Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 127 din 16 noiembrie 1994 pentru solutionarea recursului formulat de Episcopia Romana Unita cu Roma din Cluj-Napoca impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 23 din 27 aprilie 1993
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 66 din 11 aprilie 1995
Ion Filipescu - preşedinte
Miklos Fazakas - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului formulat de Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 27 aprilie 1993.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 2 noiembrie 1994, în prezenta recurentei Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, a intimatelor Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj şi Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" şi în lipsa intimatei Protopopiatul Roman Ortodox Deta, legal citata, şi au fost consemnate în Încheierea din 2 noiembrie 1994, cînd Curtea Constituţionalã, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 16 noiembrie 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd actele şi lucrãrile dosarului, retine:
Prin Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 ridicate de cãtre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7967/1992 al Judecãtoriei Cluj-Napoca şi de cãtre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Lugoj în Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Judeţean Timis.
Impotriva acestei decizii, în termen legal, Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca a formulat recurs, prin care solicita admiterea acestuia şi a exceptiei de neconstituţionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pentru motivele care, în esenta, sînt urmãtoarele:
- decizia Curţii Constituţionale este nelegalã şi netemeinica, deoarece, nemotivat şi contrar prevederilor art. 164 din Codul de procedara civilã, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 2C/1993 şi nr. 17C/1993;
- prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 stabilesc o modalitate de dobîndire a proprietãţii şi, deci, nu sînt aplicabile Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, care are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, conform extrasului din Cartea funciarã şi, ca atare, nu este pertinent cauzei principiul neretroactivitatii legii civile;
- statul nu poate garanta deţinerea abuzivã de cãtre pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a proprietãţii care-i aparţine în mod legal;
- Decretul-lege nr. 9/1989 prin care s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 are un caracter pur declarativ, cita vreme noul stat de drept, nãscut din Revoluţia din decembrie 1989, nu ia mãsuri pentru repararea abuzurilor de putere sãvîrşite de regimul represiv;
- transferarea - potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 - dreptului de a stabili statutul lacasurilor de cult unei comisii formate din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase reprezintã o jurisdicţie atribuitã insesi pãrţilor direct interesate care, în caz de neconciliere, nu au nici mãcar dreptul de a se adresa justiţiei. Se incalca astfel prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
În scopul soluţionãrii recursului, Curtea Constituţionalã, avînd obligaţia stabilitã prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ca în cazul recursului sa se pronunţe şi asupra exceptiei de neconstituţionalitate, aplicind prevederile art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, a solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Dind curs solicitãrii Curţii Constituţionale, Guvernul, în punctul sau de vedere exprimat, apreciazã ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) şi art. 150 din Constituţie, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi art. 23-26 din Legea nr. 47/1992, precum şi potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu poate fi invocatã, competenta sa soluţioneze cauza fiind instanta de judecata, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze sub aspectul constituţionalitãţii numai legile şi ordonanţele adoptate ulterior intrãrii în vigoare a Constituţiei.
Cu adresa nr. 15 B/489 din 7 august 1993, Guvernul a transmis şi punctul de vedere al Secretariatului de Stat pentru Culte referitor la neconstituţionalitatea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit cãruia modalitatea de restituire a bunurilor, instituitã prin aceasta reglementare, rãspunde situaţiei practice create între cele doua culte în perioada de dupã anul 1948 şi, de altfel, prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ingradesc dreptul pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru înlãturarea consecinţelor mãsurilor nelegale ce ar putea fi luate de comisia mixtã, constituitã în temeiul articolului criticat ca neconstitutional. Lipsa de eficienta practica a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, invocatã de recurenta datoritã inexistentei unor norme procedurale care sa clarifice modul de constituire a comisiilor mixte, este irelevanta, întrucît aceste lipsuri procedurale pot fi acoperite prin înţelegere între conducerile celor doua culte. Nu se poate susţine ca Decretul-lege nr. 126/1990 are un caracter pur declarativ, de vreme ce prin prevederile art. 3 ale acestui act normativ se creeazã cadrul legal de restituire a bunurilor. În completarea acestei adrese, Secretariatul de Stat pentru Culte, la data de 4 noiembrie 1993, cu nr. 6589, precizeazã ca, în baza informaţiilor pe care le deţine, nu a luat fiinta comisia mixtã a reprezentanţilor clericali ai cultului greco-catolic şi ai cultului ortodox, prevãzutã de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Situaţia lacasurilor de cult ce au aparţinut Episcopiei Romane Unite cu Roma din Cluj-Napoca şi Lugoj, la data respectiva, era urmãtoarea: în Cluj-Napoca toate lacasurile au rãmas în posesia Bisericii Ortodoxe Romane, iar în Lugoj, fosta Catedrala episcopala a fost retrocedata de Înalt Preasfintia Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, în ianuarie 1990.
