Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 123 din 22 octombrie 1996 cu privire la constitutionalitatea art. 200 alin. 1 in redactarea adoptata prin Legea pentru modificarea si completarea Codului penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 289 din 14 noiembrie 1996
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã la data de 5 octombrie 1996 de cãtre 102 deputaţi, şi anume: domnii Emil Roman, Nicolae Octavian Daramus, Lazar Ladariu, Gheorghe Dobre, Aurel Dragomir, Horia Pop, Ioan Pop, Petru Ioan, Costica Ciurtin, Ioan Sintu, Petru Steola, Aurel Jecan, Corneliu Balan, Vasile Potolinca, Gheorghe Branzei, Vasile Ionescu, Tudor Radu, Craciun M. Floruta, Vasile Suta, Ioan Sonea, Nicolae Bud, Coriolan Bucur, Mircea Leonte, Ion Dumitrescu, Ioan-Catalin Iamandi, Petrica Petre, Adrian Duta, Constantin Ivanovici, Anton Mangiurea, Gheorghe Zgondea, Francisc Toba, Daniel Frunzescu, Mircea Porojan, Florin Negoita, Nicolae Mischie, Gheorghe Roman, Ioan Costin, Ion Lazia, Vasile Dorin Munteanu, Vasile Cristea, Adrian-Constantin Pitca, Gheorghe Popa, Ionel Bondariu, Ion Cornita, Emilian Bratu, George Stanescu, Viorel Pavel, Petre Dugulescu, Valentin Argesanu, Constantin Ionescu, Alexandru Simionovici, Ion Berciu, Barbu Pitigoi, Mircea Ioan Popa, Aurelian Paul Alecu, Emil-Teodor Popescu, Mircea Ciumara, Otto-Ernest Weber, Ion Bold, Cornel Sturza Popovici, Costel Paunescu, Ştefan Tcaciuc, Slavomir Gvozdenovici, Anton Nicolau, Iohan-Peter Babias, Feuzia Rusid, Valentin Iuliano, Emeric Feric, Tasin Gemil, Ioan Victor Pica, Leonida Lari-Iorga, Cornel Brahas, Tudor Mohora, Grigore Raban, Teodor Vintilescu, Simion Silviu Somicu, Petre Turlea, Ion Dobrescu, Nicolae Draghinea, Mitica D. Balaet, Constantin Emil Hoara, Dumitru Dragut, Fanica Danila, Mihail Paraluta, Constantin Rotaru, Gheorghe Fition, Mircea Chiostec, Eugen Costel Popescu, Florea Danciu, Anghel Stanciu, Constantin Gheorghe, Viorel Burlacu, Toader Constantinescu, Iuliu Ioan Furo, doamna Smaranda Ionescu, domnii Marcel Moldoveanu, Ioan Tanasa, Ion Hortopan, Ion Dutu, Ion Muresan şi Dan Cristian Popovici, în legatura cu neconstituţionalitatea art. 200 alin. 1 în redactarea adoptatã prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal.
În sesizare se susţine, în esenta, ca art. 200 alin. 1, care incrimineaza relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, incalca prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2), corelate cu art. 82 alin. (2) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie.
Cu privire la dispoziţiile art. 26 din Constituţie, din sesizare rezulta ca acestea sînt incalcate prin faptul ca textul art. 200 alin. 1 nu incrimineaza, în toate cazurile, relaţiile homosexuale, deşi acestea sînt contrare bunelor moravuri chiar şi atunci cînd nu au loc în public sau nu produc scandal public. Or, potrivit dispoziţiilor din art. 26 alin. (2) din Constituţie, persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi numai dacã nu incalca ordinea publica sau bunele moravuri, astfel încît "nici o persoana fizica nu poate invoca dreptul de a dispune de ea însãşi şi nici sa pretindã autoritãţilor publice sa-i respecte şi sa-i ocroteasca viata intima, familialã şi privatã în scopul încãlcãrii bunelor moravuri".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (2) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie, privitoare la jurãmîntul pe care autoritãţile statale l-au depus angajindu-se, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, de a-şi darui toatã puterea şi priceperea pentru propãşirea spiritualã şi materialã a poporului roman, acestea se considera incalcate prin textul în discuţie, deoarece "legalizarea homosexualitatii ar insemna încãlcarea jurãmîntului de cãtre toţi cei care l-au depus: preşedinte, prim-ministru, miniştri, membri ai Guvernului etc.".
