Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 126 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedura civila, ale art. 2 si art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, ale art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 7 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Sergiu Leon Rus şi Anca Adriana Pop în Dosarul nr. 2.287/1/2009 (nr. vechi 1/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererilor depuse la dosar, prin care:
- autorii excepţiei Sergiu Leon Rus şi Anca Adriana Pop şi intervenienta Asociaţia Judecãtorilor din România solicitã judecarea prezentului dosar împreunã cu alte douã dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale, care au acelaşi obiect, şi anume dosarele nr. 1.681D/2010 şi nr. 1.682D/2010, întrucât, pe de-o parte, ar fi util pentru buna administrare a justiţiei, iar, pe de altã parte, devansarea prezentului dosar le produce "prejudicii procesuale şi încalcã regula tratamentului discriminatoriu";
- autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Anca Adriana Pop şi intervenienta Asociaţia Judecãtorilor din România solicitã amânarea soluţionãrii cauzei, întrucât considerã cã partea Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi reprezentatã legal de cãtre preşedintele sãu, deoarece "în momentul de faţã nu existã un astfel de preşedinte", având în vedere <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea <>Hotãrârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;
- intervenienta Asociaţia Judecãtorilor din România solicitã amânarea soluţionãrii cauzei, întrucât pânã la data de 26 ianuarie 2011 nu a fost publicatã pe site-ul Curţii Constituţionale lista de şedinţã din data de 1 februarie 2011;
- autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Anca Adriana Pop şi intervenienta Asociaţia Judecãtorilor din România solicitã amânarea soluţionãrii cauzei şi comunicarea de copii de pe încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale; în acest sens, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Anca Adriana Pop considerã cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "nu a efectuat în încheierea de sesizare a Curţii o sistematizare a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de recurenţi, sesizarea Curţii Constituţionale nefiind corectã din acest punct de vedere", şi aratã cã în urma studierii încheierii de sesizare va preciza "care este structura actualã a excepţiilor invocate" şi va indica "motivarea corespunzãtoare a acestora", iar intervenienta Asociaţia Judecãtorilor din România susţine cã raţiunea unei asociaţii profesionale este apãrarea drepturilor membrilor sãi, iar, în condiţiile în care nu i s-a comunicat de cãtre Curtea Constituţionalã copie de pe încheierea de sesizare, nu se poate "realiza o apãrare efectivã a drepturilor recurenţilor".
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererilor de amânare a cauzei, iar, faţã de cererea de conexare a dosarelor, considerã cã existã o identitate parţialã de obiect a acestora.
Curtea, deliberând, respinge cererile de amânare a soluţionãrii cauzei, întrucât, pe de-o parte, nu se poate invoca <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, aceasta nefiind încã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "de la data publicãrii", deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar, pe de altã parte, celelalte aspecte privind afişarea pe site a listei de şedinţã din 1 februarie 2011 şi comunicarea de copii de pe încheierea de sesizare nu reprezintã motive de amânare a cauzei.
În ceea ce priveşte cererea de judecare concomitentã a celor 3 dosare prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã în aceeaşi şedinţã de judecatã, din 17 mai 2010, cu excepţiile de neconstituţionalitate ce formeazã obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.656D/2010, nr. 1.681D/2010 şi nr. 1.682D/2010, Curtea, având în vedere obiectul parţial diferit al excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea de conexare a acestor dosare şi constatã cauza în stare de judecatã.
Preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile de lege criticate referitoare la procedura abaterilor disciplinare ale magistraţilor oferã toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Astfel, natura recursului prevãzut de dispoziţiile de lege criticate şi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori (actualmente de 5 judecãtori) este aceea a unui recurs devolutiv, care, potrivit art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, nu este limitat la motivele de casare prevãzute la art. 304, instanţa pronunţându-se asupra motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie a hotãrârii, astfel cum este şi opinia majoritarã doctrinarã în aceastã materie. Din punct de vedere al probelor, aratã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, s-a introdus prin <>Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor alin. 3^1 al art. 315 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia, în cazul rejudecãrii dupã casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevãzute de lege.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere cã au fost îndeplinite toate cerinţele constituţionale de emitere a ordonanţei de urgenţã şi cã "afectarea" prevãzutã de art. 115 alin. (6) din Constituţie vizeazã sensul negativ al termenului, or, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, dimpotrivã, aduce îmbunãtãţiri procesului de selectare a inspectorilor judiciari.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.287/1/2009 (nr. vechi 1/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost ridicatã de Sergiu Leon Rus, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1), (3) şi (5) şi ale <>art. 47-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost ridicatã de Anca Adriana Pop într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de aceştia împotriva Hotãrârii nr. 15/J a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecãtori, prin care s-a aplicat judecãtorului Sergiu Leon Rus sancţiunea excluderii din magistraturã, iar judecãtorului Anca Adriana Pop sancţiunea diminuãrii indemnizaţiei de încadrare lunarã brutã cu 15% pe o perioadã de 3 luni, pentru sãvârşirea abaterii disciplinare prevãzute de <>art. 99 lit. k) teza întâi din Legea nr. 303/2004, şi anume "atitudinea nedemnã în timpul exercitãrii atribuţiilor de serviciu faţã de colegi".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Sergiu Leon Rus susţine urmãtoarele:
- prevederile art. 305 din Codul de procedurã civilã contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 24 din Constituţie;
- prevederile <>art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie;
- prevederile <>art. 2 din Legea nr. 304/2004 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), ale art. 124 alin. (2), ale art. 125 alin. (1), ale art. 126 alin. (5) fraza întâi şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie;
- prevederile art. 44-48 şi ale <>art. 49 alin. (2) fraza întâi din Legea nr. 317/2004 şi cele ale <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 23 alin. (11), ale art. 24 alin. (4), ale art. 124 alin. (2) şi (3), ale art. 126 alin. (1) şi (5), ale art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi "dispoziţiilor corespondente" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În acest sens, solicitã Curţii Constituţionale a relua mutatis mutandis raţionamentul <>Deciziei sale nr. 415/2010 referitor la dispoziţii din <>Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. În principal, aratã cã judecãtorului cercetat şi judecat în materie disciplinarã nu i se asigurã o procedurã echitabilã şi este plasat într-o poziţie mai puţin favorabilã decât orice alt angajat sau funcţionar, deoarece recursul prevãzut de dispoziţiile de lege criticate nu este o cale efectivã de acces la justiţie, iar normele ce reglementeazã procedura disciplinarã în faţa secţiilor nu conferã cumulativ toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, privitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei, la instituirea acesteia prin lege cu competenţa de a decide cu forţã obligatorie şi la procedura echitabilã, publicã şi desfãşuratã într-un termen rezonabil.
De asemenea, aratã cã, pronunţându-se asupra vinovãţiei unei persoane, Comisia şi Secţia Consiliului Superior al Magistraturii încalcã şi prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Susţine cã limitarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a cererilor în probaţiune în faţa instanţei de control judiciar, la administrarea probei cu înscrisuri, încalcã principiile constituţionale şi comunitare relative la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare şi accesul liber la justiţie. Totodatã, aratã cã activitatea de judecatã desfãşuratã de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu se încadreazã în niciuna dintre jurisdicţiile prevãzute şi admise de Constituţie. Astfel, dispoziţiile de lege criticate permit unei structuri jurisdicţionale din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sã judece sesizãri de natura abaterii disciplinare, substituindu-se în rolul unei instanţe de judecatã, contravenind atât principiului accesului liber la justiţie prin garantarea unui proces echitabil instrumentat de un magistrat imparţial, cât şi prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Aratã cã, potrivit <>art. 2 din Legea nr. 304/2004, sunt enumerate expres şi limitativ instanţele de judecatã din România, iar potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã. Totodatã, în conformitate cu prevederile Constituţiei, sunt interzise instanţele extraordinare.
Prin urmare, judecarea disciplinarã a magistraţilor fie de cãtre un organ administrativ, fie de cãtre o instanţã extraordinarã încalcã şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, ignorând caracterul unic şi egal al justiţiei, care impune judecarea tuturor cauzelor disciplinare de cãtre justiţie şi în condiţii echivalente, adicã prin respectarea aceluiaşi numãr de grade de jurisdicţie. Prin faptul cã instanţa care judecã în primã instanţã pe judecãtori în materie disciplinarã nu este una judecãtoreascã, rezultã cã judecãtorii au mai puţine drepturi în materie disciplinarã decât un alt cetãţean, ceea ce contravine art. 125 alin. (1) din Constituţie. În aceeaşi ordine de idei, aratã cã sarcina probei ar trebui sã revinã, potrivit Codului muncii, angajatorului, însã, în procedura disciplinarã a magistraţilor, aceştia au obligaţia sarcinii probei.