Cu referire la initiativa legislativã privind reglementarea situaţiei juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Romane Unite cu Roma, Secretariatului de Stat pentru Culte, prin adresa cãtre Guvern nr. 13 din 5 februarie 1993, depusa la dosarul Curţii Constituţionale la data de 2 noiembrie 1994, apreciazã ca statul de drept, prin legea sa fundamentalã, nu are temeiul legal de a prelua sau dirija patrimoniul unui cult, deoarece, potrivit art. 29 alin. 5 din Constituţie "Cultele religioase sînt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia...".
În temeiul art. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã, cu adresa nr. 2C/1993, a solicitat Preafericitului Patriarh Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane situaţia, pe localitãţi, a bisericilor restituite greco-catolicilor.
Din situaţia prezentatã de Patriarhia Romana - Cancelaria Sfintului Sinod -, cu adresa nr. 156C/30 septembrie 1993, rezulta: "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, cedate prin înţelegere bisericii catolice orientale de rit bizantin": 10; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost luate de biserica catolica orientala de rit bizantin, prin forta sau presiune": 50; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, care au fost obţinute de biserica catolica orientala de rit bizantin prin hotãrîre judecãtoreascã": 2; "Biserici ortodoxe, foste greco-catolice, unde se slujeşte alternativ de cãtre cele doua culte": 11.
La dosar a mai fost depus, cu nr. 113 din 30 iunie 1993, punctul de vedere al Patriarhiei Romane privind propunerea legislativã pentru reglementarea situaţiei juridice a lacasurilor de cult ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi avizul nr. XXII/216 din 22 martie 1993 al Comisiei juridice a Senatului, referitor la aceasta initiativa legislativã.
Patriarhia Romana, cu adresa nr. 118 din 15 iulie 1993, transmite Documentul de la Balamand - "Uniatismul, metoda de unire din trecut şi cãutarea actuala a deplinei comuniuni", aprobat în unanimitate de participanţii la a VII-a sesiune plenara a Comisiei mixte internaţionale pentru dialog teologic între Biserica ortodoxa şi Biserica romano-catolica, Balamand, Liban, 17-24 iunie 1993. Potrivit acestui document, se susţine în adresa menţionatã, rezulta acordul celor doua biserici asupra unor probleme prioritare, printre care şi cea privind rezolvarea prin dialog, prin intermediul unor comisii mixte catolice şi ortodoxe, a eventualelor diferende confesionale sau patrimoniale, pentru prevenirea oricãror violenţe, inclusiv ocuparea de biserici ortodoxe, prin forta.
La dosar a fost depusa şi adresa nr. 409-35 din 28 iunie 1993, prin care, în nume personal şi în numele episcopilor Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica), domnul George Gutiu - episcop administrator apostolic, solicita ca, în soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, sa fie avute în vedere art. 20 şi 21 din Constituţie. Adresa menţionatã este însoţitã de "Memoriu privind problemele patrimoniale ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica)" şi "Memoriul credinciosilor Bisericii Romane Unite Greco-catolica".
La termenul de judecata din 2 noiembrie 1994, recurenta a depus concluzii scrise, prin care susţine ca decizia recuratã contravine şi urmãtoarelor articole din Constituţie: art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 41, art. 54, art. 72 alin. (3) lit. (k) şi art. 125. Totodatã sînt reiterate şi motivele de recurs.
Episcopia Romana Unita cu Roma din Cluj-Napoca, cu adresa nr. 884 din 7 noiembrie 1994, a depus la dosar "Precizãri" în completarea susţinerilor orale şi scrise, cu menţiunea ca îşi însuşeşte pe deplin susţinerile procurorului. În esenta, în precizãri se susţine ca înscrierea în Cartea funciarã are caracter constitutiv de drept de proprietate asupra lacasului de cult în litigiu. Prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, considerate de Judecãtoria Cluj-Napoca şi Curtea Constituţionalã incidente cauzei, sînt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, art. 11, art. 16, art. 20 şi art. 41. Preluarea forţatã a patrimoniului Bisericii Unite cu Roma de cãtre stat este o manifestare tipica de confiscare, legitimitatea unei asemenea mãsuri fiind afectatã şi în raport cu prevederile art. 1851 din Codul civil.
