:
Art. 46: "(1) Reclamantul este obligat sã comunice cererea, actele pe care se întemeiazã şi, dupã caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţã. Judecãtorul nu va primi cererea fãrã dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplicã oricãrei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecãţii sau a celor prin care se exercitã o cale de atac.
(2) Primul termen de judecatã se stabileşte la cel mult 15 zile de la data depunerii cererii de chemare în judecatã.
(3) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune cel târziu pânã la primul termen de judecatã. Întâmpinarea, actele pe care se întemeiazã şi, dupã caz, interogatoriul scris se comunicã de cãtre parte, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, înainte de termenul prevãzut la alin. (2) Nerespectarea obligaţiei de comunicare prezumã renunţarea de cãtre parte la apãrãrile ce puteau fi formulate prin întâmpinare şi la probele în susţinerea acestor apãrãri.";
Art. 47: "(1) Orice cerere se judecã la primul termen, în afara cazului în care instanţa dispune administrarea de probe noi. Dacã din motive întemeiate pãrţile nu sunt în mãsurã sã îşi prezinte apãrãrile în mod complet, instanţa va putea, în mod excepţional, sã acorde un termen în cunoştinţã de cel mult 7 zile.
(2) Acelaşi termen de 7 zile se acordã o singurã datã şi pentru administrarea de probe noi, dispuse de instanţã, la primul termen.";
Art. 48: "(1) Instanţa este obligatã sã pronunţe hotãrârea în termen de 5 zile de la încheierea dezbaterilor şi sã comunice pãrţilor hotãrârea motivatã în cel mult 10 zile de la pronunţare.
(2) Hotãrârea instanţei poate fi atacatã cu recurs.
(3) În recurs nu se pot invoca apãrãri ce nu au fost formulate în faţa instanţei a cãrei hotãrâre este recuratã, cu excepţia celor de ordine publicã.
(4) Dacã admite recursul, prin aceeaşi hotãrâre instanţa este obligatã sã soluţioneze şi fondul cauzei sau, dacã se impune administrarea de probe noi, sã stabileascã termenul de judecatã.
(5) Termenele prevãzute la art. 46 alin (2), la art. 47 alin. (1) şi (2) şi la alin. (1) al prezentului articol se aplicã şi în situaţia judecãrii recursului.
(6) Cãile extraordinare de atac se pot exercita în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedurã civilã."
Autorul excepţiei susţine cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) care consacrã accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) şi (2) privind dreptul la apãrare şi art. 44 alin. (2), (3) şi (4) referitoare la dreptul de proprietate privatã.
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, Curtea a reţinut cã textele de lege criticate instituie norme de procedurã care vizeazã faza de executare a unor titluri deja constituite şi se aplicã numai pentru viitor.
În ceea ce priveşte dispoziţiile privind termenele în care urmeazã sã se judece litigiile la care se referã ordonanţa, Curtea a reţinut cã acestea sunt în concordanţã cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasã libertatea legiuitorului sã reglementeze procedurile judiciare, în spiritul exigenţei prevãzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã, referitoare la soluţionarea litigiilor într-un termen rezonabil. Prin aceste norme de procedurã nu se încalcã dreptul la apãrare al autorului excepţiei, acesta având posibilitatea sã foloseascã toate mijloacele de apãrare prevãzute de lege, inclusiv ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, care, indiferent de modul cum va fi rezolvatã, îi conferã un rãgaz substanţial pentru a-şi pregãti apãrarea.
De asemenea, Curtea a statuat cã nu poate fi primitã nici critica referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, deoarece dispoziţiile de lege contestate se aplicã fãrã privilegii şi fãrã discriminãri tuturor pãrţilor în proces.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, Curtea constatã cã textele de lege criticate sunt în deplinã conformitate şi cu prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privatã. Legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46, art. 47 şi <>art. 48 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare Moldova - S.A. din Bacãu în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 şi nr. 81/32/2006 ale Curţii de Apel Bacãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