Totodatã, apreciazã cã secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu conferã suficiente garanţii de independenţã faţã de titularul acţiunii disciplinare, comisiile de disciplinã ale Consiliului Superior al Magistraturii fiind alcãtuite din 3 inspectori judecãtori şi 3 inspectori procurori numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din care fac parte cei 9 judecãtori ai secţiei pentru judecãtori şi cei 5 procurori ai secţiei pentru procurori. La rândul lor, membrii Consiliului Superior al Magistraturii rãspund disciplinar în condiţiile legii, titularul acţiunii fiind tot comisiile de disciplinã, astfel încât între aceştia şi comisii existã o relaţie de interdependenţã structuralã, executivã, funcţionalã şi decizionalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, autorul Anca Adriana Pop susţine cã acestea contravin prevederilor art. 115 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece motivarea de cãtre Guvern a situaţiei extraordinare şi a urgenţei adoptãrii acestei ordonanţe de urgenţã este insuficientã, ţinând cont de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume <>deciziile nr. 255/2005, nr. 258/2006, nr. 421/2005, nr. 1.008/2009, nr. 104/2009, nr. 1.555/2009, nr. 1.629/2009 şi nr. 109/2010. Astfel, situaţia extraordinarã este doar proclamatã, afirmatã, fãrã motivarea şi justificarea urgenţei şi fãrã precizarea vreunui element cuantificabil prin care sã se demonstreze felul în care activitatea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi perturbatã în absenţa modificãrii reglementate pe calea ordonanţei de urgenţã.
De asemenea, autorul excepţiei Anca Adriana Pop susţine cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 contravine şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, deoarece statutul Consiliului Superior al Magistraturii nu se poate reglementa pe calea unei ordonanţe de urgenţã. În acest sens, aratã cã regimul Consiliului Superior al Magistraturii de instituţie fundamentalã a statului nu poate fi modificat pe calea unei ordonanţe de urgenţã, ci se reglementeazã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, prin lege organicã, invocând <>Decizia nr. 1.189/2008 a Curţii Constituţionale.
În final, aratã cã, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 421/2007, viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe a Guvernului nu poate fi acoperit prin aprobarea de cãtre Parlament a acesteia, legea care aprobã o ordonanţã neconstituţionalã fiind ea însãşi neconstituţionalã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã, invocând în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.305/2010. Cu privire la <>art. 32 din Legea nr. 304/2004, considerã cã, întrucât acesta a fost modificat prin <>Legea nr. 202/2010, criticile de neconstituţionalitate au rãmas fãrã obiect. Referitor la dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 317/2004, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a acestora este neîntemeiatã, pentru motivele reţinute de Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 1.449/2010.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la modul de adoptare a ordonanţelor de urgenţã, aratã cã motivele care au stat la baza emiterii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 sunt prezentate în preambulul proiectului şi în nota de fundamentare a acesteia. Astfel, potrivit acestora, în raportul intermediar al Comisiei Europene din data de 12 februarie 2009, una dintre principalele recomandãri a fost întãrirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii ca instanţã disciplinarã pentru magistraţi şi creşterea eficienţei inspecţiei judiciare. Soluţiile adoptate de actul normativ în discuţie au vizat reforma statutului membrilor Inspecţiei Judiciare şi instituirea de noi instrumente de acţiune menite sã eficientizeze şi sã dinamizeze activitatea acesteia. Totodatã, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.189/2009 referitoare la interpretarea şi sensul noţiunii de "a afecta" prevãzute de dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6).
