Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 127 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, ale art. 299-316 din Codul de procedura civila si ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) si art. 61 alin. (3^1) si (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 8 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi <>art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu are legãturã cu soluţionarea cauzei, din încheierea de sesizare reieşind faptul cã a fost invocatã o excepţie de neconstituţionalitate în faţa comisiei de disciplinã, însã aceasta a fost respinsã. Cu privire la celelalte excepţii de neconstituţionalitate, apreciazã cã acestea sunt neîntemeiate, deoarece întreaga procedurã disciplinarã prevãzutã de dispoziţiile de lege criticate reprezintã o transpunere a art. 134 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi <>art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Angela Elisabeta Ciurea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Hotãrârii nr. 10/P din 16 septembrie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, prin care i s-a aplicat sancţiunea "excluderea din magistraturã" pentru sãvârşirea abaterilor disciplinare prevãzute de <>art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile criticate din Codul de procedurã civilã şi din <>Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale. În acest sens aratã cã, întrucât în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit prin lege atribuţii de instanţã de disciplinã, iar procedura de judecatã desfãşuratã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţe disciplinare, este cea contencioasã, prevãzutã de Codul de procedurã civilã, prin interpretarea şi aplicarea prevederilor <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi ale <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în sensul cã sesizarea Curţii Constituţionale nu se poate face de cãtre instanţa disciplinarã, s-a încãlcat Constituţia.
Referitor la prevederile criticate din <>Legea nr. 317/2004, susţine cã acestea sunt neconstituţionale, deoarece permit unei structuri jurisdicţionale din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sã judece sesizãri de natura abaterii disciplinare, substituindu-se rolului unei instanţe de judecatã, contravenind principiului accesului liber la justiţie prin garantarea unui proces echitabil. Astfel, verificarea preliminarã a informaţiilor sau reclamaţiilor despre magistraţi se face de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, urmãrirea se face de o comisie de disciplinã alcãtuitã în prezent doar din inspectori din acelaşi corp cu inspectorii care fac verificãrile, iar judecata se face de cãtre magistraţii din secţii care sunt aceiaşi cu cei care au numit inspectorii (a se vedea în acest sens şi Raportul pe anul 2008 al SoJUST). Or, atât inspectorii, cât şi membrii secţiilor îşi desfãşoarã activitatea în aceeaşi instituţie şi, mai mult, inspectorii nu sunt angajaţi nici permanenţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, nici în urma unui concurs obiectiv, ci sunt numiţi în baza unui interviu chiar de cãtre membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi pe o duratã nesigurã (de exemplu, numire în urma detaşãrii, astfel încât membrii Consiliului Superior al Magistraturii pot oricând şi nemotivat sã dispunã încetarea detaşãrii). Prin urmare, cariera inspectorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii depinde exclusiv de voinţa arbitrarã a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
În consecinţã, magistratul care este subiect pasiv al unei acţiuni disciplinare nu se bucurã de garanţiile unei "judecãţi" imparţiale, astfel cum prevede art. 6 paragraful 1 din Convenţia privind apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza Engel contra Olandei, 1976.
De asemenea, reliefând confuzia dintre activitatea de urmãrire şi cea de judecatã, întrunite la acelaşi for, pentru identitate de raţiune, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2008, pronunţatã în cazul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori considerã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea constituie expresia dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie şi, în plus, hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de instanţã de disciplinã nu interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate şi se aplicã în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, sunt de competenţa exclusivã a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Reglementãrile internaţionale nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de lege, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Invocã în acest sens, <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 788/2007, nr. 148/2003 şi nr. 165/2010.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, ale art. 299-316 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi <>art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost republicatã în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, iar art. 29 alin. (6) a devenit art. 29 alin. (5), cu urmãtorul cuprins: "Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în termen de 3 zile."
Dispoziţiile art. 299-316 din Codul de procedurã civilã formeazã capitolul I - Recursul al Titlului V - Cãile extraordinare de atac.
