Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 115 din 9 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 5 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Dãnescu Maria şi alţii (personal auxiliar de specialitate, conex şi funcţionar public din cadrul Curţii de Apel Galaţi) în Dosarul nr. 5.212/121/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilã şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.415D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Curtea de Apel Galaţi a transmis la dosarul cauzei punctul sãu de vedere, potrivit cãruia solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.443D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identicã, ridicatã de Nicolae Guzu şi Zincuţa Maniu în Dosarul nr. 3.951/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei punctul sãu de vedere, potrivit cãruia solicitã respingerea, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.443D/2011 la Dosarul nr. 1.415D/2011, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând, în acest sens, cã premiul anual la care se referã dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu se înscrie între drepturile fundamentale enumerate şi, deci, protejate de Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 5.212/121/2011, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie de neconstituţionalitate ridicatã de Dãnescu Maria şi alţii (personal auxiliar de specialitate, conex şi funcţionar public din cadrul Curţii de Apel Galaţi) într-o cauzã privind soluţionarea unei cereri de obligare la plata sumelor de bani aferente premiului anual pe anul 2010.
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.951/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie de neconstituţionalitate ridicatã de Guzu Nicolae şi Maniu Zincuţa într-o cauzã privind soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea la plata sumelor de bani corespunzãtoare premiului anual pe anul 2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorii sãi aratã cã dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, care prevedeau acordarea premiului anual acordat pentru activitatea desfãşuratã în timpul anului 2010, au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, act normativ în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. Totodatã, prin Legea nr. 285/2010, în vigoare tot de la 1 ianuarie 2011, s-a prevãzut în mod expres, la art. 8 - criticat -, cã premiul anual corespunzãtor anului 2010 nu se mai acordã începând cu luna ianuarie 2011. Se încalcã, astfel, dreptul de proprietate, dreptul la mãsurile de protecţie socialã garantate constituţional, principiul neretroactivitãţii, dar şi statutul profesiei, aşa cum acesta rezultã din prevederile art. 124 şi 125 din Legea fundamentalã. Autorii excepţiei considerã cã premiul anual corespunzãtor anului 2010 reprezintã un drept câştigat, de vreme ce dispoziţiile care îl reglementau erau în vigoare în data de 31 decembrie 2010, acest premiu cuvenindu-se pentru activitatea profesionalã desfãşuratã pe parcursul întregului an 2010 - încheiat -, chiar dacã sumele de bani se acordã în concret, potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului urmãtor. Este vorba, aşadar, de un raport juridic nãscut sub legea veche, care nu şi-a epuizat toate efectele juridice, astfel cã legea nouã nu poate abroga efectul juridic nerealizat, fãrã a încãlca principiul neretroactivitãţii. Legea nouã, deşi are prioritate faţã de cea veche, nu poate reglementa asupra acelor efecte susceptibile a se produce sub imperiul legii vechi. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumãrate rânduri, chiar şi împotriva României, cã şi dreptul de creanţã reprezintã un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dacã este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacã reclamantul poate pretinde cã a avut cel puţin o "speranţã legitimã" de a-l vedea concretizat. Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodatã sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţã neconformã cu principiul protecţiei proprietãţii. Invocând şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã, autorii excepţiei amintesc jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluziile Comisiei Europene cu privire la obligaţia judecãtorului naţional de a înlãtura din oficiu aplicarea unei reglementãri interne sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii (Cauza C-310/10).
Tribunalul Galaţi - Secţia I civilã, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.415D/2011, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Premiul anual la care se referã dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu reprezintã un drept, ci un supliment, astfel cã nu se poate vorbi despre încãlcarea dreptului de proprietate. Totodatã, aceste dispoziţii ar fi avut caracter retroactiv numai dacã ar fi intervenit asupra unor prestaţii deja încasate, şi nu asupra unora viitoare, aşa cum este cazul de faţã.
Tribunalul Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.443D/2011, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, dispoziţiile art. 41, art. 44 şi ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, invocate, nefiind încãlcate. Precizeazã în acest sens cã veniturile de naturã salarialã ale personalului bugetar se stabilesc numai prin lege, eliminarea celui de-al treisprezecelea salariu având ca temei criza economicã, restrângerea fiind proporţionalã cu scopul urmãrit, iar mãsura, aplicatã în mod nediscriminatoriu.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Curtea Constituţionalã a reţinut şi argumentat în jurisprudenţa sa în materie, de pildã Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 sau Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, cã statul are deplinã legitimitate constituţionalã de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bazã personalului plãtit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizeazã, acestea neavând, însã, caracterul unor drepturi fundamentale, ci al unor drepturi salariale suplimentare. Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile autorilor excepţiei referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate sau a dreptului la muncã şi la protecţie socialã. Cât priveşte pretinsa nesocotire a principiului neretroactivitãţii, nici aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece normele legale criticate produc efecte juridice doar pentru viitor, fãrã a se aplica asupra unor drepturi deja câştigate, respectiv asupra unor sume deja încasate cu titlu de premiu anual. Dispoziţiile art. 124 şi 125 din Constituţie, pretins încãlcate, se referã la înfãptuirea justiţiei, respectiv la statutul judecãtorilor, astfel cã nu au incidenţã în cauzã, ce are ca obiect cererea privind acordarea unui drept salarial suplimentar, formulatã de persoane din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul unei instanţe judecãtoreşti.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice sunt constituţionale. Acestea nu conţin în sine nicio normã cu caracter retroactiv şi nici nu aduc atingere dreptului de proprietate privatã sau dreptului la muncã, deoarece, pe de o parte, nu se aplicã decât pentru viitor, de la data intrãrii lor în vigoare, iar, pe de altã parte, premiile, ca şi sporurile sau adaosurile la salariile de bazã, constituie drepturi cu caracter salarial suplimentar, iar nu drepturi fundamentale cum sunt cele salariale. Se mai menţioneazã cã dispoziţiile art. 124 şi 125 din Constituţie, invocate, nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au urmãtorul cuprins: "Sumele corespunzãtoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordã începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorãrilor salariale ce se acordã în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Autorii excepţiei invocã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivitãţii legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 - Munca şi protecţia socialã a muncii, art. 44 - Dreptul de proprietate privatã, art. 124 - Înfãptuirea justiţiei şi ale art. 125 -Statutul judecãtorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii, şi prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000.
Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
I. Legea nr. 285/2010 reglementeazã, dupã cum indicã însuşi titlul sãu, salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitatã doar la anul 2011. În legãturã cu problematica examinãrii unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat cã "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale cãror efecte juridice continuã sã se producã şi dupã ieşirea lor din vigoare."
Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinãrii nu se mai încadreazã în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestora, având în vedere cã raportul juridic nãscut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordãrii premiului anual pe 2010, odatã cu plata lunarã a salariului în cursul anului 2011, tocmai datoritã faptului cã angajatul contestã, potrivit legii, o eventualã neexecutare de cãtre angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce calificã situaţia în care se aflã autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).
II. Pe fond, Curtea reţine cã autorii excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã sistarea acordãrii premiului anual corespunzãtor anului 2010 încalcã principiul neretroactivitãţii legii, dreptul la muncã şi la mãsuri de protecţie socialã, dreptul de proprietate, precum şi statutul specific funcţiei ocupate de aceştia şi care derivã din prevederile constituţionale referitoare la înfãptuirea justiţiei şi statutul judecãtorilor.
Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzãtoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul cã, pe de o parte, reglementeazã încetarea acordãrii lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altã parte prevede cã aceste sume vor fi incluse în creşterile salariale ce se acordã în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispoziţiile legii.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaţilor, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, cã sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintã drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut cã legiuitorul este în drept, totodatã, sã instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bazã, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cãrora li se acordã, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, Curtea reţine cã nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamã încetarea acordãrii unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garanteazã salariaţilor dreptul la salariu.
