Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 603/1/2016
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ
şi fiscal - preşedintele completului
Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Carmen Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Emilia Claudia Vişoiu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 4.149/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Aurel Segărceanu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.644/83/CA/2013-R, la care s-a conexat Dosarul nr. 5.645/83/CA/2013-R, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ." Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, raport care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi referitor la care Silaghi Claudiu Florian şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având calitatea de recurent-reclamant şi, respectiv, intimat-pârât în dosarul de sesizare, au formulat puncte de vedere; se arată, de asemenea, că instanţele de judecată au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie şi nici cauze aflate pe rol în care să se pună această problemă de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierile din 11 ianuarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 5.644/83/CA/2013-R şi nr. 5.645/83/CA/2013-R, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată; sesizările au fost conexate în cadrul prezentului dosar. 2. Instanţa de sesizare se pronunţă în ultimă instanţă asupra recursului formulat împotriva sentinţelor nr. 2.357/2014 şi nr. 2.360/2014 ale Tribunalului Satu Mare, în cereri având ca obiect anularea unor acte administrative de eliberare din funcţie a reclamanţilor, funcţionari publici, şi obligarea pârâtei, autoritate publică, la reintegrarea lor într-o funcţie publică. II. Temeiul juridic al sesizării 3. Art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 4. Prin cererile de chemare în judecată, reclamanţii Silaghi Claudiu Florian şi Barbulov Zlatomir au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea deciziilor prin care această autoritate a dispus eliberarea din funcţie a reclamanţilor şi obligarea pârâtei la reintegrarea lor într-o funcţie publică de execuţie de aceeaşi clasă, categorie şi grad profesional, similară celei deţinute până la data de 30 octombrie 2013. 5. În motivarea acţiunii se arată că, aşa cum rezultă din preambulul deciziilor contestate, la baza emiterii acestora stau dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 1.324/2009), precum şi dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (4) şi (6) şi art. 103 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 188/1999). Reclamanţii consideră că actele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 56, 99, 100 şi 106 din Legea nr. 188/1999. 6. Prin sentinţele nr. 2.357/2014 şi nr. 2.360/2014, Tribunalul Satu Mare a respins ca nefondate acţiunile formulate de reclamanţi, reţinând, în esenţă, că nu au fost încălcate prevederile art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999. Cu privire la aplicarea prevederilor art. 99 alin. (6) din acelaşi act normativ, care reglementează obligaţia autorităţii publice de a oferi funcţionarului public ce urmează a fi eliberat din funcţie, în perioada de preaviz, o funcţie publică vacantă corespunzătoare în cadrul instituţiei sau, dacă nu există o asemenea funcţie, obligaţia aceleiaşi autorităţi publice de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Curtea Constituţională a statuat (pct. 54-56) că, dacă în privinţa categoriei personalului Autorităţii Naţionale a Vămilor, al direcţiilor generale ale finanţelor publice, precum şi a personalului direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, aceasta a fost preluată de noile structuri create în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în ceea ce priveşte categoria personalului Gărzii Financiare, aceasta a fost eliberată din funcţie, având în vedere că această structură şi-a încetat activitatea, legea prevăzând desfiinţarea sa. Ca atare, încadrarea în structura nou-înfiinţată se realizează prin concurs sau examen. 7. Instanţa de fond a apreciat că, în această situaţie, nu mai poate fi justificată obligaţia autorităţii/instituţiei publice de a solicita de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante, această obligaţie impunându-se în situaţia mutării din localitate a autorităţii sau instituţiei publice, nu şi în situaţia când aceasta şi-a încetat activitatea, cum este cazul de faţă. 8. Împotriva sentinţelor pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs reclamanţii, din conţinutul cererilor de sesizare şi al încheierilor prin care instanţa de trimitere a dispus sesizarea nerezultând motivele şi argumentele invocate de recurenţi în susţinerea căilor de atac formulate. IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării 9. Legea nr. 188/1999: "Art. 99. - (1) Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze; (...) (6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere." V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 10. Cu privire la admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: de lămurirea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât dispoziţiile legale invocate ca temei al măsurii eliberării din funcţie a recurenţilor sunt cele prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. a), alin. (2), (3), (4) şi (6) din acelaşi act normativ; problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 11. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere "opinează" lapidar "în sensul că prevederile art. 99 alin. (6) (din Legea nr. 188/1999 - n.r.) nu fac distincţie între situaţiile reglementate la art. 99 alin. (1) lit. a) din (aceeaşi - n.r.) lege". VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 12. Recurentul arată prin cererea de sesizare că se impune a se lămuri dacă prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a), deoarece, în opinia sa, alin. (6) se referă la cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e), iar la nivelul Curţii de Apel Oradea, în două cauze similare, s-a reţinut, dimpotrivă, că art. 99 alin. (6) nu se aplică ambelor ipoteze ale art. 99 alin. (1) lit. a), ci numai celei prevăzute la teza a II-a. 13. Prin concluziile scrise, intimata arată că Garda Financiară, instituţie publică supusă desfiinţării, a solicitat lista funcţiilor publice vacante, condiţii în care susţinerile recurentului sunt nelegale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale şi opiniile exprimate de acestea 14. În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept supusă dezlegării. 15. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept supusă dezbaterii şi nici cauze aflate pe rol în care să se pună această problemă de drept; singura instanţă care a transmis jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept în discuţie este Tribunalul Alba - Secţia de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă; curţile de apel Iaşi, Oradea şi Suceava au transmis jurisprudenţă, care s-a dovedit nerelevantă, fie pentru că nu are legătură cu chestiunea de drept în discuţie, fie pentru că priveşte dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, a cărei neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 351 din 7 mai 2015. 16. Majoritatea instanţelor de judecată au transmis puncte de vedere/aprecieri ale judecătorilor, din examinarea cărora se desprind următoarele opinii: A) Într-o primă opinie*1), covârşitor majoritară, s-a apreciat că textul art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 se aplică ambelor situaţii prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. a), întrucât legiuitorul nu distinge între cele două situaţii şi, prin urmare, nici interpretul nu trebuie să o facă.────────── *1) Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Alba, Tribunalul Neamţ.────────── 17. În acord cu această opinie, Tribunalul Alba - Secţia de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă, singura instanţă care a transmis jurisprudenţă relevantă*2), a reţinut că "pârâta nu a respectat procedura impusă de art. 99 din Legea nr. 188/1999 şi, prin faptul că nu a pus la dispoziţia reclamanţilor alte funcţii publice corespunzătoare vacante, a fost afectat statutul şi dreptul la muncă al reclamanţilor, drept garantat de art. 41 din Constituţia României. În plus, se reţine că unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, astfel cum este reglementat de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, este cel de stabilitate în exercitarea funcţiei publice; or, este evident că prin prisma considerentelor anterior menţionate acesta a fost încălcat în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi".────────── *2) Sentinţa nr. 1.006/CAF/2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.478/107/2015.────────── B) Într-o altă opinie*3), neargumentată, s-a apreciat că prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 nu se aplică ambelor situaţii reglementate de dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) din lege, respectiv nu se aplică tezei I: "autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea (...) iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;".────────── *3) Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.────────── VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 18. Prin Decizia nr. 351 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 17 iunie 2015, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013), reţinând că acestea sunt neconstituţionale. 19. Curtea Constituţională a statuat că "dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 afectează atât dreptul la muncă al funcţionarului public, cât şi statutul acestuia, astfel cum acesta este reglementat de Legea nr. 188/1999, lege care reprezintă o valorificare a prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j). Astfel, dispoziţiile art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 în forma anterioară (forma supusă dezbaterii în prezenta sesizare - n.r.), modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, instituiau o garanţie a exercitării dreptului la muncă, prevăzând că în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice existau funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta avea obligaţia de a le pune la dispoziţia funcţionarilor publici". 20. Arată Curtea Constituţională că "în contextul unei anumite instabilităţi deja create prin organizări şi reorganizări instituţionale, operate tot prin ordonanţe de urgenţă, actul normativ supus controlului de constituţionalitate, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, elimină, practic, o garanţie acordată de lege funcţionarului public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, şi anume aceea a reîncadrării sale într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare pregătirii sale. Noua reglementare stabileşte doar o posibilitate, aflată la latitudinea exclusivă a autorităţii sau instituţiei publice, de a reîncadra funcţionarul public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, fără stabilirea unor condiţii sau criterii care să realizeze o minimă circumstanţiere a deciziei acestei entităţi. Ca urmare, funcţionarul public rămâne la aprecierea discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, fără opţiunea de a-şi valorifica prerogativa pe care legea i-o oferă. În concluzie, este afectat, în sens negativ, atât dreptul la muncă al funcţionarului public, cât şi regimul juridic al funcţiei publice şi, prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 contravine prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie". IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 21. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. X. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 22. Prin Adresa nr. 54/C2/581/III-5/2016 din 9 martie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii, cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. XI. Raportul asupra chestiunii de drept 23. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinită condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile. 24. În subsidiar, pe fondul problemei supuse dezbaterii, soluţia propusă prin raport este aceea că dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege. XII. Înalta Curte 25. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 26. Chestiunea preliminară a admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este apreciată în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, din care rezultă următoarele condiţii de admisibilitate: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; - soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept să fie nouă; - asupra chestiunii de drept să nu fi statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 27. În cazul de faţă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare. 28. Chestiunea de drept este una reală, în raport cu ipotezele conţinute de dispoziţiile legale în discuţie, constând în interpretarea sistematică, de ansamblu, a prevederilor Legii nr. 188/1999, respectiv art. 99 alin. (6) raportat la art. 99 alin. (1) lit. a) din lege. 29. Celelalte condiţii sunt, de asemenea, îndeplinite, deoarece chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al curţii de apel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă şi este o problemă nouă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind deja lămurită de Înalta Curte printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară. 30. Asupra fondului sesizării, aşa cum s-a arătat în cele ce precedă, dispoziţiile art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, au constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate examinate şi soluţionate prin Decizia nr. 351 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale. 31. Instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţională în ansamblul ei Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, în motivarea deciziei - la pct. 19, 20 şi 21 - fiind analizate dispoziţiile art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 şi constatându-se că actul normativ supus examinării consacră soluţia legislativă a posibilităţii redistribuirii funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile şi elimină o garanţie acordată acestora de Legea nr. 188/1999, în situaţia în care sunt eliberaţi din funcţie pentru motive neimputabile. 