Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 114 din 20 iulie 1999 referitoare la constitutionalitatea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 3 august 1999
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , de cãtre un grup de 86 de deputaţi, şi anume: Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Viorica Afrasinei, Traian Dobre, Mihai Ioan Popa, Nicolae Gradinaru, Dumitru Paslaru, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Mihail Sireteanu, Eugenia Moldoveanu, Marin Cristea, Adrian Gheorghiu, Petre Naidin, Leonard Cazan, Romulus Ion Moucha, Gheorghe Oana, George Dragu, Mihai Hlinschi, Victor Traian Mihu, Dan Nica, Ion-Florentin Sandu, Radu Liviu Bara, Vasile Stan, Ovidiu Cameliu Petrescu, Marian Ianculescu, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ionel Marineci, Marian Sarbu, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Gheorghe Ionescu, Constantin Teculescu, Gheorghe Vilceanu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Ion Pargaru, Alexandru Lapusanu, Daniela Bartos, Acsinte Gaspar, Florin Georgescu, Dorel Constantin Onaca, Viorel Hrebenciuc, Mihai Vitcu, Ion Giurescu, Vasile Candea, Ioan Mircea Pascu, Petru Şerban Mihailescu, Traian Sabau, Dumitru Buzatu, Dan Ioan Popescu, Alexandru Stanescu, Vasile Panteliuc, Simion Darie, Florian Serac, Alexandru Albu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacsu, Florea Buga, Ioan Sonea, Mitica Balaet, Ion Dutu, Matei-Agathon Dan, Vasile Matei, Niculae Napoleon Antonescu, Daniela Buruiana Aprodu, Gheorghe Marin, Virgil Popa, Ştefan Baban, Constantin Babalau, Nicolae Leonachescu, Nicolae Vasilescu, Viorel Burlacu, Ion Honcescu, Anghel Stanciu, Corneliu Ciontu, Teodor Jurca, Nicu Ionita, Constantin Eremia Cotrutz, Luca Stefanoiu şi Leonida Lari Iorga.
Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale prin Adresa nr. XIV/552 din 6 iulie 1999 a secretarului general al Senatului şi formeazã obiectul Dosarului nr. 140A/1999.
Prin sesizare se solicita sa se constate ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 este neconstitutionala în ansambul ei şi, în subsidiar, sa se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 123 din aceeaşi lege. Solicitarea se întemeiazã pe urmãtoarele considerente:
I. Prin emiterea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 au fost incalcate prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care impun ca un astfel de act normativ sa fie emis numai în cazuri excepţionale.
În argumentarea acestei sustineri se evoca practica jurisdicţionalã în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, potrivit cãreia cazul excepţional de care depinde legitimitatea constituţionalã a Ordonanţei de urgenta se justifica "pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". În acest context se arata ca din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul, nu pot fi reţinute "nici existenta unei situaţii excepţionale, nici necesitatea instituirii de urgenta a mãsurilor prevãzute în ordonanta, astfel încât sa se punã în discuţie evitarea unei grave atingeri aduse interesului public". Guvernul are obligaţia constituţionalã ca, în scopul realizãrii programului sau de guvernare, sa asigure reglementarea normativa de cãtre Parlament, prin lege. Se afirma ca scopul Guvernului a fost acela de a institui o reglementare direct aplicabilã, incalcand astfel competenta Parlamentului, de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevãzutã la <>art. 58 din Constituţie. Obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 a fost, asa cum rezulta din Nota de fundamentare, "îmbunãtãţirea şi armonizarea <>Legii nr. 84/1995 cu prevederile Programului Guvernului României în vederea introducerii şi accelerarii reformei învãţãmântului şi educaţiei". Însã, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, s-a statuat ca "modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifica, prin ea însãşi, emiterea unei ordonanţe de urgenta". De altfel, urgenta reglementãrii prevãzute în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 este infirmata de întârzierea discutarii în Parlament a legii de aprobare, din anul 1997 pana în luna iunie a anului 1999.
II. Dispoziţiile art. 123, cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , sunt neconstituţionale, întrucât ele incalca prevederile art. 6 şi 13 din Constituţie.
II. 1. Dispoziţiile art. 6 din Constituţia României reglementeazã, la alin. (1), recunoaşterea şi garantarea dreptului persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale la pãstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol "reglementeazã obligativitatea ca mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale sa fie conforme cu principiile egalitãţii şi nediscriminarii în raport cu ceilalţi cetãţeni romani".
II. 2. Dispoziţiile art. 13 din Constituţie consacra limba romana ca limba oficialã în România.
Raportand la aceste texte constituţionale dispoziţiile cuprinse în <>art. 123 din Legea nr. 84/1995 , în redactarea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , rezulta ca aceste prevederi sunt neconstituţionale pentru urmãtoarele considerente:
a) Se oferã posibilitatea sa se înfiinţeze, la cerere şi prin lege, instituţii de învãţãmânt superior multiculturale, în care limbile de predare vor fi stabilite în cadrul legii de înfiinţare, ceea ce poate exclude şi folosirea limbii romane. Având în vedere ca orice universitate este, prin menirea sa, multiculturala, sintagma "universitate multiculturala" nu este de natura sa asigure prezenta limbii romane ca limba de predare.
b) Prevederile legale criticate sunt în contradictie şi cu recomandãrile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, care recomanda sa se asigure posibilitatea de instruire şi de educaţie în limba maternã, fãrã a se aduce atingere învãţãrii sau predãrii în limba oficialã. De aceea art. 123 "excede atât prevederilor constituţionale, cat şi recomandãrilor pe plan european în materie".
În temeiul dispoziţiilor <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata urmãtoarele:
I. Cu referire la constituţionalitatea invocatã la pct. I al sesizãrii, privind încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, în sensul ca nu sunt întrunite cele doua caracteristici ale unei ordonanţe de urgenta (caracterul de urgenta şi situaţia exceptionala), se apreciazã ca sesizarea este neîntemeiatã.
Motivele care au condus la emiterea de cãtre Guvernul României a <>Ordonanţei de urgenta nr. 36/1997 au fost de natura a impune adoptarea unei astfel de soluţii legislative. Vointa Guvernului, atunci când a ales calea delegarii legislative, prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constituţia României, şi, ulterior, vointa legiuitorului, prin aprobarea procedurii de urgenta, au avut în vedere accelerarea reformei învãţãmântului şi educaţiei, cu aplicare din anul şcolar imediat urmãtor, respectiv anul şcolar 1997/1998. Necesitatea implementarii, cat mai urgent, a mãsurilor de reforma, legiferarea acestora în timp util pentru a fi aplicate în anul şcolar 1997/1998, cunoscut fiind ca fiecare an şcolar debuteaza în luna septembrie, data la care planurile, programele, manualele şcolare trebuie sa fie deja cunoscute de cei vizati, conduc la determinarea caracterului excepţional şi de urgenta al acestui act normativ. Legiferarea mãsurilor de reforma preconizate pentru învãţãmântul romanesc nu poate fi asemuita cu "unificarea legislaţiei" în domeniu sau cu "o modificare", pur şi simplu, a acesteia. În momentul legiferarii s-a avut în vedere îmbunãtãţirea prevederilor <>Legii nr. 84/1995 , a introducerii şi accelerarii reformei învãţãmântului şi educaţiei cat mai repede posibil, începând cu anul şcolar şi anul universitar imediat urmãtor.
II. De asemenea, se mai arata ca este neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia "dispoziţiile <>art. 123 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , cuprinse la pct. 48 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 ", contravin prevederilor art. 6 şi 13 din Constituţia României, pentru urmãtoarele motive: În cadrul cap. XII, destinat învãţãmântului pentru minoritãţile naţionale, prin dispoziţiile art. 123, în noua reglementare s-au eliminat restricţiile referitoare la dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învãţãmânt, acces care este permis, ca regula generalã, potrivit prevederilor <>art. 118 din Legea nr. 84/1995 , republicatã, dar restrictionat, mai ales cel universitar, prin art. 123, în redactarea iniţialã, la "grupe, secţii cu predare în limba maternã, pentru pregãtirea personalului necesar în activitatea didactica şi cultural-artisticã". Cu referire la limba romana, textele art. 123 nu exclud folosirea acesteia în instituţiile de învãţãmânt superior multiculturale. Dimpotriva, art. 122 şi alin. (1) al art. 123, în noua redactare, subliniaza obligativitatea însuşirii terminologiei de specialitate în limba romana, iar cu privire la limbile de predare în astfel de instituţii, acestea se vor stabili prin legile de înfiinţare, care se vor adopta având în vedere şi oportunitatea unor astfel de cereri.
În punctul sau de vedere preşedintele Senatului arata ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive:
1. În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituţie, ordonanta de urgenta poate fi emisã în cazuri excepţionale.
Aprecierea necesitãţii şi urgenţei reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public, aparţine, în exclusivitate, iniţiatorului ordonanţei de urgenta, deoarece este singurul în mãsura sa cunoascã situaţia de fapt din domeniul în care se propune noua reglementare.
2. Argumentul potrivit cãruia <>art. 123 din Legea nr. 84/1995 , în redactarea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , este neconstitutional, pentru ca da posibilitatea infiintarii de instituţii de învãţãmânt superior multiculturale, nu este întemeiat, deoarece legea nu precizeazã expres, nicaieri în conţinutul sau, ca acest lucru ar exclude folosirea şi a limbii romane ca limba de predare într-o astfel de instituţie de învãţãmânt superior.
3. Într-o asemenea interpretare, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 este în concordanta cu prevederile Convenţiei-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, ratificatã de România prin lege, şi ale Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, cu recomandãrile pe plan european în materie, precum şi cu prevederile legislaţiei noastre interne.
În concluzie, se apreciazã ca art. 123, în redactarea de la pct. 48 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , precum şi legea în ansamblul ei sunt în acord cu prevederile Constituţiei României şi se solicita respingerea obiectiei de neconstituţionalitate, ca nefiind intemeiata.
Guvernul, în punctul sau de vedere, a susţinut, în esenta, urmãtoarele:
Dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie nu au nici o incidenta în cauza ce formeazã obiectul acestei sesizãri, în care Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii unei legi - cea de aprobare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie. Invocarea neconstitutionalitatii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , în raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate a legii prin care aceasta ordonanta a fost aprobatã, obiectul controlului de neconstituţionalitate fiind reprezentat de dispoziţiile legii.
În privinta neconstitutionalitatii art. 123, înscris la pct. 48 din lege, în raport cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie, se arata urmãtoarele:
a) Aceste dispoziţii legale nu numai ca sunt în deplina concordanta cu cele ale art. 6 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "statul recunoaşte şi garanteazã persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale dreptul la pãstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase", dar ele oferã şi garanţia ca dispoziţiile constituţionale sus-menţionate îşi gãsesc aplicabilitatea în mod concret şi eficient. Posibilitatea organizãrii unor unitãţi de învãţãmânt superior în limba minoritãţilor naţionale, precum şi a infiintarii unor instituţii de învãţãmânt superior multiculturale nu creeazã nici o discriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani, ci, dimpotriva, este menita sa asigure egalitatea cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale cu cei de etnie romana pentru care exista un cadru institutional de învãţãmânt corespunzãtor. b) De asemenea, se mai arata ca, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Constituţie, potrivit cãrora "În România, limba oficialã este limba romana", prevederile art. 123 din legea criticata sunt constituţionale. Este de observat ca la alin. (1) al acestui articol se prevede ca în cadrul instituţiilor de învãţãmânt universitar de stat, la grupele, secţiile, colegiile şi facultãţile cu predare în limba minoritãţilor naţionale "se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana". De asemenea, în ceea ce priveşte instituţiile de învãţãmânt superior multiculturale, se prevede ca prin legea de înfiinţare se stabilesc şi limbile de predare, ceea ce nu exclude posibilitatea ca una din acestea sa fie limba romana. Totodatã se apreciazã ca art. 123 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 nu este în contradictie cu recomandãrile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, care recomanda sa se asigure posibilitatea de instruire şi educaţie în limba maternã, fãrã a se aduce atingere învãţãrii sau predãrii în limba oficialã, întrucât, prin organizarea de grupe, secţii, colegii şi facultãţi în cadrul instituţiilor de învãţãmânt universitar de stat, nu se aduce atingere învãţãrii şi predãrii în limba oficialã în celelalte facultãţi din instituţia respectiva.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea constituţionalã a solicitat o informare din partea Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la poziţia sa fata de obiecţia de neconstituţionalitate formulatã de grupul de deputaţi. În consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale, cuprinse în Adresa nr. 36.271 din 16 iulie 1999, se apreciazã ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 este în concordanta cu prevederile Constituţiei României şi cu normele juridice internaţionale, arãtându-se urmãtoarele:
1. Exista o neconcordanta între obiectul sesizãrii formulate şi argumentele de neconstituţionalitate: sesizarea are ca obiect Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , în timp ce argumentul de neconstituţionalitate adus la pct. 1 din sesizare are ca obiect <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 . Ordonanta de urgenta a fost discutata în Parlamentul României, parcurgand fazele prevãzute de lege şi obtinand votul majoritãţii. A fost, astfel, promovata Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 . Afirmatia de la pct. 1, conform cãreia s-a încãlcat competenta constituţionalã a Parlamentului, nu poate avea în vedere legea menţionatã.
