Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 121 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 13 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecãtoriei Buftea.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.067/94/2010, Judecãtoria Buftea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni, într-o cauzã civilã având ca obiect emiterea unei somaţii de platã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 reglementeazã o procedurã specialã a unei cereri având ca obiect pretenţii, alta decât procedura reglementatã de Codul de procedurã civilã, şi astfel procedura dreptului comun, reglementatã printr-o lege organicã, a fost modificatã de o ordonanţã de urgenţã. De asemenea, autorul este nemulţumit de faptul cã prin prevederile art. 13 din actul menţionat se înlocuieşte calea de atac prevãzutã de Codul de procedurã civilã, respectiv apelul sau recursul, cu o "aşa numitã cerere în anulare".
Judecãtoria Buftea opineazã în sensul cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatului Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, asupra dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, s-a mai pronunţat prin raportare la critici asemãnãtoare, constatând cã sunt constituţionale. În acest sens sunt, spre exemplu, <>Decizia nr. 702 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, <>Decizia nr. 1.490 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, <>Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009.
Astfel, Curtea a constatat cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptatã pentru a stabili mãsuri pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecatã şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa criticatã.
De principiu, Curtea a statuat cã, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
De altfel, în mod evident, procedura ce face obiectul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 se desfãşoarã într-un cadru procesual menit sã asigure toate garanţiile ce caracterizeazã un proces echitabil, iar debitorul are la îndemânã suficiente mijloace procedurale pentru a-şi apãra interesele.
De asemenea, Curtea a constatat cã specificul domeniului supus reglementãrii a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintã, evident, o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea cã legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridicã diferitã de aceea a cãilor de atac de drept comun nu relevã niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie, într-adevãr, în mãsura în care textul constituţional de referinţã foloseşte termenul generic de «cãi de atac», fãrã a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fãrã a se referi in terminis la apel şi recurs, ipotezã în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertitã într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca în considerarea anumitor particularitãţi sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.
O asemenea concluzie rezultã, de altfel, din chiar formula redacţionalã adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident cu condiţia ca nicio normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale.
Pe de altã parte, Curtea constatã cã reglementarea acestei cãi de atac constituie expresia aplicãrii în plan legislativ a garanţiei constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în condiţiile în care creditorul, în cazul în care i s-a respins cererea, are posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acţiune în pretenţii prin care îşi poate valorifica dreptul, în virtutea egalitãţii de arme care guverneazã procesul civil, apare ca justã şi echitabilã şi punerea la dispoziţia debitorului a cererii în anulare a ordonanţei de platã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2007 privind mãsurile pentru combaterea întârzierii executãrii obligaţiilor de platã rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecãtoriei Buftea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
