Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 121 din 12 aprilie 2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru asigurarea elaborării Strategiei naţionale privind inovarea în sectorul public pentru perioada 2025-2029 şi a planului de acţiune aferent
EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 346 din 12 aprilie 2024
Având în vedere Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), jalonul 405 - Operaţionalizarea unei platforme IT pentru monitorizarea inovării în administraţia publică, prevăzut la capitolul 14, aferent reformei 1 - Îmbunătăţirea predictibilităţii şi a eficienţei proceselor decizionale prin întărirea capacităţii de coordonare a politicilor şi analiză de impact la nivelul Guvernului şi al ministerelor coordonatoare, precum şi prin consolidarea instrumentelor în vederea creşterii calităţii consultărilor publice la toate palierele administraţiei,
în temeiul art. 24 alin. (2) şi al art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (1) din Metodologia de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a strategiilor guvernamentale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 379/2022,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
ART. 1
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se înfiinţează Comitetul interministerial pentru asigurarea elaborării Strategiei naţionale privind inovarea în sectorul public pentru perioada 2025-2029 şi a planului de acţiune aferent, denumit în continuare Comitetul.
ART. 2
Comitetul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonarea şi asigurarea întregului proces de elaborare a strategiei în conformitate cu Metodologia de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a strategiilor guvernamentale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 379/2022;
b) identificarea şi analizarea cadrului normativ aplicabil şi formularea propunerilor de colaborare cu experţi din societatea civilă, după caz;
c) analiza modalităţilor de integrare a măsurilor cuprinse în planul de acţiuni al strategiei în cadrul activităţilor instituţionale ale fiecărui membru al Comitetului, potrivit atribuţiilor şi funcţiilor din actul normativ de organizare şi funcţionare;
d) diseminarea la nivel intra- şi interinstituţional a viziunii, obiectivelor şi măsurilor aferente strategiei, potrivit domeniului de competenţe al fiecărui membru.
ART. 3
(1) Comitetul este coordonat de Secretariatul General al Guvernului printr-un secretar de stat, desemnat în acest sens prin ordin.
(2) Secretariatul tehnic al Comitetului este asigurat de către Secretariatul General al Guvernului prin Serviciul de asigurare a suportului tehnic pentru parcursul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
(3) Componenţa Comitetului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
(4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice sunt reprezentate la reuniunile Comitetului la nivel de persoane cu funcţii de conducere şi de personal tehnic, desemnate prin acte administrative ale conducătorilor acestora.
(5) La propunerea membrilor, la reuniunile Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice, reprezentanţi ai mediului asociativ şi experţi.
ART. 4
(1) Comitetul se reuneşte o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar, prin grija secretariatului tehnic.
(2) Agenda fiecărei reuniuni a Comitetului se întocmeşte de către secretariatul tehnic, pe baza propunerilor formulate de către membrii acestuia.
(3) Procesele-verbale ale reuniunilor Comitetului cuprind, în principal, temele discutate şi deciziile luate şi sunt semnate de către membrii acestuia şi înregistrate de secretariatul tehnic.
ART. 5
Comitetul îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, pe care îl aprobă în prima şedinţă de lucru.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Bucureşti, 12 aprilie 2024.
Nr. 121.
ANEXA 1
COMPONENŢA
Comitetului interministerial pentru asigurarea elaborării Strategiei naţionale
privind inovarea în sectorul public pentru perioada 2025-2029 şi a planului de acţiune
1. Secretariatul General al Guvernului
2. Cancelaria Prim-Ministrului
3. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
4. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
5. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
6. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale
7. Autoritatea pentru Digitalizarea României
8. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice
9. Institutul Naţional de Administraţie
10. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: