Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Grety Iacob, Corneliu Dragoş Acumurloaei şi Leucadia Acormăloae în Dosarul nr. 1.222/110/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea excepţiei Grety Iacob a depus o cerere privind judecarea cauzei în lipsă, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.102D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Toma Laura Maria în Dosarul nr. 65.652/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi în Dosarul nr. 1.123D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Maria Leahu, Adrian Sever Leahu, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich, Virginia Misoni şi Livia Popa în Dosarul nr. 3.828/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, în ambele dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, CURTEA, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. 7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. 8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.102D/2015 şi nr. 1.123D/2015 la Dosarul nr. 1.076D/2015, care a fost primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 12 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.222/110/2013, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iacob Grety, Corneliu Dragoş Acumurloaei şi Leucadia Acormăloae cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 1.098 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău într-o cauză având ca obiect pretenţii. 11. Prin Încheierea din 2 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 65.652/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Laura Maria Toma într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 12. Prin Încheierea din 11 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.828/30/2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Leahu, Adrian Sever Leahu, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich, Virginia Misoni şi Livia Popa cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 4.260 din 21 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş într-o cauză având ca obiect pretenţii. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 3 alin. (2) raportate la cele ale art. 10 din Legea nr. 164/2014 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, de vreme ce un drept de creanţă actual, recunoscut, a devenit un drept prematur şi iluzoriu. Faptul că normele art. 10 din Legea nr. 164/2014 stabilesc alte termene referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a despăgubirilor decât cele de la data cererilor de chemare în judecată nesocoteşte principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie pune în pericol grav securitatea raporturilor juridice, ocrotite de normele constituţionale, şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept. De asemenea, aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate afectează principiul egalităţii în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. S-a mai arătat că normele criticate instituie şi o diferenţă de tratament juridic între intimaţi şi persoanele ale căror procese s-au soluţionat înaintea intrării în vigoare a legii, care au avut şansa să li se soluţioneze cererile în mod operativ şi să încaseze sumele cuvenite, indexate până la data plăţii efective a întregului debit. De asemenea se susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014, care instituie noi termene de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 290/2003, stabilesc o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care, la momentul când se născuse dreptul subiectiv, nu exista. 14. Prin adoptarea acestei legi are loc o intruziune a statului în desfăşurarea unor procese civile, care are ca finalitate crearea unui dezechilibru între părţile din proces sau chiar "înlătură o cale eficientă de soluţionare a pretenţiilor reclamantului". Termenul de 5 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014, pentru plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive nu este şi nu poate fi definit ca rezonabil, de vreme ce actul normativ care reglementează stabilirea şi plata acestor despăgubiri datează din anul 1998, deci de peste 16 ani, iar termenul de plată prevăzut de Legea nr. 9/1998, acela de 2 ani, în două tranşe, nu a fost respectat de statul român în majoritatea dosarelor soluţionate. Astfel, persoanele îndreptăţite la aceste despăgubiri au fost nevoite să promoveze acţiuni civile pe rolul instanţelor judecătoreşti pentru a obliga statul român să respecte o obligaţie legală, pentru ca ulterior să poată trece la executarea silită pentru a-şi vedea creanţele realizate. Prin urmare, prin eşalonarea acestor plăţi, se împiedică sistematic, justificat doar de argumente de conjunctură, realizarea unor creanţe împotriva statului. Or, o asemenea reglementare este în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligaţia sa de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătoreşti care sunt obligatorii şi executorii. Astfel, nu este permis autorităţilor statului de a se prevala de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească şi este obligaţia statelor contractante de a-şi organiza sistemul juridic în aşa fel încât autorităţile competente să îşi poată executa obligaţiile. 15. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, precum şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunţată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Hotărârea din 24 martie 2005, pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei. 16. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 este fondată, actul normativ examinat fiind contrar dreptului de acces la justiţie şi dreptului de proprietate, deoarece creanţa intimaţilor-reclamanţi are caracterul unui "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin noua procedură instituită de Legea nr. 164/2014 reclamanţilor le este amânată plata despăgubirilor ce li se cuvin în temeiul Legii nr. 290/2003, iar aceştia nu au nicio certitudine privind data la care ar putea să le primească, ceea ce este de natură a le cauza un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul acestora la respectarea bunurilor lor. 17. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 2 martie 2010 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia plata eşalonată a sumelor datorate de stat nu poate fi considerată nerezonabilă, având în vedere că sumele plătite eşalonat au fost actualizate cu indicele preţurilor de consum din data plăţii. 18. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora dispoziţiile legii sunt aplicabile inclusiv sub aspectul eşalonării plăţii în modalitatea prevăzută de art. 10 din lege, contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.123D/2015, consideră că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, acestea fiind aplicabile tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare şi având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche (Legea nr. 9/1998), cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite, şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 21. Precizează că, în cazul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, constituţionalitatea acestora ar putea fi pusă în discuţie prin raportare la art. 21 din Constituţie, doar în măsura în care partea interesată, în speţă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sau instanţa din oficiu, în virtutea rolului ei activ, ar fi invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, pe motiv că noile termene prevăzute de noul act normativ se aplică şi cererilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Or, din moment ce instanţa de judecată nu s-a pronunţat în acest sens, iar cursul procesului nu a fost suprimat, normele criticate, prin raportare la art. 21 din Constituţie, sunt constituţionale. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legislativă de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, precum şi suspendarea oricărei proceduri de executare silită invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi arată că normele de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale. Atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat, nu este neconstituţională opţiunea legiuitorului de a reglementa în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Noile dispoziţii conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, în mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul, în cele trei dosare, precum şi Avocatul Poporului, în dosarele nr. 1.076D/2015 şi nr. 1.102D/2015, nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, până la data întocmirii prezentului raport. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului în Dosarul nr. 1.123D/2015, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, cererea autoarei excepţiei Grety Iacob, notele scrise depuse la dosare de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Din examinarea Încheierii de sesizare pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.828/30/2014, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.123D/2015, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014, astfel încât Curtea urmează a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare."; - Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă."; - Art. 11: "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. (2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)." 25. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 26. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta privind interzicerea discriminării. 27. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015*) şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016**), nepublicate până la data pronunţării prezentei decizii, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţiile de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).────────── *) Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016. **) Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016.────────── 28. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014. 29. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată, din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). 30. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. 31. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. 32. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura. 33. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. 34. De asemenea, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. 35. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată,Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, citată mai sus, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar. 36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 37. În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grety Iacob, Corneliu Dragoş Acumurloaei şi Leucadia Acormăloae în Dosarul nr. 1.222/110/2013 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Toma Laura Maria în Dosarul nr. 65.652/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi de Maria Leahu, Adrian Leahu Sever, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich, Virginia Misoni şi Livia Popa în Dosarul nr. 3.828/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
