Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 123 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (3) lit. n) si alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiarfiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tabu" - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 12.917/225/2009 al Judecãtoriei Drobeta-Turnu Severin. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţatã în Dosarul 12.917/225/2009, Judecãtoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tabu" - S.R.L. din Drobeta Turnu Severin. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, prin modificãrile aduse Codului fiscal, sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dispoziţiile art. 32 pct. 2 şi 3 stabilesc obligaţii fiscale determinate în baza unei situaţii anterioare intrãrii sale în vigoare, ceea ce este de naturã a încãlca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, sunt încãlcate şi prevederile art. 139 din Legea fundamentalã, prin aceea cã s-a legiferat în domeniul impozitelor şi taxelor printr-o ordonanţã de urgenţã, iar nu printr-o lege a Parlamentului, astfel cum dispune textul constituţional. Judecãtoria Drobeta-Turnu Severin aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile criticate nu contravin principiului neretroactivitãţii legii, ci acestea dispun pentru viitor şi nu sunt aplicabile situaţiilor anterioare intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 139 din Constituţie, se aratã cã acestea consacrã regula stabilirii impozitelor şi taxelor pentru bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat numai prin acte ce au forţa juridicã a legii, pentru a distinge faţã de impozitele şi taxele locale care se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 şi 3 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009. Se observã cã art. 32 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 modificã dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 3 din aceeaşi ordonanţã de urgenţã introduce la art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal o nouã literã, litera t). Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobatã prin Legea nr. 227/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Ulterior sesizãrii Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, a fost publicatã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale. Potrivit art. I pct. 6 din ordonanţa de urgenţã, dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal se modificã, noua reglementare preluând soluţia legislativã criticatã. Textele criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(3) Urmãtoarele cheltuieli au deductibilitate limitatã: [...] n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecãrei persoane cu astfel de atribuţii.[...] (4) Urmãtoarele cheltuieli nu sunt deductibile: [...] t) în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximã autorizatã care sã nu depãşeascã 3.500 kg şi care sã nu aibã mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre urmãtoarele categorii: 1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pazã şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfãşurare a activitãţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzãri şi de agenţi de recrutare a forţei de muncã; 2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu platã, inclusiv pentru activitatea de taxi; 3. vehiculele utilizate pentru închirierea cãtre alte persoane, inclusiv pentru desfãşurarea activitãţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi."; - Art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009: "Prevederile art. 32-34 intrã în vigoare la data de 1 mai 2009." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii şi art. 139 referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica potrivit cãreia se realizeazã o neconcordanţã între prevederile legale ale art. 4 din Legea nr. 571/2003 şi cele ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã. Astfel, în jurisprudenţa sa constantã, instanţa de contencios constituţional a statuat cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Referitor la critica potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 încalcã şi prevederile art. 139 din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, Curtea reţine cã termenul "numai" folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forţã juridicã, legii. În aceastã categorie nu intrã ordonanţele emise de Guvern, ci hotãrârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executãrii legilor, ordinele miniştrilor etc. A spune cã expresia "numai" exclude posibilitatea adoptãrii de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnã a adãuga la Constituţie. În acest sens sunt Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Decizia nr. 70 din 18 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 20 iulie 1995, şi Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002. Totodatã, Curtea constatã cã şi susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate stabilesc obligaţii fiscale determinate în baza unei situaţii anterioare intrãrii sale în vigoare, fiind de naturã a încãlca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, este neîntemeiatã. Curtea observã cã dispoziţiile art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal stabilesc cheltuielile ce au deductibilitate limitatã şi cheltuielile nedeductibile, reglementãri ce intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului. Astfel, prin stabilirea categoriilor de cheltuieli cu deductibilitate limitatã şi a cheltuielilor nedeductibile, legiuitorul a acţionat în limitele acestei competenţe, reuşind sã asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine cã astfel ar fi contravenit principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale sau principiului neretroactivitãţii legii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. n) şi alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tabu" - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 12.917/225/2009 al Judecãtoriei Drobeta-Turnu Severin. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
