Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 16.814/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi care formează obiectul Dosarului nr. 700D/2014 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 131 din 13 martie 2014. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 464 din 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 16.814/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Dan Mihai Barbu într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor în materie contravenţională în favoarea instanţei în circumscripţia căreia a fost constatată săvârşirea contravenţiei, petentul este obligat ope legis să învestească o instanţă de judecată al cărei sediu poate fi situat oriunde în limitele hotarelor naţionale, deci inclusiv la o depărtare considerabilă sau prohibitivă faţă de propriul său domiciliu. Se susţine că prevederile legale criticate contravin principiului liberului acces la justiţie, întrucât în exercitarea dreptului la un proces echitabil, ce include şi dreptul de a fi prezent la fiecare şedinţă de judecată, obligarea petentului de a se deplasa către sediul unei instanţe îndepărtate ridică probleme de ordin material şi temporal incompatibile cu principiul liberului acces la justiţie. 6. În litigiile civile de drept comun este firesc ca reclamantul să se deplaseze la sediul instanţei de domiciliu a pârâtului, caracterul ofensiv al cererii de chemare în judecată impunând această exigenţă. Plângerea contravenţională nu poate fi apropiată însă de specificul acţiunilor personale, cea dintâi fiind expresia unui drept recunoscut persoanei ce se consideră nedreptăţită printr-un act emis de agenţii constatatori de a ataca în justiţie temeinicia sau legalitatea măsurilor constatate/ sancţiunilor dispuse. Întrucât pricina contravenţională se naşte ca urmare a unor constatări al căror temei urmează a fi demonstrat de însuşi organul constatator, căruia îi incumbă sarcina probei, instanţa competentă trebuie să fie cea de la domiciliul petentului. Prin atribuirea competenţei de soluţionare instanţei judecătoreşti de la locul săvârşirii contravenţiei - care în materia contravenţiilor rutiere coincide cu instanţa de la sediul organului constatator - textele de lege criticate răstoarnă implicit prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul. 7. De asemenea, se constată o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională, fiind preferată soluţia atribuirii competenţei de soluţionare a plângerii contravenţionale către instanţele de la domiciliul petentului. În acest sens, autorul arată că, prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost introdus, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, art. 101, ce prevede că, prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Pe cale de consecinţă, se instituie o discriminare neîntemeiată între persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi cele cărora le sunt opuse dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi ambele acte normative includ sfera contravenţiilor rutiere. 8. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Legiuitorul a instituit, în materie contravenţională, o competenţă teritorială absolută în favoarea instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării contravenţiei, ceea ce nu contravine principiului liberului acces la justiţie şi nici nu încalcă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul. Prevederile de lege criticate instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. De altfel, legiuitorul a consacrat cu titlu de principiu fundamental al procesului civil faptul că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) teza întâi din Codul de procedura civilă. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012 şi nr. 421 din 8 iulie 2014. În plus, observă că nemulţumirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează nu conţinutul reglementării, ci necesitatea completării acesteia prin introducerea posibilităţii părţii interesate de a depune contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor şi la judecătoria în a cărei rază de competenţă domiciliază ori îşi are reşedinţa contravenientul. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă [... ] fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia."; - Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta." 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. Relevante în acest sens, sunt Decizia nr. 131 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 12 mai 2014, Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, Decizia nr. 513 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013. 16. Astfel, Curtea a statuat că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale, reţinând că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. 17. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională a statuat că norma legală criticată nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. 18. De asemenea, prin Decizia nr. 281 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 18, Curtea a reţinut că potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acesteia se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la dispoziţiile Codului penal ori la cele ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poştă a actelor de procedură, şi o serie de garanţii ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Aşadar, chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane ce doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, cele statuate prin deciziile invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 16.814/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
