Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 119 din 6 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 13 mai 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Ioan Daniel Cozîltea în Dosarul nr. 322/224/2013 al Judecătoriei Dragomireşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 825D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 322/224/2013, Judecătoria Dragomireşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Ioan Daniel Cozîltea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că atribuie "putere de titlu executoriu unui contract de leasing", executarea putând fi efectuată doar pe baza cererii formulate de societatea de leasing, care nu este ţinută să facă dovada realităţii derulării contractului de leasing. De asemenea consideră că puterea de titlu executoriu atribuită unui contract de leasing trebuie limitată la restituirea bunului, obiect al contractului de leasing, şi la obligaţiile scadente până la momentul restituirii.
Judecătoria Dragomireşti nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 sunt constituţionale. În acest sens arată că prevederile criticate au acordat, în mod general, calitatea de titluri executorii contractelor de leasing, precum şi garanţiilor reale şi personale constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, fără ca prin aceasta să se instituie discriminări. De altfel, se face aplicarea principiului consacrat prin Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti executorii sau a unei hotărâri definitive, ci şi în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege, urmărindu-se astfel, restrângerea posibilităţii de tergiversare a executării silite.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
1. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate este nemulţumit, în principal, de faptul că, potrivit art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, contractelor de leasing constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin acesta legiuitorul le-a atribuit calitatea de titluri executorii.
2. Din examinarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional reiese că asupra prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunţat în raport cu dispoziţii constituţionale şi motivări similare. Astfel, cu referire la caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, în general, şi în mod special al contractului de leasing, Curtea a statuat că "dispoziţia legală criticată face aplicarea principiului consacrat de art. 372 din Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti învestite cu formulă executorie, ci şi în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege" [art. 632 din noul Cod de procedură civilă].
De asemenea, Curtea a observat că prevederea legală criticată a acordat, în mod general, calitatea de titluri executorii contractelor de leasing, precum şi garanţiilor reale şi personale constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, fără ca prin aceasta să se instituie privilegii sau discriminări. De altfel, referitor la posibilitatea creditorului contractului de leasing de a se adresa direct executorului judecătoresc în vederea executării silite, dispoziţiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă [art. 711 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă] permit ca, atunci când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu ce nu a fost emis de o instanţă de judecată, să poată fi invocate pe calea contestaţiei la executare şi apărări de fond împotriva acelui titlu. În sensul celor menţionate anterior sunt Decizia nr. 1.181 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 23 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.182 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2008, care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
3. Referitor la susţinerea potrivit căreia caracterul executoriu al contractului de leasing trebuie limitat la restituirea bunului, obiect al contractului de leasing, şi la obligaţiile scadente până la momentul restituirii, din analiza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 reiese că, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, desigur, dacă în contract nu se prevede altfel [art. 15]. Ca atare, aspectele rezultate din aceste prevederi ţin de interpretarea şi aplicarea în concret a legii, fiind atributul instanţelor de judecată.
4. Având în vedere cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing apare ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Daniel Cozîltea în Dosarul nr. 322/224/2013 al Judecătoriei Dragomireşti şi constată că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Dragomireşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: