Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 122 din 24 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 iunie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Alexandru Cristian Mafteiu şi Mihaela Mafteiu în Dosarul nr. 3.656/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, având ca pãrţi pe autorii exceptiei, pe Ion Constantinescu şi pe Magdalena Lazarescu.
La apelul nominal a rãspuns Magdalena Lazarescu, prin reprezentant, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent invedereaza completului de judecata ca autorii exceptiei au depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a judecaţii. Partea prezenta se opune admiterii cererii, arãtând ca a fost formulatã în scopul tergiversarii cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii autorilor exceptiei de a-şi angaja un apãrãtor. Curtea, având în vedere ca nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 156 alin. 1 din Codul de procedura civilã, respinge cererea de amânare.
Cauza fiind în stare de judecata, Magdalena Lazarescu solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca dispoziţiile legale criticate nu incalca prevederile constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ridicate, arãtând ca prevederile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Accesul liber la justiţie nu presupune folosirea tuturor cãilor legale de atac. Competenta şi cãile de atac sunt reglementate de legiuitor în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 ianuarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 3.656/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , excepţie ridicatã de Natalia Alexandra Ioana Ionescu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , care instituie o singura cale de atac, recursul, impotriva unei hotãrâri pronunţate de judecãtorie, incalca principiul neretroactivitatii legii şi drepturile pãrţilor, asa cum sunt reglementate la art. 16 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Legiuitorul poate stabili prin derogare de la dreptul comun ca anumite cauze ce trebuie soluţionate cu celeritate sunt supuse numai caii de atac a recursului, nu şi apelului.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive:
Dispoziţiile legale care stabilesc o singura cale de atac au la baza motivatia legiuitorului de a simplifica unele proceduri care ar supune pãrţile la cheltuieli prea mari şi de a soluţiona cat mai repede procesul. Opţiunea legiuitorului în reglementarea cãilor de atac nu creeazã nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetãţeni, întrucât stabilirea lor se întemeiazã pe natura litigiilor care constituie obiectul procesului, iar drepturile procesuale ale pãrţilor sunt respectate în mod egal. Or, atâta timp cat o soluţie legalã este corespunzãtoare unor situaţii diferite, însuşi principiul legalitãţii în fata legii şi al accesului la justiţie impune ca reglementarea sa fie diferita, nu uniforma. Potrivit dispoziţiilor art. 128 din Constituţie pãrţile interesate pot exercita cãile de atac prevãzute de lege, nici o dispoziţie legalã neputând îngrãdi dreptul subiectiv al unei persoane de a se adresa justiţiei, însã, în egala mãsura, prin dispoziţiile art. 125 alin. (3) competenta instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecata sunt stabilite prin lege, astfel încât nu rezulta ca în mod obligatoriu fiecare proces trebuie sa parcurga toate structurile judecãtoreşti. Prin urmare legiuitorul a prevãzut, prin derogare de la dreptul comun, ca anumite cauze care trebuie soluţionate cu celeritate sunt supuse numai caii de atac a recursului, nu şi apelului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât din textele art. 128 şi ale art. 125 alin. (3) din Constituţie nu rezulta ca reglementãrile privitoare la înfãptuirea justiţiei trebuie sa prevadã în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor cãilor de atac şi angajarea competentei tuturor instanţelor judecãtoreşti. În consecinta, limitarea doar la recurs a cãilor de atac ce pot fi exercitate impotriva hotãrârilor pronunţate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta nu contravine Constituţiei, ratiunea excluderii apelului în aceasta materie fiind determinata de necesitatea soluţionãrii urgente a cauzelor privind dreptul de folosinta a imobilelor cu destinaţia de locuinţe, fãrã a fi afectate nici un drept fundamental al pãrţilor implicate în proces şi nici calitatea actului de justiţie.
De altfel, Curtea Constituţionalã, prin mai multe decizii, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 .
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate ridicate îl constituie dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, potrivit cãrora "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenta judecãtoriei în raza cãreia se afla imobilul. Hotãrârea pronunţatã de judecãtorie poate fi atacatã cu recurs. Hotãrârea instanţei de recurs este definitiva şi irevocabilã".
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate considera ca prevederile acestui text de lege care instituie o singura cale de atac - recursul - impotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în aceasta materie contravin principiului neretroactivitatii şi dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
Examinând aceste critici, Curtea Constituţionalã constata ca prevederile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile", deoarece prevederile legale criticate dispun numai pentru viitor, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, nu şi pentru trecut, cum susţine autorul exceptiei. Dispoziţiile art. 25 din ordonanta stabilesc o singura cale de atac în litigiile dintre proprietari şi chiriaşi legate de schimbul obligatoriu de locuinta. În conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituţie "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Aceste texte constituţionale se referã, evident, la legea în vigoare la data soluţionãrii caii de atac, iar nu la cea existenta în momentul introducerii acţiunii, deoarece legea de procedura este de imediata aplicare.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legilor şi a autoritãţilor publice, prevãzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant ca nu este contrarã acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea procesuala a celor interesaţi în folosirea lor. Principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens sunt Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale, pronunţate în cauze similare, îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de fata, neexistand motive pentru modificarea jurisprudenţei Curţii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Alexandru Cristian Mafteiu şi Mihaela Mafteiu în Dosarul nr. 3.656/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 24 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: