Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 118 din 16 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 si art. 164 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 30 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Dana Titian - procuror
Doina Suliman - magistrat asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului III şi celor ale <>art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Plas Turo" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 6.697/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal rãspunde avocatul Dumitru Ghiţã, pentru autorul excepţiei. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul autorului excepţiei, aratând cã, deşi <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogatã de la data de 1 ianuarie 2004, susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor titlului III şi ale art. 127 alin. (1) şi (2) din acest act normativ. În acest sens, considerã cã mãsurile asigurãtorii, astfel cum sunt reglementate în titlul III al ordonanţei criticate, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, deoarece nu sunt limitate la nivelul valorii înscrise în titlul executoriu, ceea ce duce nemijlocit la blocarea activitãţii agentului economic. În continuare, apreciazã cã depunerea cauţiunii, potrivit art. 127 din ordonanţã, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului constituie un abuz al organelor fiscale, care însã nu poate fi înlãturat de instanţa de judecatã datoritã acestui text de lege neconstituţional.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere cã, ulterior sesizãrii Curţii, dispoziţiile legale criticate au fost abrogate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 6.697/2003, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Excepţia a fost ridicatã de contestatoarea Societatea Comercialã "Plas Turo" - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Vâlcea şi Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea.
Din examinarea concluziilor scrise, depuse în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultã cã aceasta priveşte, în special, dispoziţiile titlului III şi cele ale <>art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 . Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În acest sens, autorul excepţiei aratã cã dispoziţiile titlului III din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 sunt neconstituţionale, "în condiţiile în care permit organului sã dispunã discreţionar de mãsurile asigurãtorii, indiferent de titlul executoriu sau de valoarea înscrisã în titlul executoriu, mãsurile asigurãtorii privind, de regulã, toate bunurile, mãrfurile şi mijloacele bãneşti ale agentului economic, conducând nemijlocit la blocarea întregii activitãţi a acestuia". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din actul normativ criticat, autorul excepţiei considerã ca nelegalã raportarea cauţiunii în cuantum de 20% la suma datoratã, sumã pe care debitorul nu o contestã şi care, de altfel, nu face obiectul procesului. Apreciazã, totodatã, cã, pentru a-şi îndeplini rolul, cauţiunea "nu trebuie depusã la dispoziţia uneia din pãrţi, ci la un terţ şi la dispoziţia instanţei". În final, autorul excepţiei susţine cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost "editatã pentru exterminarea societãţilor comerciale ce nu sunt de acord cu abuzurile organelor fiscale (locale) şi politice".
Instanţa de judecatã considerã cã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 , cu excepţia celor ale art. 127 alin. (1) şi (2), nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât "stabilesc procedura de suspendare a plãţii obligaţiilor bugetare în cazul exercitãrii de cãtre plãtitori a cãilor de atac la organele competente ale creditorilor bugetari", fãrã a împiedica însã ca debitorul bugetar nemulţumit de soluţia adoptatã sã se adreseze instanţelor de contencios administrativ competente, potrivit art. 21 din Constituţie. În opinia instanţei, <>art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 "asigurã debitorului posibilitatea de a formula contestaţie şi împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii", reprezentând astfel un caz de aplicare a prevederilor constituţionale ale art. 21 "în materia mãsurilor asigurãtorii dispuse şi aduse la îndeplinire prin procedura administrativã prevãzutã de titlul III din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 ". Referitor însã la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2), instanţa apreciazã cã acestea contravin atât prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, cât şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, "prin stabilirea unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate în sarcina persoanei juridice contestatoare, ca o condiţie de primire a cererii de chemare în judecatã, aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie, cu atât mai mult cu cât se poate ajunge la situaţia în care debitorul bugetar trebuie sã plãteascã o cauţiune în cazul contestãrii mãsurilor asigurãtorii, o cauţiune în cazul executãrii propriu-zise şi o alta pentru suspendarea executãrii în cadrul contestaţiei la executare, potrivit art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, sau chiar mai multe cauţiuni, în cazul formulãrii mai multor contestaţii pentru acte de executare diferite". De asemenea, instanţa considerã "ilogic sã se stabileascã o cauţiune în funcţie de cuantumul sumei datorate, iar nu contestate, atâta timp cât de cele mai multe ori se contestã chiar aceastã sumã". Totodatã, apreciazã cã prin "depunerea cauţiunii la unitatea teritorialã a trezoreriei statului, deci la creditor, se creeazã statului, în mod nejustificat, o situaţie mai favorabilã decât cea a altor creditori", iar prin aceasta se încalcã principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, apreciazã cã dispoziţiile cuprinse în <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, întrucât aceste prevederi constituţionale statueazã egalitatea în faţa legii a cetãţenilor şi nu a persoanelor juridice. De asemenea, apreciazã cã nu poate fi primitã nici susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia dispoziţiile actului normativ criticat ar înfrânge principiul constituţional prevãzut de art. 21, referitor la accesul liber la justiţie. Aceasta deoarece, pe de o parte, "instituirea posibilitãţii pentru debitorii bugetari de a exercita o cale de atac administrativ-jurisdicţionalã împotriva actelor de stabilire a obligaţiilor bugetare nu limiteazã accesul la justiţie, aceştia având posibilitatea de a ataca decizia pronunţatã la instanţa competentã de contencios administrativ, iar, pe de altã parte, suspendarea obligaţiei de platã condiţionat de depunerea unei garanţii la nivelul sumei contestate nu aduce atingere principiului constituţional menţionat, garanţia fiind instituitã în scopul evitãrii exercitãrii cu rea-credinţã a cãilor de atac". În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea titlului III din <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 , în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinutã "atâta timp cât împotriva actelor administrative prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie la instanţa de judecatã competentã". Referitor la contrarietatea <>art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 faţã de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2), Guvernul apreciazã cã "accesul la justiţie nu este obstrucţionat prin instituirea cauţiunii de 20% din cuantumul sumei datorate, cauţiunea constituind o garanţie în vederea evitãrii abuzurilor de drept, exercitarea cu rea-credinţã a contestaţiei la executare determinând tergiversarea soluţionãrii cauzelor şi, implicit, amânarea realizãrii creanţelor bugetare". Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul apreciazã ca neîntemeiatã şi critica privind înfrângerea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "dreptul de acces la o instanţã nu este absolut, statul bucurându-se de o anumitã marjã de apreciere, astfel încât limitãrile aduse sã nu atingã acest drept în însãşi substanţa sa, sã urmãreascã un scop legitim şi sã pãstreze un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scop".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorulraportor, susţinerile pãrţii prezente, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicatã, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultã din susţinerile autorului acesteia, îl constituie dispoziţiile titlului III şi cele ale <>art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtoarea redactare:
"TITLUL III
Mãsuri asigurãtorii
Art. 31. - Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul titlu se dispun şi se aduc la îndeplinire prin procedurã administrativã de cãtre creditorii bugetari.