32. Totodată, Curtea Constituţională, reţinând criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, a constatat că prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului sus-menţionate afectează atât dreptul la muncă al funcţionarului public, cât şi statutul acestuia, astfel cum a fost reglementat de Legea nr. 188/1999, lege care reprezintă o valorificare a prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j). 33. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 99 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 în forma anterioară, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, instituiau o garanţie a exercitării dreptului la muncă, prevăzând că în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice existau funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta avea obligaţia de a le pune la dispoziţia funcţionarilor publici. 34. Instanţa de contencios constituţional, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, a reţinut că toate componentele şi garanţiile dreptului la muncă trebuie să fie instituite pe calea unor norme imperative şi nu permisive, cum sunt cele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013, care dau posibilitatea angajatorului, la libera sa apreciere, să pună la dispoziţia funcţionarului public funcţii publice vacante corespunzătoare. 35. A concluzionat Curtea Constituţională că prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului supuse controlului constituţional elimină, practic, o garanţie acordată de lege funcţionarului public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, şi anume aceea a reîncadrării sale într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare pregătirii sale, stabilind doar o posibilitate, aflată la latitudinea exclusivă a autorităţii sau instituţiei publice, de a reîncadra funcţionarul public eliberat din funcţie pentru motive neimputabile, fără stabilirea unor condiţii şi criterii care să realizeze o minimă circumstanţiere a deciziei acestei entităţi, funcţionarul public rămânând la aprecierea discreţionară a autorităţii. 36. În consecinţă, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2013 în ansamblul său. 37. Verificând dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, raportat la art. 99 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, în sensul de a se lămuri dacă prevederile art. 99 alin. (6) se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a), Înalta Curte reţine următoarele: 38. Potrivit art. 99 din Legea nr. 188/1999: "(1) Persoana care are competenţa de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze; b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public; c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea; d) pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului «nesatisfăcător» la evaluarea performanţelor profesionale individuale; e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. g); f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare deţinute; g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a numirii în condiţiile art. 93. (2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g) reprezintă motive neimputabile funcţionarilor publici. (3) În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice. (4) În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. (5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), şi e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici. (6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e), dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere." 39. Dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 188/1999 reglementează procedura de urmat şi cazurile în care se dispune eliberarea din funcţia publică, precum şi obligaţiile pe care le are autoritatea sau instituţia publică în situaţiile în care eliberarea din funcţie sa datorat unor motive neimputabile funcţionarilor publici [art. 99 alin. (3)]. 40. Art. 99 alin. (6) stabileşte că în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), respectiv când autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze, autoritatea ori instituţia publică are, dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare, obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor vacante. 41. Textul legal nu face nicio distincţie între cele două situaţii reglementate la art. 99 alin. (1) lit. a), astfel încât nici interpretul nu o poate face, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, iar obligaţia autorităţii sau instituţiei publice, în cazul inexistenţei unei funcţii vacante corespunzătoare, vizează ambele situaţii, respectiv atât cazul în care eliberarea din funcţie s-a datorat încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice, cât şi cazul în care aceasta s-a mutat în altă localitate, iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze. 42. Opinia minoritară, neargumentată de altfel, potrivit căreia prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 nu se aplică ambelor situaţii reglementate de dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) din lege, respectiv nu se aplică tezei I, când "autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea", nu poate fi primită, întrucât în ambele situaţii sunt afectate statutul şi dreptul la muncă al reclamanţilor, drept fundamental garantat de art. 41 din Constituţie, dar şi principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999. 43. Pe de altă parte, o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 99 alin. (6) nu poate fi primită, întrucât s-ar crea o diferenţiere nejustificată între funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice [art. 99 alin. (1) lit. a) teza I] şi cei care au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a mutării activităţii autorităţii sau instituţiei publice într-o altă localitate [art. 99 alin. (1) lit. a) teza a II-a]. 44. Astfel, autoritatea sau instituţia publică în cauză ar avea obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante numai în cazul funcţionarilor publici eliberaţi din funcţie care nu au fost de acord să urmeze în altă localitate autoritatea sau instituţia publică, deşi aceştia se află într-o situaţie mai favorabilă decât cei care şi-au exercitat funcţia publică într-o instituţie sau autoritate care şi-a încetat activitatea. 45. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.644/83/CA/2013-R, la care s-a conexat Dosarul nr. 5.645/83/CA/2013-R, şi în consecinţă stabileşte că: Dispoziţiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în ambele situaţii reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2016. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL IONEL BARBĂ Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
