Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 119 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 319 alin. 2 teza finala din Codul de procedura civila din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 20 mai 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodora Fasole în Dosarul nr. 20.441/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.607D/2012.
La apelul nominal se prezintă pentru partea Teodora Fasole, doamna avocat Felicia Alecu din Baroul Prahova, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că părţile Alina Panaite, Georgiana Savu şi Ştefania Luciana Savu au depus o cerere prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care, expunând situaţia de fapt din dosar, arată că o contestaţie în anulare ar fi singura posibilitate juridică de a beneficia de forţa de constrângere a statului în condiţiile în care există hotărâri judecătoreşti potrivnice ce au fost emise în cadrul unor procese la care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost citată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 19 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 20.441/281/2011, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865.
Excepţia a fost invocată de Teodora Fasole într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale prin care se impune respectarea unui termen pentru intentarea acţiunii judecătoreşti sunt neconstituţionale, întrucât se pot ivi situaţii în care persoana vizată de acest articol nu a avut posibilitatea să ia la cunoştinţă de o hotărâre judecătorească, iar contestaţia în anulare este singura modalitate juridică de a desfiinţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă nedreaptă.
Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul, menţionând în sprijinul argumentelor sale jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 765 din 12 mai 2009, nr. 808 din 3 iunie 2010, nr. 1.539 din 6 decembrie 2011 şi nr. 700 din 28 iunie 2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. În realitate, se constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii ce au următoarea redactare: "[...] Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."
Se observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din vechiul Cod de procedură civilă.
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, şi Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, Curtea a statuat că în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodora Fasole în Dosarul nr. 20.441/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
