Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
1. Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2001*), de un grup de 53 de deputaţi, şi anume:
-------------
*) <>Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 26 aprilie 2001.
Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Victor Babiuc, Cornel Boiangiu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Nicolae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Ion Mogos, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dan-Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Gheorghe-Liviu Negoita, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Romeo-Marius Raicu, Alexandru Sassu, Mircea Nicu Toader, Adriean Videanu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Paula Maria Ivanescu, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Alexandru Peres şi Mihai Stanisoara.
Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale prin Adresa nr. XIV/341 din 17 aprilie 2001 a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.357 din 17 aprilie 2001, formând obiectul Dosarului nr. 161A/2001.
Prin sesizare se susţine neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 sub doua aspecte: un aspect formal, referitor la nerespectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea, şi un aspect referitor la fondul reglementãrii, şi anume neconstituţionalitatea prevederilor art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34 şi ale anexei nr. 9a), art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege.
În legatura cu primul aspect autorii sesizãrii susţin ca Legea bugetului de stat pe anul 2001, în ansamblu, este neconstitutionala, întrucât a fost adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Constituţie potrivit cãrora "Camera Deputaţilor şi Senatul lucreazã în şedinţe separate şi în şedinţe comune. În şedinţele comune, lucrãrile se desfãşoarã potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor", fãrã a se arata însã în mod concret în ce consta aceasta încãlcare. În schimb, sunt invocate prevederi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care nu au fost respectate cu prilejul dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2001. Astfel sunt invocate prevederile art. 21 alin. 4 privind obligaţia preşedintelui care conduce şedinţa comuna de a preciza dacã este întrunit cvorumul legal, prevederile art. 22, care stabilesc dreptul preşedinţilor grupurilor parlamentare de a solicita verificarea întrunirii cvorumului, prevederile art. 23, referitoare la obligaţia conducatorului şedinţei comune de a veghea la respectarea regulamentului, prevederile art. 39, potrivit cãrora la şedinţele comune în care se adopta legi, hotãrâri sau moţiuni este obligatorie prezenta a cel puţin jumãtate plus unul din numãrul membrilor care compun cele doua Camere ale Parlamentului, şi prevederile art. 52, conform cãrora amendamentele şi articolele se pot adopta numai cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la şedinţa. În sensul acestor sustineri se fac trimiteri la stenogramele şedinţelor din 10 şi 11 aprilie 2001, din care rezulta ca "Preşedintele şedinţei comune a anuntat prezenta în sala a 383 deputaţi şi senatori din numãrul total de 485", ca nu s-a verificat "în permanenta" cvorumul legal, ca s-au anuntat numai abtinerile şi voturile "contra", fãrã a se numara şi voturile "pentru", anunţându-se ca amendamentul ori articolul s-a adoptat "cu mare majoritate", precum şi ca la votarea art. 50 din proiectul de lege s-a anuntat un numãr de 140 voturi "pentru", numãr ce este insuficient în cazul prezentei a 383 parlamentari.
Autorii sesizãrii susţin, de asemenea, ca "pe fondul reglementãrii" prevederile art. 11 alin. (3), art. 34 şi ale anexei nr. 9a), art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 contravin "dispoziţiilor art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 143 şi art. 79 alin. (1) şi (2), art. 137 alin. (1) şi art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 alin. (3) din Constituţia României, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 şi art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeanã a autonomiei locale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 199/1997 , document care - potrivit art. 11 alin. (2), raportat la art. 20 din Constituţie - face parte din dreptul intern".
Astfel, se arata ca art. 11 alin. (3) din legea criticata incalca principiul separaţiei puterilor în stat şi prevederile art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1), art. 143 şi art. 79 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin aceea ca numai ordonatorii principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala sunt exceptaţi de la obligaţia de a cere avizul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, în vederea aprobãrii statelor de funcţii, iar nu şi ordonatorii principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, Curtea Constituţionalã, Consiliul Legislativ şi Avocatul Poporului. Se apreciazã ca "neexceptarea autoritãţilor amintite de la obţinerea respectivului aviz semnifica, de fapt, acceptarea unui control al unui minister, organ al executivului, asupra puterii judecãtoreşti şi a celorlalte autoritãţi publice independente".
În legatura cu neconstituţionalitatea art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001, care prevede repartizarea directa pe sectoarele municipiului Bucureşti a unei pãrţi din cota alocata municipiului Bucureşti din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, se arata ca acest text incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 137 alin. (1), referitoare la componenta bugetului public naţional, ale art. 136 alin. (1) privind formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, precum şi ale art. 3 alin. (3) care reglementeazã organizarea teritoriului sub aspect administrativ. În motivarea acestei sustineri se arata ca prin legea bugetului de stat "nu pot fi reglementate proceduri de formare, administrare şi întrebuinţare ale resurselor financiare ale statului pentru sectoarele municipiului Bucureşti care nu sunt unitãţi administrativ-teritoriale în sensul dispoziţiilor constituţionale şi, cu atât mai puţin, nu pot avea un buget propriu care sa facã parte din bugetul public naţional".
De asemenea, se apreciazã ca dispoziţiile art. 34 din lege şi anexa nr. 9a), care stabilesc limitele maxime ale numãrului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, precum şi de la consiliile judeţene, incalca principiul autonomiei locale consacrat la art. 119 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeanã a autonomiei locale.
În sfârşit, se mai susţine ca prevederile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, prevederi potrivit cãrora Guvernul poate aproba prin hotãrâre modificãri în structura şi între ordonatorii principali de credite, iar prin Ministerul Finanţelor Publice, modificãri în listele de investiţii şi anulari de credite bugetare, incalca dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie, referitoare la reglementarea prin lege a formãrii, administrãrii, întrebuinţãrii şi controlului resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice. Se considera ca aceste dispoziţii ale legii sunt contrare şi prevederilor art. 107 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc ca Guvernul poate adopta hotãrâri pentru organizarea executãrii legilor, iar nu şi pentru modificarea acestora.
2. Prin Adresa nr. 218 din 18 aprilie 2001 Curtea Suprema de Justiţie a sesizat Curtea Constituţionalã în vederea examinãrii unor aspecte de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2001. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost hotãrâtã cu unanimitate de voturi de cãtre cei 67 de membri ai Curţii Supreme de Justiţie care au participat la şedinţa din 18 aprilie 2001 a Secţiilor Unite, din totalul de 79 de membri ai Curţii. Aceasta sesizare formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 167A/2001.
Prin sesizare se arata ca Legea bugetului de stat pe anul 2001 incalca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat prin prevederile cap. I, II şi IV din titlul III al Constituţiei, prin aceea ca nu se respecta dreptul Curţii Supreme de Justiţie de a-şi elabora şi aproba singura bugetul. În acest sens se arata ca art. 13 din lege prevede ca indemnizaţiile lunare ale unor categorii de demnitari, printre care şi judecãtorii Curţii Supreme de Justiţie, se stabilesc conform valorii de referinta universala de 2.444.000 lei. Or, pentru aplicarea acestei prevederi legale şi la Curtea Suprema de Justiţie era necesarã suplimentarea bugetului sau la capitolul "Cheltuieli de personal" cu suma de 20.000.000 mii lei, sens în care Curtea Suprema de Justiţie a şi propus un amendament, ce a fost însã respins de Parlament. În aceste condiţii se apreciazã ca prin respingerea amendamentului propus anexa nr. 3/04 la Legea bugetului de stat pe anul 2001, anexa care cuprinde bugetul pe anul 2001 al Curţii Supreme de Justiţie, este neconstitutionala, întrucât instituie o discriminare în defavoarea demnitarilor de la Curtea Suprema de Justiţie, incalcandu-se astfel prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, precum şi ale art. 51, privind obligaţia cetãţenilor şi a autoritãţilor statului de a respecta Constituţia, suprematia acesteia şi legile.
Prin aceeaşi sesizare se mai arata ca dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza finala din Legea bugetului de stat pe anul 2001 incalca principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, prin aceea ca nu excepteazã şi Curtea Suprema de Justiţie "de la avizarea statului de funcţii de cãtre Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale, alãturi de Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala".
3. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca sesizãrile referitoare la neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 sunt neintemeiate atât sub aspect procedural, cat şi sub aspectul fondului reglementãrii.
Astfel, sub aspect procedural, în legatura cu sesizarea formulatã de grupul de deputaţi, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se ridica problema includerii pe lista susţinãtorilor sesizãrii de neconstituţionalitate a celor noua deputaţi, membri ai Partidului Democrat, care nu au semnat direct aceasta lista, ci au transmis prin fax declaraţii personale în sensul solicitãrii declansarii controlului de constitutionalitate.
Cu privire la susţinerea neconstitutionalitatii Legii bugetului de stat pe anul 2001 pentru nerespectarea procedurii constituţionale la adoptarea acesteia, se apreciazã ca "trimiterea la art. 62 alin. (1) din Constituţie este eronatã, incident fiind art. 64 din Legea fundamentalã, în conformitate cu care <<Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legi [...] în prezenta majoritãţii membrilor>>", iar susţinerea referitoare la încãlcarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului "este irelevanta, întrucât dispoziţiile regulamentare vizate stabilesc cadrul general pentru desfãşurarea şedinţelor comune ale Camerelor legislative, stabilind principiile". De altfel, se considera ca şi prevederile regulamentului au fost respectate pe deplin în procesul de adoptare a legii.
Cu referire la obiectiunile formulate asupra fondului unor reglementãri se arata urmãtoarele:
- dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale, întrucât "obligaţia ordonatorilor principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, de la Curtea Constituţionalã, Avocatul Poporului şi Consiliul Legislativ de a solicita avizul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale nu aduce nici o atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu incalca textele constituţionale invocate";
- prevederile art. 30 alin. (4) din lege sunt, de asemenea, constituţionale, deoarece <>art. 75 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 , republicatã, stabileşte ca sectoarele municipiului Bucureşti sunt organizate ca subdiviziuni administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege, "Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţioneazã în condiţiile prevãzute în prezenta lege pentru consiliile locale ale comunelor şi oraşelor şi exercita atribuţiile prevãzute pentru acestea [...]";
- art. 34 şi anexa nr. 9a) ale legii nu incalca principiul autonomiei locale şi nici pe cel al descentralizãrii serviciilor publice, iar Guvernul "nu a impus un numãr de posturi în aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, şi nici în cel al consiliilor judeţene, ci a prezentat Parlamentului spre aprobare nişte limite orientative, stabilite prin anexa nr. 9a) şi fundamentate pe criterii obiective, economice, sociale, demografice";
- dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege se întemeiazã pe prevederile art. 3, art. 22 alin. (7) şi (10) şi ale <>art. 41 alin. (1) din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, care, la rândul lor, pun în aplicare dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie.
Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciazã, de asemenea, ca obiectiunile formulate sunt în întregime neintemeiate.
Astfel, în legatura cu susţinerile privind nerespectarea procedurii de legiferare, se apreciazã ca "Referirile la art. 74 alin. (1) din Constituţie sunt evident neintemeiate, legea face parte din categoria legilor ordinare şi a fost adoptatã cu 315 voturi <<pentru>>, adicã mai mult de majoritatea membrilor prezenţi", iar "Cvorumul de şedinţa a fost constant asigurat" şi "Nu se prezintã nici o dovada ca nu a existat cvorum de şedinţa la votarea vreunui text". Se mai arata ca "Referirea la art. 62 din Constituţie nu are nici o relevanta, deoarece Regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor a fost respectat".
Cu privire la criticile privind fondul reglementãrilor cuprinse în Legea bugetului de stat pe anul 2001, se arata urmãtoarele:
- art. 11 alin. (3) din lege "nu prezintã o încãlcare a separatiunii puterilor în stat" şi, pe de alta parte, "obiectiunile din sesizare sunt de legiferare, iar nu de constitutionalitate, iar legiferarea pe fondul reglementãrii, dacã nu incalca prevederi constituţionale, nu cade sub incidenta controlului Curţii Constituţionale";
- "Art. 30 alin. (4) pentru municipiul Bucureşti este legiferare conformã cu nevoile şi posibilitãţile financiare. Este dreptul legii bugetului de a stabili cote de folosire a sumelor pe care bugetul de stat le da bugetelor locale pentru echilibrare";
- dispoziţiile "art. 34 şi anexa nr. 9a) sunt, de asemenea, probleme de legiferare", iar "stabilirea de limite maxime de cheltuieli pe posturi administrative este o obligaţie a Guvernului, deci a bugetului de stat, conform Programului de guvernare aprobat de Parlament";
- "invocarea art. 136 alin. (1), cu referire la art. 41, 42 şi 43, dar şi la art. 40 demonstreaza rolul Guvernului în <<formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului>> şi acestea asigura aplicarea legii, rãspunderii şi adaptãrii legale în dinamica resurselor financiare".
Totodatã, în legatura cu sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, se considera în esenta ca aceasta "nu cuprinde nici un aspect de neconstituţionalitate, ci numai probleme de legiferare şi care nu cad sub cenzura Curţii Constituţionale".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca sesizãrile formulate sunt neintemeiate.
Astfel, sub aspect procedural, la fel ca şi în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, se ridica problema includerii pe lista susţinãtorilor sesizãrii de neconstituţionalitate a celor noua deputaţi, membri ai Partidului Democrat, care nu au semnat direct aceasta lista, ci au transmis prin fax declaraţii personale în sensul solicitãrii declansarii controlului de constitutionalitate. Totodatã, în legatura cu susţinerile referitoare la nerespectarea regulilor procedurale privind legiferarea, se arata ca "legea bugetului a fost adoptatã în şedinţa comuna a Camerelor, potrivit art. 62 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Constituţie [...], iar trimiterea la art. 74 alin. (1), care stabileşte majoritatea de voturi necesarã pentru adoptarea legilor organice şi regulamentelor Camerelor, la art. 75, care face referire la trimiterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative de la o Camera la cealaltã şi la art. 76 din Constituţie, care priveşte instituţia medierii, este lipsitã de obiect". Aceasta "deoarece textele menţionate nu privesc procedura de adoptare a legii bugetului de stat, care este o lege cu caracter ordinar, dezbatuta într-o procedura specialã". Se mai arata ca "singura condiţie de cvorum este aceea de la art. 64 pentru adoptarea legii şi care a fost întrunitã, asa cum rezulta din insesi rezultatele votului final", iar "în ce priveşte pretinsele încãlcãri ale art. 21, art. 23, art. 39 şi art. 52 din Regulamentul şedinţelor comune [...], potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale aplicarea prevederilor regulamentare nu intra în sfera de control a acesteia".