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, critica referitoare la art. 305 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedurã, inclusiv în materia cãilor de atac, nu este contrarã principiului liberului acces la justiţie, dreptului la un proces echitabil, atâta timp cât aceste reguli asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor. Atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţãri, legea poate exclude folosirea unor cãi de atac sau poate limita posibilitatea folosirii anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna pãrţilor, cum sunt probele, fãrã ca prin aceasta sã se încalce litera sau spiritul Constituţiei, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã în <>deciziile nr. 232/2010 şi nr. 542/2009.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004, apreciazã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece aceste prevederi constituie transpunerea la nivelul legii organice a dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) şi, în plus, atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de instanţã de disciplinã nu interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate şi se aplicã în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, sunt de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Reglementãrile internaţionale nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de lege, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Invocã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 165/2010.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004, apreciazã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece Legea fundamentalã stabileşte în art. 134 alin. (2) cã, în materie disciplinarã, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, iar nu de instanţã judecãtoreascã, numai aceasta din urmã fãcând parte din sistemul instanţelor judecãtoreşti prevãzut de art. 126 alin. (1) din Constituţie şi de <>art. 2 din Legea nr. 304/2004.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, considerã cã acestea nu contravin dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, ţinând seama de raţiunea edictãrii actului normativ, astfel cum a fost arãtatã în preambulul acesteia. Referitor la interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 nu afecteazã Consiliul Superior al Magistraturii, ci, dimpotrivã, urmãreşte eficientizarea activitãţii inspectorilor judiciari şi îmbunãtãţirea de urgenţã a cadrului legislativ în care aceştia îşi desfãşoarã activitatea.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009.
Prevederile <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 au fost modificate prin <>art. III pct. 5 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, Completul de 9 judecãtori fiind înlocuit cu Completul de 5 judecãtori, iar, potrivit art. XXV alin. (2) din aceeaşi lege, "Referirile la completul de 9 judecãtori cuprinse în actele normative în vigoare se considerã a fi fãcute la completele de 5 judecãtori".
<>Art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 fac parte din cap. IV "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", secţiunea 4 "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul rãspunderii disciplinare a magistraţilor", şi au fost modificate şi completate prin <>art. II pct. 1-5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, dupã cum urmeazã: art. II pct. 1 a modificat art. 45, art. II pct. 2 a introdus art. 45^1, art. II pct. 3 a modificat art. 46, art. II pct. 4 a introdus alin. (2^1) la art. 47, iar art. II pct. 5 a introdus alin. (4) la art. 47.
Astfel, textele de lege criticate au în prezent urmãtorul cuprins:
- Art. 305 din Codul de procedurã civilã: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse pânã la închiderea dezbaterilor.";
- <>Art. 2 din Legea nr. 304/2004: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii, este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(2) Justiţia se realizeazã prin urmãtoarele instanţe judecãtoreşti:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) curţi de apel;
c) tribunale;
d) tribunale specializate;
e) instanţe militare;
f) judecãtorii.";
- <>Art. 32 din Legea nr. 304/2004: "(1) La începutul fiecãrui an, în materie penalã se stabilesc douã complete de 5 judecãtori formate numai din judecãtori din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) În alte materii decât cea penalã se stabilesc la începutul fiecãrui an douã complete de 5 judecãtori.
(3) În compunerea completelor prevãzute la alin. (2) intrã, de regulã, judecãtori specializaţi, în funcţie de natura cauzei.
(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobã compunerea completelor de 5 judecãtori. Judecãtorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(5) Completul de 5 judecãtori este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(6) Cauzele care intrã în competenţa completelor prevãzute la alin. (1) şi (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat.";
- <>Art. 44 din Legea nr. 317/2004: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţã de judecatã în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevãzute în <>Legea nr. 303/2004, republicatã.
(2) Secţia pentru judecãtori are rolul de instanţã disciplinarã şi pentru magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.";
- <>Art. 45 din Legea nr. 317/2004: "(1) Acţiunea disciplinarã se exercitã de comisiile de disciplinã ale Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Comisiile de disciplinã pot fi sesizate de Inspecţia judiciarã sau se pot sesiza din oficiu în legãturã cu abaterile disciplinare ale judecãtorilor şi procurorilor.
(3) Comisiile de disciplinã sunt formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori.
(4) Membrii comisiilor de disciplinã nu pot desfãşura pe perioada mandatului decât activitate specificã acestei calitãţi şi sunt înlocuiţi de membri supleanţi în situaţiile în care, din motive întemeiate, nu pot participa la soluţionarea lucrãrilor.
(5) Membrii comisiilor de disciplinã şi membrii supleanţi sunt numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînvestirii o singurã datã.";
- <>Art. 45^1 din Legea nr. 317/2004: "(1) Orice persoanã interesatã, inclusiv conducãtorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legãturã cu activitatea ori conduita necorespunzãtoare a judecãtorilor sau procurorilor, cu încãlcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu sãvârşirea de cãtre aceştia a unor abateri disciplinare.