În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei potrivit cãrora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la naşterea unui drept de creanţã, creanţã ce reprezintã un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Constituţionalã reţine cã, într-adevãr, obligaţia de platã a unor sume de bani reglementatã prin lege se constituie într-un drept de creanţã al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat, de pildã în Hotãrârea din 8 noiembrie 2005, pronunţatã în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, cã ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plãtite din fonduri publice angajaţilor sãi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificãrile legislative corespunzãtoare. Însã, în cazul în care o dispoziţie legalã în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevãzute de lege sunt îndeplinite, autoritãţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constatã cã legiuitorul, prin aceleaşi dispoziţii de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevãzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 sã fie avute în vedere la stabilirea majorãrilor salariale ce se acordã în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bazã a angajatului, potrivit reglementãrilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã a angajatului asupra angajatorului sãu, este astfel recunoscut de acesta din urmã, modificatã fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzãtor, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bazã. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finalã din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogatã, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului urmãtor perioadei pentru care se acordã premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligaţiei de platã, astfel cã legiuitorul poate sã reglementeze o modalitate de platã eşalonatã care sã satisfacã şi sã menţinã un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaţilor în cauzã, şi, pe de altã parte, interesul public sub aspectul gestionãrii resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 şi, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodatã, Curtea constatã cã, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor mãsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarialã din anul 2011, rezultatã ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bazã, este acordatã şi în continuare, dovadã cã de la 1 ianuarie 2012 a rãmas în platã acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales sã nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constatã cã nu se poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã. Premiul anual pe anul 2010 reprezintã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevãd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmeazã sã-şi execute întru totul aceastã obligaţie financiarã, în forma arãtatã mai sus, fãrã a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reţine nici încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizeazã efectele juridice stinse ale unui raport juridic nãscut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilã constatarea încãlcãrii principiului neretroactivitãţi legii. Curtea s-a pronunţat constant în acest sens, de pildã prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 124 şi 125 din Constituţie, cu trimitere la afectarea statutului profesional al autorilor excepţiei ca urmare a încetãrii acordãrii premiului anual corespunzãtor anului 2010, Curtea Constituţionalã observã cã aceste norme nu au incidenţã în cauzã, de vreme ce autorii excepţiei fac parte din categoria socio-profesionalã a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din cadrul instanţelor judecãtoreşti, precum şi a funcţionarilor publici, şi nu din cea a magistraţilor. Oricum, dispoziţiile de lege criticate se aplicã în egalã mãsurã întregului personal din sectorul bugetar.
În sfârşit, autorii excepţiei invocã prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000, precum şi Hotãrârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţatã în cauza C-310/10. Faţã de aceste argumente, Curtea observã, mai întâi, cã în cauza de faţã nu se pune problema generãrii unei stãri de discriminare sub aspectul încadrãrii în muncã şi al ocupãrii forţei de muncã, astfel cã Directiva Consiliului 2000/78/CE nu are incidenţã în cauzã. În plus, aceastã directivã este transpusã în planul legislaţiei interne prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, autorii excepţiei având posibilitatea invocãrii acestui act normativ în faţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea cauzei.
În ce priveşte jurisprudenţa europeanã invocatã de autorii excepţiei în motivarea acesteia, Curtea Constituţionalã constatã cã în Hotãrârea din 7 iulie 2011 Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii, pronunţatã în cauza C-310/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotãrâri preliminare, formulatã de Curtea de Apel Bacãu, aceasta fiind respinsã ca inadmisibilã. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, cã nici art. 15 din Directiva 2000/43 şi nici art. 17 din Directiva 2000/78 - texte pe care Curtea a fost solicitatã a le interpreta - nu conţin drept criteriu de discriminare, şi deci de aplicare a unor sancţiuni de cãtre statul membru, criteriul categoriei socio-profesionale; totodatã, cu privire la relaţia dintre instanţa naţionalã şi Curtea Constituţionalã abordatã sub aspectul efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa europeanã, contrar celor susţinute de autorii excepţiei, a afirmat, în realitate, cã "...nu este posibil (...), fãrã a fi încãlcatã repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, sã se confere supremaţie normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlãturarea aplicãrii respectivei norme de drept naţional sau a interpretãrii date acesteia [de cãtre instanţa de contencios constituţional - n.n.]" (paragraful 47).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plãtit din fonduri publice, excepţie ridicatã de Dãnescu Maria şi alţii (personal auxiliar de specialitate, conex şi funcţionar public din cadrul Curţii de Apel Galaţi) în Dosarul nr. 5.212/121/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilã, precum şi de Nicolae Guzu şi Zincuţa Maniu în Dosarul nr. 3.951/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtã de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