Intimata Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" Cluj-Napoca, prin adresa depusa la Dosarul nr. 8002, la data de 15 noiembrie 1994, susţine ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu contravin dispoziţiilor art. 1, art. 20, art. 29 alin. (1), (3), (4) şi (5) din Constituţie şi deci se justifica menţinerea sa în vigoare. Se mai susţine, de asemenea, ca soluţionarea corecta a restituirii lacasurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Romane Unite cu Roma nu se poate realiza în cadrul limitat al dreptului de proprietate consacrat de dreptul civil. Teza constatãrii dreptului, în baza titlului de proprietate existent, în speta a înscrisurilor din Cartea funciarã, nu poate fi acceptatã în mod constant şi în totalitatea ei, dat fiind caracterul special al proprietãţilor în discuţie, lacasul de cult şi casa parohiala aferentã fiind prin natura lor bunuri sacre, proprietate obsteasca, aparţinînd comunitãţii de credinciosi, ca bunuri aflate la dispoziţia şi în uzul public al comunitãţii respective.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, decizia atacatã şi motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 raportate la prevederile constituţionale ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine:
Primul motiv de recurs care vizeazã încãlcarea prevederilor art. 164 din Codul de procedura civilã privind conexarea urmeazã a fi înlãturat ca nefondat. În cele doua dosare ale Curţii Constituţionale, conexate - nr. 2C/1993 şi nr. 17C/1993 - excepţia de neconstituţionalitate privea aceleaşi dispoziţii legale, şi anume: art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, motivarile formulate în susţinerea contrarietatii cu Constituţia fiind în principiu asemãnãtoare. Pãrţi în litigiile celor doua dosare sînt structuri ale cultului greco-catolic şi cultului ortodox, calitatea de reclamant avînd-o în ambele dosare structura ce reprezintã cultul greco-catolic. Deoarece pe fond se impunea aceeaşi situaţie, pentru mai buna administrare a justiţiei şi evitarea adoptãrii de decizii cu acelaşi conţinut, mãsura conexarii, dispusã de instanta de fond, este intemeiata. Pe de alta parte, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea statueazã numai asupra problemelor de drept şi, deci, soluţionarea situaţiei de fapt, respectiv calificarea caracterului acţiunii introductive a recurentei, este de competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti.
În ce priveşte motivul de recurs, în sensul ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu sînt aplicabile Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, ce are calitatea de proprietar asupra lacasului de cult din Cluj-Napoca, se retine contradictia care exista între aceasta sustinere, pe de o parte, şi cererea formulatã prin recurs de a se admite excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, pe de alta parte. Dacã acest text de lege nu este aplicabil recurentei, atunci de ce se mai solicita declararea lui ca fiind neconstitutional? Dacã însã se solicita declararea textului menţionat ca fiind neconstitutional, înseamnã ca recurenta are interesul de a nu i se aplica acest text. În acelaşi sens este şi susţinerea recurentei în fata completului de trei judecãtori ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezintã o jurisdicţie sui generis, strãinã principiilor de drept, pentru a se demonstra neconstituţionalitatea acestuia. Prin urmare, se retine ca, în cauza, se urmãreşte de cãtre recurenta sa se declare ca neconstitutional art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. De asemenea, se retine ca, în cauza, este pertinent principiul neretroactivitatii legii civile, deoarece trebuie determinat domeniul de aplicare în timp a Decretului nr. 358/1948 şi a Decretului-lege nr. 126/1990 care reglementeazã diferite aspecte privind raportul juridic în legatura cu care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, ambele acte normative fiind anterioare Constituţiei.
Este de principiu ca dreptul de proprietate, constituit potrivit legii anterioare, nu poate fi desfiinţat de legea posterioarã, deoarece ar insemna aplicarea retroactivã a legii noi. Desigur, legea noua poate sa reconstituie dreptul anterior, dar cu efecte numai ex nunc, dreptul reconstituit fiind un drept nou care rezulta din actul de reconstituire.