Cu privire la criticile vizând fondul reglementãrii, se considera, de asemenea, ca acestea sunt neintemeiate, pentru urmãtoarele motive:
- dispoziţiile art. 11 alin. (3) din lege, coroborate cu cele ale alin. (1) din acelaşi articol, sunt constituţionale, întrucât "obligaţia ordonatorilor principali de credite de a solicita avizul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale nu aduce nici o atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi nici nu incalca textele constituţionale invocate". Se mai arata ca, pe de alta parte, "avizarea de cãtre Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale a statelor de funcţii nu reprezintã o imixtiune în activitatea de fond a autoritãţilor menţionate şi nu poarta asupra competentelor ce le sunt stabilite prin Constituţie şi legile organice de organizare, sensul avizului fiind acela de aviz consultativ de legalitate, şi nu unul conform, de oportunitate";
- dispoziţiile art. 30 alin. (4) din lege sunt constituţionale, întrucât sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor <>art. 6 alin. (3) din Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale şi ale <>art. 77 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 , republicatã, sunt subdiviziuni administrativ-teritoriale şi au obligaţia de a elabora bugetele proprii, care fac parte din bugetul public naţional;
- dispoziţiile art. 34 şi anexa nr. 9a) ale legii nu incalca principiul autonomiei locale prevãzut în Constituţie şi în Carta europeanã a autonomiei locale, ele fiind conforme şi cu prevederile <>art. 63 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 69/1991 , republicatã, potrivit cãrora consiliile locale aproba organigrama şi numãrul de personal din aparatul propriu în limitele normelor legale;
- dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale <>art. 43 din lege se întemeiazã pe prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice şi sunt conforme cu cele ale art. 136 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte sesizarea formulatã de Curtea Suprema de Justiţie se apreciazã ca susţinerea privind suplimentarea bugetului sau la capitolul cheltuieli de personal cu 20 miliarde lei este neîntemeiatã, întrucât, dupã cum rezulta din nota Ministerului Finanţelor Publice anexatã punctului de vedere al Guvernului, "la stabilirea cheltuielilor de personal s-a avut în vedere creşterea salariala prevãzutã la art. 13".
De asemenea, se considera ca fiind neîntemeiatã obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din lege, pentru aceleaşi motive invocate în sesizarea grupului de deputaţi cu privire la acest text de lege.
În scopul soluţionãrii sesizãrii de neconstituţionalitate, potrivit dispoziţiilor <>art. 5 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã, prin Adresa nr. 1.053 din 22 martie 2001, a solicitat Secretariatului general al Camerei Deputaţilor urmãtoarele documente: Raportul comun nr. B.P.22/1996 şi nr. B.P.198/1996 al Comisiei pentru apãrare, ordine publica şi siguranta nationala şi al Comisiei juridice, de disciplina şi imunitãţi; Raportul Comisiei de mediere; stenograma şedinţei din 23 mai 2000 privind dezbaterea raportului de mediere; stenograma din data de 7 mai 2001 a şedinţei comune a celor doua Camere ale Parlamentului, privind dezbaterea textelor aflate în divergenta. Secretariatul general al Camerei Deputaţilor a transmis documentele solicitate prin Adresa nr. XIV/1/106 din 23 martie 2001.
De asemenea, prin Adresa nr. 1.057 din 22 martie 2001 Curtea Constituţionalã a solicitat Secretariatului general al Senatului stenograma şedinţei din 15 mai 2000 privind dezbaterea raportului Comisiei de mediere. Aceasta stenograma a fost înaintatã Curţii prin Adresa nr. 660 din 26 martie 2001.
Întrucât ambele sesizãri privesc constituţionalitatea Legii bugetului de stat pe anul 2001 atât sub spect formal, cat şi sub aspectul fondului de reglementare a unor dispoziţii din lege, Curtea Constituţionalã, în baza art. 164 din Codul de procedura civilã, coroborat cu <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, a dispus conexarea Dosarului nr. 167A/2001 la Dosarul nr. 161A/2001.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, stenogramele şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2001, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa se pronunţe asupra obiectiilor de neconstituţionalitate.
Criticile conţinute în aceste obiecţii de neconstituţionalitate se referã atât la ansamblul Legii bugetului de stat pe anul 2001, şi anume sub aspectul încãlcãrii dispoziţiilor privind legiferarea, cat şi pe fondul reglementãrilor cuprinse în unele dintre textele legii supuse controlului de constitutionalitate.
I. Cea dintâi categorie de critici, referitoare la ansamblul legii, este structuratã sub doua aspecte.
I.1. Potrivit unui prim aspect de neconstituţionalitate, referitor la ansamblul reglementãrii, Legea bugetului de stat pe anul 2001 incalca dispoziţiile art. 62 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cãrora "În şedinţele comune, lucrãrile se desfãşoarã potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor". Nu se precizeazã însã în ce anume consta contrarietatea dintre legea criticata şi textul constituţional invocat.
Examinând aceasta sustinere, Curtea Constituţionalã constata ca în îndeplinirea prevederilor acestui text constituţional Parlamentul a adoptat prin <>Hotãrârea Parlamentului nr. 4/1992 Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992.
Pe de alta parte, Curtea Constituţionalã retine ca, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. b) din Constituţie, aceasta "se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului [...]", iar nu şi asupra modului de aplicare a prevederilor lor. Asa fiind, rezulta ca eventuala nerespectare, în cadrul unei şedinţe comune a celor doua Camere, a anumitor prevederi ale regulamentului nu constituie o problema de constitutionalitate.
De altfel, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat: "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legatura cu mãsurile concrete de aplicare a regulamentului Parlamentului, urmeazã sa se recurgã la folosirea cãilor şi procedurilor exclusiv parlamentare". De asemenea, în legatura cu aplicarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, s-a reţinut ca "în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevãzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform cãruia <<Organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]>>, Camera Deputaţilor este unica autoritate publica ce deţine competenta [...] sa interpreteze, ea însãşi, conţinutul normativ al Regulamentului propriu şi sa decidã asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile".
Asa fiind, Curtea Constituţionalã urmeazã sa constate ca aceasta obiectie de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
I.2. O alta sustinere a autorilor sesizãrii referitoare la Legea bugetului de stat pe anul 2001 în ansamblu priveşte nerespectarea prevederilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin aceea ca nu s-a verificat "în permanenta" întrunirea cvorumului (şi aceasta nici atunci când a existat solicitarea expresã din partea reprezentanţilor unor grupuri parlamentare), cu consecinta ca, în mai multe cazuri, nu a fost obţinutã majoritatea necesarã de voturi.
