Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.776/1/2016
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei de │
│Ionel │contencios administrativ şi │
│Barbă │fiscal, preşedintele │
│ │completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ana │- judecător la Secţia de │
│Hermina │contencios administrativ şi │
│Iancu │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi │
│Gherasim │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Doina │- judecător la Secţia de │
│Duican │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cezar │- judecător la Secţia de │
│Hîncu │contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia de │
│Trestianu│contencios administrativ şi │
│ │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Dana │- judecător la Secţia de │
│Iarina │contencios administrativ şi │
│Vartires │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de │
│Emilia │contencios administrativ şi │
│Vişoiu │fiscal │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia de │
│Florica │contencios administrativ şi │
│Voicu │fiscal │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul dosarului este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.498/100/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), forma în vigoare la data de 28 decembrie 2012 - ce vizează încetarea de drept a raportului de serviciu - în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o altă faptă decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeaşi lege la o sancţiune privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul penal din 1969), respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969 Magistratul-asistent prezintă referatul cu privire la obiectul sesizării, arătând că majoritatea instanţelor au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă şi nici dosare aflate pe rol referitoare la problema de drept supusă dezlegării, un număr restrâns de instanţe transmiţând hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, act care, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, acestea formulând punctele de vedere ataşate la dosar. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.498/100/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul C.M.C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean, a contestat Decizia nr. 195 din 13 iulie 2015, prin care autoritatea pârâtă a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, solicitând repunerea în situaţia anterioară cu toate consecinţele aferente anulării deciziei, în sensul reintegrării în funcţia publică ocupată anterior şi plăţii drepturilor salariale cuvenite. 3. Prin Decizia conducătorului instituţiei pârâte, emisă cu nr. 195 din 13 iulie 2015, s-a constatat încetarea de drept, începând cu data de 23 decembrie 2012, a raportului de serviciu al reclamantului, faţă de dispoziţiile art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999. Cu privire la data intervenirii încetării de drept a raportului de serviciu, aceasta a fost rectificată, în sensul că data corectă este 28 decembrie 2013. S-a reţinut ca temei al încetării de drept a raportului de serviciu condamnarea penală definitivă dispusă prin Sentinţa penală pronunţată în data de 12 decembrie 2012, definitivă prin nerecurare la data de 28 decembrie 2012, în Dosarul nr. 8.275/182/2012 al Judecătoriei Baia Mare, respectiv condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 luni, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002). Prin aceeaşi hotărâre, executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat, în baza art. 81 şi următoarele din Codul penal din 1969, pe o durată de 2 ani şi 7 luni. 4. La motivarea în fapt a deciziei privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public reclamant, s-a menţionat existenţa unui înscris reprezentând poziţia oficială a reprezentantului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu nr. 26.025 din 3 iulie 2015, exprimată în sensul incidenţei în cazul reclamantului a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, faţă de condamnarea penală la pedeapsa închisorii, chiar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 5. În motivarea cererii de chemare în judecată, printre motivele de nulitate invocate, reclamantul a arătat că art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999 se referă doar la acele condamnări la pedeapsa închisorii cu executare, nu şi la cele prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei. Această interpretare se impune în speţă cu atât mai mult cu cât pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi - de a fi ales în cadrul autorităţii publice sau în funcţii elective publice, conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul penal din 1969, a fost suspendată conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Totodată, nu s-a aplicat o pedeapsă complementară în acest sens. În plus, la data de 30 iulie 2015, reclamantul a fost reabilitat de drept. 6. Un alt argument pentru inaplicabilitatea art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999 a fost acela că o condamnare ca cea din speţă nu este, potrivit art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, un impediment pentru ocuparea unei funcţii publice. 7. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, apreciind cu privire la motivul de nelegalitate sus-indicat că în privinţa reclamantului sunt aplicabile prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, textul de lege nefăcând nicio distincţie cu privire la modul de executare a sancţiunii privative de libertate. 8. Prin Sentinţa nr. 418 din 18 februarie 2016, Tribunalul Maramureş a admis cererea de chemare în judecată, reţinând ca fondat un singur motiv de nelegalitate, şi anume că art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999 nu se aplică când executarea pedepsei a fost suspendată în cazul condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeaşi lege. 9. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta, criticând-o ca fiind dată cu greşita aplicare a prevederilor legale cuprinse în art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 10. Legea nr. 188/1999, forma în vigoare la data de 28 decembrie 2012: "ART. 54 Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. (...) ART. 98 (1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: a) la data decesului funcţionarului public; b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public; c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 54 lit. a), d) şi f); d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare; g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia; h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia publică." 11. Codul penal din 1969: "ART. 57 Regimul de deţinere Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deţinere anume destinate. (...) ART. 81 Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infracţiunile contra avutului obştesc pedeapsa aplicată este de cel mult un an; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, în afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult un an şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b şi c. Dacă una dintre faptele aflate în concurs este o infracţiune contra avutului obştesc, suspendarea poate fi acordată dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 6 luni şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b şi c. În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă avutului obştesc, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată. ART. 82 Termenul de încercare Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 12. Recurenta-pârâtă a susţinut că art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999 se referă la o sancţiune privativă de libertate, indiferent dacă executarea acesteia s-a suspendat sau nu, invocând în sprijinul opiniei sale Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 29 iunie 2015), Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016), Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016). 13. Intimatul-reclamant a susţinut că art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999 se aplică doar în ipoteza în care sancţiunea privativă de libertate se execută efectiv. 14. În sprijinul opiniei sale, intimatul-reclamant a arătat că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi de a fi ales în cadrul autorităţii publice sau în funcţii elective publice, conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul penal din 1969, a fost suspendată conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei principale; de asemenea, intimatul a menţionat că nu i s-a aplicat o pedeapsă complementară în acest sens, a fost reabilitat de drept, iar, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, existenţa unei asemenea condamnări nu reprezintă un impediment pentru ocuparea unei funcţii publice. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 15. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 16. În ce priveşte Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de trimitere a arătat că aceasta dă chestiunii de drept în discuţie o interpretare divergentă în raport cu interpretarea dată în jurisprudenţa instanţelor naţionale. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 17. Instanţa de trimitere, Curtea de Apel Cluj, nu a formulat un punct de vedere propriu-zis cu privire la problema de drept înaintată instanţei supreme spre dezlegare, rezumându-se la a invoca necesitatea lămuririi acesteia, în raport cu jurisprudenţa divergentă a instanţelor cu privire la acest aspect. 18. A arătat instanţa de trimitere că problema de drept în discuţie nu este clară, chiar dacă textul de lege a cărui interpretare se solicită nu face nicio distincţie, părând, la prima vedere, că vizează orice situaţie în care prin hotărâre de condamnare definitivă se aplică o sancţiune privativă de libertate, indiferent de modul de executare a acesteia, aşa cum s-a stabilit şi prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 188 din 7 aprilie 2016 şi 66 din 16 februarie 2016, precum şi prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 19. Astfel, instanţa de trimitere a susţinut că în decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 7 aprilie 2016 se arată, în mod neechivoc, caracterul diferit al regimului juridic aplicabil funcţiei publice faţă de cel al aleşilor locali, fapt pentru care Decizia nr. 18/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi aplicată automat, fără o analiză proprie a textului de lege în discuţie şi a celorlalte reglementări din Legea nr. 188/1999. 20. Se arată că este necesar a se avea în vedere, la interpretarea textului art. 98 lit. f) din Legea 188/1999, că pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi - de a fi ales în cadrul autorităţii publice sau în funcţii elective publice, conform art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul penal din 1969, este şi ea suspendată, conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Totodată este necesar a se avea în vedere că este posibil ca, în anumite situaţii, cum s-a întâmplat şi în speţă, să nu se aplice o pedeapsă complementară în acest sens sau funcţionarul public să fie chiar reabilitat de drept. Mai mult, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, existenţa unei asemenea condamnări nu reprezintă un impediment pentru ocuparea unei funcţii publice. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea 21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, a stabilit că „Dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. 