Prevederile art. 45, art. 45^1, art. 46 şi art. 61 alin. (3^1) şi <>art. 61 alin. (3^5) din Legea nr. 317/2004 au fost modificate şi completate prin art. II pct. 1, 2, 3 şi, respectiv, pct. 9 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009.
Potrivit <>art. XXV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010: "Referirile la completul de 9 judecãtori cuprinse în actele normative în vigoare se considerã a fi fãcute la completele de 5 judecãtori."
În prezent, textele criticate din <>Legea nr. 317/2004 au urmãtorul conţinut:
- Art. 45: "(1) Acţiunea disciplinarã se exercitã de comisiile de disciplinã ale Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Comisiile de disciplinã pot fi sesizate de Inspecţia judiciarã sau se pot sesiza din oficiu în legãturã cu abaterile disciplinare ale judecãtorilor şi procurorilor.
(3) Comisiile de disciplinã sunt formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori.
(4) Membrii comisiilor de disciplinã nu pot desfãşura pe perioada mandatului decât activitate specificã acestei calitãţi şi sunt înlocuiţi de membri supleanţi în situaţiile în care, din motive întemeiate, nu pot participa la soluţionarea lucrãrilor.
(5) Membrii comisiilor de disciplinã şi membrii supleanţi sunt numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînvestirii o singurã datã.";
- Art. 45^1: "(1) Orice persoanã interesatã, inclusiv conducãtorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legãturã cu activitatea ori conduita necorespunzãtoare a judecãtorilor sau procurorilor, cu încãlcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu sãvârşirea de cãtre aceştia a unor abateri disciplinare.
(2) Orice semnalare privind activitatea necorespunzãtoare a judecãtorilor şi procurorilor, greşit îndreptatã la instanţe sau parchete, va fi înaintatã Inspecţiei judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare.
(3) Aspectele semnalate sunt supuse unor verificãri prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori, în cadrul cãrora se stabileşte dacã existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare.
(4) Dacã în urma efectuãrii verificãrilor prealabile se constatã cã nu existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunicã direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.
(5) În cazul în care se constatã cã existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv Serviciul de inspecţie judiciarã pentru procurori sesizeazã comisia de disciplinã corespunzãtoare.";
- Art. 46: "(1) În vederea exercitãrii acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetãrii disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizãrii.
(2) Cercetarea disciplinarã se efectueazã de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori.
(3) În cadrul cercetãrii disciplinare se stabilesc faptele şi urmãrile acestora, împrejurãrile în care au fost sãvârşite, precum şi orice alte date concludente din care sã se poatã aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovãţiei. Ascultarea celui în cauzã şi verificarea apãrãrilor judecãtorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecãtorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetãri se constatã prin proces-verbal şi nu împiedicã încheierea cercetãrii. Judecãtorul sau procurorul cercetat are dreptul sã cunoascã toate actele cercetãrii şi sã solicite probe în apãrare.
(4) Cercetarea disciplinarã se desfãşoarã cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.
(5) Cercetarea disciplinarã se suspendã atunci când împotriva judecãtorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptã.
(6) Organul de urmãrire penalã este obligat sã comunice Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen rezonabil actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
(7) Suspendarea se dispune de comisia de disciplinã, prin rezoluţie.
(8) Suspendarea opereazã pânã când soluţia pronunţatã în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivã. Dispoziţiile alin. (6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Cercetarea prealabilã se efectueazã în termen de 30 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea. Comisia de disciplinã poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 30 de zile, dacã existã motive întemeiate care justificã aceastã mãsurã.
(10) În cazul în care, înainte de sesizarea secţiei, comisia de disciplinã constatã cã sunt necesare verificãri suplimentare, solicitã completarea cercetãrii disciplinare. Rezultatul verificãrilor suplimentare este înaintat comisiei de disciplinã în cel mult 30 de zile de la data la care s-a dispus completarea verificãrilor.
(11) În termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetãrii disciplinare sau, dupã caz, a rezultatului verificãrilor suplimentare, comisia de disciplinã, în cazul în care considerã cã se justificã, sesizeazã secţia corespunzãtoare în vederea soluţionãrii acţiunii disciplinare.
(12) În cazul în care comisia de disciplinã considerã cã exercitarea acţiunii disciplinare nu se justificã, dispune clasarea. Rezoluţia se comunicã persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) şi inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.
(13) Împotriva soluţiei de clasare poate fi formulatã contestaţie de persoana indicatã la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizatã sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secţia corespunzãtoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluţiei.
(14) Acţiunea disciplinarã poate fi exercitatã în termenul de prescripţie de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscutã.";
- Art. 49 alin. (2): "Împotriva hotãrârilor prevãzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competenţa soluţionãrii recursului aparţine Completului de 9 judecãtori al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 9 judecãtori nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii şi judecãtorul sancţionat disciplinar.";
- Art. 61 alin. (3^1) şi (3^5): "Pe durata exercitãrii mandatului de inspector, judecãtorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupã la instanţe şi parchete. Judecãtorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi sã opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. Dupã cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a fãcut opţiunea devine vacant de drept. [...]
(3^5) Perioada în care judecãtorul sau procurorul este inspector judiciar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în funcţia de judecãtor sau procuror."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Cu privire la dispoziţiile <>art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul invocãrii excepţiei de neconstituţionalitate în faţa unei secţii a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de instanţã disciplinarã, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 514/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, statuând cã Legea fundamentalã stabileşte în art. 146 lit. d) atribuţia Curţii Constituţionale de a hotãrî asupra excepţiilor de neconstitu ţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial, iar, în aplicarea acestei prevederi constituţionale, <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 se referã în mod expres la excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitu ţionalitatea unei legi sau ordonanţe, stabilind condiţiile în care Curtea poate fi sesizatã.
Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", iar, în aplicarea acestui text constituţional, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, prevede în art. 2 alin. (2) cã instanţe judecãtoreşti sunt: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecãtorii.
În concluzie, prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a constatat cã sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi fãcutã în mod legal decât de una dintre instanţele judecãtoreşti enumerate de lege.
Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în faţa uneia dintre secţiile Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilã, deoarece nu a fost legal sesizatã, aşa cum prevãd dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, de o instanţã judecãtoreascã.
2. Cu privire la dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 317/2004, prin <>Decizia nr. 165/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat cã dispoziţiile de lege potrivit cãrora hotãrârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecãtori al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintã o reiterare a prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (3), potrivit cãrora hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodatã, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor. Prin urmare, legea sa organicã - <>Legea nr. 317/2004 - stabileşte procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în secţiunea a 4-a "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul rãspunderii disciplinare a magistraţilor" din cap. IV "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Aşadar, ţinând cont cã dispoziţiile de lege criticate prevãd o cale de atac împotriva hotãrârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã, nu se poate susţine cã acestea încalcã accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, sunt de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã.
Cu acelaşi prilej Curtea a observat cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Prin <>Decizia nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 5 ianuarie 2011, Curtea a reţinut cã, avându-se în vedere, pe de o parte, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanţã de judecatã [...] în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor", iar, pe de altã parte, dispoziţiile <>Legii nr. 317/2004 care prevãd o cale de atac la instanţa de judecatã împotriva hotãrârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã, nu se poate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc parţial aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cu privire la câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea din 23 iunie 1981, pronunţatã în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere contra Belgiei, a statuat cã procedurile disciplinare intrã sub incidenţa art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. Astfel, garanţiile dreptului la un proces echitabil implicã dreptul pãrţilor de a lua cunoştinţã de toate aspectele litigiului (Hotãrârea din 20 februarie 1996, pronunţatã în Cauza Lobo Machado contra Portugaliei) şi presupune respectarea principiului contradictorialitãţii (Hotãrârea din 18 februarie 2010, pronunţatã în Cauza Baccichetti contra Franţei).
Referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat cã în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţã nu este contrarã dispoziţiilor Convenţiei, care impune totuşi unul dintre urmãtoarele sisteme: sau jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie, sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţionalã trebuie sã permitã accesul la o instanţã judecãtoreascã care prezintã toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. În acest sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotãrârea din 10 februarie 1983, pronunţatã în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotãrârea din 22 noiembrie 1995, pronunţatã în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotãrârea din 20 mai 1998, pronunţatã în Cauza Gautrin şi alţii contra Franţei, prin Hotãrârea din 16 decembrie 2008, pronunţatã în Cauza Frankowicz contra Poloniei, şi prin Hotãrârea din 29 octombrie 2009, pronunţatã în Cauza Chaudet contra Franţei.
Potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor. Similar, în alte state europene, acţiunile disciplinare ale judecãtorilor şi procurorilor sunt de competenţa organismelor naţionale echivalente Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, în Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii este instanţã disciplinarã a magistraţilor, iar deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii pot fi atacate la Consiliul de Stat. În Spania, instanţa disciplinarã este diferitã în funcţie de gravitatea faptelor sãvârşite. Pentru faptele foarte grave, este competent Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare. Pentru fapte grave, este competentã Comisia de disciplinã a Consiliului General al Puterii Judiciare, iar pentru fapte mai puţin grave este competent preşedintele sau organul de conducere al instanţei respective, iar, în acest din urmã caz, sancţiunea constã în avertisment sau amendã. În Italia, potrivit art. 105 din Constituţie, mãsurile disciplinare relative la magistraţi sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei (care poate fi titularul acţiunii disciplinare), procurorul general de pe lângã Curtea de Casaţie şi magistratul sancţionat pot exercita recurs împotriva deciziilor Secţiei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii în faţa Secţiilor Unite ale Curţii de Casaţie, iar instanţa de control judiciar are competenţa de a examina atât respectarea regularitãţii procedurii disciplinare, cât şi calificarea faptelor acuzate şi temeinicia luãrii sancţiunii.
Prin urmare, Curtea observã cã, în materia rãspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similarã cu cea a altor ţãri din Europa, prevãzând - referitor la procedura disciplinarã - o fazã administrativã, cercetarea disciplinarã efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori, şi o fazã jurisdicţionalã, care se desfãşoarã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedurã civilã, cu respectarea principiului contradictorialitãţii, magistratul în cauzã fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecãtor sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul sã ia cunoştinţã de toate actele dosarului şi sã solicite administrarea de probe în apãrare.
Împotriva hotãrârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii existã o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecãtori, prevãzut de <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Curtea reţine cã acest "recurs" nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinarã de atac prevãzutã de Codul de procedurã civilã, ci ca o veritabilã cale de atac devolutivã împotriva hotãrârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecatã), cale de atac soluţionatã de cãtre o instanţã judecãtoreascã, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalitãţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotãrârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia "Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Prin <>Decizia nr. 148/2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilitã în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia acesta îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã, Curtea a statuat cã aceastã dispoziţie constituţionalã nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de aceastã "instanţã extrajudiciarã".
Prin urmare, îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei cãi efective de atac la o instanţã judecãtoreascã, consacratã prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "recursul" din materia disciplinarã a magistraţilor este o veritabilã şi efectivã cale de atac împotriva hotãrârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecatã, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie sã îl aibã, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalitãţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotãrârii.
Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, însãşi Constituţia prevede în art. 134 alin. (2) cã, prin secţiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, iar, pe de altã parte, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, prin care s-au modificat dispoziţiile din <>Legea nr. 317/2004 referitoare la Inspecţia judiciarã, a avut ca scop asigurarea independenţei inspectorilor judiciari şi a eficientizãrii activitãţii acestora.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 299-316 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) şi <>art. 61 alin. (3^1) şi (3^5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
