Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 118 din 16 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) si alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 187D/2011. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã Decizia Curţii Constituţionale nr. 202/2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 5.332/30/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din aceeaşi lege. Excepţia a fost ridicatã de Flaviu Ciopec cu prilejul soluţionãrii unei contestaţii formulate împotriva Deciziei de impunere a obligaţiei de platã a contribuţiei cãtre Fondul Naţional Unic de Asigurãri Sociale de Sãnãtate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, care instituie obligaţia plãţii contribuţiei bãneşti lunare pentru asigurãrile de sãnãtate cumulat, pentru fiecare dintre veniturile realizate de contribuabil enumerate în acest text de lege, sunt neconstituţionale, având un caracter discriminatoriu. În acest sens, aratã cã nu existã o regulã absolutã de calcul a contribuţiei asupra tuturor veniturilor unei persoane, ci doar regula de a contribui. Acest fapt este confirmat de excepţiile pe care însãşi Legea nr. 95/2006 le instituie de la regula contribuţiei cumulate prin dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) referitoare la persoanele care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit. De altfel, considerã cã diferenţa de tratament juridic criticatã nu respectã cele trei condiţii statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului pentru ca un tratament juridic care diferenţiazã între diverse categorii sociale sã nu fie considerat discriminatoriu. Astfel, considerã cã statutul social pe care îl deţine reprezintã criteriul instituirii diferenţei de tratament juridic. Or, aratã cã "studiile profesionale şi alegerea profesiei ţin de/şi asigurã dezvoltarea personalitãţii şi sunt legate de funcţionarea unui stat de drept, democratic şi social", ceea ce "înseamnã cã criteriul în discuţie este într-o situaţie comparabilã cu criteriul opiniei, apartenenţei politice sau averea". De asemenea, diferenţa de tratament juridic nu este justificatã obiectiv şi raţional, nefiind evident pentru care anume motive proprietarii, investitorii şi creatorii de opere ştiinţifice, literare, artistice etc. sunt privilegiaţi faţã de cei care exercitã profesii independente, aşa cum sunt arhitecţii, avocaţii, medicii dentişti etc. În sfârşit, aratã cã aplicarea contribuţiei asupra tuturor veniturilor, aşa cum prevede art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, este disproporţionatã, în raport cu scopul urmãrit de lege, neexistând nicio relaţie între nivelul contribuţiei şi serviciile medicale de care beneficiazã asiguratul. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, autorul excepţiei solicitând, în realitate, o extindere a unor situaţii excepţionale prevãzute de lege. Or, aratã cã excepţiile instituite de lege sunt de strictã interpretare şi aplicare. De altfel, aratã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 934/2006 şi Decizia nr. 705/2007. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii potrivit cãrora: - Art. 257 alin. (2) lit. f): "Contribuţia lunarã a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplicã asupra: [...] f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizeazã venituri de natura celor prevãzute la lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar."; - Art. 257 alin. (3): "În cazul persoanelor care realizeazã în acelaşi timp venituri de natura celor prevãzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculeazã asupra tuturor acestor venituri." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege contravin urmãtoarelor prevederi din Constituţie: art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminãrii, art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii sau discriminãri, şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale. De asemenea, considerã cã sunt încãlcate prevederile art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind nediscriminarea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la interzicerea generalã a discriminãrii. Totodatã, în critica de neconstituţionalitate sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã şi ale art. 2 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între persoane, fãrã deosebire de rasã sau origine etnicã, dispoziţii prin care este definit conceptul de discriminare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 reglementeazã categoriile de persoane care au obligaţia plãţii unei contribuţii bãneşti lunare pentru asigurãrile de sãnãtate, precum şi veniturile asupra cãrora poartã obligaţia de platã a contribuţiei. Astfel, din cuprinsul art. 257 alin. (1) reiese cã toate persoanele asigurate au obligaţia de a plãti o contribuţie bãneascã lunarã pentru asigurãrile de sãnãtate. De la aceastã regulã generalã legea instituie o excepţie, respectiv categoria persoanelor prevãzute la art. 213 alin. (1) din aceeaşi lege. Dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stabilesc categoriile de venituri asupra cãrora asiguraţii prevãzuţi la alin. (1) datoreazã contribuţia pentru asigurãrile de sãnãtate. Prevederile legale nu fac nicio distincţie şi nu instituie nicio scutire în ceea ce priveşte obligaţia contribuţiei dupã cum asiguraţii plãtesc aceastã contribuţie pentru una dintre categoriile de venituri prevãzute de lege sau pentru mai multe. Din contrã, însuşi art. 257 alin. (3) din aceeaşi lege, criticat de autorul excepţiei, instituie obligaţia plãţii contribuţiei pentru toate categoriile de venituri menţionate de lege. Excepţie de la aceastã regulã par a fi totuşi persoanele care realizeazã veniturile prevãzute la art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, a cãror situaţie autorul excepţiei o aminteşte pentru a argumenta neconstituţionalitatea obligaţiei de platã a contribuţiei pentru diversele categorii de venituri pe care le realizeazã. Astfel, persoanele care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere ori alte venituri care se supun impozitului pe venit plãtesc contribuţia asupra acestor tipuri de venituri doar dacã nu realizeazã venituri de natura celor prevãzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006. Curtea reţine cã aceastã excepţie a legii nu urmãreşte crearea unui regim mai favorabil persoanelor care realizeazã categoriile de venituri prevãzute de art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, ci, din contrã, obligã la plata contribuţiei pentru asigurãrile de sãnãtate asupra unor categorii de venituri pentru care, în mod obişnuit, nu se datoreazã aceastã contribuţie. Ceea ce caracterizeazã aceste tipuri de venituri este caracterul aleatoriu, obţinerea acestui tip de venituri fiind întemeiatã pe surse ce nu sunt constante, aşa cum este desfãşurarea unei profesii. Prin urmare, criteriile avute în vedere de legiuitor nu privesc statutul social ori averea persoanelor care obţin aceste tipuri de venituri, ci caracteristicile acestor tipuri de venituri, indiferent de persoana care le realizeazã. Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate ar institui un tratament discriminatoriu între diferite categorii de persoane aflate în situaţii comparabile este neîntemeiatã. Cât priveşte caracterul disproporţionat al reglementãrii în raport cu scopul urmãrit, Curtea constatã cã, în realitate, autorul excepţiei criticã raportul dintre contribuţia sa pentru asigurãrile de sãnãtate şi pachetul de servicii de bazã de care beneficiazã în temeiul acestei contribuţii. Asupra acestei critici, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, în care a arãtat cã este firesc ca valoarea contribuţiei sã difere de la persoanã la persoanã, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Aceastã diferenţã este rezonabilã şi justificatã de situaţia obiectiv deosebitã în care se aflã persoanele care realizeazã venituri mai mari faţã de cele ale cãror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidaritãţii şi subsidiaritãţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurãrilor sociale de sãnãtate. De asemenea, Curtea a reţinut cã principiul constituţional al aşezãrii juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizeazã venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimatã procentual, este unicã, neavând caracter progresiv, astfel cã diferenţa valoricã a contribuţiei este determinatã de nivelul diferit al venitului. Totodatã, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011 Curtea a arãtat cã, "datoritã solidaritãţii celor care contribuie, sistemul public de asigurãri sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţã medicalã pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se aflã în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurãri de sãnãtate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sãnãtate, aceste cheltuieli publice vizeazã însãşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sãnãtãţii şi protecţia socialã a cetãţenilor." Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 februarie 2012.