22. În considerentele deciziei sus-menţionate, instanţa supremă a reţinut următoarele: "Conform dispoziţiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, se observă că suspendarea condiţionată se poate dispune atât atunci când pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, cât şi atunci când pedeapsa aplicată este amenda. Or, este evident faptul că măsura de individualizare judiciară a pedepsei nu modifică nici caracterul privativ de libertate al pedepsei închisorii, după cum nu modifică nici caracterul de pedeapsă neprivativă de libertate al pedepsei amenzii. În consecinţă, se poate concluziona în sensul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca măsură de individualizare judiciară a pedepsei, nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare. Interpretarea dispoziţiilor ce formează obiectul sesizării în sensul că acestea au în vedere numai situaţia în care persoana ce deţine calitatea de primar ori de preşedinte al consiliului judeţean a fost condamnată la o pedeapsă privativă, pedeapsă pe care o execută în condiţiile art. 57 alin. 1 din Codul penal din 1969, se bazează numai pe raţiunea imposibilităţii efective de exercitare a mandatului de către o persoană lipsită de libertate deoarece execută pedeapsa în regim de deţinere, în penitenciar. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o asemenea ipoteză, ar fi prevăzut în mod expres că mandatul încetează în ipoteza executării în regim de deţinere a pedepsei privative de libertate aplicate. Însă textul de lege prevede că mandatul încetează în ipoteza condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, iar nu în ipoteza executării pedepsei privative de libertate." 23. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea instanţelor au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă şi nici dosare aflate pe rol, referitoare la problema de drept supusă dezlegării. 24. Câteva instanţe judecătoreşti au transmis hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere, din examinarea cărora se desprind următoarele orientări jurisprudenţiale: A) Unele instanţe, cele mai multe, au considerat că raportul de serviciu încetează de drept şi în cazul condamnării prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, cu aplicarea măsurii suspendări condiţionate a executării pedepsei. 25. În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 3.862 din 5 decembrie 2014); Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 5.783 din 4 iulie 2014); Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2.573 din 14 septembrie 2016); Tribunalul Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 1.281 din 22 iunie 2016); Tribunalul Satu Mare - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie); Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie) şi Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie). 26. În sprijinul acestei orientări s-a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 nu fac nicio distincţie, după cum pentru săvârşirea infracţiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia, făcând referire numai la tipul pedepsei aplicate, respectiv privativă de libertate, fără o diferenţiere în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei. B) Într-o altă orientare, izolată, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, autoarea sesizării (Decizia nr. 3.986 din 5 aprilie 2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 4.332 din 27 iunie 2012 în Dosarul nr. 10.162/2/2011) şi Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinie) au apreciat că dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 se referă doar la o sancţiune privativă de libertate ce se execută efectiv. 27. S-a susţinut că legiuitorul a avut în vedere acele situaţii în care funcţionarul public este condamnat la o pedeapsă cu executare, fapt ce îl împiedică să îşi mai îndeplinească atribuţiile de serviciu prin imposibilitatea de a se prezenta la locul de muncă. 28. S-a argumentat, de asemenea, că pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi este şi ea suspendată, iar pedeapsa complementară poate să nu fie aplicată şi, potrivit art. 54 din Legea nr. 188/1999, existenţa unei asemenea condamnări nu reprezintă un impediment pentru ocuparea unei funcţii publice, astfel că este nefiresc ca ea să constituie temei pentru încetarea raportului de serviciu. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 29. Curtea Constituţională a pronunţat următoarele decizii care, prin considerentele pe care le conţin, prezintă relevanţă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016); Decizia nr. 66 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016); Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015). VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 30. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Prin Adresa nr. 2.381/C/4.433/III-5/2016 din 22 decembrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. X. Raportul asupra chestiunii de drept 32. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile; s-a apreciat de către judecătorul-raportor că nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept supuse dezlegării. XI. Înalta Curte 33. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: A) Asupra admisibilităţii 34. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 35. Legiuitorul a instituit condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, doctrina şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie identificând aceste condiţii ca fiind următoarele: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 36. Cu privire la prima cerinţă - existenţa unei cauze în curs de judecată - se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului, la Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, nefiind pronunţată până la acest moment o hotărâre definitivă. 37. Litigiul principal are ca obiect controlul de legalitate al unui act administrativ de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale unui funcţionar public, care se află în competenţa de primă instanţă a tribunalului şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai recursului, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), coroborat cu cele ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012). Prin urmare, Curtea de Apel care a înaintat sesizarea judecă pricina în ultimă instanţă, astfel că se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate - cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă. 38. Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este şi ea îndeplinită, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluţia pe fond depinde de interpretarea noţiunii de „condamnare la o pedeapsă privativă de libertate“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, acesta fiind temeiul de drept pentru care sa dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public ce a sesizat instanţa de contencios administrativ în litigiul principal. 39. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, se constată că aceasta nu este îndeplinită. 40. Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea chestiune de drept. 41. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, deciziile nr. 3 din 14 aprilie 2014 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, şi Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015), în lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. 42. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia, însă, ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. 43. Din această perspectivă, condiţia noutăţii unei chestiuni de drept trebuie examinată în raport cu scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori). 44. În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în lucrările de specialitate juridică - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. 45. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 46. Examenul jurisprudenţial efectuat arată că există o practică judiciară majoritară în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, fiind pronunţate doar două soluţii contrare acestei practici, respectiv Decizia nr. 3.986 din 5 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Sentinţa nr. 4.332 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 47. Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a generat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă. 48. Din această perspectivă, în cazul analizat, cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, pentru că din studierea jurisprudenţei puse la dispoziţie de instanţele naţionale rezultă că au fost pronunţate în această materie hotărâri definitive/ irevocabile, practica judiciară fiind orientată majoritar către acelaşi gen de soluţie. 49. Aceste hotărâri judecătoreşti aflate la dosar consacră, pentru aceleaşi raţiuni de interpretare a legii, soluţia respingerii acţiunilor prin care se solicită anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public în situaţia condamnării acestuia la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969. 50. Tot în analiza cerinţei de noutate a chestiunii de drept a cărei dezlegare se cere trebuie menţionat că o dispoziţie similară cu cea care formează obiectul prezentei sesizări este cea cuprinsă în dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, referitoare la „încetarea de drept a mandatului de primar în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“. 51. Asupra interpretării acestei norme legale, ce priveşte categoria aleşilor locali, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, stabilind că: "Dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" 52. Deşi chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 a instanţei supreme a vizat un alt text de lege decât cel pentru care se solicită pronunţarea în sesizarea pendinte, argumentele care au fost avute în vedere pentru interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 sunt aplicabile şi prevederilor art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la 28 decembrie 2012. 53. Această identitate de raţiune în analiza sintagmei „condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“, cuprinsă atât în dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, cât şi în cele ale art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, a fost statuată în considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 188 din 7 aprilie 2016, care, fiind învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 18/1999, a respins ca neîntemeiată această excepţie, arătând, în cuprinsul paragrafelor 21 şi 27, următoarele: "21. Curtea observă, din compararea celor două texte de lege, că, în ceea ce priveşte funcţionarul public, raportul de serviciu încetează pentru acelaşi motiv ca şi cel pentru care încetează mandatul alesului local, şi anume condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de infracţiunea săvârşită şi, în plus, atunci când a intervenit condamnarea pentru anumite infracţiuni, respectiv infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice, indiferent de pedeapsa aplicată pentru săvârşirea acestora. (...)27. În ceea ce priveşte prevederile de lege criticate în cauza de faţă, este de observat că, la fel ca în cazul celor analizate de Înalta Curte, nu fac nicio distincţie după cum pentru săvârşirea infracţiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia..." 54. Aşadar, asupra modului de interpretare a prevederilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 s-au pronunţat, până la momentul formulării sesizări supuse analizei, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, atât Curtea Constituţională, prin deciziile anterior menţionate, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, în dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, condiţia noutăţii nemaifiind una actuală, existând repere suficiente pentru o interpretare şi aplicare unitară a textului de lege care formează obiectul sesizării de faţă. 55. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.498/100/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data de 28 decembrie 2012 - ce vizează încetarea de drept a raportului de serviciu - în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o altă faptă decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeaşi lege la o sancţiune privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969 Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL IONEL BARBĂ Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
