Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 115 din 21 mai 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 si ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, ale art. 5 si ale art. 24 din Legea privati zarii societatilor comerciale nr. 58/1991, ale Legii salarizarii nr. 14/1991 , ale Legii nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecatoresti, precum si ale Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti
Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Victor Dan Zlatescu - judecãtor Raul Petrescu - procuror Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ghita Nicolae impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 22 ianuarie 1997 . Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 30 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa pãrţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 7 mai 1997 şi apoi, din cauza imposibilitãţii constituirii completului de judecata, pentru 21 mai 1997.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Decizia nr. 9 din 22 ianuarie 1997, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi ale <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , precum şi ale art. 5 şi ale <>art. 24 din Legea nr. 58/1991 , invocatã de Ghita Nicolae în Dosarul nr. 3.267/1996 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia comercialã. Pentru a ajunge la aceasta soluţie, instanta de fond a stabilit, în esenta, urmãtoarele: - excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile <>Legii nr. 14/1991 şi ale <>Legii nr. 52/1991 , modificatã prin <>Legea nr. 50/1996 , este irelevanta; - prin Decizia nr. 37 din 3 aprilie 1996, rãmasã definitiva prin nerecurare, Curtea a statuat ca excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , la care se referã şi dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege, este nefondata, neexistand vreo încãlcare a dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie; - excepţia de neconstituţionalitate nu este fondatã nici în ceea ce priveşte art. 5 şi <>art. 24 din Legea privatizãrii societãţilor comerciale nr. 58/1991 , cele doua dispoziţii legale privind procesul de privatizare, prin care se infaptuiesc principiile economiei de piata, fiind în concordanta cu prevederile art. 134 din Constituţie. Impotriva deciziei a declarat recurs autorul exceptiei, care, în motivarea acestuia, arata urmãtoarele: - judecarea cauzei s-a fãcut cu lipsa de procedura. Potrivit art. 88 pct. 4 din Codul de procedura civilã, citaţia trebuie sa cuprindã, sub sancţiunea nulitãţii, numele, domiciliul şi calitatea celui citat. Or, asa cum s-a arãtat prin petiţia depusa de recurent la 8 ianuarie 1997, citarea celorlalte pãrţi din dosar s-a fãcut sub calitatea de parat, ceea ce nu corespunde calitãţii procesuale reale; - art. 137 din Codul de procedura civilã impune ca instanta sa se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedura, ceea ce, în cauza, nu s-a fãcut; - nulitatea procesului în prima instanta, ca urmare a nejudecarii cauzei pe fond; judecata s-a fãcut în lipsa pãrţilor (deşi reclamantul solicitase un termen pentru efectuarea procedurii de citare), iar procurorul a pus concluzii numai cu privire la "excepţia de inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate", iar nu pe fond; - au fost incalcate cerinţele procesului echitabil şi ale imparţialitãţii instanţei, prevãzute în Convenţia europeanã a drepturilor omului, la care România este parte. Aceasta, deoarece instanta nu a luat în discuţie excepţia de procedura invocatã şi nu s-a pronunţat asupra ei. Pe de alta parte, unul dintre judecãtori era în situaţia unei duble incompatibilitãţi: a) fusese parlamentar şi, ca atare, s-a pronunţat la adoptarea legii criticate în sesizare, astfel încât nu poate fi "propriul sau judecãtor"; b) ca judecãtor-raportor, şi-a exprimat, în raport, pãrerea explicit cu privire la soluţia ce urma sa fie pronunţatã; - judecãtorul-raportor şi-a întemeiat expunerea exclusiv pe punctul de vedere al Guvernului; - nu este exact ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 37 din 3 aprilie 1996 a rãmas definitiva prin nerecurare; de fapt a fost vorba despre retragerea recursului de cãtre Ministerul Public; - instanta a ignorat argumentele reclamantului referitoare la modul de salarizare a magistraţilor; - soluţia este eronatã şi pe fond, cãci sesizarea de neconstituţionalitate nu avea în vedere proprietatea publica, ci proprietatea privatã a statului. Or, regiile autonome şi societãţile comerciale create prin aplicarea <>Legii nr. 15/1990 nu puteau avea în proprietate, ci numai în administrare, bunuri aparţinând statului; aceste bunuri au ieşit din proprietatea statului fãrã nici o prealabilã şi justa despãgubire, în condiţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie. Privatizarea poate fi o cauza de utilitate publica, dar, în acest caz, exproprierea s-a fãcut fãrã ca statul sa fi fost despãgubit; - este gresita opinia instanţei în sensul ca dispoziţiile legale privind salarizarea personalului din sistemul justiţiei nu sunt incidente în cauza. Atât timp cat judecãtorii, procurorii şi personalul instanţelor vor fi salarizaţi la un nivel cu mult inferior celorlalte puteri ale statului, nu poate exista în realitate nici independenta judecãtorilor şi nici accesul liber la justiţie. Fondul Proprietãţii de Stat, intimata în dosarul cauzei, prin întâmpinarea la recurs, susţine, în esenta, ca <>art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 este în concordanta cu dispoziţiile art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie şi ca <>art. 5 din Legea nr. 15/1990 , prin conţinutul sau, priveşte art. 20 alin. 2, care este constituţional. De asemenea, în legatura cu dispoziţiile art. 5 şi ale <>art. 24 din Legea nr. 58/1991 , intimata considera ca sunt în concordanta cu principiile economiei de piata, consacrate de art. 134 din Constituţie.
CURTEA, având în vedere decizia atacatã, motivele de recurs, întâmpinarea Fondului Proprietãţii de Stat, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine: În ce priveşte argumentele referitoare la lipsa de procedura, trebuie observat, în primul rând, ca recurentul a fost legal citat, astfel încât nu se poate plange cu privire la modul de citare a altor pãrţi. De altfel, prin nota depusa la dosar, reclamantul nu a solicitat amânarea cauzei în condiţiile art. 156 din Codul de procedura civilã, ci a avut în vedere presupuse vicii de citare a altor pãrţi. Este, în fine, inexactã afirmatia ca procurorul nu a pus concluzii pe fond, de vreme ce acesta s-a referit, asa cum rezulta din chiar motivul recursului, la admisibilitatea exceptiei de neconstituţionalitate invocate. Oricum, reprezentantul Ministerului Public a fost prezent la dezbateri şi a pus concluzii; cuprinsul acestor concluzii nu conditioneaza validitatea deciziei luate de instanta. Cat priveşte incompatibilitatea judecãtorului care a fost, în trecut, parlamentar, incompatibilitate motivatã prin aceea ca, în fosta sa calitate, acest magistrat "s-a antepronuntat inclusiv cu privire la conformitatea textelor legale în raport cu dispoziţiile legii fundamentale", trebuie observat ca situaţia avutã în vedere nu are nici o legatura cu cauzele de incompatibilitate şi cu reglementarea recuzãrii prin art. 24 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã, iar art. 27 pct. 7, expres invocat în recurs, are în vedere situaţia în care judecãtorul şi-a spus pãrerea cu privire la pricina ce se judeca, asadar o chestiune fãrã legatura cu fosta calitate de parlamentar. Referirea la cuprinsul raportului elaborat de judecãtorul-raportor nu poate justifica susţinerea ca acesta "şi-a spus pãrerea" cu privire la pricina ce se judeca. Raportul, ca act oficial, elaborat în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 47/1992, reprezintã rezultatul unei analize fãcute de judecãtorul-raportor cu privire la elementele cauzei, cuprinzând concluzii provizorii şi care nu obliga cu nimic nici instanta şi nici pe cel care l-a alcãtuit. În legatura cu critica adusã cuprinsului raportului şi faptului ca acesta s-a întemeiat pe punctul de vedere al uneia sau al alteia dintre pãrţi, motivul este neîntemeiat, întrucât recursul nu poate avea ca obiect decât decizia Curţii. Cat priveşte modul în care a rãmas definitiva Decizia Curţii Constituţionale nr. 37 din 3 aprilie 1996, menţionatã în decizia recuratã, este evident ca argumentul nu are nici o legatura cu fondul problemelor. Argumentele referitoare la salarizarea în sistemul justiţiei au fost respinse în mod întemeiat prin decizia criticata, prin care s-a constatat ca acestea nu privesc - astfel cum cere art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 - dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Chestiunile legate de constituţionalitatea textelor contestate din <>Legea nr. 15/1990 şi din <>Legea nr. 58/1991 au fost rezolvate în mod temeinic prin decizia instanţei de fond. Precizãrile aduse, în plus, prin motivele de recurs, confunda privatizarea cu exproprierea, aplica în mod inadecvat reguli ale exproprierii la regimul bunurilor proprietate de stat şi nu ţin seama de faptul ca, în cazul societãţilor comerciale create potrivit <>Legii nr. 15/1990 , statul, incetand sa fie proprietarul bunurilor transmise în proprietate persoanelor nou-create, nu le atribuia gratuit, ci dobandea calitatea de titular - integral sau numai parţial - al capitalului societãţilor respective. Este evident, cat priveşte exproprierea, ca aceasta nu se poate referi la bunuri aflate în proprietatea statului. Având, în cazul lucrãrilor de interes naţional, calitatea de expropriator, statul nu îşi poate expropria propriile sale bunuri.
În consecinta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Ghita Nicolae impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 22 ianuarie 1997 . Definitiva. Pronunţatã în şedinţa publica din 21 mai 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent, Valer-Vasilie Bica
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