Pe lîngã motivele de neconstituţionalitate menţionate mai sus, autorii sesizãrii expun mai multe contrrgumente pentru combaterea susţinãtorilor textului de lege votat de Parlament. Astfel, se susţine ca art. 20 din Constituţie, privitor la prioritatea reglementãrilor internaţionale fata de reglementãrile interne, nu se aplica în toate cazurile, ci numai pentru drepturile fundamentale ale omului, între care nu se poate include sodomia. De asemenea, se susţine ca ar fi absurd sa se dea prioritate în mod necondiţionat reglementãrilor internaţionale, "deoarece ar insemna sa acceptam chiar şi ceea ce este contrar intereselor naţionale".
În sfîrşit, autorii sesizãrii considera ca art. 200 alin. 1, în redactarea votatã de Parlament, ar avea consecinţe dezastruoase şi ireparabile, deoarece ar incuraja manifestãrile publice ale homosexualilor. Totodatã, se arata ca interzicerea prin lege doar a prozelitismului este o soluţie iluzorie, care "duce la imposibilitatea practica de a proteja membrii normali ai societãţii".
În vederea soluţionãrii sesizãrii, s-au solicitat, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi al Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca susţinerile semnatarilor sesizãrii sînt neintemeiate, deoarece confunda "relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex" cu abaterile" sau "încãlcãrile" constiente ale normelor de conduita, dintre persoane cu o structura biologica normalã. Or, se arata în continuare, este unanim acceptat în lumea medicalã, cît şi în plan social, ca "homosexualii şi homosexualitatea" sînt "deviatii genetice", neimputabile subiectilor. Pornind tocmai de la aceasta realitate, legiuitorul roman a înţeles sa sanctioneze astfel de manifestãri nefireşti atunci cînd se produc "în public" sau cu "scandal public", ceea ce tine de vointa şi controlul subiectului. Asa fiind, nu mai poate fi vorba de nerecunoasterea unor drepturi şi libertãţi fundamentale şi nici de a lasa nepedepsite fapte care, prin gravitatea şi consecinţele lor, atenteazã la ordinea socialã, la morala social-creştinã.
În ceea ce priveşte critica semnatarilor sesizãrii cu privire la insuficienta incriminãrii doar a faptelor de prozelitism, se arata ca aceasta critica nu tine seama de dispoziţia din alin. 5 al art. 200 din Codul penal, potrivit cãreia se pedepsesc cu închisoare toate faptele privind "îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicãrii de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism sãvîrşite în acelaşi scop". În general, se arata ca spiritul şi litera art. 200 din Codul penal, dar mai ales ultimul alineat, demonstreaza intenţia clara a legiuitorului roman de a sanctiona relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, dacã s-au produs în public ori au fost urmate de scandal public, indiferent dacã autorii sau unul dintre ei fac parte integrantã din categoria "deviatilor biologic". Prin aceasta, atît societatea, cît şi morala creştinã sînt aparate impotriva acestor infracţiuni în aceeaşi mãsura ca şi impotriva altora.
În concluzie, se apreciazã sesizarea Curţii Constituţionale ca fiind neîntemeiatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea din anul 1968, au fost declarate, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1994 şi nr. 136 din 7 decembrie 1994, ca fiind neconstituţionale "în mãsura în care se aplica relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sînt sãvîrşite în public ori nu produc scandal public". Întrucît în sesizarea de neconstituţionalitate nu se invoca motive de fond diferite de cele avute în vedere de Curtea Constituţionalã în soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a aceluiaşi art. 200 alin. 1 din Codul penal, care sa punã în discuţie soluţiile pronunţate ori sa impunã modificarea lor, se susţine ca menţinerea nemodificata a dispoziţiei din art. 200 alin. 1 din Codul penal, asa cum arata autorii sesizãrii, ar insemna reiterarea, printr-o noua lege, a unei prevederi declarate în parte neconstitutionala, ceea ce nu este permis.