Ca urmare a examinãrii stenogramelor şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, inclusiv a anunţurilor preşedinţilor şedinţelor comune, consemnate în stenogramele acestor şedinţe, rezulta însã ca adoptarea ori respingerea fiecãrui amendament sau articol s-a fãcut cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la lucrãri, iar cvorumul de lucru a fost întrunit.
De altfel Curtea Constituţionalã retine ca, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituţie, "Camerele se întrunesc în şedinţa comuna pentru: [...] b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurãrilor sociale de stat [...]", iar legea bugetului de stat, care este o lege ordinarã, se adopta în conformitate cu art. 74 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Legile ordinare şi hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camera". Rezulta de aici ca dispoziţiile constituţionale au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu. Or, din stenograma şedinţei comune din 12 aprilie 2001, necontestata de autorii sesizãrii, reiese ca proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2001 a fost adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor.
Fata de cele arãtate obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea nu poate fi primitã.
II. Cea de a doua categorie a criticilor de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2001 priveşte fondul reglementãrii, şi anume neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34, 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43, dispoziţii care prevãd:
- Art. 11 alin. (3): "În limita cheltuielilor de personal şi a numãrului maxim de posturi ordonatorii principali de credite vor aproba, în termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, statele de funcţii, numai cu avizul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale. Un exemplar al statelor de funcţii ale ordonatorilor principali de credite şi statele de personal centralizate, pentru instituţiile din subordinea acestora, se vor depune la Ministerul Finanţelor Publice în termen de 15 zile de la aprobarea acestora. Aceste prevederi nu se aplica în cazul ordonatorilor principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala.";
- Art. 30 alin. (4): "Pentru municipiul Bucureşti cota este de 61,5% şi se repartizeazã în condiţiile prevãzute la alin. (3), astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 36,5% la bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi 7% la dispoziţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, numai pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor acestuia. Aceste procente se aplica asupra impozitului pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecãrui sector, începând cu luna iulie 2001, urmând ca pana la finele lunii respective Consiliul General al Municipiului Bucureşti sa descentralizeze cheltuielile bugetare cãtre sectoare, în concordanta cu sursele de venituri ale acestora.";
- Art. 34: "(1) Limitele maxime ale numãrului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, precum şi de la consiliile judeţene sunt prevãzute în anexa nr. 9a).
(2) La stabilirea concretã a numãrului de posturi din aparatul propriu consiliile locale şi consiliile judeţene vor lua în considerare numãrul populaţiei din comunele, oraşele, municipiile şi judeţele respective, suprafata şi numãrul de localitãţi componente ale unitãţilor administrativ-teritoriale.
(3) Stabilirea numãrului de posturi se va face în condiţiile cheltuirii eficiente a fondurilor publice şi încadrãrii cheltuielilor de personal în veniturile bugetelor locale ale unitãţilor administrativ-teritoriale.";
- Art. 41: "Guvernul poate aproba, prin hotãrâre, modificãri în structura şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al intrãrilor de credite externe, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii.";
- Art. 42: "(1) La propunerea justificatã a ordonatorilor principali de credite, în funcţie de derularea procesului investitional şi de evoluţia preţurilor, se autorizeaza Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, sa aprobe, pana la data de 31 octombrie 2001, modificãri în listele de investiţii, anexe la bugetele ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu excepţia poziţiei <<Alte cheltuieli de investiţii>>, la care se pot aproba modificãri numai la cheltuielile privind proiectarea şi execuţia consolidarilor şi interventiilor pentru prevenirea sau înlãturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamitati naturale, cuprinse la aceasta poziţie, cu încadrarea în cheltuielile de capital aprobate la capitolul respectiv, conform clasificatiei functionale.";
- Art. 43: "(1) Ordonatorii principali de credite au obligaţia sa analizeze situaţia creditelor bugetare aprobate prin bugetul de stat pe anul 2001, pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, acţiunile şi sarcinile au fost ori pot fi anulate sau amânate, şi sa propunã Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.
(2) Fondul de rezerva bugetarã la dispoziţia Guvernului se majoreazã cu creditele bugetare anulate potrivit prevederilor alin. (1)."
De asemenea, sunt criticate, ca fiind neconstituţionale, anexa nr. 3/04, care prevede "Bugetul pe anul 2001" al Curţii Supreme de Justiţie, precum şi anexa nr. 9a), care stabileşte "Numãrul maxim de posturi pentru aparatul propriu al consiliilor locale şi consiliilor judeţene".
În susţinerea neconstitutionalitatii acestor dispoziţii din Legea bugetului de stat pe anul 2001 se invoca încãlcarea art. 3 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 51, art. 79, art. 107 alin. (2), art. 119, 123, art. 125 alin. (1), art. 136 alin. (1), art. 137 alin. (1) şi art. 143 din Constituţie, dispoziţii al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 3. alin. (3): "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 79: "(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeazã proiectele de acte normative în vederea sistematizãrii, unificãrii şi coordonãrii întregii legislaţii. El tine evidenta oficialã a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organicã.";
- Art. 107 alin. (2): "Hotãrârile se emit pentru organizarea executãrii legilor.";
- Art. 119: "Administraţia publica din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizãrii serviciilor publice.";
- Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.";
- Art. 136 alin. (1): "Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.";
- Art. 137 alin. (1): "Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.";
- Art. 143: "Judecãtorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia."