Art. 32. - Se vor dispune mãsuri asigurãtorii de cãtre creditorii bugetari, înaintea începerii procedurii de executare silitã, atunci când existã pericolul ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire sau sã îşi ascundã ori sã îşi risipeascã averea/patrimoniul.
Art. 33. - Creditorul bugetar poate dispune prin procedurã administrativã, prin decizie motivatã, poprirea asigurãtorie asupra veniturilor şi/sau sechestrul asigurãtor asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea debitorului, dupã caz, oriunde s-ar afla.
Art. 34. - Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit art. 33, precum şi cele dispuse de instanţele judecãtoreşti sau de alte organe competente se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
Art. 35. - Mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate, prin decizie motivatã, de cãtre creditorii bugetari când au încetat motivele pentru care au fost dispuse.
Art. 36. - Mãsurile asigurãtorii dispuse atât de creditorii bugetari, cât şi de instanţele judecãtoreşti ori de alte organe competente, dacã nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãţi.
Art. 37. - (1) În cazul înfiinţãrii sechestrului asigurãtor asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(2) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolutã.
Art. 38. - Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanţa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinutã de acesta.
Art. 39. - Împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 124.";
Art. 127 alin. (1) şi (2): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a trezoreriei statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor legale menţionate, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi celor ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia republicatã, care au urmãtorul conţinut:
Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30 din 18 mai 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, dispoziţii potrivit cãrora:
"1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogatã potrivit <>art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.
În jurisprudenţa sa, concretizatã prin Decizia Plenului nr. III din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat cã, atunci când dispoziţia legalã criticatã a fost abrogatã, excepţia poate sã fie examinatã dacã textul legal, în noua sa redactare, pãstreazã soluţia legislativã iniţialã. În speţa de faţã, dupã abrogarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 , soluţia legislativã prevãzutã în textele legale criticate de autorul excepţiei a fost preluatã de Codul de procedurã fiscalã, în art. 119, respectiv art. 164 alin. (1) şi (2):
Art. 119: "(1) Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativã, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun mãsuri asigurãtorii sub forma popririi asigurãtorii şi sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când existã pericolul ca acesta sã se sustragã, sã-şi ascundã ori sã-şi risipeascã patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste mãsuri pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încã individualizatã şi nu a devenit scadentã. Mãsurile asigurãtorii dispuse, dacã nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãţi. O datã cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţã, în cazul neplãţii, mãsurile asigurãtorii se transformã în mãsuri executorii.
(4) Mãsurile asigurãtorii se dispun prin decizie emisã de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului cã prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, dupã caz, mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a mãsurilor asigurãtorii trebuie motivatã şi semnatã de cãtre conducãtorul organului fiscal competent.
(6) Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecãtoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) În cazul înfiinţãrii sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.
(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolutã.
(9) Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanţa bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinutã de acesta.
(10) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 162.";
Art. 164 alin. (1) şi (2): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã."
În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe asupra acestor dispoziţii legale.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedurã fiscalã. În acest sens, Curtea a reţinut cã aceste dispoziţii legale, condiţionând însãşi înregistrarea contestaţiei la executare de plata unei cauţiuni, au semnificaţia drasticã a unui fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei, ceea ce îngrãdeşte liberul acces la justiţie.
Având în vedere prevederile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora nu pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii, rezultã cã, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã fiscalã urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 119 din Codul de procedurã fiscalã, referitoare la competenţa şi regulile de procedurã privind punerea în aplicare a mãsurilor asigurãtorii, Curtea constatã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece, urmare a constatãrii neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod, nu se mai poate pune problema ca şi în cazul contestãrii mãsurilor asigurãtorii sã se perceapã, la introducerea contestaţiei, cauţiunea de 20%.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicatã, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Plas Turo" S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 6.697/2003 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
2. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 martie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
