Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 115 din 6 iunie 2008  privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din 2 iunie 2008 privind lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii Hotararii arbitrale din 21 iunie 2005, avand drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale si tabelul cuprinzand remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi de autor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 115 din 6 iunie 2008 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din 2 iunie 2008 privind lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii Hotararii arbitrale din 21 iunie 2005, avand drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale si tabelul cuprinzand remuneratiile cuvenite titularilor de drepturi de autor

EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 23 iunie 2008
Având în vedere dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi Referatul nr. SDG/1.556 din 6 iunie 2007 al Direcţiei registre, gestiune colectivã şi relaţii publice,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi <>art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite urmãtoarea decizie:

ART. 1
Se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotãrârea arbitralã din 2 iunie 2008 privind lãmurirea înţelesului, întinderii şi aplicãrii Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor.
ART. 2
Prezenta decizie intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Directorul general
al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
Eugen Vasiliu

Bucureşti, 6 iunie 2008.
Nr. 115.

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
CORPUL DE ARBITRI

HOTĂRÂREA ARBITRALĂ
din 2 iunie 2008 privind lãmurirea înţelesului, întinderii şi aplicãrii Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor

Completul de arbitri:
- Flavius Baias
- Lucian Belcea
- Gheorghe Gheorghiu
- Ernest Popovici
- Mihai Tãnãsescu
Având în vedere cererea formulatã de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, Bucureşti, legal reprezentatã prin director general Ana Achim, prin care aceasta solicitã corpului de arbitri ce funcţioneazã pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 iulie 2005, prin <>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 133/2005 ,
ţinând seama de înscrisurile depuse de pãrţi pe durata arbitrajului, de dezbateri şi de concluziile pãrţilor,

COMPLETUL DE ARBITRI
CONSTATĂ:
Ca urmare a Cererii formulate de UCMR-ADA şi înregistratã la O.R.D.A. cu nr. 3.230 din 12 aprilie 2008 privind lãmurirea înţelesului, întinderii şi aplicãrii Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 iulie 2005, prin <>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 133/2005 , O.R.D.A. a procedat la convocarea pãrţilor şi a arbitrilor în vederea constituirii completului de arbitri la data de 12 mai 2008.
Întrucât la aceastã datã completul de arbitri nu s-a putut constitui, deoarece 2 arbitri au lipsit de la aceastã şedinţã din motive obiective, precum şi faţã de împrejurarea în care la şedinţã a fost convocatã doar UCMR-ADA, arbitrii au stabilit urmãtorul termen pentru data de 21 mai 2008 şi au solicitat O.R.D.A., în conformitate cu prevederile art. 281^1 din Codul de procedurã civilã, convocarea la urmãtoarea şedinţã şi a celorlalte pãrţi din dosarul în care s-a pronunţat Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, respectiv: Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) şi Societatea Românã de Televiziune (SRTV).
Având în vedere faptul cã la data de 21 mai 2008 ARCA, SRTV şi S.C. PROTV - S.A. au depus întâmpinare şi, respectiv, cerere de intervenţie accesorie referitoare la cererea formulatã de UCMR-ADA pentru lãmurirea întinderii, înţelesului şi aplicãrii Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 iulie 2005, prin <>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 133/2005 , completul de arbitri a stabilit urmãtorul termen la data de 26 mai 2008, precum şi plata onorariului în cuantum de 30.000 lei (6.000 lei/arbitru) în mod egal de cãtre pãrţi.
La termenul din data de 26 mai 2008, pãrţile au formulat concluzii asupra fondului cauzei, iar completul de arbitri a amânat pronunţarea pentru data de 2 iunie 2008.
Pe durata desfãşurãrii arbitrajului, pãrţile au fost reprezentate de:
- UCMR-ADA, prin director general Ana Achim şi avocat Alexandru Roatã-Palade;
- ARCA, prin director executiv George Chiriţã;
- SRTV, prin consilier juridic Remus Codreanu.
În data de 2 iunie 2008, în temeiul art. 281^1 din Codul de procedurã civilã, analizând actele şi lucrãrile dosarului cauzei, s-a pronunţat la sediul O.R.D.A. din Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, Bucureşti, cu unanimitate de voturi, prezenta hotãrâre.