În sesizarea formulatã de grupul de deputaţi se invoca şi încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1, precum şi a celor ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeanã a autonomiei locale, ratificatã prin <>Legea nr. 199/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 6 pct. 1: "Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor generale prevãzute de lege, autoritãţile administraţiei publice locale trebuie sa poatã stabili, ele însele, structurile lor administrative interne, în vederea adaptãrii acestora la nevoile specifice şi asigurãrii unei gestiuni eficiente.";
- Art. 9 pct. 6 şi 7: "Autoritãţile administraţiei publice locale trebuie sa fie consultate, de o maniera adecvatã, asupra modalitãţilor de repartizare a resurselor redistribuite care le revin.
Subvenţiile alocate unitãţilor administrativ-teritoriale trebuie, pe cat posibil, sa nu fie destinate finanţãrii unor proiecte specifice. Alocarea de subvenţii nu trebuie sa aducã atingere libertãţii fundamentale a politicilor autoritãţilor administraţiei publice locale în domeniul lor de competenta."
II. 1. Examinând susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din lege, care prevãd obligaţia ordonatorilor principali de credite ca, "În limita cheltuielilor de personal şi a numãrului maxim de posturi [...]", sa aprobe "[...] statele de funcţii, numai cu avizul Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale" şi sa depunã la Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din statele aprobate, Curtea Constituţionalã constata ca în realitate critica priveşte teza finala a textului, teza potrivit cãreia "Aceste prevederi nu se aplica în cazul ordonatorilor principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala". În motivarea criticii se susţine ca textul de lege incalca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 125 alin. (1) şi ale art. 143 din Constituţie, prin aceea ca nu excepteazã de la obligaţia obţinerii avizului Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale, în vederea aprobãrii statelor de funcţii, alãturi de ordonatorii principali de credite de la Camera Deputaţilor, Senat şi Administraţia prezidentiala, şi pe ordonatorii principali de credite de la Curtea Suprema de Justiţie, Curtea Constituţionalã, Consiliul Legislativ şi Avocatul Poporului.
Din analiza criticilor formulate Curtea retine ca autorii sesizãrii nu contesta dreptul legiuitorului ca prin legea bugetului de stat sa stabileascã volumul cheltuielilor de personal şi numãrul maxim de posturi pentru toate autoritãţile publice, ci se considera ca textul este neconstitutional sub aspectul controlului asupra modului în care sunt respectate aceste limite legale la elaborarea statelor de funcţii de cãtre "Curtea Suprema de Justiţie - ce reprezintã puterea judecãtoreascã, Curtea Constituţionalã - autoritate independenta, Consiliul Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului şi Avocatul Poporului". Curtea observa, de asemenea, ca nu se are în vedere faptul ca exista şi alte autoritãţi publice autonome şi independente (cum sunt, de exemplu, Curtea de Conturi, Consiliul Concurentei, Consiliul Naţional al Audiovizualului).
Asa fiind, Curtea constata ca nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile art. 11 alin. (3) din lege incalca prevederile constituţionale ale art. 79, art. 123, art. 125 şi ale art. 143. Într-adevãr, aceste dispoziţii constituţionale reglementeazã caracterul, competentele şi atribuţiile unor autoritãţi publice, fãrã sa prevadã însã scutirea lor de la îndeplinirea unor obligaţii legale, iar principiul legalitãţii impune respectarea şi aplicarea legilor de cãtre toate autoritãţile publice.
Cu referire la critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat incalca principiul separaţiei puterilor în stat, principiu neprevãzut în terminis în Constituţie, dar care rezulta din modul de reglementare a organizãrii, a competentelor şi a atribuţiilor diferitelor autoritãţi publice, Curtea observa ca separaţia puterilor nu exclude, ci presupune colaborarea autoritãţilor publice. Or, echilibrul puterilor nu se poate realiza fãrã existenta unui control reciproc, exercitat în cadrul limitelor constituţionale şi legale. În acest sens Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale este o autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate şi, în aceasta calitate, în domeniul sau de activitate, conform competentelor şi atribuţiilor prevãzute de lege, asigura respectarea dispoziţiilor legale de cãtre toate autoritãţile publice. În speta, Legea bugetului de stat pe anul 2001 prevede ca statele de funcţii pot fi aprobate, pentru fiecare autoritate publica, "în limita cheltuielilor de personal şi a numãrului maxim de posturi". Asadar, prin stabilirea obligaţiei de a obţine avizul de specialitate al Ministerului Muncii şi Solidaritãţii Sociale se urmãreşte asigurarea încadrãrii în aceste limite legale, ceea ce semnifica exercitarea supravegherii într-un domeniu de activitate special, dar comun pentru toate autoritãţile publice. O interpretare extensiva a autonomiei şi independentei unor autoritãţi publice ar echivala cu negarea indreptatirii oricãrui control de legalitate şi de specialitate la aceste autoritãţi publice. Ca urmare, stabilirea prin lege a obligaţiilor de natura celor prevãzute în textul normativ criticat, precum şi urmãrirea respectãrii acestor obligaţii nu incalca nici o dispoziţie constituţionalã. De altfel, Curtea retine ca prin lege se poate stabili exceptarea unor autoritãţi publice de la îndeplinirea anumitor obligaţii sau de la controlul îndeplinirii lor, iar aceasta nu constituie o încãlcare a prevederilor constituţionale.