În cauza, dreptul de proprietate s-a nãscut potrivit Decretului nr. 358/1948, iar Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeazã numai modul de reconstituire a dreptului de proprietate care a aparţinut, iniţial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica). În mod asemãnãtor, Legea nr. 18/1991 a reglementat reconstituirea dreptului de proprietate al taranilor asupra terenului.
Reconstituirea dreptului de proprietate s-a reglementat diferit, în raport cu felul bunurilor, obiect al dreptului de proprietate. Astfel, ca urmare a abrogãrii exprese a Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial. Potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, bunurile preluate de stat prin efectul actului normativ abrogat şi aflate la acea data în patrimoniul statului se restituie Bisericii greco-catolice. S-au exceptat mosiile. Concretizarea prevederii legale menţionate s-a fãcut prin Hotãrîrea Guvernului nr. 466 din 19 august 1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 septembrie 1992, privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietãţi ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi predarea acestora cãtre aceasta. Hotãrîrea menţionatã aproba lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului în proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, pe baza de protocol între actualii deţinãtori şi reprezentanţii Bisericii greco-catolice. Rezulta ca, pentru bunurile precizate, care nu erau destinate uzului public al credinciosilor, reconstituirea dreptului de proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma s-a fãcut prin restituirea lor.
Pentru lacasurile de cult şi casele parohiale, ca accesoriu al lacasurilor de cult, reconstituirea dreptului de proprietate s-a fãcut printr-o alta modalitate, şi anume, dupã desfiinţarea reglementãrii din anul 1948, s-au prevãzut: a) decizia unei comisii mixte, formatã din reprezentanţii clericali ai cultului care a deţinut aceste bunuri dupã 1948; b) opţiunile credinciosilor din comunitatile pentru uzul cãrora aceste bunuri sînt destinate. În acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prevede: "situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de cãtre o comisie mixtã, formatã din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase, ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri". Prin urmare, Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeazã reconstituirea dreptului de proprietate ce apartinuse, iniţial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) prin modalitãţile menţionate, fãrã a avea efect retroactiv, fiind în sensul art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor. Pentru lacasurile de cult şi casele parohiale, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face numai cu respectarea principiului libertãţii cultelor religioase.
Se retine deci ca Decretul-lege nr. 9/1989, care a abrogat Decretul nr. 358/1948, precum şi Decretul-lege nr. 126/1990 au fost adoptate pentru a inlatura urmãrile actului normativ discriminator din anul 1948.
Fata de cele arãtate, rezulta ca menţiunile din Cartea funciarã privind bunurile ce au aparţinut, iniţial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) nu pot avea o semnificatie juridicã privind titularul dreptului de proprietate, independent de actele normative menţionate, respectiv Decretul nr. 358/1948, Decretul-lege nr. 9/1989 şi Decretul-lege nr. 126/1990, care au reglementat preluarea bunurilor în proprietatea statului şi, ulterior, reconstituirea dreptului de proprietate, deci schimbarea titularilor dreptului de proprietate prin efectul legii, iar nu al actului juridic al pãrţilor, act de drept civil, care sa fi intervenit în condiţiile legii. De aceea nu se poate primi susţinerea recurentei ca are calitatea de proprietar asupra bunurilor menţionate potrivit extrasului din Cartea funciarã, deoarece dobindirea dreptului de proprietate s-a fãcut, direct, în temeiul legii, şi apoi reconstituirea dreptului de proprietate se face, de asemenea, în temeiul legii, înregistrãrile în Cartea funciarã neputind fi decît conforme legii (actelor normative menţionate), fãrã a o putea desfiinta sau modifica, prioritate avînd legea (actele normative menţionate) în raport cu Cartea funciarã şi nu invers. Dovada în acest sens sînt chiar susţinerile recurentei, fie ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu-i este aplicabil, fie în sensul ca acest text este neconstitutional, deci nu ar trebui aplicat. Dar aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 presupune ca s-a aplicat Decretul nr. 358/1948, ale cãrui efecte se inlatura în acest fel. În consecinta, acţiunea în revendicare privind bunurile menţionate sau orice alt mijloc juridic de apãrare a acestora, folosite de recurenta sau de altcineva, nu ar putea fi soluţionate numai pe baza înregistrãrilor din Cartea funciarã, fãrã a tine seama de actele normative arãtate, care au semnificatia juridicã precizatã, în ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu. Prin urmare, soluţionarea problemei titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor sau stabilirea situaţiei juridice a acestora nu s-ar putea face cu nesocotirea actelor normative arãtate, deci fãrã aplicarea lor.