(2) Orice semnalare privind activitatea necorespunzãtoare a judecãtorilor şi procurorilor, greşit îndreptatã la instanţe sau parchete, va fi înaintatã Inspecţiei judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare.
(3) Aspectele semnalate sunt supuse unor verificãri prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv ai Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori, în cadrul cãrora se stabileşte dacã existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare.
(4) Dacã în urma efectuãrii verificãrilor prealabile se constatã cã nu existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunicã direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.
(5) În cazul în care se constatã cã existã indiciile sãvârşirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv Serviciul de inspecţie judiciarã pentru procurori sesizeazã comisia de disciplinã corespunzãtoare.";
- <>Art. 46 din Legea nr. 317/2004: "(1) În vederea exercitãrii acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetãrii disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizãrii.
(2) Cercetarea disciplinarã se efectueazã de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori.
(3) În cadrul cercetãrii disciplinare se stabilesc faptele şi urmãrile acestora, împrejurãrile în care au fost sãvârşite, precum şi orice alte date concludente din care sã se poatã aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovãţiei. Ascultarea celui în cauzã şi verificarea apãrãrilor judecãtorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecãtorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la cercetãri se constatã prin proces-verbal şi nu împiedicã încheierea cercetãrii. Judecãtorul sau procurorul cercetat are dreptul sã cunoascã toate actele cercetãrii şi sã solicite probe în apãrare.
(4) Cercetarea disciplinarã se desfãşoarã cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.
(5) Cercetarea disciplinarã se suspendã atunci când împotriva judecãtorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptã.
(6) Organul de urmãrire penalã este obligat sã comunice Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen rezonabil actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
(7) Suspendarea se dispune de comisia de disciplinã, prin rezoluţie.
(8) Suspendarea opereazã pânã când soluţia pronunţatã în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivã. Dispoziţiile alin. (6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(9) Cercetarea prealabilã se efectueazã în termen de 30 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea. Comisia de disciplinã poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 30 de zile, dacã existã motive întemeiate care justificã aceastã mãsurã.
(10) În cazul în care, înainte de sesizarea secţiei, comisia de disciplinã constatã cã sunt necesare verificãri suplimentare, solicitã completarea cercetãrii disciplinare. Rezultatul verificãrilor suplimentare este înaintat comisiei de disciplinã în cel mult 30 de zile de la data la care s-a dispus completarea verificãrilor.
(11) În termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetãrii disciplinare sau, dupã caz, a rezultatului verificãrilor suplimentare, comisia de disciplinã, în cazul în care considerã cã se justificã, sesizeazã secţia corespunzãtoare în vederea soluţionãrii acţiunii disciplinare.
(12) În cazul în care comisia de disciplinã considerã cã exercitarea acţiunii disciplinare nu se justificã, dispune clasarea. Rezoluţia se comunicã persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) şi inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.
(13) Împotriva soluţiei de clasare poate fi formulatã contestaţie de persoana indicatã la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizatã sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secţia corespunzãtoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluţiei.
(14) Acţiunea disciplinarã poate fi exercitatã în termenul de prescripţie de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscutã.";
- <>Art. 47 din Legea nr. 317/2004: "(1) În procedura disciplinarã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecãtorului sau procurorului împotriva cãruia se exercitã acţiunea disciplinarã este obligatorie. Judecãtorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecãtor ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.
(2) Judecãtorul sau procurorul şi, dupã caz, reprezentantul ori avocatul sãu au dreptul sã ia cunoştinţã de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apãrare.
(2^1) Dispoziţiile art. 46 alin. (5) şi (6) se aplicã în mod corespunzãtor. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secţia corespunzãtoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constatã cã sesizarea este întemeiatã, aplicã una dintre sancţiunile disciplinare prevãzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare sãvârşite de judecãtor sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.