În legatura cu obiecţiile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizare, în punctul de vedere al Guvernului se considera ca acestea sînt neintemeiate. În esenta, se susţine ca textul de lege criticat asigura dreptul persoanei fizice la viata sa intima şi privatã, drept prevãzut în art. 26 alin. (1) din Constituţie, prin neincriminarea relaţiilor între persoane de acelaşi sex, comise în particular. În acelaşi timp, art. 200 alin. 1 respecta şi prevederile alin. (2) al art. 26 din Constituţie, care permit persoanei fizice sa-şi exercite dreptul de a dispune de ea însãşi, numai dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri, deoarece incrimineaza numai acele relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, care se savirsesc în public sau care au produs scandal public, numai în acest caz aducindu-se atingere ordinii publice şi bunelor moravuri.
Textul de lege în discuţie se considera a fi în concordanta cu art. 8 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, precum şi cu art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care au un conţinut asemãnãtor cu cel al art. 26 din Constituţia României.
Cu privire la termenul "bunele moravuri", prevãzut în art. 26 alin. (2) din Constituţie, în acelaşi punct de vedere se subliniaza ca, atunci cînd acest termen este folosit într-o norma juridicã, "nu se poate face abstractie de tendintele de evoluţie ale societãţii contemporane, inclusiv ale relaţiilor interumane, chiar dacã, la un moment dat, soluţiile legislative şi jurisprudentiale par a veni în contradictie cu perceptele morale traditionale". Se arata, de asemenea, ca modificarea art. 200 alin. 1 din Codul penal a fost impusa de necesitatea punerii de acord a Codului penal cu Constituţia României, care prin art. 20 a consacrat prioritatea convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului fata de prevederile din dreptul intern, atunci cînd acestea vin în contradictie cu prevederile internaţionale în materie la care România este parte, precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
În fine, se mai arata ca art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea votatã de Parlamentul României, este în deplin acord şi cu cele stabilite în Amendamentul nr. 8 al Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a României la Consiliul Europei, în care se exprima speranta ca România nu va intirzia sa-şi modifice legislaţia în sensul ca art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca infracţiune actele homosexuale sãvîrşite în privat, între adultii care au consimţit la aceasta.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
avînd în vedere sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul judecãtorului-raportor, precum şi concordanta textului legal ce face obiectul sesizãrii cu dispoziţiile constituţionale, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã constata ca este competenta sa soluţioneze sesizarea care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, care face obiectul criticii de neconstituţionalitate, este urmãtorul:
"Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, sãvârşite în public sau dacã au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani".
Semnatarii sesizãrii considera ca art. 26 alin. (2) din Constituţie este încãlcat prin dispoziţiile art. 200 alin. 1, avîndu-se în vedere condiţiile în care poate fi exercitat dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi, şi anume ca ea sa nu încalce drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. În acelaşi timp însã se pierde din vedere faptul ca dispoziţiile art. 26 din Constituţie consacra un drept fundamental al persoanei şi ca aceste dispoziţii trebuie sa fie corelate cu cele ale art. 49 alin. (2) din legea fundamentalã, care prevãd ca restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, chiar justificatã, printre altele, de necesitatea apãrãrii "sãnãtãţii ori a moralei publice", trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii. De aceea afirmatia autorilor sesizãrii, în sensul ca persoana nu poate invoca dreptul de a dispune de ea însãşi şi nici sa pretindã autoritãţilor publice sa-i respecte şi sa-i "ocroteasca viata intima, familialã şi privatã", nu poate fi acceptatã, atît timp cît acest drept se exercita cu limitarile şi conditionarile impuse de lege. Or, prin dispoziţia din art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea în discuţie, legiuitorul instituie tocmai o astfel de restringere a dreptului persoanei de a dispune de ea însãşi, consimtind liber la relaţii homosexuale, drept care nu se poate exercita decît sub o dubla condiţie negativa alternativa: relaţiile respective sa nu fie practicate în public sau sa nu producã scandal public, nerespectarea condiţiilor fãcînd ca fapta sa constituie infracţiune. De aceea afirmatia autorilor sesizãrii despre o asa-numita legalizare a relaţiilor homosexuale nu este realã. Legiuitorul incrimineaza relaţiile homosexuale, dar conditioneaza existenta infracţiunii, în configuraţia ei tipica, de îndeplinirea cerinţelor esenţiale menţionate, cerinţe care nu se mai intilnesc în cazul variantelor agravante ale infracţiunii, prevãzute în art. 200 alin. 2-5 din Codul penal.
