Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 116 din 10 februarie 2020 pentru modificarea Deciziei prim-ministrului nr. 287/2016 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.)
În temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. ARTICOL UNIC Decizia prim-ministrului nr. 287/2016 privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 1 septembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Comitetul include Secretariatul General al Guvernului şi toate ministerele din România care derulează proiecte de colaborare cu O.C.D.E., prevăzute în anexa nr. 1. Ministerele sunt reprezentate la activităţile Comitetului la nivel de secretar de stat. Ministerele centralizează toate activităţile pe domeniul colaborării cu O.C.D.E. derulate de instituţiile şi/sau autorităţile din subordine sau coordonare şi le raportează atât în cadrul întrunirilor Comitetului, cât şi către secretariatul Comitetului."
2. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Secretariatul Comitetului este asigurat de Secretariatul General al Guvernului. Secretariatul monitorizează şi coordonează, la propunerea Coordonatorului naţional, toate activităţile pe domeniul colaborării cu O.C.D.E. desfăşurate de ministere, instituţii şi autorităţi centrale."
3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta decizie.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase
Bucureşti, 10 februarie 2020. Nr. 116. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Decizia prim-ministrului nr. 287/2016) COMPONENŢA Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) 1. Secretariatul General al Guvernului 2. Ministerul Afacerilor Externe 3. Ministerul Finanţelor Publice 4. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri 5. Ministerul Justiţiei 6. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei 7. Ministerul Educaţiei şi Cercetării 8. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale 9. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor 10. Ministerul Sănătăţii 11. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor 12. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 13. Ministerul Fondurilor Europene ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email