2. Constituţia României permite ca o lege organicã sa fie modificatã printr-o ordonanta de urgenta în circumstanţe excepţionale, care vizeazã interesul public. Ministerul Educaţiei Naţionale a apreciat, în nota de fundamentare şi în intervenţiile reprezentanţilor sãi, cu ocazia discutarii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 în comisiile de specialitate şi în plenul celor doua Camere ale Parlamentului, ca asemenea situaţii sunt reprezentate de reformele de structura angajate, care cuprind:
"a) necesitatea introducerii unui nou curriculum naţional pentru învãţãmântul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanţare - cea globalã - în învãţãmântul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unitãţile şcolare şi de învãţãmânt superior;
d) descentralizarea sistemului de învãţãmânt, creşterea autonomiei instituţiilor; e) insertia sistemului de învãţãmânt în viata comunitãţilor locale şi construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învãţãmântului obligatoriu, în acord cu tendintele pe plan internaţional şi cu necesitatea ridicãrii gradului de educaţie a populaţiei."
3. În legatura cu susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 123 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , în raport cu prevederile art. 6 şi 13 din Constituţie, se constata ca au fost formulate doua categorii de argumente:
a) Primul argument este acela ca se pot infiinta instituţii de învãţãmânt multiculturale în care folosirea limbii romane poate fi exclusa, ceea ce incalca dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie. Potrivit opiniei Ministerului Educaţiei Naţionale, acest argument este neîntemeiat, deoarece:
- nu este în contradictie cu art. 6 alin. (1) din Constituţie, care prevede garantarea dreptului persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale la pregãtirea, dezvoltarea identitãţii lor specifice, ci, dimpotriva, contribuie la exprimarea acestui drept;
- nu este în contradictie cu art. 6 alin. (2), întrucât nu instituie discriminãri în raport cu alţi cetãţeni romani;
- în art. 123 alin. (3) din lege se prevede ca universitãţile sunt încurajate sa dezvolte structuri şi mecanisme multiculturale, în conformitate cu ideea, însuşitã de autorii sesizãrii, ca orice universitate este prin misiunea ei multiculturala. O universitate multiculturala, în sensul dat în gandirea politica acestui termen, este o instituţie în care cei care participa la ea sunt persoane cu identitãţi culturale diferite, constituite pe temeiul apartenentei lor la grupuri naţionale, etnice, rasiale sau religioase diferite, şi în care:
1) cei care participa la ea beneficiazã de faptul de a fi împreunã; 2) sunt create mecanisme pentru promovarea instituţiilor culturale diferite;
- dispoziţiile art. 123 nu vin în contradictie cu art. 13 din Constituţie, care consacra limba romana ca limba oficialã în România. Argumentul adus în discuţie, în acest sens, de autorii sesizãrii este ca prin aplicarea alin. (1) este posibil ca limba romana sa nu fie o limba de predare într-o universitate multiculturala. Or, alin. (1) menţioneazã explicit ca în fiecare universitate de acest fel limbile de predare sunt stabilite prin legea de înfiinţare a universitatii. Ca urmare, obiecţia de neconstituţionalitate poate viza nu art. 123 alin. (1) din ordonanta, ci o eventuala lege viitoare de înfiinţare a unei universitãţi multiculturale în care folosirea limbii romane ar fi exclusa.
b) A doua categorie de argumente avansate de autorii sesizãrii privind neconstituţionalitatea art. 123 arata ca acest text legal este în contradictie cu recomandãrile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, fiind excedate recomandãrilor pe plan european. În opinia Ministerului Educaţiei Naţionale, faptul ca o reglementare excede unei prevederi sau unei recomandãri nu atrage concluzia ca aceasta este în contradictie cu respectarea prevederii sau recomandarii.
În consecinta, se considera ca cele doua categorii de argumente nu susţin sesizarea de neconstituţionalitate.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
având în vedere obiecţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale şi dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului
nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , raportate la prevederile Constituţiei şi la tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale în domeniul învãţãmântului, la care România este parte, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate, care a fost formulatã cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate priveşte doua categorii de aspecte, dupã cum urmeazã:
I. Încãlcarea dispoziţiilor constituţionale prevãzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, în conformitate cu care ordonanta de urgenta trebuie sa fie emisã numai în cazuri excepţionale şi cu respectarea competentei constituţionale a Parlamentului, prevãzutã la art. 58 din Constituţie, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii - în condiţiile în care din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul ordonanţei nu se poate retine existenta unei situaţii excepţionale şi nici necesitatea instituirii de urgenta a mãsurilor prevãzute în aceasta, astfel încât sa se punã în discuţie evitarea unor grave atingeri aduse interesului public.
