Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 115 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 2 si art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 17 martie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 2 şi <>art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicatã de Vasile Tiba în Dosarul nr. 6.104/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 6.104/118/2009, Tribunalul Constanţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, ale art. 2 şi <>art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicatã de Vasile Tiba.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie o inegalitate între pãrţile din proces, atribuind dreptul exercitãrii unei cãi de atac, respectiv recursul, numai procurorului în situaţia desesizãrii. În caz de respingere a cererii de sesizare, aşa cum s-a dispus în cauzã, inculpatul nu are acest drept.
Cu privire la dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 143/2000, se susţine cã acestea contravin art. 1 alin. (3) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece, deşi alineatul (1) al articolului menţionat conţine mai multe modalitãţi de sãvârşire a faptei şi o referire relativã şi arbitrarã la alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, legiuitorul a înţeles sã instituie un singur cadru de pedepsire cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, fãrã sã facã vreo diferenţiere în funcţie şi de alte criterii obiective. Se aratã cã, prin aceasta, procurorul sau judecãtorul, în absenţa unor reglementãri cu un conţinut univoc, au la îndemânã o paletã extrem de variatã de a acuza şi de a condamna, conceptul de dreptate ca valoare socialã fiind neîndoios afectatã.
În ceea ce priveşte <>art. 10 din Legea nr. 143/2000, acesta contravine, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie o inegalitate între persoana care coordoneazã, finanţeazã activitatea şi care este mai aspru pedepsitã decât persoana care sãvârşeşte propriu-zis fapta de trafic de droguri, în una dintre modalitãţile prevãzute de art. 2-9 din lege.
Tribunalul Constanţa - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 2 şi <>art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000.
Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã: "Împotriva hotãrârii de desesizare se poate face recurs de cãtre procuror şi de orice persoanã ale cãrei interese au fost vãtãmate prin hotãrâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã.";
- <>art. 2 din Legea nr. 143/2000: "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpãrarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fãrã drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacã faptele prevãzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
- <>art. 10 din Legea nr. 143/2000: "Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevãzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevãzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani."
În motivarea excepţiei se invocã dispoziţiile art. 1 alin. (3) potrivit cãrora România este stat de drept, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind liberul acces la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 126 alin. (1) potrivit cãrora justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege, cu raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d) şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, precum şi la dispoziţiile art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitor la dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, se constatã urmãtoarele:
I. Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã în raport de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 591 din 8 noiembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 28 noiembrie 2005, respingând excepţia invocatã, Curtea a statuat cã dispoziţiile criticate nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 şi 129 din Constituţie. Curtea a reţinut cã, potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti în cadrul procedurii de judecatã, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotãrârile judecãtoreşti împotriva cãrora pot fi exercitate cãile de atac. Acest mod de reglementare a exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor se justificã prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigenţã recunoscutã cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã la art. 6 paragraful 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". De asemenea, Curtea a reţinut cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigurã accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilitãţii exercitãrii recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţã, odatã cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate. Totodatã, nu sunt încãlcate prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât persoana interesatã îşi poate formula apãrãri în cadrul cãii de atac prevãzute de lege, care se exercitã împotriva hotãrârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încãlcãrii dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reţinut cã textele legale criticate nu opresc pãrţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptatã anterior, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, care au preluat soluţia legislativã de principiu, reglementatã, la momentul pronunţãrii deciziei mai sus menţionate, de art. 332 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
În acelaşi sens sunt şi <>Decizia nr. 285 din 11 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, şi <>Decizia nr. 501 din 7 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2009, a cãror soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele de principiu pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
II. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor <>art. 2 din Legea nr. 143/2000, formulatã în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, se constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, prin acest text de lege, legiuitorul a instituit un cadru amplu de pedepsire cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, individualizarea judiciarã, sub aspectul cuantumului, a pedepsei închisorii realizându-se în funcţie de criterii obiective concretizate în modalitãţi ale infracţiunii de trafic de droguri. Se constatã cã este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce atingere, sub niciun aspect, dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, câtã vreme acestea se pot prevala, fãrã nicio îngrãdire, de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege în acest sens.
III. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 din Legea nr. 143/2000, Curtea constatã cã nu poate fi primitã critica referitoare la încãlcarea art. 16 din Legea fundamentalã, deoarece acestea se aplicã fãrã niciun fel de discriminare pe considerente arbitrare tuturor celor aflaţi în ipoteza normei. În plus, de vreme ce, potrivit <>Deciziei nr. 38/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 16 martie 2009, fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevãzute la <>art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctã, şi nu o formã agravatã a infracţiunilor prevãzute la art. 2-9 din aceeaşi lege, nici compararea statutului juridic al subiecţilor activi ai infracţiunii prevãzute de <>art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu subiecţii activi ai infracţiunilor prevãzute de art. 2-9 din acelaşi act normativ nu poate susţine neconstituţionalitatea normelor criticate.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, precum şi ale art. 2 şi <>art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicatã de Vasile Tiba în Dosarul nr. 6.104/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