*
* *

Analizând întregul material probator, completul de arbitri reţine urmãtoarele:
Prin cererea formulatã, UCMR-ADA solicitã completului de arbitri sã dispunã dacã Hotãrârea arbitralã din data de 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, este lãmuritoare în sensul în care procentul stabilit pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune este de 2% din baza de calcul reprezentatã de întregul volum al veniturilor din activitatea de radiodifuzare, procent stabilit prin raportare la o pondere a utilizãrii operelor muzicale de 15%.
Totodatã, UCMR-ADA a solicitat completului de arbitri ca în ipoteza în care apreciazã cã hotãrârea arbitralã nu este lãmuritoare sã dispunã lãmurirea acesteia, respectiv, dacã prin aceastã hotãrâre arbitralã remuneraţia pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune a fost stabilitã ca un procent de 2% din baza de calcul reprezentatã de întregul volum al veniturilor din activitatea de radiodifuzare, pentru o pondere a utilizãrii operelor muzicale de 15%, sau ca fiind un drept la o remuneraţie echitabilã de numai 2% pentru o pondere a utilizãrii operelor muzicale de 100%, care sã se aplice numai la acea parte a veniturilor corespunzãtoare ponderii utilizãrii operelor muzicale. Aceastã situaţie ar însemna practic faptul ca pentru o pondere de 15% a utilizãrii operelor muzicale procentul sã fie redus la numai 0,45% din veniturile din activitatea de radiodifuzare.
UCMR-ADA susţine faptul cã prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, a fost ponderat doar procentul ce trebuie plãtit de cãtre organismele de televiziune pentru radiodifuzarea operelor muzicale, stabilind ca acesta sã fie de 2% raportat la o pondere de 15% a utilizãrii operelor muzicale, nefiind ponderatã şi baza de calcul, deoarece într-o astfel de situaţie s-ar fi realizat o dublã ponderare.
Pentru determinarea procentului de 2% prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, a fost stabilitã o pondere a utilizãrii operelor muzicale de 15% din totalul timpului de emisie, pondere ce nu a fost contestatã de pãrţi.
De asemenea, în cererea sa, UCMR-ADA menţioneazã faptul cã împotriva Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, ARCA şi SRTV au formulat apel, însã apelul a fost anulat, iar hotãrârea arbitralã a rãmas definitivã şi irevocabilã.
UCMR-ADA aratã totodatã cã necesitatea lãmuririi cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, a fost determinatã de faptul cã, în susţinerea apelului împotriva altei hotãrâri arbitrale, respectiv Hotãrârea arbitralã din 12 aprilie 2007 privind stabilirea formei finale a Metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 25 aprilie 2007, unii utilizatori au pretins cã prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, s-a dispus ca remuneraţia de 2% sã se aplice asupra unei baze de calcul ponderate, respectiv numai asupra acelei pãrţi din veniturile utilizatorilor corespunzãtoare utilizãrii operelor muzicale. UCMR-ADA apreciazã cã aceastã susţinere contravine prevederilor Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor prin care s-a stabilit în mod clar faptul cã baza de calcul a remuneraţiei este constituitã din totalitatea (întregul volum) veniturilor din activitatea de radiodifuzare.
Prin întâmpinãrile depuse, ARCA şi SRTV solicitã respingerea cererii lãmuritoare formulate de UCMR-ADA ca fiind inadmisibilã, lipsitã de interes, nelegalã şi netemeinicã, aratând în acest sens urmãtoarele:
- prin cererea formulatã, UCMR-ADA solicitã completului de arbitri sã lãmureascã întinderea, înţelesul şi aplicarea Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, şi nu a dispozitivului acestei hotãrâri, ceea ce contravine prevederilor art. 281^1 alin. (1) din Codul de procedurã civilã. Astfel, UCMR-ADA nu solicitã lãmurirea dispozitivului Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, ci lãmurirea unor aspecte din considerentele acestei hotãrâri arbitrale. Din acest punct de vedere, cererea UCMR-ADA ar trebui respinsã ca fiind inadmisibilã;
- la data formulãrii cererii lãmuritoare, Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, stabilitã prin Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005, nu mai este în vigoare, aceasta fiind înlocuitã de Metodologia având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, stabilitã în baza Hotãrârii arbitrale din 12 aprilie 2007. Faţã de acest aspect, ARCA şi SRTV solicitã respingerea cererii ca fiind lipsitã de interes;
- pe fondul cauzei, ARCA şi SRTV aratã cã procentul de 2% stabilit în baza Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, se aplicã la veniturilor brute ale utilizatorilor obţinute din activitatea de radiodifuzare pentru o pondere de maximum 100% a utilizãrii operelor muzicale, procentul remuneraţiei nefiind individualizat în funcţie de paliere ale ponderii utilizãrii operelor muzicale în programele televiziunilor din repertoriul extins gestionat colectiv de UCMR-ADA. În susţinerea acestui argument, ARCA şi SRTV, în întâmpinãrile depuse, fac referire la unele dintre motivele pentru care Curtea de Apel Bucureşti a procedat la modificarea dispoziţiilor Hotãrârii arbitrale din 12 aprilie 2007 privind stabilirea formei finale a Metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune;
- totodatã, pe fondul cauzei, ARCA şi SRTV susţin faptul cã remuneraţia plãtitã de cãtre organismele de televiziune pentru radiodifuzarea operelor muzicale este aliniatã la nivelul mediu al procentelor practicate în Uniunea Europeanã.
S.C. PROTV - S.A. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul ARCA, înregistratã de O.R.D.A. cu nr. 4.298 din 21 mai 2008, solicitând respingerea cererii formulate de UCMR-ADA ca inadmisibilã, lipsitã de interes şi neîntemeiatã pentru motivele prezentate în cererea de intervenţie accesorie.
În justificarea cererii, S.C. PROTV - S.A. menţioneazã faptul cã subscrisa reprezintã un organism major de televiziune în sensul <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel cã hotãrârea ce urmeazã a fi pronunţatã va avea efecte şi asupra subscrisei.
De asemenea, S.C. PROTV - S.A. menţioneazã faptul cã o parte din arbitrii care au pronuţat Hotãrârea arbitralã din 21 iunie 2005 au participat şi la pronunţarea Hotãrârii arbitrale din 12 aprilie 2007 privind stabilirea formei finale a Metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de cãtre organismele de televiziune, ceea ce face ca aceşti arbitri sã se afle în cazul de abţinere prevãzut la art. 25, raportat la art. 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã.
În baza notelor scrise, UCMR-ADA solicitã completului de arbtri sã stabileascã dacã întinderea şi înţelesul Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, sunt sau nu lãmuritoare în sensul celor susţinute de UCMR-ADA, precum şi respingerea excepţiilor invocate de cãtre ARCA, SRTV şi S.C. PROTV - S.A. ca fiind neîntemeiate.
Pe baza concluziilor scrise formulate, ARCA considerã respingerea cererilor de recuzare formulate verbal pentru arbitrii Flavius Baias, Gheorghe Gheorghiu şi Mihai Tãnãsescu ca fiind neîntemeiatã şi nelegalã conform art. 27 pct. 7 din Codul de procedurã civilã. De asemenea, ARCA solicitã respingerea cererii de lãmurire ca tardiv formulatã, precum şi ca inadmisibilã şi lipsitã de interes, iar, pe fond, ca nelegalã şi netemeinicã.
S.C. PROTV - S.A., în baza concluziilor scrise, depuse la dosar, considerã cã arbitrii Flavius Baias, Gheorghe Gheorghiu şi Mihai Tãnãsescu trebuiau sã se abţinã sã facã parte din completul de arbitri cãruia i-a fost solicitatã cererea de lãmurire în condiţiile prevãzute la art. 25 din Codul de procedurã civilã. De asemenea, S.C. PROTV - S.A. precizeazã faptul cã niciuna dintre pãrţi nu avea obligaţia de a plãti onorariul arbitrilor, din urmãtoarele motive:
- cererea de lãmurire nu intrã sub incidenţa procedurii de arbitraj prevãzute de <>Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- cererea de intervenţie accesorie reprezintã o simplã apãrare şi nu existã obligaţia de a achita taxa de timbru, aşa cum prevede <>Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru cererea de intervenţie principal.
Totodatã, S.C. PROTV - S.A. reitereazã argumentele precizate în cererea de intervenţie accesorie formulatã asupra fondului pricinii, solicitând respingerea cererii de lãmurire formulate de UCMR-ADA ca neîntemeiatã, precum şi dreptul de a solicita cheltuieli de judecatã pe cale separatã.