(4) Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementeazã procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completeazã cu dispoziţiile Codului de procedurã civilã.";
- <>Art. 48 din Legea nr. 317/2004: "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţioneazã acţiunea disciplinarã printr-o hotãrâre care cuprinde, în principal, urmãtoarele:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinarã şi încadrarea juridicã a acesteia;
b) temeiul de drept al aplicãrii sancţiunii;
c) motivele pentru care au fost înlãturate apãrãrile formulate de judecãtor sau procuror;
d) sancţiunea aplicatã şi motivele care au stat la baza aplicãrii acesteia;
e) calea de atac şi termenul în care hotãrârea poate fi atacatã;
f) instanţa competentã sã judece calea de atac.";
- <>Art. 49 din Legea nr. 317/2004: "(1) Hotãrârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã se redacteazã, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunicã de îndatã, în scris, judecãtorului sau procurorului. Comunicarea hotãrârilor este asiguratã de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Împotriva hotãrârilor prevãzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competenţa soluţionãrii recursului aparţine Completului de 9 judecãtori al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 9 judecãtori nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii şi judecãtorul sancţionat disciplinar.
(3) Recursul suspendã executarea hotãrârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare.
(4) Hotãrârea prin care se soluţioneazã recursul prevãzut la alin. (2) este irevocabilã.";
- <>Art. II pct. 6-9 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009: "<>Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...]
6. Articolul 53 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 53. - (1) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecãtor sau procuror rãspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.
(2) Prevederile art. 45-47 se aplicã în mod corespunzãtor.»
7. Articolul 54 se abrogã.
8. La articolul 61, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(3) Inspectorii din cadrul Inspecţiei judiciare sunt numiţi de plen, prin concurs sau examen, pentru un mandat de 6 ani, dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 60 alin. (2) şi au avut calificativul foarte bine la ultima evaluare.»
9. La articolul 61, dupã alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (3^1)-(3^5), cu urmãtorul cuprins:
"(3^1) Pe durata exercitãrii mandatului de inspector, judecãtorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupã la instanţe şi parchete. Judecãtorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi sã opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. Dupã cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a fãcut opţiunea devine vacant de drept.
(3^2) Inspectorii din cadrul Inspecţiei judiciare pot fi revocaţi din funcţie de plen, din oficiu sau la propunerea inspectorului şef, pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzãtoare a atribuţiilor de serviciu sau în cazul aplicãrii unei sancţiuni disciplinare.
(3^3) Dispoziţiile art. 45-47 se aplicã în mod corespunzãtor inspectorilor judiciari. Acţiunea disciplinarã se exercitã de comisia de disciplinã corespunzãtoare serviciului de inspecţie judiciarã din care face parte şi va fi soluţionatã de Secţia pentru judecãtori sau de Secţia pentru procurori, dupã caz.
(3^4) La încetarea funcţiei de inspector în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, judecãtorii şi procurorii revin la instanţele sau parchetele unde au funcţionat anterior ori, cu consimţãmântul lor, la alte instanţe sau parchete unde au dreptul sã funcţioneze potrivit legii. <>Art. 134^1 alin. (2)-(5) din Legea nr. 304/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se aplicã în mod corespunzãtor.
(3^5) Perioada în care judecãtorul sau procurorul este inspector judiciar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în funcţia de judecãtor sau procuror."»
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã în prezenta cauzã criticile de neconstituţionalitate aduse textelor de lege atacate pot fi clasificate în 3 grupe:
I. Prevederile art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã şi ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 sunt criticate sub aspectul neconstituţionalitãţii, întrucât recursul prevãzut de acestea nu este o cale efectivã de acces la justiţie, ceea ce încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (1), art. 126 alin. (5) fraza întâi şi art. 134 alin. (2) din Constituţie.
II. Prevederile <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 instituie o procedurã jurisdicţionalã care nu se încadreazã în niciuna dintre jurisdicţiile prevãzute şi admise de Constituţie, iar normele ce reglementeazã procedura disciplinarã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii nu conferã cumulativ toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, privitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 23 alin. (11), ale art. 24 alin. (4), ale art. 124 alin. (2) şi (3), ale art. 126 alin. (1) şi (5), ale art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi "dispoziţiilor corespondente" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
III. Prevederile <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt criticate din punctul de vedere al neconstituţionalitãţii extrinseci, întrucât au fost adoptate cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi ale art. 1 alin. (5).
Faţã de aceste 3 principale critici, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prin <>Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a statuat cã, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, hotãrârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecãtori al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. "Aceste dispoziţii de lege reprezintã o reiterare a prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (3), potrivit cãrora hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodatã, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor. Prin urmare, legea sa organicã - <>Legea nr. 317/2004 - stabileşte procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în secţiunea a 4-a «Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul rãspunderii disciplinare a magistraţilor» din cap. IV «Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii», în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate. Aşadar, ţinând cont cã dispoziţiile de lege criticate prevãd o cale de atac împotriva hotãrârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã, nu se poate susţine cã acestea încalcã accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie."
