Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 122 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) si ale art. 34 alin. (7) si (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.238/303/2010 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 2 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.238/303/2010, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã dispoziţiile art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, prin modificãrile aduse Codului fiscal, încalcã prevederile art. 44 alin. (4) şi (8) şi ale art. 56 alin. (2) din Legea fundamentalã. Astfel, dispoziţiile criticate impun o aşezare injustã a sarcinilor fiscale, unii contribuabili fiind nevoiţi sã plãteascã un impozit ce echivaleazã cu veniturile realizate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, se aratã cã impunerea de cãtre organul fiscal a unei declaraţii tip ce trebuie completatã de cãtre contribuabil la declararea cuantumului obligaţiei fiscale datorate este de naturã a înfrânge prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã. Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului aratã cã stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiazã pe principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie. Stabilirea impozitelor datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora reprezintã dreptul exclusiv al legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din Legea fundamentalã. Astfel, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, cu respectarea principiilor ce trebuie sã guverneze politica fiscalã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, în raport cu prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, se aratã cã aceasta nu poate fi primitã, dispoziţiile criticate, prin care sunt stabilite forma şi conţinutul declaraţiei fiscale, nefiind de naturã a cenzura în vreun mod libertatea de exprimare a contribuabilului. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Prin Încheierea de sesizare din 2 iunie 2010, instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 şi art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Se observã cã art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 modificã dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 5 din aceeaşi ordonanţã de urgenţã modificã dispoziţiile art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) şi ale art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Ulterior sesizãrii Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicatã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţa de urgenţã, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal se abrogã, iar art. I pct. 3 din aceeaşi ordonanţã de urgenţã modificã dispoziţiile art. 34 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, preluând soluţia legislativã criticatã. Textele criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Contribuabilii care desfãşoarã activitãţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeazã aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cãrora impozitul pe profit datorat pentru activitãţile prevãzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate."; - Art. 18 alin. (2)-(4) este abrogat; - Art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevãzuţi la alin. (1) lit. a) nou-înfiinţaţi sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistreazã pierdere fiscalã efectueazã plãţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectueazã plata anticipatã. (8) În cazul contribuabililor care în anul precedent au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculeazã şi se efectueazã plãţile anticipate nu mai beneficiazã de facilitãţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza cãruia se determinã plãţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit."; - Art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã: "(1) Declaraţia fiscalã se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal. (2) În declaraţia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare, art. 44 alin. (4) şi (8) referitoare la dreptul de proprietate privatã şi art. 56 alin. (2) referitoare la contribuţiile financiare. I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constatã cã acestea au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare [...]". Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi jurisprudenţa sa constantã în astfel de situaţii, Curtea urmeazã sã respingã ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constatã cã regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, Curtea reţine cã, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementãri constituţionale rezultã cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective. În acest sens este şi Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã impun completarea de cãtre contribuabil a unui formular-tip, Curtea constatã cã autoritãţile fiscale trebuie sã dispunã de informaţii corecte şi adecvate în exercitarea atribuţiilor ce le sunt prevãzute de lege, informaţii ce sunt destinate doar acestor autoritãţi, neputându-se susţine cã prin declararea anumitor informaţii se încalcã libertatea de exprimare a contribuabilului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
I. Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Prestserv Discount" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.238/303/2010 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti. II. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi art. 34 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi ale art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de aceeaşi autoare în cadrul aceluiaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