Fata de cele arãtate Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.
II. 2. O alta critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 şi consta în susţinerea ca repartizarea directa pe sectoarele municipiului Bucureşti a unei pãrţi din cota alocata municipiului Bucureşti din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat este contrarã prevederilor art. 3 alin. (3), art. 136 alin. (1) şi ale art. 137 alin. (1) din Constituţie. Se motiveaza ca sectoarele municipiului Bucureşti nu sunt unitãţi administrativ-teritoriale şi ca urmare nu pot avea buget propriu care sa facã parte din bugetul public naţional.
Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, într-adevãr, art. 3 alin. (3) din Constituţie prevede ca teritoriul este organizat "[...] sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe", dar nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice subdivizarea unor oraşe care, în condiţiile legii, sunt declarate municipii. Dimpotriva, art. 120 alin. (3) din Constituţie stabileşte ca autoritãţile administraţiei publice prin care se realizeazã autonomia localã "[...] se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor".
Asa fiind, Curtea Constituţionalã nu poate retine nici aceasta obiectie de neconstituţionalitate şi constata ca prevederile art. 30 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.
II. 3. Obiecţia de neconstituţionalitate priveşte, de asemenea, dispoziţiile art. 34, precum şi anexa nr. 9a) la Legea bugetului de stat pe anul 2001. Se susţine ca aceste dispoziţii, prin care se stabilesc limitele maxime ale numãrului de posturi din aparatul propriu al consiliilor locale de la comune, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti şi de la consiliile judeţene, sunt contrare principiului autonomiei locale, consacrat la art. 119 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 9 pct. 6 şi 7 din Carta europeanã a autonomiei locale.
Examinând aceasta critica, Curtea retine ca principiul autonomiei locale nu include şi absolvirea autoritãţilor administraţiei publice locale de la obligaţia respectãrii legilor cu caracter general şi valabilitate pe întreg teritoriul tarii. În acest sens sunt dispoziţiile art. 120 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Consiliile locale şi primãrii funcţioneazã, în condiţiile legii, ca autoritãţi administrative autonome şi rezolva treburile publice din comune şi din oraşe", precum şi prevederile constituţionale ale art. 137 alin. (4), care stabilesc ca "Bugetele locale se elaboreazã, se aproba şi se executa în condiţiile legii".
Curtea mai retine ca dispoziţia de lege criticata stabileşte doar "Limitele maxime ale numãrului de posturi din aparatul propriu [...]", iar consiliile locale decid în mod autonom, în cadrul acestor limite maxime, asupra dimensionarii aparatului propriu, în funcţie de nevoile şi posibilitãţile locale specifice.
De altfel acesta este şi sensul reglementãrilor internaţionale invocate de înşişi autorii sesizãrii. Astfel, art. 6 pct. 1 din Carta europeanã a autonomiei locale prevede pentru autoritãţile administraţiei publice locale posibilitatea de a-şi stabili ele însele structurile administrative interne în vederea adaptãrii acestora la nevoile specifice şi asigurãrii unei gestiuni eficiente, dar "Fãrã a aduce atingere dispoziţiilor generale prevãzute de lege [...]".
Pe de alta parte, Curtea constata ca prevederile art. 9 din aceeaşi carta, invocate de asemenea de cãtre autorii sesizãrii, nu sunt relevante în cauza, întrucât pct. 6 al acestui articol prevede obligaţia consultãrii autoritãţilor administraţiei publice locale "[...] de o maniera adecvatã, asupra modalitãţilor de repartizare a resurselor redistribuite care le revin", iar pct. 7 din acelaşi articol interzice "[...] atingerea libertãţii fundamentale a politicilor autoritãţilor administraţiei publice locale în domeniul lor de competenta".
În consecinta şi aceasta obiectie de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
II. 4. Prin sesizarea formulatã de grupul de deputaţi sunt criticate ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001. Se susţine ca dreptul acordat Guvernului de a aproba prin hotãrâre modificãri în structura şi între ordonatorii principali de credite, precum şi dreptul Ministerului Finanţelor Publice de a aproba modificãri în listele de investiţii şi de a anula credite bugetare aprobate prin lege incalca prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (1), potrivit cãrora "Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unitãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege", precum şi pe cele ale art. 107 alin. (2), conform cãrora hotãrârile Guvernului "se emit pentru organizarea executãrii legilor", asadar nu pentru modificarea acestora.
În legatura cu aceste sustineri Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Constituţie, care prevãd ca "Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor", în domeniul exclusiv al legii intra numai stabilirea regulilor generale, de principiu ale administrãrii şi ale întrebuinţãrii resurselor financiare. O teza contrarã ar insemna negarea dreptului autoritãţilor administraţiei publice locale de a hotãrî în mod autonom, potrivit legii, gestionarea şi întrebuinţarea resurselor financiare de care dispun. Prin lege se poate stabili ca autoritãţi ale administraţiei publice sa aprobe anumite modificãri ale unor prevederi referitoare la întrebuinţarea resurselor financiare alocate. Aceeaşi concluzie rezulta şi din unele prevederi ale <>Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, asa cum sunt cele ale art. 3 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora Guvernul, care exercita conducerea generalã a activitãţii executive în domeniul finanţelor publice, examineazã periodic situaţia financiarã şi stabileşte mãsuri pentru menţinerea sau îmbunãtãţirea echilibrului bugetar, cele ale art. 29 alin. (5), care stabilesc ca în mod excepţional şi pe baza justificarilor corespunzãtoare se pot efectua, în cadrul bugetului unui ordonator principal de credite, virari de la un capitol la alt capitol al clasificatiei bugetare, precum şi cele ale alin. (7) al aceluiaşi articol, conform cãruia creditele bugetare aprobate la unele capitole pot avea caracter previzional, ele putând fi majorate prin hotãrâri ale Guvernului dintr-o suma globalã creata în acest scop şi care urmeazã sa fie cuprinse într-o lege rectificativa.
Rezulta ca în situaţia în care însãşi legea împuterniceşte sau autorizeaza Guvernul ca, pentru reglementarea concretã a unor probleme punctuale legate de exerciţiul bugetar, sa opereze anumite modificãri prin hotãrâri ulterioare, acele hotãrâri se emit pentru executarea legii, iar nu pentru modificarea sa.
Curtea mai retine ca, în sensul acestor dispoziţii legale, în temeiul art. 41 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, Guvernul poate aproba prin hotãrâre "modificãri în structura şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al intrãrilor de credite externe [...], în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii", pentru situaţii ce nu pot fi prevãzute cu certitudine la data adoptãrii bugetului, iar art. 42 alin. (1) din aceeaşi lege autorizeaza Guvernul sa aprobe, prin Ministerul Finanţelor Publice, "modificãri în listele de investiţii, anexate la bugetele ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale" numai "La propunerea justificatã a ordonatorilor principali de credite, în funcţie de derularea procesului investitional şi de evoluţia preţurilor". În sfârşit, art. 43 alin. (1) din lege reproduce, de fapt, dispoziţiile <>art. 41 alin. (1) din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, care obliga ordonatorii principali de credite sa analizeze "situaţia creditelor bugetare aprobate prin bugetul de stat" şi sa propunã Ministerului Finanţelor Publice anularea acelor credite la care, "în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, acţiunile şi sarcinile au fost ori pot fi anulate sau amânate".
Fata de considerentele expuse rezulta ca şi aceasta sustinere urmeazã sa fie respinsã, Curtea constatând ca dispoziţiile art. 41, art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.
II.5. În sfârşit, în sesizarea formulatã de Curtea Suprema de Justiţie se considera ca prevederile anexei nr. 3/04 a Legii bugetului de stat pe anul 2001, anexa privind bugetul Curţii Supreme de Justiţie, sunt neconstituţionale, întrucât Parlamentul nu a aprobat amendamentul prin care aceasta solicita majorarea sumei alocate la capitolul cheltuieli de personal cu 20 miliarde de lei. Astfel, se apreciazã ca s-a încãlcat principiul separaţiei puterilor în stat, în virtutea cãruia Curtea Suprema de Justiţie este indreptatita sa adopte singura bugetul propriu, precum şi dispoziţiile art. 51 din Constituţie, referitoare la obligaţia tuturor autoritãţilor statului de a respecta Constituţia şi legile. Se mai considera ca au fost incalcate şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, întrucât, datoritã insuficienţei fondurilor alocate la capitolul cheltuieli de personal, judecãtorii Curţii Supreme de Justiţie nu pot beneficia de indemnizaţiile calculate potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2001, indemnizaţii de care beneficiazã alte categorii de demnitari.
Examinând aceste critici, Curtea Constituţionalã constata ca dreptul Curţii Supreme de Justiţie de a aproba în mod autonom propriul buget este stabilit la <>art. 65 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, iar nu de dispoziţiile Constituţiei. Este adevãrat ca prevederile legii organice sunt obligatorii la elaborarea unei legi ordinare, dar neacceptarea de cãtre Parlament a unui amendament formulat în timpul dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat nu constituie o ingradire a exerciţiului dreptului Curţii Supreme de Justiţie de a aproba bugetul propriu şi nu aduce atingere autonomiei şi independentei acestei autoritãţi publice.
Curtea Constituţionalã nu poate retine nici susţinerea referitoare la încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care statueazã egalitatea cetãţenilor în fata legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Aceasta deoarece, sub aspectul stabilirii indemnizaţiilor lunare, Legea bugetului de stat pe anul 2001 prevede pentru judecãtorii Curţii Supreme de Justiţie acelaşi tratament juridic ca şi pentru alte categorii de demnitari.
Asa fiind, Curtea Constituţionalã constata ca prevederile anexei nr. 3/04 la Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile constituţionale invocate, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale <>art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 41,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Legea bugetului de stat pe anul 2001 a fost adoptatã cu respectarea dispoziţiilor constituţionale privind legiferarea.
2. Dispoziţiile art. 11 alin. (3), art. 30 alin. (4), art. 34, art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43, precum şi cele ale anexelor nr. 3/04 şi nr. 9a) la Legea bugetului de stat pe anul 2001 sunt constituţionale.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc în ziua de 25 aprilie 2001 şi la ea au participat Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
