Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 114 din 19 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 26 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ioana Vrãnãu în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecãtoriei Galaţi, Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri şi Melitta Capesius în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã, de Victoria Stãnescu în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Veronica Roth în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspund avocaţii autoarei excepţiei Ioana Vrãnãu, doamna Paula Iacob şi domnul Ion Iordache, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexãrii celor cinci dosare înregistrate pe rolul sãu, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.
Avocaţii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.524D/2007, nr. 1.736D/2007, nr. 1.793D/2007 şi nr. 36D/2008 la Dosarul nr. 1.329D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocaţii autoarei excepţiei Ioana Vrãnãu solicitã admiterea criticii de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecãtoriei Galaţi, prin Încheierea din 20 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã, prin Încheierea din 20 noiembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã, prin Încheierea din 1 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi prin Încheierea din 7 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilã, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ioana Vrãnãu, Ana Lederer, Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri, Melitta Capesius, Victoria Stãnescu şi Veronica Roth.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prin reglementarea prevãzutã de <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se aduce atingere liberului acces la justiţie şi dreptului de proprietate privatã, întrucât se dã prevalenţã unor acte nule absolut în defavoarea dreptului de proprietate ce nu a încetat sã existe. Astfel, scopul reparator al <>Legii nr. 10/2001 se va limita la mãsuri reparatorii prin echivalent, iar actele încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale vor produce efecte juridice sub protecţia acestei legi.
Dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte data de la care începe sã curgã termenul de prescripţie - intrarea în vigoare a legii, aceasta trebuind sã fie data de la care contractele de vânzare-cumpãrare a cãror nulitate se invocã au fost întabulate în cartea funciarã şi au ajuns la cunoştinţa persoanelor interesate. Astfel, autorii apreciazã cã legea nu poate institui o prezumţie de cunoaştere a cauzei de nulitate a contractului de vânzare-cumpãrare, pe care persoana îndreptãţitã potrivit <>Legii nr. 10/2001 înţelege sã îşi întemeieze acţiunea, care sã opereze de la momentul intrãrii în vigoare a legii speciale. Termenul de prescripţie nu poate începe sã curgã decât din momentul în care aceastã persoanã a cunoscut sau trebuia sã cunoascã actul juridic a cãrui nulitate o invocã. Reaua-credinţa a actualilor proprietari, manifestatã prin ascunderea contractului faţã de pãrţile interesate şi faţã de autoritãţi, nu poate constitui temei de sancţionare a foştilor proprietari, care au depus toate diligenţele pentru a-şi recupera imobilul preluat abuziv de cãtre stat.
Judecãtoria Galaţi şi Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilã şi Tribunalul Mureş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, dispoziţiile <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 contravenind principiului liberului acces la justiţie sub aspectul momentului de la care începe sã curgã termenul de invocare a nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare.
Tribunalul Satu Mare - Secţia civilã apreciazã cã textul de lege criticat este în acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Cu toate acestea, aratã cã termenul prevãzut de dispoziţiile criticate începe sã curgã odatã cu intrarea în vigoare a legii, fãrã ca persoanei îndreptãţite sã i se aducã la cunoştinţã, odatã cu depunerea notificãrii, situaţia juridicã a imobilului de cãtre entitatea învestitã cu soluţionarea acesteia în cadrul procedurii administrative. Aşadar, pe lângã sarcina probei proprietãţii, persoana care pretinde dreptul are obligaţia sã cunoascã actul juridic lovit de nulitate absolutã sau relativã, cât şi cauza nulitãţii, în termenul prevãzut de lege. Instanţa mai observã şi faptul cã situaţia juridicã a persoanei care pretinde dreptul şi solicitã constatarea nulitãţii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare în temeiul <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este similarã cu situaţia persoanelor care se încadreazã în ipoteza <>art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente. Pentru primul caz, data de la care începe sã curgã termenul special de prescripţie este data intrãrii în vigoare a legii, iar în al doilea caz, termenul începe sã curgã alternativ, fie de la data intrãrii în vigoare a legii, fie de la data luãrii la cunoştinţã a încheierii contractului. Or, în aceastã împrejurare, apare ca evidentã încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul aratã cã dispoziţiile <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au fost supuse în repetate rânduri controlului de constituţionalitate, Curtea respingând constant criticile cu un atare obiect, astfel cã şi în aceastã speţã soluţia se impune a fi menţinutã.
Avocatul Poporului considerã cã instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înãuntrul cãruia o persoanã are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecatã, nu încalcã principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut: "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an prevãzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de proprietate, ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 154 alin. (1) referitoare la conflictul temporal între legi şi Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a mai fost supus controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţã. Astfel, prin <>Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, <>Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, şi <>Decizia nr. 673 din 11 septembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea a statuat cã acest text este constituţional.
În considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut cã exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. <>Art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigurã posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stãri de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilitãţii şi securitãţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Împrejurarea cã persoana interesatã, deşi cunoştea sau trebuia sã cunoascã termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulitãţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectãrii acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptãţire critica reglementãrii în cauzã, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Analizând compatibilitatea <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, raportate la art. 20 din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţã, cã textul de lege criticat se armonizeazã cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilitãţii şi securitãţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Ioana Vrãnãu în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecãtoriei Galaţi, de Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri şi Melitta Capesius în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã, de Victoria Stãnescu în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Veronica Roth în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 februarie 2008.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
*
OPINIE SEPARATĂ
Consider cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este întemeiatã şi ar fi trebuit admisã pentru urmãtoarele motive:
Textul <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 are urmãtorul conţinut: "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi." Considerãm cã dispoziţia legalã contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la liberul acces la justiţie, întrucât dispoziţiile art. 45 alin. (5) stabilesc cã termenul de prescripţie începe sã curgã de la data intrãrii în vigoare a legii şi nu la data la care fostul proprietar sau moştenitorii acestuia au luat la cunoştinţã sau puteau sã ia la cunoştinţã existenţa actului juridic de înstrãinare având ca obiect imobilele la care se referã <>Legea nr. 10/2001 . Existã situaţii, cum este cea arãtatã de autorul excepţiei, în care, deşi actul de înstrãinare a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii, acesta nu a fost înscris în evidenţele de publicitate imobiliarã (Cartea Funciarã), astfel cã fostul proprietar era în imposibilitatea de a lua cunoştinţã de existenţa actului de înstrãinare. Nu se poate imputa fostului proprietar necunoaşterea existenţei actului, pentru cã oricâte diligenţe ar fi depus, nu avea cum sã descopere acest lucru. Sunt nenumãrate situaţii în care notificarea depusã în baza <>Legii nr. 10/2001 a fost soluţionatã de autoritatea implicatã în soluţionare mult dupã termenul de prescripţie prevãzut în art. 45 alin. (5) din lege, astfel cã autorul notificãrii, aflând din decizia de soluţionare despre existenţa actului anterior de înstrãinare, nu mai putea sã uzeze de acţiunea în declararea nulitãţii, termenul de prescripţie fiind împlinit.
În situaţii de fapt similare legiuitorul a stabilit ca moment de la care începe sã curgã termenul de prescripţie de 12 luni fie data intrãrii în vigoare a legii, fie data luãrii la cunoştinţã a încheierii contractului. Astfel, prin <>art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente se prevede: "Actele juridice de înstrãinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţã, încheiate dupã 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevãzute de <>art. 44 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , cu modificãrile ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţã în condiţiile <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicatã, pot fi atacate la secţia civilã a tribunalului în a cãrui razã teritorialã se aflã imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentului titlu sau, dupã caz, de la data luãrii la cunoştinţã a încheierii contractului."
În aceastã situaţie apare ca evidentã încãlcarea prevederilor constituţionale. Situaţia juridicã a persoanei care pretinde constatarea nulitãţii absolute a contractului de vânzarecumpãrare în temeiul <>art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este similarã cu ipoteza cuprinsã în <>art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, iar soluţia adoptatã de legiuitor este diferitã. Pentru primul caz, data de la care începe sã curgã termenul special de prescripţie este data intrãrii în vigoare a legii, iar în al doilea caz, termenul începe sã curgã alternativ, fie de la data intrãrii în vigoare a legii, fie de la data luãrii la cunoştinţã a încheierii contractului. În aceastã împrejurare apare ca evidentã încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii persoanelor în faţa legii (art. 16 din Constituţie). Soluţia corectã din punct de vedere constituţional ni se pare cea cuprinsã în <>art. III din Legea nr. 247/2005 .
Reaua-credinţã a proprietarilor imobilelor, manifestatã prin ascunderea contractelor de vânzare-cumpãrare, nu poate fi acceptatã ca temei de sancţionare a fostului proprietar, care a depus toate diligenţele pentru a-şi recupera imobilele preluate de stat.
Curtea Constituţionalã, într-o decizie recentã (<>Decizia nr. 297 din 27 septembrie 2007 ), analizând prevederile <>art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , tot din perspectiva datei de la care începe sã curgã termenul de prescripţie, a reţinut: "Instanţa de judecatã va respinge cererea ca tardiv introdusã, în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţã de existenţa actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituţie, «Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime». Este adevãrat cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a stabili procedura de judecatã, iar în considerarea unor situaţii deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însã norma constituţionalã menţionatã nu justificã reglementarea unor prevederi legale care sã aibã ca efect încãlcarea unui drept."
Judecãtor,
Augustin Zegrean
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