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Prin aceeaşi decizie Curtea a observat cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Prin <>Decizia nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2011, Curtea a reţinut cã, avându-se în vedere, pe de-o parte, rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanţã de judecatã [...] în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor", iar, pe de altã parte, dispoziţiile <>Legii nr. 317/2004 care prevãd o cale de atac la instanţa de judecatã împotriva hotãrârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinarã, nu se poate susţine cã prevederile art. 44 alin. (1) din aceeaşi lege încalcã accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la dispoziţiile art. 305 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 476 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Curtea a statuat cã instituirea unor reguli speciale de procedurã, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, nu este contrarã dreptului la apãrare, atât timp cât ele asigurã egalitatea juridicã a pãrţilor. Atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţãri, legea poate exclude folosirea unor cãi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna pãrţilor, cum sunt probele, fãrã ca prin aceasta sã se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. De altfel, potrivit art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 304, instanţa putând sã examineze cauza sub toate aspectele.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, parţial, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cu privire la câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea din 23 iunie 1981, pronunţatã în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere contra Belgiei, a statuat cã procedurile disciplinare intrã sub incidenţa art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. Astfel, garanţiile dreptului la un proces echitabil implicã dreptul pãrţilor de a lua cunoştinţã de toate aspectele litigiului (Hotãrârea din 20 februarie 1996, pronunţatã în Cauza Lobo Machado contra Portugaliei) şi presupun respectarea principiului contradictorialitãţii (Hotãrârea din 18 februarie 2010, pronunţatã în Cauza Baccichetti contra Franţei).
Totodatã, cu privire la art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin Hotãrârea din 26 octombrie 2000, pronunţatã în Cauza Kudla împotriva Poloniei, Curtea de la Strasbourg a decis cã acesta presupune existenţa posibilitãţii efective de a supune judecãţii unei instanţe naţionale cazul violãrii unui drept consacrat de Convenţie.
Referitor la competenţa unor organisme profesionale de a judeca acţiuni disciplinare, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat cã în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competenţã nu este contrarã dispoziţiilor Convenţiei, care impune totuşi unul dintre urmãtoarele sisteme: sau jurisdicţiile organismelor profesionale îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie, sau ele nu le îndeplinesc şi atunci legea naţionalã trebuie sã permitã accesul la o instanţã judecãtoreascã care prezintã toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã. În acest sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotãrârea din 10 februarie 1983, pronunţatã în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotãrârea din 22 noiembrie 1995, pronunţatã în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotãrârea din 20 mai 1998, pronunţatã în Cauza Gautrin şi alţii contra Franţei, prin Hotãrârea din 16 decembrie 2008, pronunţatã în Cauza Frankowicz contra Poloniei, şi prin Hotãrârea din 29 octombrie 2009, pronunţatã în Cauza Chaudet contra Franţei.
Potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor. Similar, în alte state europene, acţiunile disciplinare ale judecãtorilor şi procurorilor sunt de competenţa organismelor naţionale echivalente Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, în Franţa, Consiliul Superior al Magistraturii este instanţa disciplinarã a magistraţilor, iar deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii pot fi atacate la Consiliul de Stat. În Spania, instanţa disciplinarã este diferitã în funcţie de gravitatea faptelor sãvârşite. Pentru fapte foarte grave este competent Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare. Pentru fapte grave este competentã Comisia de disciplinã a Consiliului General al Puterii Judiciare, iar pentru fapte mai puţin grave este competent preşedintele sau organul de conducere al instanţei respective, iar, în acest din urmã caz, sancţiunea constã în avertisment sau amendã. În Italia, potrivit art. 105 din Constituţie, mãsurile disciplinare relative la magistraţi sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar ministrul justiţiei (care poate fi titularul acţiunii disciplinare), procurorul general de pe lângã Curtea de Casaţie şi magistratul sancţionat pot exercita recurs împotriva deciziilor Secţiei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii în faţa Secţiilor Unite ale Curţii de Casaţie, iar instanţa de control judiciar are competenţa de a examina atât respectarea regularitãţii procedurii disciplinare, cât şi calificarea faptelor acuzate şi temeinicia luãrii sancţiunii.
