Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 120 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 24 mai 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Todor Gaziuc în Dosarul nr. 5.900/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 5D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 12.296/2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.900/117/2012, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Excepţia a fost ridicată de Todor Gaziuc cu prilejul soluţionării cauzei în contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ de impunere a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate, care stabilesc că, în situaţia în care o persoană realizează în acelaşi timp mai multe venituri din cele pentru care se datorează contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aceasta va fi obligată la plata contribuţiei pentru toate aceste venituri, este discriminatorie. Astfel, consideră că o asemenea contribuţie ar trebui să dea dreptul la un pachet de servicii medicale diferit faţă de cel de care beneficiază persoanele care datorează contribuţia doar pentru o singură sursă de venit.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1.175/2009 şi nr. 202/2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora "În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 47 referitor la nivelul de trai şi art. 56 privind contribuţiile financiare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în critica pe care o formulează, autorul excepţiei porneşte de la premisa că obligaţia de a contribui la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru toate veniturile pe care le realizează ar trebui să îl plaseze într-o situaţie diferită de cei care plătesc o contribuţie aferentă doar unui singur venit. Astfel, potrivit celor susţinute, ar trebui să beneficieze de un pachet de servicii medicale diferit, cu un conţinut mai bogat.
Curtea apreciază, însă, că această premisă se sprijină, mai degrabă, pe o supoziţie, anume aceea că veniturile realizate din mai multe surse şi contribuţia aferentă sunt în mod necesar mai mari ca şi cuantum decât cele realizate dintr-o singură sursă. Or, această supoziţie nu este întotdeauna confirmată de realitate şi nu reprezintă în mod necesar o regulă pentru a determina plasarea persoanelor în categorii diferite.
De altfel, diferenţa dintre cuantumul contribuţiilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate nu este de natură să atragă un tratament juridic diferit sub aspectul pachetului de servicii medicale de care beneficiază o anumită persoană în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, Curtea Constituţională a statuat în mai multe rânduri în jurisprudenţa sa că "obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate." Ca urmare, această obligaţie reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor."
Prin urmare, "este evident că obligaţia contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificaţia unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligaţii are o justificare constituţională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări."
În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, ori Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.
Totodată, Curtea a arătat că "este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate."
De asemenea, Curtea a reţinut că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului."
În acest sens, s-a exprimat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, şi Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006.
Întrucât cele statuate în deciziile anterioare răspund criticilor invocate în prezenta cauză şi nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Todor Gaziuc în Dosarul nr. 5.900/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