Avînd în vedere cele arãtate, nu pot fi primite susţinerile recurentei, fie în sensul ca Decretul-lege nr. 126/1990 are numai un caracter declarativ, nu şi reparator, fie în sensul ca statul nu poate garanta deţinerea abuzivã de cãtre pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a proprietãţii ce i-a aparţinut, de vreme ce ratiunea Decretului-lege nr. 126/1990 a urmãrit tocmai înlãturarea efectelor actului discriminatoriu din anul 1948. Modalitatea în care se face aceasta inlaturare nu contravine Constituţiei, asa cum s-a arãtat, deoarece se tine seama nu numai de principiul libertãţii cultelor prevãzut de art. 29 alin. (3) din Constituţie, ci şi de art. 1 din Constituţie care precizeazã ca statul roman este un "stat ... democratic ...". Din precizarea pe care o face ultima parte a art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990 "ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri" rezulta clar aplicarea principiului majoritãţii pe care îl presupune democraţia, deoarece instituie criteriul opţiunii majoritãţii enoriasilor pentru determinarea folosinţei religioase a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale.
Din datele oficiale privind Recensamintul populaţiei din 7 iunie 1992 rezulta ca în judeţul Cluj sînt 70,1% credinciosi ortodocsi şi 5,1% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Cluj-Napoca sînt 65,91% credinciosi ortodocsi şi 6,64% credinciosi greco-catolici. Din acelaşi recensamint rezulta ca în judeţul Timis sînt 78,2% credinciosi ortodocsi şi 1,2% credinciosi greco-catolici, iar în municipiul Lugoj sînt 75,91% credinciosi ortodocsi şi 1,79% credinciosi greco-catolici. Într-un stat de drept, mãsura abuzivã sãvîrşitã în anul 1948 privind lacasurile de cult nu poate fi înlãturatã printr-o alta mãsura care nu ar tine seama de opţiunea majoritãţii credinciosilor la data adoptãrii acesteia. Potrivit art. 54 din Constituţie, cetãţenii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. Pe de alta parte, din art. 29 din Constituţie rezulta ca nimeni nu poate fi constrîns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrarã convingerilor sale, ca libertatea conştiinţei este garantatã şi ca ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc, precum şi ca cultele religioase sînt libere, iar în relaţiile dintre culte sînt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã, cultele religioase fiind autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia.
Pentru aceste motive, statul nu a putut sa stabileascã o asemenea situaţie juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale, care sa însemne o presiune inadmisibila asupra majoritãţii credinciosilor în ceea ce priveşte cultul pe care sa-l exercite.
Soluţia pe care art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 o prevede pentru determinarea situaţiei juridice a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale este similarã cu recomandarea din art. 31 din Documentul de la Balamand, elaborat de Comisia mixtã internationala pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxa şi Biserica Romano-Catolica, la a VII-a sesiune plenara, 17-24 iunie 1993, Liban. În recomandarea menţionatã, art. 31 cere credinciosilor "sa rezolve diferendele dintre ei prin dialog fratesc, evitind astfel de a incredinta intervenţiei autoritãţilor civile soluţionarea practica a problemelor care se puneau între biserici sau comunitãţi locale. Aceasta are importanta în special pentru intrarea în posesiune sau restituirea bunurilor bisericesti. Aceasta nu trebuie sa se bazeze numai pe situaţii din trecut sau sa se sprijine numai pe principii juridice generale, ci trebuie sa ţinã seama de complexitatea realitatilor pastorale prezentate şi de situaţiile locale".
De asemenea, se retine ca exista concordanta între dreptul intern şi dreptul internaţional în ceea ce priveşte drepturile şi libertãţile cetãţenilor, deoarece art. 21 din Constituţie prevede ca dispoziţiile sale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacã exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale. În acest sens, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este în acord cu normele internaţionale care prevãd principiul libertãţii cultelor şi cel al tolerantei între culte. De asemenea, textul tine seama de standardele internaţionale în materie, dupã cum rezulta din Documentul de la Balamand.
Art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reglementeazã modul de soluţionare a situaţiei juridice a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale în litigiu, dar nu înseamnã ca el ingradeste pãrţilor (cultelor) dreptul de a se adresa instanţelor judecãtoreşti. Într-adevãr, art. 21 alin. (1) din Constituţie prevede ca orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune ca nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. În acelaşi sens este practica Curţii Constituţionale potrivit cãreia, în cazul organelor de jurisdicţie ce nu fac parte din sistemul instanţelor judecãtoreşti, prevãzute de art. 125 din Constituţie, pãrţile pot, dupã epuizarea procedurii respective, sa se adreseze instanţelor judecãtoreşti. Posibilitatea sesizãrii justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea acţiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala. Prin urmare, şi cultele religioase se pot adresa justiţiei în aceleaşi condiţii, dar numai dupã epuizarea procedurii prevãzute de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, dacã este vorba de stabilirea situaţiei juridice a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale pe care le avem în vedere, de exemplu, în cazul în care nu se respecta opţiunea majoritãţii credinciosilor ori cînd pãrţile nu reuşesc sa soluţioneze problema în discuţie, ca în cauza de fata. Faptul ca pãrţile au ajuns în fata justiţiei unde s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 soluţionatã de completul de trei judecãtori al Curţii Constituţionale, în prima instanta, şi apoi de completul de cinci judecãtori, în recurs prin decizia de fata, constituie o dovada în sensul ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ingradeste dreptul cultelor religioase de a recurge la justiţie, dar dupã epuizarea procedurii prevãzute de acest text. De aceea susţinerea recurentei, în sensul ca jurisdicţia specialã instituitã prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu ar permite pãrţilor, în caz de neconciliere, sa recurgã la justiţie, nu poate fi reţinutã, accesul liber la justiţie fiind garantat.
Dar, dupã cum s-a precizat, instanţele de judecata, în speta, nu pot sa soluţioneze cauza, pe fond, decît în condiţiile actelor normative menţionate, adicã: Decretul nr. 358/1948, Decretul-lege nr. 9/1989 şi Decretul-lege nr. 126/1990, fãrã posibilitatea de a se referi numai la dispoziţiile Codului civil şi la menţiunile din Cartea funciarã, dacã este vorba de lacasurile de cult şi casele parohiale la care se referã art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. O alta interpretare ar insemna ca acest text s-ar aplica numai în fata comisiei mixte formate din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase, dar nu s-ar aplica de cãtre instanţele judecãtoreşti. Într-o asemenea soluţie s-ar putea pune problema care este utilitatea invocarii în fata instanţei de judecata a exceptiei de neconstituţionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Importanta acestui text de lege consta în preocuparea statului de a nu exercita un arbitraj ori o coercitiune de nici un fel şi de a lasa celor doua culte deplina libertate sa hotãrascã potrivit cu dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin bunurile respective.
Prin urmare, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este esenţialã pentru rezolvarea cauzei şi deci obiecţia recurentei, în sensul ca nu ar avea incidenta în rezolvarea cauzei, nu este justificatã. Se retine ca acest text este constituţional şi deci excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primitã. Pe de alta parte, textul de lege menţionat, fiind constituţional, urmeazã a se aplica, deci este incident, chiar cînd cauza se afla în fata instanţei de judecata, dupã epuizarea procedurii pe care el o prevede.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit.A.c), art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) cu sediul în Cluj-Napoca, str. Motilor nr. 26, impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 27 aprilie 1993.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 16 noiembrie 1994.
PREŞEDINTE,
acad. prof. dr. doc. Ion Filipescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
OPINIE SEPARATĂ
Cu regret se constata ca cele doua biserici valoroase n-au gãsit o soluţie echitabila nici în cei 5 ani parcursi, cu privire la obiectul litigiului de fata.
Posibilitãţile lor pentru rezolvare ar fi fost mult mai largi, bazate pe altruismul religios, cãruia îi aparţin, decît cea oferitã de justiţie, prin aplicarea riguroasã a legii.
Curtea Constituţionalã, sesizatã prin excepţia de neconstituţionalitate, nu poate avea alta cale decît aplicarea ferma a principiilor de baza, incluse în Constituţia în vigoare.
Opinia separatã de fata, respectînd aceasta cale unica legalã, a ajuns la concluzia mai jos arãtatã:
Constituţia din 13 aprilie 1948 prevedea în art. 27 alin. 1 ca "Libertatea conştiinţei şi libertatea religioasã sînt garantate de stat".
Contrar aceste dispoziţii constituţionale s-a emis Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948, care prevede în art. 1 ca "Cultul greco-catolic înceteazã a mai exista".