Prin urmare, Curtea observã cã, în materia rãspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similarã cu cea a altor ţãri din Europa, prevãzând - referitor la procedura disciplinarã - o fazã administrativã, cercetarea disciplinarã efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori, şi o fazã jurisdicţionalã, care se desfãşoarã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedurã civilã, cu respectarea principiului contradictorialitãţii, magistratul în cauzã fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecãtor sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul sã ia cunoştinţã de toate actele dosarului şi sã solicite administrarea de probe în apãrare.
Împotriva hotãrârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii existã o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecãtori, prevãzut de <>art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Curtea reţine cã acest "recurs" nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinarã de atac prevãzutã de Codul de procedurã civilã, ci ca o veritabilã cale de atac, devolutivã, împotriva hotãrârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având doar rolul unei instanţe de judecatã), cale de atac soluţionatã de cãtre o instanţã judecãtoreascã, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalitãţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotãrârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãruia "Hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinarã pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Prin <>Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum este stabilitã în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia acesta îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organicã, Curtea a statuat cã aceastã dispoziţie constituţionalã nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de aceastã "instanţã extrajudiciarã".
Prin urmare, îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei cãi efective de atac la o instanţã judecãtoreascã, consacratã prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "recursul" din materia disciplinarã a magistraţilor este o veritabilã şi efectivã cale de atac împotriva hotãrârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecatã, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie sã îl aibã, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalitãţii procedurii disciplinare, cât şi al temeiniciei hotãrârii.
II. Referitor la criticile de neconstituţionalitate potrivit cãrora jurisdicţia reglementatã de <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 nu se încadreazã în niciuna dintre jurisdicţiile prevãzute şi admise de Constituţie, iar normele ce reglementeazã procedura disciplinarã în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii nu conferã cumulativ toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, privitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei, Curtea observã cã acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, însãşi Constituţia prevede, în art. 134 alin. (2), cã, prin secţiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, iar, pe de altã parte, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, prin care s-au modificat dispoziţiile din <>Legea nr. 317/2004 referitoare la Inspecţia judiciarã, a avut ca scop asigurarea independenţei inspectorilor judiciari şi a eficientizãrii activitãţii acestora.
III. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece, astfel cum este prevãzut în preambulul actului normativ criticat, acesta a fost adoptat, avându-se în vedere "necesitatea asigurãrii independenţei inspectorilor judiciari şi a eficientizãrii activitãţii acestora, aspect semnalat în mod constant de Comisia Europeanã cu ocazia evaluãrii progreselor realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare", şi ţinându-se cont de faptul cã "recent Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins un important proces de recrutare de inspectori pentru Inspecţia judiciarã, mãsurã care, însã, ar trebui dublatã, în mod necesar, şi de o îmbunãtãţire urgentã a cadrului legislativ în care Inspecţia judiciarã îşi va desfãşura activitatea, având ca bazã propunerile rezultate din experienţa aplicãrii în practicã a reglementãrilor în materie pânã în prezent". Totodatã, urgenţa reglementãrii a fost justificatã de "imperativul menţinerii, pe cât posibil, a unui grad înalt de ocupare a posturilor vacante de conducere, pe calea extraordinarã a delegãrii, pânã la ocuparea lor pe calea ordinarã a concursului pentru promovarea în funcţii de execuţie şi, respectiv, de conducere".
Prin urmare, Curtea constatã cã sunt îndeplinite cerinţele constituţionale prevãzute de art. 115 alin. (4) referitoare la adoptarea ordonanţelor de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, cu obligaţia Guvernului de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 nu afecteazã regimul Consiliului Superior al Magistraturii - instituţie fundamentalã a statului -, ci modificã dispoziţiile din <>Legea nr. 317/2004 referitoare la statutul inspectorilor judiciari din cadrul Serviciului de inspecţie judiciarã pentru judecãtori şi, respectiv, Serviciului de inspecţie judiciarã pentru procurori, aşa cum s-a menţionat mai sus.
De altfel, cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, Curtea Constituţionalã a statuat prin <>Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, cã "ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã «afecteazã», dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, ale art. 2 şi <>art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, ale <>art. 44-49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea <>Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicatã de Sergiu Leon Rus şi Anca Adriana Pop în Dosarul nr. 2.287/1/2009 (nr. vechi 1/2009) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
