Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 12 din 9 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind masuri pentru intarirea disciplinei financiare a agentilor economici, aprobata si modificata prin Legea nr. 12/1995
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , ridicatã de Societatea Comercialã "Cepes Escargot" - S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 2.732/1998 al Judecãtoriei Arad. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa pãrţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999 şi apoi pentru 4 februarie 1999 şi, respectiv, pentru data de 9 februarie 1999.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 5 mai 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 2.732/1998, Judecãtoria Arad a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , ridicatã de Societatea Comercialã "Cepes Escargot" - S.R.L. din Arad. În motivarea exceptiei se arata ca aceste dispoziţii incalca normele prevãzute la <>art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. Potrivit <>art. 1 din Legea nr. 32/1968 , contravenţia este definitã ca fapta ce prezintã un grad de pericol social mai mic decât infracţiunea, de unde rezulta ca şi amenda contravenţionalã nu poate depãşi în nici un caz maximul general al amenzii penale, care, conform art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal, este de 50.000.000 lei. Art. 3 din aceeaşi lege impune instituirea prin norma specialã a unui minim şi a unui maxim al amenzii contravenţionale. Or, <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 infrange aceste dispoziţii legale, prin aceea ca prevede limite ale amenzii contravenţionale cu mult mai mari decât limitele generale ale amenzii penale şi calculul lor se face pe baza de cote procentuale progresive, ceea ce conduce la amenzi nelimitate. Se mai susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, care prevede ca infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã. În sprijinul acestui argument este invocatã jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a extins garanţiile prevãzute la art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului la toate categoriile de pedeapsa, deci şi la sancţiunile contravenţionale, al cãror regim trebuie asadar reglementat prin lege organicã. În sfârşit, se susţine ca <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 violeaza şi principiul constituţional al proportionalitatii, prevãzut la art. 49 alin. (2), prin aceea ca opereazã o restrangere a libertãţii comerţului, instituind sancţiuni exorbitante în reglementarea disciplinei financiare. Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta considera ca <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 nu contravine art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie. Se arata ca, deşi textul criticat "stabileşte, cu titlu de amenda contravenţionalã, cote procentuale progresive, ceea ce duce la aplicarea unei amenzi exigente, acestea vin în ajutorul intaririi disciplinei financiare valutare". Nu se poate face paralela între contravenţie şi infracţiune, deoarece în rãspunderea penalã sunt angajate persoanele fizice, nu cele juridice şi, de asemenea, "nu se poate separa patrimoniul unei persoane juridice, care este distinct de cel al persoanei fizice". Legiuitorul a consacrat contravenţiei care prezintã un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea un cadru juridic special care vizeazã preponderent persoanele juridice. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel se arata ca, în ceea ce priveşte susţinerea ca textul criticat, modificând sistemul de amenzi din sume fixe în sume procentuale, ar infrange norma de principiu stabilitã prin <>art. 3 din Legea nr. 32/1968 , Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia Plenului nr. 9 din 24 ianuarie 1995, în sensul ca nu exista interdicţie constituţionalã referitoare la libertatea de opţiune a legiuitorului. Cu referire la susţinerea privind necesitatea stabilirii sancţiunilor contravenţionale, în speta amenzi, prin lege organicã, se arata ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocatã de autorul exceptiei, nu impune legiuitorului anumite obligaţii în raport cu categoria legii prin care sunt reglementate contravenţiile, ci cere acestuia sa respecte principiul legalitãţii sanctionarii contravenţiilor şi sa asigure totalitatea garanţiilor procesuale impuse de art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Aceasta excepţie are ca obiect dispoziţiile <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , care prevãd: "În cazul constatãrii nerespectãrii termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Bãncii Naţionale a României, eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasãrilor în valuta, se vor aplica urmãtoarele amenzi contravenţionale, reprezentând: - 10%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri de pana la 30 de zile calendaristice; - 15%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice; - 20%, în lei, asupra sumelor în valuta nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristicã care depãşeşte primele 60 de zile de întârziere. În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valuta în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatãrii contravenţiei. În cazul depãşirii termenului de la alineatul precedent, penalitãţile stabilite la <>art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanta, se majoreazã cu 50% ." Cu privire la constituţionalitatea prevederilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceasta decizie, Curtea cu majoritate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, retinand în esenta urmãtoarele: Dispoziţiile textului atacat nu infrang prevederile de principiu ale <>art. 1 şi 3 din Legea nr. 32/1968 , referitoare la deosebirea de gravitate dintre infracţiuni şi contravenţii şi obligativitatea stabilirii unor limite minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, s-a statuat ca nu exista nici o interdicţie constituţionalã care sa limiteze libertatea de opţiune a legiuitorului în ceea ce priveşte modificarea sistemului de amenzi din sume fixe în sume procentuale. <>Art. 3 din Legea nr. 32/1968 , invocat în susţinerea neconstitutionalitatii, se referã exclusiv la contravenţiile reglementate prin hotãrâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autoritãţilor publice locale, pe când contravenţiile prevãzute la <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 fac parte din sfera contravenţiilor reglementate prin lege, ele având deci un temei legal diferit de cel al contravenţiilor din prima categorie. În legatura cu încãlcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, potrivit cãrora infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã, s-a arãtat ca <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 stabileşte, în cadrul mãsurilor de consolidare a regimului valutar şi de intarire a disciplinei financiare, contravenţii privind încãlcarea obligaţiei de repatriere a sumelor în valuta. Aceasta este o problema de ordin financiar din sfera regimului valutar, care nu intra în domeniul de reglementare al legii organice. S-a arãtat ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, bazatã pe interpretarea art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, nu este de natura a sprijini solicitarea autorului exceptiei, deoarece aceasta nu permite concluzia ca regimul juridic al sancţiunilor contravenţionale se confunda în totalitate cu cel al sancţiunilor penale. Scopul interpretãrii date dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, în sensul ca noţiunea acuzaţie în materie penalã include şi domeniul contraventional, a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de sãvârşirea unei contravenţii, precum şi celor învinuiţi de sãvârşirea unei infracţiuni. În sfârşit, s-a reţinut ca principiul proportionalitatii nu este aplicabil în cauza, întrucât dispoziţiile art. 49 din Constituţie sunt cuprinse în titlul I cap. II referitor la drepturile şi libertãţile fundamentale şi privesc, prin conţinutul lor, domeniul acestor drepturi şi libertãţi, pe când art. 134, care la alin. (2) lit. a) stabileşte obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, se regaseste în titlul IV al Constituţiei - Economia şi finanţele. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţatã prin Decizia nr. 161/1998 îşi menţine valabilitatea şi în acest dosar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. IV pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 18/1994 privind mãsuri pentru întãrirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 12/1995 , ridicatã de Societatea Comercialã "Cepes Escargot" - S.R.L. din Arad în Dosarul nr. 2.732/1998 al Judecãtoriei Arad. Definitiva. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 februarie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
─────────────-
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
