Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 125 din 11 februarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 si art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 24 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Adrian Goga în Dosarul nr. 2.511/117/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.511/117/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Adrian Goga.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã nedefinind sintagma "pericol concret pentru ordinea publicã", cuprinsã în art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, legiuitorul a determinat pe judecãtori sã stabileascã ei înşişi, pe cale jurisprudenţialã, în afara legii, substituindu-se legiuitorului, criteriile dupã care se apreciazã acest pericol, iar aceste criterii au condus ca în situaţii juridice identice tratamentul juridic sã fie diferit, ceea ce constituie o discriminare. În ceea ce priveşte art. 160^b din Codul de procedurã penalã, se aratã cã, potrivit acestui text legal, se înţelege cã în cursul judecãţii "arestarea preventivã nu mai este fracţionatã în perioade de 30 de zile, aşa cum prevede Constituţia, ci ea devine fãrã niciun temei de drept sine die de 60 de zile, în condiţiile în care instanţa de judecatã nu mai prelungeşte în cursul judecãţii, prin încheiere motivatã, mãsura arestãrii preventive din 30 în 30 de zile şi nici nu dispune distinct, conform art. 160 din Codul de procedurã penalã, arestarea preventivã a inculpatului dupã trimiterea acestuia în judecatã, pentru 30 de zile, la expirarea arestãrii preventive luatã în cursul urmãririi penale, pe care a menţinut-o la primirea dosarului". Ca urmare, "sub incidenţa art. 160^b din Codul de procedurã penalã, întrucât din 30 în 30 de zile instanţa nu mai dispune prin încheiere motivatã prelungirea arestãrii preventive, menţinerea în stare de arest preventiv a inculpaţilor devine nelegalã şi neconstituţionalã". Se aratã în acest sens cã legiuitorul ar fi trebuit sã caute şi sã instituie soluţii legislative concordante cu prevederile constituţionale şi comunitare. Se mai susţine cã dispoziţiile art. 300^2 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care acestea "sunt echivoce şi interpretabile în strânsã legãturã cu prevederile art. 160^b din Codul de procedurã penalã". În ceea ce priveşte art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã este neconstituţional sub aspectul îngrãdirii dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care suspendarea judecãrii în cazul invocãrii excepţiilor de neconstituţionalitate, statuatã prin <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , este anulatã.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã dispoziţiile criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate, "ci dau expresie acestor garanţii constituţionale". Se mai aratã cã "asemenea critici nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textelor de lege criticate, ci, pe de o parte, modul de interpretare şi de aplicare a acestora, iar, pe de altã parte, soluţia legislativã prin prisma a ceea ce nu cuprinde". Or, "completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivã a legiuitorului iar, pe de altã parte, interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fazã indispensabilã procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecãtoreşti".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 148 alin. 1 lit. f): "Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre urmãtoarele cazuri: [...] f) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã.";
- Art. 160^b : "În cursul judecãţii, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive.
Dacã instanţa constatã cã arestarea preventivã este nelegalã sau cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivatã, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivatã, menţinerea arestãrii preventive.
Încheierea poate fi atacatã cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzãtor.";
- Art. 300^2: "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizatã este datoare sã verifice, în cursul judecãţii, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive, procedând potrivit art. 160^b.";
- Art. 303 alin. 6: "Instanţa suspendã judecata, prin încheiere motivatã, şi în cazul în care a fost ridicatã o excepţie de neconstituţionalitate, pânã la soluţionarea de cãtre Curtea Constituţionalã a excepţiei. Dacã inculpatul este arestat, se aplicã în mod corespunzãtor prevederile art. 300^2, iar dacã faţã de acesta s-a dispus mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara, se aplicã, în mod corespunzãtor, art. 145 şi 145^1. Încheierea este supusã recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã. Recursul se judecã în termen de 3 zile."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 23 - Libertatea individualã, art. 129 - Folosirea cãilor de atac, cu raportare la art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la libertatea individualã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
Critica dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedurã penalã vizeazã, în esenţã, redactarea acestora, apreciatã de autorul excepţiei ca fiind defectuoasã, precum şi pretinsul caracter echivoc al textelor legale, care, în opinia autorului excepţiei, "nu corespund cerinţelor principialitãţii constituţionale şi normelor de drept comunitare." Asemenea critici excedeazã însã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Tot astfel, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a textelor de lege, competenţa sub acest aspect revenind instanţelor de judecatã. Curtea Constituţionalã a statuat în repetate rânduri cã nu intrã în atribuţiile sale cenzurarea aplicãrii legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, controlul judecãtoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului cãilor de atac prevãzute de lege.
În ceea ce priveşte critica art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, aceasta este formulatã din perspectiva unei comparaţii cu prevederile <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, invocându-se sub acest aspect "un conflict temporal de legi". Curtea a statuat în acest sens cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
Se mai constatã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii aceloraşi texte de lege, în raport de dispoziţii ale Legii fundamentale invocate şi în prezenta cauzã. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 946 din 25 iunie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b, art. 300^2 şi art. 303 alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã, sau Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã. Întrucât nu au intervenit elemente noi, considerentele de principiu reţinute de Curte în jurisprudenţa menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) teza a doua, art. 160^b, art. 300^2 şi art. 303 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Adrian Goga în Dosarul nr. 2.511/117/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 februarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