II. Neconstituţionalitatea art. 123, înscris la pct. 48 din lege, întrucât incalca prevederile art. 6 şi 13 din Constituţia României şi excede "recomandãrilor pe plan european în materie". Textul de lege criticat prin obiecţia de neconstituţionalitate are urmãtorul conţinut: "(1) În cadrul instituţiilor de învãţãmânt universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii şi facultãţi cu predare în limbile minoritãţilor naţionale. În acest caz, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana. La cerere şi prin lege, se pot infiinta instituţii de învãţãmânt superior multiculturale. Limbile de predare în aceste instituţii se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare.
(2) Se recunoaşte dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a infiinta şi administra propriile instituţii de învãţãmânt superior particulare, conform legii.
(3) Se încurajeazã instituţiile de învãţãmânt superior cu structuri şi activitãţi multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi integrãrii la nivel naţional şi european.
(4) La toate formele de învãţãmânt în limba romana sau în limbile minoritãţilor naţionale se poate înscrie şi pregati orice cetãţean roman, indiferent de limba sa maternã şi de limba în care a urmat studiile anterioare". Se considera ca <>art. 123 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , în redactarea data prin Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , incalca dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie, întrucât se da posibilitatea ca, la cerere şi prin lege, sa se înfiinţeze instituţii de învãţãmânt superior multiculturale, în care limbile de predare sa fie stabilite în cadrul legii de înfiinţare, ceea ce exclude folosirea limbii romane, respectiv nu este de natura sa asigure prezenta limbii romane ca limba de predare. De asemenea, se arata ca art. 123 excede şi este în contradictie cu recomandãrile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi ale Convenţiei-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, care recomanda sa se asigure posibilitatea de instruire şi educaţie în limba maternã, fãrã a se aduce atingere învãţãrii sau predãrii în limba oficialã.
Examinând aceste doua categorii de critici, Curtea Constituţionalã constata:
I. În privinta criticii referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie prin adoptarea Legii privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 :
În conformitate cu art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu".
Din acest text constituţional rezulta ca ordonanta de urgenta trebuie sa îndeplineascã doua condiţii: sa fie emisã în "cazuri excepţionale", iar mãsurile adoptate sa prezinte caracter de urgenta. Constituţia nu precizeazã expres conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale", astfel ca este necesarã interpretarea sistematica a ansamblului textelor relevante. În acest sens, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca "prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia, ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arãtat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificatã de interesul public legat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale; de aceea o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public. Tot astfel, în Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurãri care sa justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementãrii sa rezulte din Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta ori din justificãrile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta. În consecinta, ordonanta de urgenta a Guvernului nu este condiţionatã de posibilitatea utilizãrii altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativã obişnuitã.
În lumina acestor considerente, Curtea, examinând Nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36 din 10 iulie 1997 , constata ca Guvernul a avut în vedere, la emiterea acestei ordonanţe, îmbunãtãţirea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 şi armonizarea acesteia cu prevederile Programului Guvernului României şi cu tratatele şi convenţiile la care România este parte, în vederea introducerii şi accelerarii reformei învãţãmântului. În cadrul normelor generale ale legii, în capitolul destinat învãţãmântului pentru minoritãţile naţionale au fost propuse prevederi menite sa extindã accesul minoritãţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învãţãmânt. S-au avut în vedere şi flexibilizarea admiterii în învãţãmântul preuniversitar şi superior, creşterea exigenţei în etapele terminale ale acestor studii, precum şi crearea cadrului legislativ pentru parteneriatul social şi motivarea unor investiţii în formarea profesionalã - toate acestea cu aplicare din anul şcolar universitar 1997/1998. Tot astfel, Programul Guvernului a inclus şi direcţii privind reforma învãţãmântului, ceea ce a determinat luarea, în termen cat mai scurt, de mãsuri pentru îmbunãtãţirea prevederilor <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , motiv pentru care în Nota de fundamentare a Ordonanţei a Guvernului nr. 36/1997 s-a utilizat sintagma "introducerea şi accelerarea reformei învãţãmântului şi educaţiei". Ministerul Educaţiei Naţionale, prin reprezentanţii sãi, a arãtat, cu ocazia dezbaterilor în Plenul celor doua Camere ale Parlamentului a proiectului de lege privind Legea pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , ca circumstanţele excepţionale ce vizeazã interesul public sunt reprezentate de reformele de structura angajate, care cuprind: a) necesitatea introducerii unui nou curriculum naţional pentru învãţãmântul preuniversitar; b) necesitatea trecerii la un nou tip de finanţare - cea globalã - în învãţãmântul superior; c) necesitatea introducerii unui management performant în unitãţile şcolare şi de învãţãmânt superior; d) descentralizarea sistemului de învãţãmânt, creşterea autonomiei instituţiilor; e) insertia sistemului de învãţãmânt în viata comunitãţilor locale şi construirea parteneriatului social; f) prelungirea duratei învãţãmântului obligatoriu în acord cu tendintele pe plan internaţional şi cu necesitatea ridicãrii gradului de educaţie a populaţiei.
Acest ansamblu de motive este suficient spre a retine ca împrejurãrile concrete avute în vedere de initiatorul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 reprezentau un caz excepţional şi impuneau mãsuri cu caracter de urgenta, în scopul adoptãrii cat mai rapide a reformei învãţãmântului, pentru a fi aplicatã încã din luna septembrie a anului 1997.
Curtea Constituţionalã observa ca aprecierea interesului public trebuie facuta în raport cu data emiterii ordonanţei de urgenta, iar nu cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanţei de urgenta ori cu data finalizarii acestei dezbateri. În cazul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , a fost important ca mãsurile privind introducerea şi accelerarea reformei învãţãmântului sa între în vigoare de îndatã; or, acest rezultat nu s-ar fi putut obţine, practic, în sesiune ordinarã, dupã începerea anului şcolar.
Curtea constata, de asemenea, ca, prin adoptarea acestui act normativ, nu s-a încãlcat competenta constituţionalã a Parlamentului, deoarece <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 nu reglementeazã organizarea generalã a învãţãmântului, domeniu rezervat legii organice, conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. m) din Constituţie, ci reglementeazã alte aspecte, relative la aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, cuprinzând, în esenta, modalitãţile în care se va efectua ameliorarea procesului educaţional naţional. În acest sens, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, referitoare la constituţionalitatea unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, a statuat ca delegarea legislativã relativã la aplicarea programului de reforma în domeniul educaţiei naţionale, care priveşte alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generalã a învãţãmântului - cum ar fi modalitãţile în care se va efectua ameliorarea procesului educaţional naţional, în cadrul regimului general al învãţãmântului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare - nu este de domeniul legii organice şi, de aceea, poate face obiectul unei ordonanţe emise în baza legii de abilitare. În consecinta, dacã o asemenea reglementare este posibila pe calea ordonanţei emise în baza unei legi de abilitare, cu atât mai mult ea va fi posibila pe calea ordonanţei de urgenta. De asemenea, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Curtea Constituţionalã a statuat ca interdicţia de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice priveşte exclusiv ordonanţele adoptate în temeiul unei legi de abilitare, nu şi ordonanţele de urgenta, deoarece "cazul excepţional", ce impune adoptarea unei mãsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public, ar putea reclama instituirea unei reglementãri de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacã nu ar putea fi adoptatã, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este impotriva finalitatii constituţionale a instituţiei. S-a precizat ca ordonanta de urgenta nu este o varietate a ordonanţei, pe baza unei legi de abilitare, ci o mãsura de ordin constituţional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, sa facã fata unui caz excepţional şi care se justifica prin necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public.
În prezenta cauza este de observat, în plus, ca Parlamentul a modificat în 79 de poziţii (puncte) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , incorporand în lege şi unele prevederi cu caracter de lege organicã, motiv pentru care aceasta a fost votatã cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţie, deci cu majoritatea constituţionalã prevãzutã pentru adoptarea legilor organice.
În ceea ce priveşte argumentul din punctul de vedere al Guvernului şi din consideratiile Ministerului Educaţiei Naţionale, în sensul ca dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauza ce formeazã obiectul acestei sesizãri, întrucât sesizarea priveşte neconstituţionalitatea legii de aprobare a ordonanţei de urgenta, iar nu neconstitutionalitaea acesteia din urma, Curtea Constituţionalã constata ca, în temeiul atributiei prevãzute la art. 144 lit a) din Constituţie, are competenta de a se pronunţa şi asupra constituţionalitãţii ordonanţei de urgenta a Guvernului, aprobatã prin <>art. I din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 . Într-adevãr, dispoziţiile art. 51 referitoare la suprematia Constituţiei şi cele ale art. 114 alin. (5) din Constituţie impiedica Parlamentul sa aprobe o ordonanta emisã în baza delegarii legislative, dacã acea ordonanta fusese adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale relevante. Prin aprobarea ordonanţei de cãtre Parlament, întregul sau conţinut devine lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanta, ale carei dispoziţii menţinute prin legea de aprobare opereazã ca prevederi legale de la data intrãrii în vigoare a legii. Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în acest sens prin Decizia nr. 46 din 24 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996.
În consecinta, sunt neintemeiate criticile formulate prin obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi, implicit, a dispoziţiilor art. 114 alin. (5) din Constituţie.
II. În privinta criticii conform cãreia art. 123, în redactarea data prin Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , incalca dispoziţiile art. 6 şi 13 din Constituţie şi excede "reglementãrilor în materie pe plan european":
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii <>art. 123 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , în redactarea în care acest text legal a fost adoptat iniţial, şi anume: "În învãţãmântul universitar de stat se pot organiza, la cerere şi în condiţiile prezentei legi, grupe şi secţii cu predarea în limba maternã pentru pregãtirea personalului necesar în activitatea didactica şi cultural-artisticã". Prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, Curtea Constituţionalã a constatat ca aceste prevederi legale erau constituţionale.
Ulterior, pct. 37 al art. I din Ordonatã de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 a modificat <>art. 123 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , care, astfel, a primit urmãtoarea redactare: " (1) În învãţãmântul universitar de stat se pot organiza, în condiţiile legii, la cerere, grupe, secţii, colegii, facultãţi şi instituţii de învãţãmânt cu predarea în limba maternã. În acest caz, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana.
(2) Se încurajeazã instituţiile de învãţãmânt superior cu structuri şi activitãţi multiculturale pentru promovarea convieţuirii interetnice armonioase şi integrãrii la nivel naţional şi european.
(3) Se încurajeazã, la cerere, pregãtirea de specialişti romani în limbile minoritãţilor naţionale".
Cu ocazia dezbaterii în Parlament a proiectului Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , redactarea art. 123 a fost din nou modificatã, dobândind conţinutul reprodus anterior în cuprinsul prezentei decizii şi care constituie obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate a grupului de 86 de deputaţi.
Examinând art. 123 din Legea învãţãmântului, în aceasta din urma redactare, Curtea Constituţionalã constata ca textul de lege este în concordanta cu dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Constituţie, a cãror încãlcare se susţine prin obiecţia de neconstituţionalitate. Art. 123, în noua redactare, se afla, de asemenea, în concordanta şi cu pactele internaţionale la care România este parte.
II.1. Potrivit art. 6 din Constituţie, "(1) Statul recunoaşte şi garanteazã persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale dreptul la pãstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Mãsurile de protecţie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identitãţii persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani".
Curtea observa ca, în raport cu reglementãrile legale anterioare - deopotrivã constituţionale -, textul legal ce face obiectul prezentei sesizãri de neconstituţionalitate extinde accesul minoritãţilor naţionale la diferite forme şi niveluri de învãţãmânt. Posibilitatea organizãrii unor unitãţi de învãţãmânt superior în limbile minoritãţilor naţionale, precum şi a infiintarii unor instituţii de învãţãmânt superior multiculturale nu creeazã discriminãri în raport cu ceilalţi cetãţeni romani, ci, dimpotriva, este menita sa asigure egalitatea cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale cu cei de etnie romana, în privinta existenţei unui cadru institutional de învãţãmânt corespunzãtor.
În acest sens, alin. (4) al art. 123 prevede ca "La toate formele de învãţãmânt în limba romana sau în limbile minoritãţilor naţionale se poate înscrie şi pregati orice cetãţean roman, indiferent de limba sa maternã şi de limba în care a urmat studiile anterioare". Aceste prevederi sunt "conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetãţeni romani" [art. 6 alin. (2) din Constituţie].
De asemenea, Curtea constata ca textul art. 123 este în concordanta şi cu dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã limba lor maternã şi dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sunt garantate; modalitãţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege". Or, prin art. 123, astfel cum a fost modificat prin Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 , se instituie tocmai aceste modalitãţi de exercitare a dreptului persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã limba lor maternã şi a dreptului de a fi instruite în aceasta limba.
Nu este intemeiata nici susţinerea conform cãreia prin legea de înfiinţare s-ar putea exclude folosirea limbii romane ca limba de predare, întrucât, potrivit partii finale a alin. (1) al art. 123, "Limbile de predare în aceste instituţii de învãţãmânt superior se stabilesc în cadrul legii de înfiinţare". Din ansamblul dispoziţiilor art. 123 nu rezulta existenta vreunei norme care sa impunã excluderea limbii romane, iar anticiparea unui ipotetic conţinut al viitoarelor legi de înfiinţare a instituţiilor de învãţãmânt superior multiculturale, pe care, de fapt, se întemeiazã motivarea obiectiei de neconstituţionalitate, reprezintã un procedeu care, în mod evident, nu poate fi utilizat în cadrul controlului de constitutionalitate. De altminteri, exista prezumţia ca orice lege viitoare se adopta în concordanta cu Constituţia, iar nu în vederea încãlcãrii acesteia. Indiferent de aceste consideratii, trebuie însã remarcat ca, potrivit alin. (1) al art. 123, în ipoteza organizãrii, la cerere, în cadrul instituţiilor de învãţãmânt universitar de stat, a unor grupe, secţii, colegii şi facultãţi cu predare în limbile minoritãţilor naţionale, "[...] se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana." Pentru identitate de ratiune şi datoritã necesitãţii unei interpretãri sistematice în cadrul aceluiaşi text legal, aceste prevederi sunt, desigur, aplicabile şi în ipoteza prevãzutã în finalul aceluiaşi alineat, referitoare la instituţiile de învãţãmânt multiculturale, unde, de asemenea, se va asigura însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana.
II.2. Prin obiecţia de neconstituţionalitate se mai afirma ca dispoziţiile art. 123 din lege ar fi în contradictie cu prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cãrora: "În România, limba oficialã este limba romana", precum şi cu "reglementãrile în materie pe plan european", cãrora le-ar excede.
Curtea Constituţionalã constata ca şi aceasta obiectie este neîntemeiatã.
II.2.a. În acest sens, Curtea retine ca art. 123 alin. (1) utilizeazã conceptul de "limbi de predare", concept diferit fata de acela de "limba oficialã" la care se referã art. 13 din Constituţie. Nici în art. 123 şi nici în vreun alt text din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 nu se prevede ca universitãţile multiculturale ar fi autorizate sa foloseascã o alta "limba oficialã" decât limba romana. De aceea utilizarea "limbii de predare" se limiteazã la activitãţile didactice, "de predare" (în cadrul cursurilor, seminariilor, al activitãţilor ştiinţifice aferente etc.), iar celelalte activitãţi ale instituţiei de învãţãmânt superior multiculturale (de exemplu: întocmirea documentelor instituţiei de învãţãmânt, inclusiv a actelor de atestare a studiilor, corespondenta oficialã etc.) rãmân a se desfasura în "limba oficialã", care, potrivit Constituţiei, este limba romana - şi anume, aceste alte activitãţi se vor desfasura în aceleaşi condiţii ca şi la orice alta instituţie de învãţãmânt superior din România.
II.2.b. În ceea ce priveşte concordanta art. 123 cu "reglementãrile în materie pe plan european", Curtea observa ca aceasta este o problema care intra în domeniul controlului de constitutionalitate numai în mãsura în care sunt incidente prevederile art. 20 din Constituţie, potrivit cãrora: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale".
În acest context Curtea Constituţionalã nu constata încãlcarea, prin conţinutul art. 123, a vreunei dispoziţii cuprinse în actele internaţionale la care România este parte. Aceste acte internaţionale reprezintã un cadru larg, pe baza cãruia legiuitorul are posibilitatea de a reglementa dreptul persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale de a învaţã limba lor maternã şi de a fi instruite în aceasta limba, în condiţiile respectãrii interesului general şi fãrã ca prin aceasta sa se încalce dispoziţiile constituţionale.
Curtea constata în continuare ca, întrucât Carta europeanã a limbilor regionale sau minoritare (adoptatã la Strasbourg la 22 iunie 1992 de Consiliul Europei) şi Convenţia-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale (adoptatã la Strasbourg la 1 februarie 1995 de Consiliul Europei), invocate în mod expres în obiecţia de neconstituţionalitate, nu sunt ratificate de România, rezulta ca aceste doua acte internaţionale exced controlului de constitutionalitate, în lumina dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Curtea Constituţionalã retine totuşi ca textul art. 123 (care, astfel cum s-a arãtat anterior, prevede "însuşirea terminologiei de specialitate în limba romana" şi nici nu inlatura utilizarea limbii oficiale) se afla în concordanta şi cu aceste doua acte internaţionale, potrivit cãrora mãsurile referitoare la limbile minoritãţilor naţionale nu trebuie sa fie instituite în detrimentul însuşirii şi al utilizãrii limbii oficiale (alin. 6 al preambulului Cartei şi, respectiv, art. 14 din Convenţia-cadru).
În concluzie, prevederile art. 123 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 sunt constituţionale.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale <>art. 17-20 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 a fost adoptatã cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
2. Constata ca dispoziţiile art. 123, cuprinse în art. I pct. 48 din Legea privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României.
Definitiva.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 iulie 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