*
* *

Dezbaterea excepţiilor s-a fãcut şi hotãrârea de respingere a acestora a fost luatã şi consemnatã în procesul-verbal al şedinţei din 26 mai 2008.
Pe fondul cererii, completul de arbitri constatã urmãtoarele:
Prin dipozitivul Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005 s-a decis forma finalã a Metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor. Pct. 3 şi 4 din hotãrârea arbitralã menţionatã anterior, vizate de cererea de lãmurire, au urmãtoarea redactare:
"3. Baza de calcul se constituie din veniturile obţinute de fiecare dintre utilizatori din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale determinat în condiţiile legii.
4. Procentul aplicat bazei de calcul este stabilit conform tabelului urmãtor:

TABEL


────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anul 2005 şi urmãtorii 2%"
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



Completul de arbitri a avut în vedere dispoziţiile <>art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, de stabilire a criteriilor legale pentru determinarea bazei de calcul şi a tabelului cuprinzând remuneraţia cuvenitã autorilor, şi a decis acordarea "unui procent de 2% din activitatea de radiodifuzare, urmând ca suma minimã sã nu fie mai micã de 30.000.000 lei pe trimestru/utilizator".
Se constatã astfel cã dispozitivul hotãrârii este clar şi nu necesitã lãmuriri, procentul de 2% aplicându-se la baza de calcul. În consecinţã, cererea formulatã de UCMR-ADA este neîntemeiatã.
Faţã de aceste considerente,

COMPLETUL DE ARBITRI
HOTĂRĂŞTE:

Se respinge cererea formulatã de UCMR-ADA de lãmurire a Hotãrârii arbitrale din 21 iunie 2005, având drept obiect Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale şi tabelul cuprinzând remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657din 25 iulie 2005, prin <>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 133/2005 , ca neîntemeiatã.
Cheltuielile de arbitrare cad în sarcina UCMR-ADA.
Prezenta încheiere se ataşeazã la hotãrârea arbitralã din dosarul cauzei.
Cu apel în termen de 15 zile de la publicarea încheierii arbitrale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã şi semnatã astãzi, 2 iunie 2008, la sediul O.R.D.A. din Str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, Bucureşti.

Completul de arbitri:


────────────────────────
Flavius Baias
Lucian Belcea
Gheorghe Gheorghiu
Ernest Popovici
Mihai Tãnãsescu

__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016