Nici invocarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţie, privitoare la jurãmîntul pe care autoritãţile menţionate în text sînt obligate sa-l depunã, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, nu este de natura sa susţinã obiecţia de neconstituţionalitate, cita vreme se au în vedere numai anumite elemente din conţinutul dispoziţiilor respective. Astfel, jurãmîntul prevãzut în art. 82 alin. (2) din Constituţie include şi angajamentul celui care îl depune privind respectarea Constituţiei şi a legilor tarii, apãrarea democraţiei şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor şi alte valori de maxima însemnãtate. Or, nu se poate face abstractie de faptul ca, printre drepturile şi libertãţile fundamentale, Constituţia prevede şi dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. În condiţiile şi deci în limitele prevãzute în Constituţie, acest drept fundamental trebuie sa constituie obiect de ocrotire din partea autoritãţilor, inclusiv ca obligaţie asumatã prin jurãmîntul prestat.
În ceea ce priveşte critica adusã de autorii sesizãrii privitor la prioritatea reglementãrilor internaţionale fata de cele interne, se constata ca acestea nu pot fi acceptate. Astfel, se afirma ca art. 20 alin. (2) din Constituţie n-ar putea fi invocat în sprijinul constituţionalitãţii textului în discuţie, întrucît "sodomia" nu poate fi inclusã printre drepturile fundamentale ale omului. Se ignora însã faptul ca nu despre un asemenea drept este vorba, ci, asa cum s-a arãtat, despre dreptul fundamental la ocrotire a vieţii intime, familiale şi private, prevãzut în art. 26 din Constituţie.
Nu poate fi acceptatã nici teza ca ar putea fi ignorate obligaţiile asumate de ţara noastrã prin convenţii internaţionale. Potrivit art. 11 din Constituţie, statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte şi ca tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Pe de alta parte, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, prioritatea convenţiilor internaţionale, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987; Afacerea Modinas - 1993), nu poate fi pusã în discuţie, judecãtorul constituţional fiind ţinut deci, în pronunţarea deciziei sale, de interpretarea consacratã prin aceasta jurisprudenta.
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. 1 din Codul penal în redactarea Codului penal din anul 1968. Prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1994, definitiva ca urmare a Deciziei nr. 136 din 7 decembrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 25 ianuarie 1995, Curtea Constituţionalã a admis în parte excepţia şi a constatat ca dispoziţiile art. 200 alin. 1 din Codul penal sînt neconstituţionale, în mãsura în care se aplica relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sînt sãvîrşite în public ori nu produc scandal public.
Dupã cum se poate constata, textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea votatã de Parlament, este în concordanta deplina cu soluţia Curţii Constituţionale, iar din examinarea motivelor invocate de autorii obiectiei de neconstituţionalitate se constata ca nu exista nici un element nou care ar putea determina Curtea Constituţionalã sa revinã asupra deciziilor sale în aceasta materie.
În consecinta, obiecţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
Avînd în vedere considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 82 alin. (2), ale art. 103 alin. (1) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca dispoziţiile art. 200 alin. 1, în redactarea adoptatã prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal, sînt constituţionale.
Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