De asemenea, este de reţinut ca, concomitent cu aceasta dispoziţie neconstitutionala, episcopii şi mulţi preoti şi credinciosi, fideli acestui cult, au fost intemnitati, unii dintre ei pierzindu-şi chiar viata.
Dupã încetarea dictaturii, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 sus-amintit.
A urmat apoi Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, care în art. 1 prevede: "Ca urmare a abrogãrii Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial".
Acelaşi Decret-lege nr. 126/1990, în art. 3, contestat în procesul de fata, prevede:
"Situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de cãtre o comisie mixtã, formatã din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase, ţinînd seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri".
Cu privire la acest text a fost invocatã, în cursul unui proces de revendicare, excepţia de neconstituţionalitate de cãtre reclamanta Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) şi a fost sesizatã Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea ei.
Prezenta opinie separatã considera ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este fondatã, întrucît acest text violeaza urmãtoarele principii constituţionale:
Art. 150 alin. (1) din Constituţia actuala prevede: "Legile şi toate celelalte acte normative rãmîn în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii".
Cu alte cuvinte, legile şi actele normative care contravin Constituţiei din 8 decembrie 1991 nu mai sînt în vigoare de la data existenţei Constituţiei.
O asemenea prima violare a Constituţiei conţine art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, care spune: "Situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale se va stabili de cãtre o comisie mixtã a carei componenta, procedura şi cale de atac nu sînt prevãzute de nici o lege".
Dispoziţia sus-citata este în evidenta contradictie cu art. 125 alin. (1) din actuala Constituţie, care spune: "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite prin lege", deci nu prin intermediul unei comisii mixte.
O alta neconstituţionalitate o formeazã violarea art. 21 din Constituţia din 8 decembrie 1991, care prevede: "Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi a intereselor sale legitime". În consecinta, nimeni nu este obligat ca, înainte de a se adresa justiţiei, în prealabil sa urmeze procedura premergãtoare fixatã de art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990, al carei rost nu este reglementat de nici o lege şi ar fi o pierdere de timp.
În fine, cea mai grava violare a Constituţiei o constituie nerespectarea dreptului de proprietate garantat de art. 41 al Constituţiei, în care se arata ca: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sînt stabilite de lege".
"Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
Fata de acest principiu constituţional şi în contradictie cu acesta, art. 3 al Decretului-lege nr. 126/1990 dispune: "la situaţia juridicã a lacasurilor de cult şi a caselor parohiale, comisia mixtã, formatã din reprezentanţii clericali ai celor doua culte religioase, va tine seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri".
Este de reţinut ca, comisia mixtã formatã din reprezentanţii celor doua culte religioase este formatã tocmai din reprezentanţi ai pãrţilor şi nu este o comisie formatã din terţe persoane obiective şi dezinteresate.
În continuare, ar urma ca, comisia, în realitate reprezentanţii chiar ai pãrţilor, sa hotãrascã asupra proprietãţii, conform cu dorinta credinciosilor din comunitatile care deţin aceste bunuri care, evident, sînt în majoritate ortodocsi.
În acest caz, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) ar pierde proprietãţile sale, pentru unicul motiv ca numãrul credinciosilor sãi este inferior celor ortodocsi.
Proprietatea este notiune juridicã independenta de numãrul pãrţilor, se dobîndeşte prin titlu juridic valabil, este opozabilã erga omnes, în sensul art. 480 din Codul civil.
Art. 77 al Decretului nr. 177/1948, invocat de pirita, vizeazã pãrãsirea, din proprie initiativa, a unui cult religios şi înscrierea în alt cult, deci inaplicabil în speta; aici dictatura şi-a demonstrat puterea brutalitatii, iar acest viciu a produs şi propria sa pieire.
Nici investiţiile fãcute de pirita Biserica Ortodoxa Romana în proprietatea reclamantei Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) nu transfera proprietatea reclamantei în favoarea piritei. Aceste investiţii se restituie piritei conform art. 492 şi urmãtoarele din Codul civil şi astfel nu va exista imbogatire fãrã justa cauza, în favoarea uneia şi în detrimentul alteia.
Pentru argumentele expuse, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este în contradictie cu actuala Constituţie şi este inaplicabil, iar Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) trebuie repusã în drepturile sale legitime.
Judecãtor,
dr. Miklos Fazakas
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
